Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Frica de boli afectează „Școala Altfel” și Erasmus. Situația la Sibiu

Frica de boli afectează „Școala Altfel” și Erasmus. Situația la Sibiu

În contextul evoluției cazurilor de viroze și a noului coronavirus în Europa, reprezentanții Ministerului Educației au trimis o adresă către inspectoratele școlare din țară, prin care recomandă limitarea activităților din cadrul programului „Săptămâna Altfel” și propun desfășurarea acestora în incinta unităților de învățământ. De asemenea, recomandă limitarea, până la anularea activităților care implică plecări în străinătate sau organizarea de manifestări colective cum sunt serbările, simpozioanele, conferințele sau excursiile. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu spun că, în ceea ce privește excursiile în țară, precum și activitățile programate local, deciziile vor fi luate de cadrele didactice și de directori.

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu reacționează în contextul evoluției situației epidemiologice determinate de creșterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ, dar și în urma atenționărilor Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri. În acest sens, inspectoratul face cunoscută adresa primită de la Ministerul Educației și Cercetării prin care se solicitată o serie de măsuri. Acestea pot afecta activitatea următoare a instituțiilor de învățământ din județ, precum și pe cea a unităților școlare care au programat în această perioadă „Săptămâna Altfel”. Deciziile vor fi luate de cadrele didactice și de directorii acestor școli.

„Acele recomandări sunt aplicate de directorii instituțiilor de învățământ în funcție de situația din instituția lor. În această săptămână nu avem programat în nicio unitate școlară programul „Școala Altfel”. De săptămâna viitoare, însă, sunt programate activități la Școala Gimnazială Nr. 21, din municipiul Sibiu și la școli din Mediaș, Copșa Mică, Ludoș, Valea viilor, Bârghiș, Rîul Sadului și Orlat, în județ. Trebuie menționat că recomandările se referă la limitarea activităților. Pentru cei care pleacă în excursii în țară sau au alte activități colective, decizia este a cadrelor didactice și a directorilor. Ei trebuie să decidă în funcție de starea de sănătate a copiilor și să țină cont de toate regulile de igienă. Problema cea mai mare este pentru cei care au programate deplasări în străinătate, mai ales în zonele de risc. De asemenea, trebuie un grad ridicat de atenție și responsabilitate la cei care au fost de curând în străinătate sau sunt plecați în Italia. Important este ca părinții și cadrele didactice care sunt acolo, în momentul în care vin din zona Italiei, să respecte regulile impuse de Ministerul Sănătății, să completeze cu maximă seriozitate chestionarul din aeroport sau să anunțe dacă vin din zone afectate de acest virus”, spune inspectorul Constantin Dincă, purtător de cuvânt IȘJ. Totodată, toți cei care au aprobări pentru deplasările în străinătate trebuie să informeze Inspectoratul Școlar Sibiu, pentru ca la rândul lor, reprezentanții instituției să anunțe Direcția de Sănătate Publică.

Măsurile transmise de Ministerul Educației către inspectorate

Limitarea/suspendarea/anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate. În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția județeană de sănătate publică, anterior revenirii în țară, cu privire la destinație, durata deplasării și numele persoanei/persoanelor. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase. Limitarea la maximum/suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național). Ministerul Educației și Cercetării recomandă ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în sediul/incinta unităților de învățământ, evitând în acest mod riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Cetățean vigilent

Acum 4 ani

Băi ISJ, ministerul educației îți dă niște jaloane de bun simt și voi lăsați la latitudinea directorilor și a profesorilor din scoli. Aveți buba la cap. Dacă copii se întorc infectați cine are grija de ei? Cine e responsabil?
Raspunde

legea morala a noului testament

Acum 4 ani

Asa functioneaza democratia. Daca se iau hotarari spuneti ca e abuz si nu se la sa la latitudinea directorilor, daca se lasa la latitudinea lor nu este corect! Ce sa mai intelegem? Cred ca dumneata ai buba la cap!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus