Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Weekend-ul vitezomanilor. Două femei și un bărbat, prinși conducând cu viteză excesivă în oraș

Weekend-ul vitezomanilor. Două femei și un bărbat, prinși conducând cu viteză excesivă în oraș

Trei sibieni, respectiv două femei și un bărbat, au rămas fără permise de conducere după ce au fost prinși prin oraș cu viteze de peste 100 km/h.

Pe Șoseaua Alba Iulia și pe strada Henri Heine, două femei și un bărbat, toți sibieni, au fost înregistrați conducând autoturismele cu peste 100 de km/h (110, 107, respectiv 111 km/h). Alți trei sibieni au încălcat regulile de circulație în timp ce se aflau sub influența alcoolului, cu concentrații de 0,07, de 0,25, respectiv de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toți cei șase conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 625 și 1.305 lei, iar dreptul lor de a conduce a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile, transmit polițiștii sibieni.

Vitezomani au fost depistați și sancționați și în afara localităților, radarele polițiștilor din cadrul Biroului Drumuri Naționale înregistrând opt șoferi în timp ce se deplasau cu viteze cuprinse între 125 și 160 km/h, pe DN 1, în zona localităților Șelimbăr, Săliște și Avrig.

Cursele în viteză s-au finalizat cu amenzi în valoare de 625 de lei fiecare și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, arată sursa citată.

Foto: arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Those are rookie numbers...

Acum 4 ani

3 doar ? Pai 3 pe ora era corect .Pe orice bulevard sau strada putin mai lunga se alearga ca la curse . Ce pot sa zic ? Spor la prins .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus