Săptămâna trecută, când nu trăiam isteria la maxim m-am întors din Milano. O scurtă și frumoasă ședere urma să fie umbrită de îngrijorare și regret. La 2 zile am început să simt simptomele unei stări gripale agravante de la dureri musculare, dureri de cap până la febră ridicată și vărsături. Clasic am început cu nurofen și coldrex până când în loc să se potolească aceste simptome ele se accentau. Duminică seară nu am mai rezistat și am decis să mă prezint la urgența spitalului județean. Primul contact cu o doamnă asistentă (cred) m-a făcut să aștept câteva momente, să primesc o mască și să fiu repede consultat de medicul de gardă. Cu aceeași rapiditate a urmat o investigație radiologică, alte întrebări, recoltarea sângelui și astfel în scurt timp am ajuns direct în secția de boli infecțioase. Ultima imagine când am părăsit urgența a fost a doamnei doctor care mi-a urat cu o voce apăsată și fermă ”sănătate multă”. Nu știam ce va urma. Respectând indicațiile stricte ale doamnei doctor, brancardierul m-a urcat pe un scaun rulant ducându-mă spre zone în care să nu intru în contact cu alți pacienți. În timp ce ocoleam spitalul cu jumătate de gură, brancardierul m-a întrebat ”și, veniți din Italia?”... Atunci mi-am dat seama că poate e nașpa, că tipul chiar se uită la televizor. Alt medic m-a evaluat, m-a analizat și a decis internarea mea. Întreaga seară mi-a solicitat informații despre traseul din Italia (deplasare, aterizare, traseu), persoanele cu care am intrat în contact, simptome, evoluție, etc. Anunțase deja conducerea secției și direcția de sănătate publică din Sibiu. În câteva ore, mi-am dat seama că perfuziile sunt miracolul care ne amintește că sănătatea este mai importantă decât orice. M-am trezit într-un salon izolat din care mi s-a spus cu strictețe că nu am voie să ies, nici măcar pe hol. Eram sub observație. Diagnosticul încă nestabilit. Cei care intrau foloseau întotdeauna mască, iar în prima dimineață, un medic s-a prezentat îmbrăcat, zic eu, ca un cosmonaut, protejat din cap până în picioare. A doua reacție în care mi-am dat seama că poate fi nașpa. Pe geam într-o seară am zărit pacientul italian adus direct de la aeroport de către echipajele ISU. Știți, în momentele acestea tot ce credeai că este realmente important de făcut, devine banal, ți se schimbă complet prioritățile. Spre exemplu, eu care sunt dependent de social media, public de mai multe ori (de dimineță până noapte) și comunic cu zeci de persoane pe mai multe aplicații, în zilele din spital nu am publicat nimic. Pentru că nimic nu mai îmi părea interesant. Vrei nu doar să auzi cât să fii convins că ești sănătos.
Ce vreau să zic este altceva. N-a fost Coronavirus, au alte diagnostice. Am petrecut 5 zile sub tratament și observație permanentă beneficiind de o îngrijire deosebită, într-un spital de stat din România, deși plecasem de acasă doar pentru a cere ajutor de urgență, deci nepregătit nici psihic, nici fizic pentru internare. Dar am beneficiat de tot ce am avut nevoie din partea personalului secției de boli infecțioase, de la îmbrăcăminte de salon până la prosop și șervețele. Vizitez spitalele din România aproape lunar, însă ultima internare am avut-o în urmă cu vreo 13-15 ani. Și atât. În cele 5 zile am mâncat doar din mâncarea spitalului și am primit medicație doar din partea spitalului. Da, ceaiul din spital chiar e bun. Nu a fost nevoie să primesc mâncare de acasă, să suplimentez hrana zilnică sau să rog familia/prietenii să-mi cumpere medicamente sau materiale sanitare, ser fiziologic, etc pentru că nu se regăseau pe secție sau din alte motive. Tratamentul meu în spital m-a făcut să simt cât e de grea misiunea medicului, mai ales în perioada gărzilor. Atâtea ore să rămâi funcțional și eficient, iar a doua zi să continui cu propriul tău program de lucru. Mi se pare criminal. Și sper ca această practică să se încheie. Nu poți solicita unui medic după o gardă de 24 de ore să mai lucreze alte 8 ore în condiții de maximă eficiență. E o formă de exploatare nedreaptă care duce la burnout. În Sibiu am avut personal medical care a murit în urma epuizării.
Am văzut efortul fiecărui cadru medical pentru tratamentul, îngrijirea medicală și satifacția pacientului. Cel mai mult m-a impresionat calitatea umană deosebită a medicului curant, a personalului medical și nonmedical pe care l-am întâlnit în această perioadă zi și noapte. Noaptea am simțit cum ușa salonului se deschide și cineva verifică dacă sunt okey. Vă dați seama că în timp ce tu dormi, altcineva te veghează ? Am simțit bunătatea și mai ales bunadispozița doamnelor asistente medicale atunci când îmi administrau tratamentul perfuzabil (și au fost zeci de perfuzii și injecții de la 6 dimineața) și când rapid transmiteau medicului schimbarea stării mele, insomnia, simptomele nou ivite. Am admirat căldura îngrijitoarelor care aduceau masa, făceau curățenie zilnic și te întrebau dacă ai alte nevoi suplimentare. Și încă ceva rar, dar atât de necesar mai ales în interacțiunea cu bolnavul: umorul bine dezvoltat. Nu știu cum, dar atitudinea aceasta a fost prezentă la fiecare persoană din cadrul secției. Poate să pară banal dar când becul de la baie a luat-o razna eram convins că va fi înlocuit peste câteva zile. Ei, nu, în acea noapte, în mai puțin de 1h a fost anunțat și înlocuit de electrician (”domne, nu dormi?”).
Și mi-a mai plăcut ceva. Mi-a plăcut să observ maniera în care șeful secției, Dr. Victoria Bîrluțiu, cadru didactic, transferă aceste cunoștiințe și mai ales această atitudine profesionistă tinerilor studenți. Cât de frumos să înveți medicina nu doar din tratate de specialitate, cât mai ales de la medici devotați și prin contactul direct cu pacienții și viața de pe secție. Dacă nu ai vocație pentru medicină, nu ai ce căuta acolo, dacă nu ești sociabil și dispus să slujești oamenii, să îi asculți, să îi înțelegi, medicina nu e locul tău. Dar i-aș aduce pe acești oameni, medici, asistente medicale, sau infirmiere să le vorbească elevilor din școală despre munca lor, despre devotament, vocație, bunătate și bun simț. Și sunt convins că din fiecare clasă cel puțin 2,3 copii și-ar dori să le urmeze exemplu. Un mare și sincer mulțumesc.
Nouă ne rămâne să fim mai cuminți atunci când criticăm de pe margine, când acuzăm medicii în mod răutăcios și nedrept, să ne păstrăm respectul și încă ceva: să ne spălăm pe mâini cu săpun, suntem pe ultimul loc în Europa la nespălare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Conferinţe Internaţionale , Victoria Bîrluţiu , În Sibiu , gripă , coronavirus , Bulevardul Spitalelor
Vizualizari: 21006
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
MB
Acum 11 ore
Claudiu
Acum 11 ore
Liberal autentic
Acum 11 ore
Neli Oproiu
Acum 11 ore
Bobo