Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Peste 100 de posturi vor fi deblocate pentru medicii rezidenți la spitalul din Sibiu

Peste 100 de posturi vor fi deblocate pentru medicii rezidenți la spitalul din Sibiu

Peste 130 de posturi urmează a fi aprobate în ședința ordinară ce se va avea loc mâine, 27 februarie, la Consiliul Județean, în urma solicitărilor făcute de reprezentanții Spitalului Clinic Județean Sibiu. Cele mai multe posturi au fost cerute pentru încadrarea medicilor rezidenți.

În cadrul ședinței ordinare ce va fi susținută mâine la Consiliul Județean va fi supusă aprobării suplimentarea numărului maxim de posturi, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Sibiu, cu 133 de posturi. Cele mai multe dintre acestea, 114, urmând să fie atribuite medicilor rezidenți. Suplimentarea posturilor este cerută în condițiile în care au fost confirmați prin Ordinul Ministrului Sănătății 202 medici rezidenți cu pregătire în Centrul Universitar Sibiu, iar 88 de medici rezidenți și-au încheiat pregătirea și au încetat activitatea. De asemenea, la departamentul Endoscopie s-a cerut suplimentarea cu un post de asistent medical și un post de registrator medical, la Secția Clinică Chirurgie 1 s-a cerut suplimentarea cu un post de asistent medical, două posturi de infirmieră și două posturi de îngrijitoare curățenie, la Secția Hematologie s-a cerut suplimentarea cu un post de asistent medical, la Secția Clinică Medicină internă 2 cu un post asistent medical, la compartimentul ATI Obstretică Ginecologie cu două posturi de asistent medical și s-a mai cerut suplimentarea pentru Farmacia 1 cu un post de farmacist.

Printre justificările pentru toate aceste posturi cerute se numără creșterea numărului de pacienți din ultimul timp, creșterea numărului de intervenții pe unele secții și complexitatea lor și nu în ultimul rând, normativul minim de posturi impus pentru secții și numărul mai mic de posturi existent, ceea ce a duce la lipsa de personal. „Suplimentarea posturilor nu necesită efort financiar suplimentar deoarece se încadrează în bugetul pentru anul 2020”, se arată în Proiectul de Hotărâre ce urmează a fi  aprobat.

Foto arhiva

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus