X
Coronavirus-2

Streinu-Cercel, despre italianul bolnav de coronavirus: “Riscul de a transmite pe teritoriul României este foarte mic”

Managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, a explicat că riscul ca italianul diagnosticat cu coronavirus să fi fost contagios în perioada în care s-a aflat în România este foarte mic, având în vedere că boala s-a manifestat la două zile după ce a plecat din țară.

„Riscul de a transmite pe teritoriul României este foarte mic pentru că, fiind în perioada de incubație. Știm cu toții că această perioadă este de până la 14 zile. S-a aflat, într-adevăr pe teritoriul României în perioada de incubație, dar fără să aibă potențial de transmitere. Debutul bolii a avut loc la 48 de ore după ce a ajuns pe teritoriul Italiei, ca atare riscul să fi fost contagios pe teritoriul României este foarte mic”, a declarat Streinu-Cercel, la digi24.ro. “Este foarte greu de spus, în primul rând trebuie văzut pe unde a fost, cât s-a stat. Se stabilesc o serie de elemente de ghidaj astfel încât să putem să trecem în revistă, în cel mai scurt timp, o zi, o săptămână sau două săptămâni,” mai spune acesta.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că italianul de 71 de ani, bolnav de coronavirus, a avut mai multe întâlniri de afaceri în Craiova, în perioada 18 – 22 februarie. Bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost confirmat cu coronavirus la Rimini, în Italia. În prezent este internat în spital, potrivit Corriere Romagna.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Numb

    Gandacul asta de Cercel, ca si gandacul numit Arafat…au ei niste antene fermecate care le comunica nivelul de pericol si sunt asa…tot timpul pregatiti. Pregatiti sa fuga si sa se ascunda in vreo vila construita pe banii prostilor care vor crapa de coronavirus sau alte minuni pe care le prevad ei cu antenele fermecate. 2 incompetenti, oare ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact