X
traseu ocolitoare sud-01

Trei variante pentru Ocolitoarea Sibiu Sud. Detalii, avantaje și dezavantaje

Consiliul Județean Sibiu a prezentat cele trei variante de traseu pentru ”Varianta Ocolitoare Sibiu Sud” în cadrul unui studiu de prefezabilitate, pentru această investiție.  Scopul studiului este de a evalua din punct de vedere tehnic și economico–financiar,  continuarea proiectării pentru relizarea ei. ”Studiul nu se încheie aici. Am dorit să prezentăm aceste trei variante și să chemăm la o discuție ONG-uri, responsabili din Ministerul Transporturilor, primarii localităților pe unde ar urma să treacă acest drum, arhitecți, orice persoană interesată de subiect, pentru a vedea care sunt opiniile, sugestiile, astfel încât să completăm acest proiect. Vrem să pornim cu acest studiu direct pe calea care trebuie, urmând ca la întocmirea Studiului de Prefezabilitate să avem deja aceste analize gata făcute”, a declarat președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, pentru Turnul Sfatului.

Anterior acestui studiu a fost analizată posibilitatea creării unui coridor pentru ”Varianta Ocolitoare Sibiu Sud”, urmând ca zonele minimum deservite de traseul propus să fie Cristian (E81 – în zona cuprinsă între Cristian și Aeroportul Sibiu) – extremitatea sud vestică a cartierului Turnișor din Sibiu – extremitatea sud vestică a cartierului Valea Aurie din Sibiu – Școala de Câini (Sibiu) – cartierul Arhitecților Cisnădie – zona Dedeman Sibiu – E68 în zona Șelimbăr. Din cele trei variante, însă, niciuna nu va putea deservi zona Dedeman.

Fiecare variantă ar urma să aibă două benzi pe sens, cu parapete între sensurile de mers și pe marginile șoselei, iar intersecțiile ar urma să fie iluminate. Cel mai lung traseu propus depășește 24 de kilometri, iar cel mai scurt are 12,9. Al treilea are o lungime de 18,3 kilometri. Două dintre variante ar trebui să treacă prin Rezervația Naturală Dumbrava și în toate cele trei situații ar trebui să se facă defrișări. În plus, ar fi nevoie de mai multe exproprieri în toate cele trei situații.

Consiliul Județean Sibiu a semnat în noiembrie 2019 contractul de prestări servicii pentru realizarea Studiului de prefezabilitate pentru ”Varianta ocolitoare Sibiu Sud” cu Asocierea Phoenix Com SRL – Eko Top Sib SRL. Valoarea contractului este de 250.240 lei, fără TVA.

traseul-1

Traseul 1

lungimea de cca 18,300 km; două benzi pe sens cu lățimea de 3,50 m fiecare; parapete metalic marginal și axial; intersecții iluminate;

Traseul se desfășoară astfel:

pornește din E 81 (între localitatea Cristian și Municipiul Sibiu) raza U.A.T. Cristian, dintr-un sens giratoriu;

străbate o zonă cu terenuri agricole de pe raza U.A.T. Cristian și traversează Râul Cibin și Calea Ferată printr-un pasaj;

intersectează DJ 106R, care leagă Municipiul Sibiu de localitatea Poplaca pe teritoriul U.A.T. Poplaca, printr-un sens giratoriu;

parcurge traseul pe lângă Rezervația Naturală Dumbrava din zona comunei Rășinari;

intersectează DJ 106A care leagă Municipiul Sibiu de localitatea Rășinari, printr-un nod rutier;

intersectează DJ 106D care leagă Municipiul Sibiu de Cisnădioara, printr-un sens giratoriu;

intersectează DJ 106C care leagă Municipiul Sibiu de cartierul Arhitecților Cisnădie și orașul Cisnădie, printr-un sens giratoriu;

străbate o zonă cu terenuri agricole, paralel cu Râul Seviș, pîna la intersecția cu E 68 (în zona Ford Sibiu Mecatronics) – pe teritoriul comunei Șelimbăr, printr-un sens giratoriu.

Acest traseu se caracterizează prin următoarele amenajări și construcții:

șase sensuri giratorii – la fiecare intersecție cu drumurile comunale, județene și europene;

un nod rutier peste DJ 106A care leagă Municipiul Sibiu de localitatea Rășinari;

un pasaj peste CF și Râul Cibin, de cca 370 m lungime;

un pasaj peste DJ 106A și linia de tramvai, de cca 140 m lungime;

un pod cu lungimea de cca 40 m;

un pod cu lungimea de cca 80 m;

8 podețe transversale de traversare cursuri de apa, canale;

6 podețe transversale de acces pentru explatare agricolă;

drumuri de acces la terenurile agricole (drumuri de exploatare) – cca 10 km.

Avantajele traseului 1:

lungime medie;

durate medii de deplasare;

generează economii însemnate (financiare și de timp) participanților la trafic;

nu intersectează monumente istorice și situri arheologice despre care există informații;

nu intersectează arii naturale protejate;

nu se suprapune peste terenuri/ construcții aparținătoare M.A.P.N.;

nu intersectează construcții civile ce necesită demolarea;

este situat preponderent în extravilanul localităților, ceea ce diminuează poluarea fonică și cu noxe și suspensii în aer;

suprafețele de teren ocupate sunt preponderent în extravilan.

Dezavantajele traseului 1:

nu deservește cartierul Turnișor și zona Dedeman din Municipiul Sibiu;

necesită tăierea de copaci de pe suprafețe izolate – cca 250 buc cu diametrul de până la 40 cm;

fracționează terenuri agricole și terenuri de destinate construirii;

necesită exproprieri de suprafețe mari de teren agricol și destinate construirii, mare parte în proprietate privată;

necesită construcții suplimentare (drumuri de exploatare noi, drumuri tehnologice, podețe de subtraversare pentru acces la terenurile agricole și de comunicare pentru animale).

traseul-2

Traseul 2

lungimea de cca 12,920 km; două benzi pe sens cu lățimea de 3,50 m fiecare; parapete metalic marginal și axial; intersecții iluminate;

Traseul se desfășoară astfel:

pornește din E 81 (între localitatea Cristian și Municipiul Sibiu) raza U.A.T. Cristian, dintr-un sens giratoriu;

străbate o zonă cu terenuri agricole (în sudul și vestul Aeroportului Sibiu);

traversează Râul Cibin și Calea Ferată prin intermediul unui pasaj nou;

intersectează DJ 106R la ieșire din Municipiul Sibiu (cartier Valea Aurie) ce leagă orașul Sibiu de localitatea Poplaca;

parcurge traseul prin Rezervația Naturală Dumbrava pe zona limitrofă a orașului Sibiu;

străbate o zonă cu terenuri agricole și construite;

intersectează DJ 106D care leagă Municipiul Sibiu de Cisnădie, în apropiere de cartierul Arhitecților;

străbate o zonă cu terenuri agricole paralel cu Râul Seviș pîna la intersecția cu E 68 (în zona Ford Sibiu Mecatronics) – pe teritoriul comunei Șelimbăr.

Acest traseu se caracterizează prin următoarele amenajări și construcții:

șase sensuri giratorii – la fiecare intersecție cu drumurile comunale, județene și europene;

un pasaj peste CF și Râul Cibin, de cca 1.440 m lungime;

un pasaj peste un sector din Rezervația Naturală Dumbrava Sibiului, de cca 240 m lungime;

patru poduri pentru conectarea zonelor din Rezervația Naturală Dumbrava Sibiului, cu lungime de cca 15 m fiecare;

un pod cu lungimea de cca 30 m;

un pod cu lungimea de cca 90 m;

6 podețe transversale de traversare cursuri de apa, canale;

4 podețe transversale de acces pentru explatare agricolă;

drumuri de acces la terenurile agricole și tehnologice (drumuri de exploatare) – cca 8 km.

Avantajele traseului 2:

lungime relativ mică;

micșorează timpii de deplasare;

generează economii însemnate (financiare și de timp) participanților la trafic;

deservește cartierele de sud ale Municipiului Sibiu (cartierul Turnișor, cartierul Valea Aurie, cartierul Cireșica) precum și cartierul Arhitecților Cisnădie;

nu intersectează monumente istorice și situri arheologice despre care există informații;

nu intersectează construcții civile ce necesită demolarea;

suprafețele de teren ocupate sunt preponderent în extravilan.

Dezavantajele traseului 2:

nu deservește zona Dedeman din Municipiul Sibiu;

intersectează arii naturale protejate (Rezervația Naturală Dumbrava Sibiului)

necesitată defrișarea copacilor de pe o suprafață de cca 145.000 mp din Rezervația Naturală Dumbrava Sibiului;

contribuie la poluarea fonică, cu noxe și suspensii în aer; pe teritoriul Rezervației Naturale Dumbrava Sibiului;

fracționează pădure, terenuri agricole și terenuri de destinate construirii;

necesită exproprieri de suprafețe mari de teren agricol și destinate construirii, mare parte în proprietate privată;

strabate terenuri și construcții aparținătoare M.A.P.N.;

necesită construcții suplimentare (drumuri de exploatare noi, drumuri tehnologice, podețe de subtraversare pentru acces la terenurile agricole și de comunicare pentru animale).

traseul-3

Traseul 3

 

Lungimea de cca 24,600 km; două benzi pe sens cu lățimea de 3,50 m fiecare; parapete metalic marginal și axial; intersecții iluminate;

Traseul se desfășoară astfel:

pornește din E 81 (între localitatea Cristian și Municipiul Sibiu) raza U.A.T. Cristian, dintr-un sens giratoriu;

străbate o zonă cu terenuri agricole de pe raza U.A.T. Cristian și traversează Râul Cibin și Calea Ferată printr-un pasaj;

intersectează DJ 106R, care leagă Municipiul Sibiu de localitatea Poplaca pe teritoriul U.A.T. Sibiu, printr-un sens giratoriu;

parcurge traseul DJ 106R, pe lângă Rezervația Naturală Dumbrava până la capătul acesteia (paralel cu poligonul de tragere al M.A.P.N.), în zona U.A.T. Poplaca;

intersectează DJ 106A care leagă Municipiul Sibiu de localitatea Rășinari, printr-un nod rutier;

intersectează DJ 106D care leagă Municipiul Sibiu de Cisnădioara, printr-un sens giratoriu;

intersectează DJ 106C care leagă Municipiul Sibiu de cartierul Arhitecților Cisnădie și orașul Cisnădie, printr-un sens giratoriu;

străbate o zonă cu terenuri agricole, paralel cu Râul Seviș, pîna la intersecția cu E 68 (în zona Ford Sibiu Mecatronics) – pe teritoriul comunei Șelimbăr, printr-un sens giratoriu.

Acest traseu se caracterizează prin următoarele amenajări și construcții:

șapte sensuri giratorii – la fiecare intersecție cu drumurile comunale, județene și europene;

un nod rutier peste DJ 106A care leagă Municipiul Sibiu de localitatea Rășinari;

un pasaj peste CF și Râul Cibin, de cca 1.440 m lungime;

un pasaj peste DJ 106A și linia de tramvai, de cca 140 m lungime;

un pod cu lungimea de cca 30 m;

un pod cu lungimea de cca 80 m;

11 podețe transversale de traversare cursuri de apa, canale;

6 podețe transversale de acces pentru explatare agricolă;

drumuri de acces la terenurile agricole (drumuri de exploatare) – cca 7 km.

Avantajele traseului 3:

deservește cartierele de sud ale Municipiului Sibiu (cartierul Turnișor, cartierul Valea Aurie, cartierul Cireșica) precum și cartierul Arhitecților Cisnădie;

nu intersectează monumente istorice și situri arheologice despre care există informații;

nu intersectează arii naturale protejate;

nu intersectează construcții civile ce necesită demolarea;

este situat preponderent în extravilanul localităților, ceea ce diminuează poluarea fonică și cu noxe și suspensii în aer;

suprafețele de teren ocupate sunt preponderent în extravilan.

Dezavantajele traseului 3:

lungime mare;

durate lungi de deplasare;

nu generează economii (financiare și de timp) participanților la trafic;

nu deservește zona Dedeman din Municipiul Sibiu;

necesită tăierea de copaci de pe suprafețe izolate – cca 250 buc cu diametrul de până la 40 cm;

fracționează terenuri agricole și terenuri de destinate construirii;

necesită exproprieri de suprafețe mari de teren agricol și destinate construirii, mare parte în proprietate privată;

strabate terenuri și construcții aparținătoare M.A.P.N.;

necesită construcții suplimentare (drumuri de exploatare noi, drumuri tehnologice, podețe de subtraversare pentru acces la terenurile agricole și de comunicare pentru animale).

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

33 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    navetist

    – Traseul 3 e complet idiot.
    – Traseul 2 e mult prea aproape de oras.
    – Traseul 1 e cel mai bun dintre toate insa l-au dus pe la dracu in praznic doar ca sa le fie lor(autoritatilor) mai usor si sa nu mai aiba de a face cu MApN dar o sa distruga niste peisaje si zone unice ale Poplacii si Rasinariului.

    Dupa mine cel mai bun traseu trece pe la jumatatea distantei dintre sibiu si traseul 3 cu TUNEL pe sub padurea dumbrava. Da, tunel ca suntem in 2020 si 2 km de tunel se fac si cu o lingura buna.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      DEX

      Adevarul e ca si eu m-am gandit la un tunel de cativa km, intr-o tara cu adevarat civilizata si “europeana” acest lucru nu ar fi imposibil, insa la noi, daca e sa vorbim de tunele lungi de 3-4 km, zici ca vorbim de OZN-uri. :)

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    SilviuP

    De ce nu faceti si a IV- a varianta care sa ocoleasca pe la Miercurea Sibiului sau pe la Talmaciu. Sau, mai bine, pe la Rm. Valcea. Se cauta variante care, chipurile, sunt mai usor de realizat in loc sa se faca un drum convenabil pentru cei care aleg sa circule pe el si care sa nu aiba un impact foarte mare asupra locuitorilor si locuintelor pe langa care trece. Parca vad ca se cheltuiesc o gramada de bani pe un drum pe care vor circula 3 masini pe ora pentru ca nu va fi nimeni dispus sa ocoleasca atat de mult sau sa tranziteze niste strazi inguste si intortocheate. Oare de ce in Romania se face totul doar sa fie facut si nu ceva bun, util si durabil?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      SilviuP

      Am uitat sa spun ca, orice varianta s-ar alege, fara tuneluri (asa cum spunea si “navetist” mai sus) si pasaje supra si subterane, nu va rezolva problema ci, dimpotriva, va face dificila circulatia masinilor si va deranja locuitorii din zonele pe unde va trece drumul.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    Io m-as mira sa nu protesteze vre-un ONG pentru protectia mediului.
    Pai UE vorbeste despre reducerea poluarii si numarului de masini, ameninta cu sanctiuni pentru nerespectarea limitelor calitatii aerului etc., iar la noi planuim intr-o veselie centuri, largiri de drumuri, parcari supraetajate, defrisari, asfaltari si betonari.
    Nu va fi nici o centura, parerea mea.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    CitizenX

    Zona Dedeman poate fi legata prin prelungirea drumului spre Avangarden, nu e mare scofala de construit un pasaj peste viitoarea sosea sau pe sub ea..
    Nu inteleg de ce se insista cu sensurile giratorii pe un drum expres, vor genera o gramada de accidente. In oricare dintre variante vorbim de 6-7 sensuri giratorii, nu vad de ce nu pot fi inlocuite de 6-7 pasaje ? Haide sa ne uitam cum au facut altii, ne laudam ca avem legaturi cu Germania, nu am vazut pe sosele de genul acesta sensuri giratorii!!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Haterus

      Mai gandeste o data logic de ce nu se inlocuiesc cu pasaje. Ca poate in unele din acele 6-7 giratorii, unii dintre cei care circula pe centura, vor sa isi continue traseul pe drumul express catre domiciliu. Ca nu toti care intra intr-un capat al centurii, vor sa iasa in capatul celalalt, tocmai de aceea se cauta sa deserveasca cat mai multe zone de pe traseu. SI daca te refereai sa faca pasaj cu banda de legatura pentru drumul respectiv, e acelasi r*hat cu giratoriu, doar ca mult mai scump. Dar comentam fara sa gandim.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Klaus

    Rezervatia naturala Dumbrava Sibiului???? Nu stiam ca acolo traiesc specii sau plante protejate. Eu credeam ca este o padure de rezerva pentru Sibiu , replantata de vreo 3 ori pentru consumul de lemne al sibienilor.
    Traseele imi par un pic de faraonice pentru Romania de azi. Mi s-ar parea mai cu picoarele pe pamant sa avem ceva gen centura Alba-Iulia. Un drum cu doua sensuri , eventual o pista de biciclete.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Marcus

        Sunt de acord ca Dumbrava ar trebui protejata de drujbisti dar in mod corect fara tertitpuri de gen rezervatie naturala (ceea ce nu este) . Pe de alta parte cand vorbim de nevoia de aer curat eu cred ca o centura de bun simt (2 sensuri, pista de biciclete) ar fi ceva util, nu? Numai ca smecheria asta cu rezervatia va creste exponential costurile si iar vom astepta 20 de ani pentru ceva care s-ar putea face mult mai repede. Pricepusi?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      S

      Șmecheria cu rezervația… E rezervație de zeci de ani, de dinainte de revoluție.
      Asta e. Sa se facă drum bun între arhitecților și autostrada, prin selimbar, și oamenii sa facă un sacrificiu și sa meargă pe acolo prin zona vest.
      Ar fi penibila o defrișare și intersectate mult trambitatei piste de biciclete pe care o avem cu încă o sosea. Măcar acolo sa fie liniște în continuare. Dacă taie o parte din pădurea bunbrava, îmi bag picioarele, emigrez. Nu mai e nici o șansă pentru tara asta. Conduceți-va raciurile pe unde vreti.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dan

    1. Un tunel ar fi o soluție de luat în seamă dar să nu uităm că investiția se dorește a fi finanțată din bugetul european aflat la dispoziția sibiului iar un tunel de 2 km crește foarte mult costurile. Se poate să nu fie agreată o asemenea variantă de plătitor.
    2. Dacă vor construi tunelul ca cel de la Săcel unde au excavat complet pământul, au construit tunelul și apoi au adus pământul înapoi, costă drumul cât o autostradă.
    3. Există și varianta unui pasaj peste Pădurea Dumbrava care ar avea ca avantaj eliminarea costurilor legate de aerisirea tunelului și dispersarea noxelor la înălțime mare.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    kokos

    Daca faci giratorii la intersectiile cu toate drumurile judetene o sa fie o gramada de ambuteiaje , se va circula mult mai greu catre Poplaca , Rasinari , Cisnadioara si Cisnadie.Dac vrei sa faci o treaba buna , atunci faci pasaje peste toate drumurile judetene , chiar daca , binenteles , centura va costa mai mult.

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Florin

    Tunel de 1500 metrii.
    Este singura solutie rezonabila!!!
    In rest ” praf in ochi” si bani aruncati.
    Un km de tunel in zone montane era evaluat in 2018 in jur de 31.000.000 euro.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dabija

    Pe cine intereseaza centura de sud?
    Pe nimeni. Sibieni vor solutii ca sa ajunga decent de la Metro in Valea Aurie sau Arhitectilor. Vor face pana la urma drumul prin campsor dar ramane padurea de defrisat pentru acces in Arhitectilor. Nu trebuie niciun pasaj de 240m sau tunel de kilometrii. Sunt necesari 10m latime x 100m lungime de arbusti de defrisat pe langa zidul cimitirului. Chiar asa imposibil sa fie? Sau e nevoie de ceva ajutor?

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    RUJA CIPRIAN

    Repuneti calea ferata Sibiu Cisnadie in functiune si introduceti trenul Inter-City rezolvand problemele navetistilor si pe viitor.Tren care le va transporta si bicicletele (ca in Germania) doritorilor de miscare de la gara pana la serviciu.Drumul judetean Cisnadie -DN 1 modernizat facut drum expres si conectat cu centura existenta.Ce atata deranj cu taieri de paduri etc Celor din Cartierul Arhitectilor iesire spre Dedeman ,centura sau Viaduct V Aaron .

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian SB

    Avem o centura autostrada pe la nord. Aceasta prin sud trebuie sa fie mult mai scurta si accesibila, sa poata prelua masinile din toate cartierele marginase. Daca o duceti aproape de Rasinari si Poplaca nu va mai prelua nimic, tot blocat va fi orașul. Trebuie sa vina de la Selimbar (zona Ford – troita), sa treaca pe langa sevis (va prelua tot arhitecților) apoi pe langa școala de caini, apoi obligatoriu tunel pe sub aleea din zona portii 2 zoo, ca da, suntem in 2020 in UE. Luati fonduri si faceți-o utila pt orașul sibiu, nu pentru talmaceni si rasinari, pt ca in sibiu avem 333 de masini pe cap de locuitor si toate la aceleași ore. Repet, aceasta nu e autostrada, nu poate fi atat de departe de oraș si toate cartierele marginase nou construite. Si nu este nevoie sa se circule cu viteze mari pe ea. Așteptăm poze calumea si nu aberațiile alea de harti din articol.

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Popa

    Dar desfiintarea unei linii de cale ferata , care sta nefolosita , si sa uneasca Broscaria/Selimbar cu Terezian , nu ar fi utila ? Din ce am vazut in gara , se folosesc doar liniile 1 si 2 .

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Tutututa

    Pai daca fac giratorii ,poti sa uiti deplasare rapida ! Trebuiesc intrari si iesire ca la autostrada , pentru deplasare rapida si evitarea accidentelor ! De asemenea trebuiesc incluse tunele pentru a evita lungi perioade de timp necesare lamuririi diversilor proprietari si institutii .

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Popescu Florin

    Cel mai usor de realizat ar fi varianta 1 , din cauza ca nu trece peste terenuri apartinând MAPN
    ( foarte greu de trecut în altă proprietate indiferent de forma ei ) , si destul de avantajos și ca distanță . Cea mai bună pentru toată lumea ar fi varianta 2 ( cea mai scurtă ) însă trece peste terenurile MAPN si ”Rezervația Dumbrava Sibiului ” deci extrem de greu de realizat din pct de vedere legal – ATENTIE !!!! cu condiția obligatorie sa treacă prin extravilan deci prin exteriorul cartierului Tilișca , Valea Aurie , la o distanță rezonabilă de ele ( pentru a evita poluarea în toate formele ei – fonică ,praf ,etc ) . Vom vedea ce se stabilește într-un final , dar ar fi o investiție bună pentru Sibiu , atata timp cât reduce aglomerația și poluarea ( cu condiția să treacă obligatoriu prin extravilanul orașului !! )

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    48 km dus-intors

    In momentul in care ai de parcurs 24 km sau 18 km pana in zona de vest, respectiv zilnic 48 sau 36 dus-intors … plus inca ceva km de la Cristian pana in zona industriala … evident ca se va alege calea cea mai scurta, respectiv prin oras …

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ovidiu

    Pentru cei care tot aduc in discutie tuneluri, vreau sa precizez ca acest inel trebuie sa deserveasca cat mai multe zone din regiunea SUD a orasului. Nu reprezinta o varianta pur ocolitoare penru cei care sunt in tranzit. Pentru acest tip de tranzit avem centura Nord in regim de autostrada.
    Tunelul va face imposibila conectarea inelului la arterele care ies si intra din/in oras dindiferitele zone din regiunea SUD.

    In ce priveste varianta cea mai avantajoasa din acest punct de vedere eu vad a fi cea de a 2-a.
    Va taia padurea dumbrava la capatul dinspre oras dar eu vad asta un compromis minim pentru a scoate traficul si poluarea din centrul orasului.

    Varianta 1 se departeaza de anumite zone si tot taie padurea dumbrava.
    Varinata 3 va fi folosita mai mult pentru tranzit si nu de catre cetateni pentru a decongestiona centrul orasului.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Inginer

      N-ai inteles. Tunelul e strict pentru portiunea care traverseaza padurea dumbrava+zoo/muzeul satului in functie de traseul final. Oricum pe acea portiune nu vor fi iesiri sau intrari, e strict un tunel care nu fragmenteaza padurea, nu strica zoo/muzeul, dar face centura cu adevarat folositoare facand-o mai scurta si mai aproape de cetateni. La o adica poate sa fie un tunel cut and cover care e mult mai ieftin.

      Varianta 2 aleasa de tine pare mult prea aproape de oras, o sa strice linistea complet.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        ovidiu

        Varianta 1 va genera trafic si trebuie calculat cu cat va creste traficul pe drumul spre Rasinari pana la inel. Iar tot acel trafic va dauna Padurii Dumbrava si faunei pe o suprafata mult mai mare. Spun asta fiindca cei din zona Calea Dumbravii, Valea Aurie(probabil vor alege drumul spre Poplaca), pentru a ajunge la inel vor trebui sa parcurga DJ spre Rasinari prin Padurea Dumbrava. De asemenea toti cei care vor veni din alte zone ale orasului la Zoo si Muzeu vor folosi inelul si vor genera traficul de care spun pe DJ Rasinari.
        Varianta 2 desi taie o parte din padure adiacenta cu orasul, va lasa mai aierisita partea de padure de la inel spre Rasinari.
        Poluarea fonica poate fi diminuata prin ziduri fonice care pot imbraca intregul inel.
        Eu doar imi aduc opiniile si discutam. Dar de acel inel este nevoie in contextul unui oras mai verde si dezvoltarea de transport alternativ in oras.

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    20 RON/l de combustibil si transportul in comun imbunatatit si gratuit, spre exemplu.
    Orase precum Houten (NL), Copenhaga, Ferrara, Ponteverda (Spania),
    Curitiba din Brazilia (si mai sunt multe, in toata lumea) or cautat si partial or si gasit solutii pentru fluidizarea circulatiei. Astea sunt planuri de viitor.
    Oricum, peste 10 ani doar bogatii vor avea masini.
    Si inca o vorba: daca vrei sa seci lacul, nu intrebi broastele.

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian SB

    Ovidiu, și eu vorbeam si propuneam un tunel. Dar asta ca sa poti avea o centura apropiata de cartierele marginase nou aparute si tot mai populate, in același timp ca sa nu tai pădurea si zona de terenuri de sport din valea aurie, in același timp ca sa nu treci nici pe sub geamurile ultimelor blocuri din acel cartier, dar nici sa duci aceasta sosea pana langa rasinari si poplaca (ca da, cand ai de parcurs 25-30km zilnic pe aceasta centura sud, vei akege garantat traficul blocat din oraș insa cu 7km). Revenind la tunel, ar putea pleca din dreptul scolii de caini (deci aproape de dumbravii si giratoriu existent acum cu vakea aurie) si ar iesi in prelungirea sacel. La ambele capete ar putea fi cate un giratoriu pt accesul celor din zona asta (dumbravii cimitir, vakea aurie, tilisca) dar acestia au si varianta sa vina pe drumu existent care taie parcul in Valea aurie, iar din poplacii se poate face f usor un acces pe lângă Prejbei si pe la fosta groapa de gunoi de acolo, cu coborare in prelungirea sacel si deci acces la giratoriu si centura. Asa ca nu cred ca un tunel de 1.5 km lungime ar face imposibila preluarea locuitorilor din zona de deasupra lui (care nu e asa mare deci). Da, asta era ideea centurii, sa preia usor si nu cu ocolișuri mari, locuitorii mai multor cartiere marginase din Sibiu, evident bagam aici si comune vecine orașului. Evident ca cei care tranzitează orasul vor veni pe autostrada (centura de nord a orașului). Tot pe aia orășenii si satenii care locuiesc in zona ei, o vor utiliza mai ok decat cea nou propusa. Centura de sud ar trebui sa aiba si pista de bicicleta complet separata, si sa fie cu restricție maxim 60km/h, si evident acces la ea de pe orice drum cu care se intersectează, ca ala e rolul ei. Nu stiu daca denumirea asta de centura de sud ar fi neapărat corecta, defapt ar trebui sa fie un drum care sa lege multe zone din sudul orașului care nu sunt legate (vezi selimbar zona extaz sau ford, de troita si dedeman, apoi vezi dedeman care nu e legata la calea cisnadiei, apoi calea cisnadiei nu e legata la Hilton sau valea aurie, apoi valea aurie nu e legata la zona metro/casa ambient, apoi casa ambient nu e legata de drumu hoților. Toate aceste zone trebuiau demult legate intre ele. Daca ar fi legate, cred ca ar fi suficient, nu stiu daca neaparat trebuie o sosea dreapta si lata (in opinia mea cam prea aspect de drum expres pt zonele de natura prin care trece….)

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Inginer

      Asta e solutia cea mai buna. Evident ca e si cea mai grea, dar rezultatele vor demonstra ca e alegerea corecta si fara nici o indoiala va rezolva atat problemele de pe Alba Iulia cat si cele de pe Calea Cisnadiei fara sa dauneze mediului, locuitorilor sau dezvoltarii ulterioare.

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    userneym

    Centura ocolitoare trebuie văzută ca unealtă de dezvoltare și pentru asta trebuie lăsat loc Sibiului sa creasca. Traseul 1 pare varianta cea mai buna, la care as mai adauga un segment de drum care sa uneasca Turnisorul. La fel se poate face și cu zona Dedeman si cu oricare alta zona cu drumuri radiale. Traseul 2 e o varianta proasta si pe moment si in perspectiva, sa diseci orașul cu o centură ocolitoare, sa aduci trafic si poluare în zone agrement, taiem padurea și aducem șoseaua prin spatele curților oamenilor separandu-i de accesul spre pădure, e o aberație care nu cred ca poate să găsească nici suport la uniunea europeană pentru finanțare. Iar peste 10 ani ne trezim ca trebuie sa facem alta centură ocolitoare ca asta trece prin oraș și e prea poluanta sau trebuie largita și nu mai avem loc. Cheltuim o gramada de bani, hai sa o facem cu chibzuiala. Traseul 1 e mai convenabil și pentru Cisnadie, Cisnadioara, Rasinari, Poplaca, îmbunătățind accesul acestor zone la Sibiu, crește potențialul lor de dezvoltare, iar proiectul fiind unul judetean ma gandesc ca face sens ca mai multe comunități sa beneficieze de el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact