Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu: Guvernarea PNL e un dezastru – euro a scăpat de sub control ajungând la un maxim istoric negativ

Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu: Guvernarea PNL e un dezastru – euro a scăpat de sub control ajungând la un maxim istoric negativ

Prețurile la alimente și la combustibili au ”explodat”, iar investițiile și creșterile de salarii și alocații pentru copii sunt zero. Euro a atins un maxim istoric negativ în țara noastră și în acest ritm va ajunge în curând la 5 lei, în vreme ce monedele din țările vecine sunt stabile în raport cu moneda europeană. În repetate rânduri am atras atenția că politicile PNL-ului, în speță ale lui Orban și ale ministrului de finanțe Câțu vor duce România spre colaps, iar acum acest lucru se întâmplă.

Singurele preocupări ale Guvernului Orban sunt acelea de a-i scuti de taxe pe cei bogați, în speță băncile și pe ”șmecherii” din energie și din sistemul de sănătate.

Exemplele cele mai elocvente în acest sens sunt eliminarea supraaccizei la carburanți însoțită de minciuna că motorina și benzina se vor ieftini. Acest lucru s-a întâmplat la mica înțelegere cu băieții deștepți, iar după trei luni de zile prețurile sunt mai mari decât înainte și cele două miliarde de euro pe care statul le încasa anual din supraacciză ajung acum în buzunarul ”băieților șmecheri”.

Prin eliminarea Ordonanței 114 aprobată de PSD, PNL a eliminat plafonul prețurilor la gaze, iar facturile vor exploda în perioada următoare la propriu. De asemenea, taxele care țineau în frâu ROBOR-ul impus de bănci au fost eliminate.

Guvernul liberal, prin intermediul ministrului de finanțe Câțu a împrumutat România cu 45 de miliarde de lei în doar câteva luni de guvernare, bani care nu se regăsesc în măriri de salari și pensii, iar în investiii, nici atât.

Pentru a-și masca incompetența și interesele, altele decât cele ale României și ale românilor, PNL și președintele României provoacă și o criză politică în Parlament, încercând să propună un guvern pe care nici măcar ei nu îl vor vota și care se dorește să cadă pentru a doua oară, tocmai în speranța că vor continua această politică dezastruoasă pentru România.

Românii au văzut deja cât au crescut prețurile la alimente, la combustibili, cu cât a crescut euro și cât a fost îndatorată România în perioada scurtă de când liberalii sunt la guvernare. Sigur sibienii au un sentiment de déjà-vu, au mai trăit aceste clipe de coșmar în epoca PDL, mai ales că atunci șef la PDL Sibiu era doamna Raluca Turcan, în tandem cu actualii parlamentari PNL Constantin Șovăială și Nicolae Neagu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

12 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nelu

Acum 4 ani

Cine a vrut PNL Sibiu, acum luati de la PNL, Turcan, Orban, Neagu, Cazan si Sovaiala, euro crescut, imprumuturi, preturi crescute in toate magazinele, investitii 0 si gaz si benzina crescute. Uraaaa traiasca PNL ca ne duce la sapa de lemn!
Raspunde

Un Iobag

Acum 4 ani

Iar tu, domnule Trif... esti de-o limitare intelectuala si ticalosie vadita ce intrece pe multi din lătura hoteasca numita PSD. Ai memorie scurta... dar nu ma mir, ca nu te prea duce mintea. Ai uitat cine o imprumutat bani, cine o strambat legile si o furat banii de autostrazi timp de 3 ani ? Iti reamintim noi... PSD-ul, acea adunatura de oameni mizerabili care ne-au tinut in evul mediu, la mintea lor, practic timp de 30 de ani. Tu meriti sa intrii la puscarie pentru complicitate cel putin sau sa maturi strazile...ca aia e vocatia ta, nu sa dai declaratii.
Raspunde

MP

Acum 4 ani

Daca problema de mai sus si-o punea un om, trebuia luata in considerare. Dar cand vorbeste un trif despre dezastru ... Noi stim ca trif e cel mai prost ministru al turismului. Noi stim ca trif e o greseala a naturii, un individ (pentru ca nu-l putem spune persoana), nascut, crescut si trait in minciuna si nimicnicie. Ce a facut trif, ca ministru, incat sa merite sa fie luat in considerare si publicat in presa? A facut agentiile romanesti de turism din strainatate? A materializat proiectul mult trambitat cu Balea? Dar celelalte de prin tara? N-a facut nimic, decat a dat si da din gura. Asta e PSD-ul, partidul hotilor si nulitatilor?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@ iobag@ mp

Acum 4 ani

TRIF A FACUT TVA DE 5% IN TURISM, IMPOZIT SPECIFIC PT TURISM, A FACUT ASIGURARI 100 % PT TURISTII ROMANI, A DAT BANI LA CONSILIUL JUDETEAN SIBIU SI PRIMARIA OCNA PT PROIECTE, VOUCHERE DE VACANTA, ETC. ASA CA POSTACUL PNL TRE SA INVENTEZE ALCEVA, CA DOAR DACA ARUNCA CU NOROI AIUREA II FACE MAI MARE RECLAMA LUI TRIF.
Raspunde

MP

Acum 4 ani

A facut fix zero. Nu arunc eu cu noroi pentru ca noroi sunteti voi, astia care il pupati in dos cu sarg. Realizarile sunt ZERO.. Oricare dintre masurile enumerate mai sus sunt imbecile, fara efect pozitiv, nici la nivelul economiei, nici la nivelul turismului, nici la cel social. Va tot laudati cu voucherele astea. Si? Care e rezultatul? Rostogolirea banilor de la bugetul de stat. Benefizieaza toata lumea? Nu, numai clasa cea mai lenesa a societatii, cu mici exceptii. S-a intamplat ceva in bine in dezvoltarea turismului din momentul acordarii acestora? NU. Au crescut preturile, a scazut calitatea serviciilor, in cel mai bun caz au ramas aceleasi. Prin masura asta, oamenii care muncesc corect si pe bune au fost limitati la a folosi serviciile turistice. Mizerie pesedista! Marile proiecte cu care s-a laudat neica nimeni, caruia colegii de partid ii spun zero intelect, au fost numai pentru propaganda. Tu lauzi ministerul pt banii dati la Ocna? In Ocna sta turismul romanesc? Mai grogy, ai fumat ceva? A dat bani el? De unde? Din buzunarul lui? Noi am dat, din taxele si impozitele noastre. Amaratul ala evantual ar trebui sa ne multumeasca pentru ca pe banii nostri s-a dat rotund ca e ministru pupator de moaste dragniste. Si ui asa, se vede ca rozaliul tot prost ramane.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ciuciu

Acum 4 ani

dar tu ai cui esti, comunistule ?
Raspunde

Danny

Acum 4 ani

Avem de a face cu un popor tâmpit, care dupa 30 de ani de psd-ism tot cu partidul de hoți vrea să defileze!
Raspunde

Inspectorul Javert

Acum 4 ani

Domnul Trif din păcate jignește inteligenta alegătorilor prin acest comunicat de presă .Îi consideră idioți pe toți alagătorii din România (la un moment dat i-am reproşat acelaşi lucru şi lui Neagu )Prețurile la alimente au crescut de la începutul anului trecut (calculat în € roșiile din piață au fost mai scumpe ca în Italia ) Tot de la începutul anului trecut din cauza orgiilor bugetare pe care guvernul dement PSD sa gândit să le implementeze România, împrumută miliarde de euro pe an pentru a-i satisface pe bugetarii României.Bugetul României nu mai este al României ,ci al bugetarilor care îl pot folosi aşa cum îşi doresc ei .Trbuie să fi nebun sau duşmanul României să spui că împrumuturile pe care le face România trebuie folosite pentru pensile şi salarile bugetarilor .Pentru orce om normal la cap spun că împrumuturile pe care le face România trebuie folosit folosit numai pentru modernizarea infrastructurii de rahat pe care o avem în România şi aici este vorba de CFR ,autostrăzi şcoli ,spitale .
Raspunde

Bogdănel

Acum 4 ani

Asta trebuie izolat! E infectat cu CORONAVIRUS! Rugam autoritățile abilitate, precum și conducerea centrală a PSD sa ia măsuri urgente. Trebuie izolat, băiatul are probleme grave.
Raspunde

clasa politica jalnica

Acum 4 ani

Trif trebuie ignorat asa cum o fac marea majoritate a sibienielor. E prea mic. Saracu, seamana leit cu comunistul de taica-su: un lingau care nu a performat. Din pacate nici celelalte partide ne se zareste ceva mai "ca lumea".
Raspunde

MILITARU GHEORGHE

Acum 4 ani

Esti la fel de prost ca intotdeauna domnule Trif.Vorba aia: Daca esti prost cand esti MIC atunci cand esti MARE numai te joci!.
Raspunde

Eu

Acum 4 ani

Degeaba are capul mare si minte putina! A uitat toate nenorocirile impuse de fsn, pdsr, psd... N.are rost sa mai pierdem timpul cu acest individ nesimtit!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus