X
gradinita hoghilag 4

Cinci grădinițe din Sibiu au unele cursuri suspendate. Inspectoratul recomandă ca serbările de 8 Martie să se țină la grupe

Cursurile rămân suspendate la mai multe grupe din cadrul grădinițelor din Sibiu din cauza numărului mare de copii cu viroze sau suspecți de gripă. Centralizarea făcută de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu arată că sunt peste 130 de cazuri cu suspiciune de gripă și peste 2.200 de cazuri de viroză. În acest context, conducerea inspectoratului recomandă ca serbările din grădinițe să se facă la grupe și nu la nivel de instituție.

În urma centralizării pe care ISJ Sibiu a realizat-o astăzi, 26 februarie, la nivelul unităților de învățământ din județul Sibiu se înregistrează, în rândul elevilor, 139 de cazuri cu suspiciune de gripă, cu nivel pozitiv la testarea rapidă, și 2.281 de cazuri de viroză.
„Astăzi cursurile sunt suspendate la grupa mare „B” de la Grădinița cu program prelungit Nr. 15 Sibiu și la grupele de la Gradinita cu program prelungit Nr. 4 Sibiu (structură a Grădiniței cu program prelungit Nr. 26 Sibiu), în perioada 26 – 27 februarie la clasa Pregătitoare C și clasa a III-a C de la Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, precum și la grupa mică „Fluturașii” de la Grădinița cu program prelungit Nr. 5 Sibiu, iar în perioada 26 – 28 februarie la Grădinița cu program prelungit „Phantasia Kindergarten” Sibiu. De suspendarea cursurilor sunt afectați, în total 180 de elevi și preșcolari”, transmite inspector școlar prof. Constantin Dincă, purtător de cuvânt al IȘJ Sibiu.
În acest context, inspectorul școlar general prof. Alexandru Dumbravă recomandă ca serbările ce urmează a fi ținute cu ocazia zilei de 8 Martie să fie făcute la grupe și nu la nivel de grădiniță sau în alte locații.

„Cu ocazia festivităților prilejuite de ziua de 8 Martie, vă recomand ca, pentru serbările care în mod normal au loc în grădinițe sau alte spații, să fie făcute, de această dată, doar la fiecare grupă, separat, fără a aduna la un loc toți părinții și copiii din toate grupele. Este o recomandare, pe care o fac, fiecare cadru didactic va decide”, spune acesta.

Foto arhivă

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact