X
Adrian Beu

Psihoterapeutul Adrian Beu: „O cauză a bullying-ului este presiunea extraordinară care se pune pe copii, în zilele noastre”

Bullying-ul este un termen care a intrat în urmă cu câțiva ani în țara noastră, dar un fenomen care a existat dintotdeauna. Este vorba despre o formă continuă de violență verbală, fizică sau socială. În română l-am putea traduce ca o formă de agresiune sau dominare. Fenomenul poate fi prezent în orice tip de comunitate, iar în ultimii ani a luat amploare și în România. Cel mai mult au de suferit copiii, iar un raport al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu arată că în școlile din județ au fost înregistrate, în ultimii doi ani, 151 de cazuri de violență fizică și bullying. Profesorul și consilierul școlar Adrian Beu, de asemenea psihoterapeut, psiholog, formator și public speaker, este unul dintre specialiștii care luptă să facă cunoscute efectele acestui fenomen, să-l explice pe înțelesul tuturor și să arate cât de în serios trebuie luat. Ultima conferință pe această temă a avut-o la Sibiu, în luna februarie, ocazie cu care am realizat un interviu în care să vorbească deschis despre bullying.

Să începem cu o definiție a bullying-ului, ca să-l putem recunoaște. Ce este bullying-ul de fapt?

Există o mulțime de definiții. Vă pot spune că bullying-ul nu este neapărat un act de violență sau de agresivitate, ci se referă mai mult la un comportament de dominare și este împărțit în mai multe tipuri. Este bullying-ul verbal, care se referă în principal la înjurături, la a vorbi urât cu celălalt, la jigniri, la denigrări. Este bullying-ul fizic, care se referă și la acte de violență și nu numai. De exemplu, aici se încadrează scuipatul, împinsul sau tachinatul fizic. Este bullying-ul social care se referă la denigrarea imaginii cuiva. Aici vorbim de acele situații când un copil este exclus din grupuri, sau se evită contactul cu el. Sunt acele bârfe care denigrează o persoană: „nu vorbi cu ăla că este prost”, „uite cum se îmbracă”, „uite cum arată” și tot ce ține de imaginea lui sau a familiei lui. Și mai este ceea ce numim cyberbullying despre care consider că, în momentul de față, capătă proporții foarte mari. Este denigrarea aceea pe internet și mă gândesc că ați văzut de ce sunt în stare oamenii să scrie din spatele calculatorului. Ne putem uita chiar și la articolele dumneavoastră să vedem ce comentarii au unii oameni și care, de multe ori, trebuie cenzurate. Apoi cyberbullying-ul un înseamnă doar asta, ci și crearea de conturi cu identități false. Nu am o statistică certă, însă unele organizații scriu că România se află pe locul trei în lume în ceea ce privește bullying-ul.

Care este diferența dintre bullying și violență?

Diferența este că bullying-ul este repetativ, iar violența este cumva un comportament, să spunem cu ghilimele de rigoare, normal. Ce înseamnă normal? Adică la un moment dat copiii, în anumite situații, ajung să simtă furie. Este foarte în regulă să fim furioși și este în regulă să trăim senzația de furie. Așa ajung copiii de multe ori să se încaiere. În momentul în care se întâmplă, școala sau instituția în care se află îi pedepsește conform regulamentului, iar ei, în felul acesta învață sau ar fi bine să învețe că este în regulă să fie furioși, dar pot alege să-și controleze furia și să nu răspundă impulsiv la senzația de furie. Ei învață experimental că nu este bine să se bată, iar data viitoare când sunt furioși au toate șansele să-și stăpânească furia. Ei bine, bullying-ul este diferit, pentru că aici este vorba despre nevoia de dominare. Nu mai este vorba doar despre faptul că ne-am supărat, ne-am certat, suntem copii și deocamdată atât știm, să ne batem, este vorba despre o serie de acțiuni repetate de denigrare a celuilalt prin toate mecanismele despre care am vorbit deja.

Adrian Beu 3Bine, atunci vă întreb de unde vine această dorință de dominare. De ce un copil ajunge să simtă nevoia de a umili un alt copil?

Aici subiectul este foarte vast. Există o serie de cauze care țin de dezvoltare și există cauze care țin de ceea ce se întâmplă în societate în momentul de față. De când începe ciclul gimnazial, copilul intră în etapa de dezvoltare în care nu mai este nevoie să-și impresioneze părinții și atunci se îndreaptă către anturaj. Vedeți, când sunt mici, copiii sunt foarte legați de părinți din motive naturale. Părinții sunt cele mai importante ființe din viața lor, sunt atotputernici, dar de pe la vârsta de zece ani ei realizează că lucrurile nu stau chiar așa și se simt oarecum trădați. Atunci apare ceea ce toți psihologii numesc pubertate, adolescență, când focusul pleacă de la părinte către cei din jur, către prieteni, către anturajul lor. În funcție de cultura în care trăiește și de ceea ce-l ajută pe copil să impresioneze, recurge la anumite fapte. Dacă să-și bată joc de cineva îi impresionează pe ceilalți și îi face să râdă îi aduce lui un plus valoare, atunci asta va face. Este posibil să-i pară rău în sufletul lui, dar la un moment dat se obișnuiește. O altă cauză ar putea fi aceea că facem cuiva ceea ce ni s-a făcut și nouă. Asta poate pleca din familie sau se poate ca, la un moment dat, copilul să fi fost victima unui tip de bullying sau violență sau dominare, ca să-i spunem pe românește. La noi, ca să înțeleagă și lumea despre ce este vorba, îl putem lega de abuz și dominare. O altă cauză este presiunea extraordinară care se pune pe copii în zilele noastre. Noi trebuie să vedem și ce se întâmplă cu ei și de unde vine atâta presiune. De multe ori, părinții nu văd această presiune, ei se gândesc că noi n-am avut, poate, nici jumătate din cât au ei astăzi și eram puși și la muncă, de ce ar fi ei presați. Dar sunt mult mai mult decât am fost noi.

Și totuși de ce acum este altfel?

Diferența este că, din ce am observat eu, pe vremea noastră când se întâmpla ceva și un copil era jignit, majoritatea dintre noi reacționam, săream să-i luăm apărarea, spuneam să fie lăsat în pace, interveneam cumva. Acum, într-o clasă este efectul pe care îl are și o știre negativă explozivă care ne scoate din cotidian. „Bă…fii atent la asta”, hai să și filmăm dacă se poate. Nu mai există empatia aceea pentru că și noi, ca societate, ne-am individualizat cumva. S-au schimbat inclusiv relațiile interumane, relațiile între vecini, față de acum 20, 30 de ani. Ne-am individualizat foarte mult.

Și presiunea asupra copiilor? De ce este diferită?

Păi noi am trăit vremuri mult mai simple. Copiilor din ziua de astăzi li se cere să fie perfecți. Părinții îi vor perfecți, internetul îi vrea perfecți, societatea îi vrea perfecți. Gândiți-vă că noi nu aveam Facebook sau Instagram. Habar nu aveam cât eram de populari, dar aveam grupurile noastre de prieteni în fața blocului și eram fericiți. Acum gândiți-vă ce înseamnă pentru un copil sau un tânăr să posteze o poză cu el și să primească două like-uri față de nu știu cine, care are 100 sau 200 sau 300. Copilul acela crede că este ceva în neregulă cu el. Să fim serioși și deschiși cu noi – câți adulți nu sunt în ziua de astăzi care se raportează la reacțiile de pe Facebook, darămite un copil? Apoi în ziua de astăzi li se oferă totul copiilor și li se cere mult în schimb. Tu ai tot acum, dar trebuie să înveți bine, sa iei lecții de pian, să faci sport, ai after school, trebuie să fii mai bun decât X, trebuie să faci la fel ca Y, să participi la olimpiade. Ei bine, în aceste momente pe copil se acumulează o presiune extraordinară, chiar dacă nu este una directă, verbalizată. Copiii oricum ne simt și mereu au senzația că nu sunt suficient de buni, iar ceea ce se întâmplă mai departe este un mecanism foarte simplu de apărare. Cum pot să mă simt eu un pic mai bun? Făcându-i pe alții să se simtă mai proști decât mine. Toți copiii în ziua de astăzi trebuie să fie buni, cuminți, deștepți, perfecți dacă se poate, dar perfecțiunea este imposibil de atins.

Adrian Beu 1Deci și noi, cu toții, suntem oarecum vinovați.

Putem spune că răutatea asta pe care o vedem la unii dintre copii este o prelungire a culturii sociale în care trăim. Trebuie să ne uităm și la ce se promovează în ziua de astăzi. Nu se mai promovează importanța relațiilor și până la urmă o să ajungem să ne tratăm unii pe ceilalți ca pe obiecte și nu ca pe oameni. Copiii sunt, de fapt, oglinda societății noastre. Până și chestia asta cu bullying-ul. Nu este doar la copii și între noi adulții există, doar că are alte forme și noi o facem, să spunem, mai voalat, dar tot bullying este.
Cât de afectat este un copil asupra căruia se exercită o violență de tip bullying?
Este foarte greu să dau un răspuns clar și spun asta pentru că poate avea un efect foarte mare, până la devastator sau poate avea un efect minor, asta în funcție de suportul pe care îl are copilul, în principiu acasă. Părinții pot face foarte multe și școala poate face mult.

Ține cumva și de caracterul copilului, de temperament?

Nu neapărat. Cum să vă explic? Contează felul în care este tratată situația de bullying. Adică, un copil poate trece prin cele mai groaznice și oribile situații dacă primește suportul, înțelegerea și deschiderea de care are nevoie. Copilul trebuie susținut și învățat să-și exprime trăirile și emoțiile. Este foarte important ca un părinte să fie atent la copilul lui, să-i înțeleagă mesajele și să-l ajute să se exprime. Să știți că bullying-ul are efecte și asupra părinților. Multora dintre ei nu le este ușor să-și știe copilul batjocorit, într-un fel sau altul la școală sau în altă parte. Mulți dintre ei simt impulsul de a merge și a rezolva singuri problema cu agresorul, dar nici asta nu este o idee bună. De aceea spun, nu neapărat trebuie să-ți protejezi copilul să nu i se mai întâmple, este important să-l ajuți să-și gestioneze emoțiile. La fel pot face și cadrele didactice. În clasele primare este mai ușor, pentru că învățătorul este mai apropiat de copii, dar la gimnaziu, dirigintele poate doar într-o oră de dirigenție să atingă acest subiect. Acum vor fi și mai clare lucrurile pentru că din toamna anului trecut a intrat în vigoare legea care interzice bullying-ul în şcoli. Acolo se specifică clar toate formele acestei violențe, iar profesorii vor fi instruiți să cunoască toate formele ei și asta este foarte bine. Este un început foarte bun, iar oamenii vor lua în serios bullying-ul.

Dincolo de statistici, dincolo de cifre, din ceea ce ați văzut în școlile din Sibiu există bullying?

E clar că există bullying și peste tot există bullying.

Există rezolvare?

Nu este prima dată când sunt întrebat asta, iar răspunsul cel mai sincer este că nu știu. Bullying-ul este o situație complexă în care este nevoie să fie implicate toate părțile. Și agresorul și victima și mai este o parte, la care nu se gândește nimeni… martorul. Marea problemă este că oamenii se îndreaptă cel mai adesea către victimă, dar eu cred că pentru a rezolva problema este nevoie să avem o viziune de ansamblu. Să privim și către agresor care, cel puțin la un moment dat, a fost și el o victimă fie în propria familie, fie în colectivul de prieteni, fie la școală.

Vorbeați și de martor?

Da, martorul este al treilea element al bullying-ului și de multe ori poate fi mai traumatizat decât victima. Adică un copil care este abuzat în orice fel, el simte pe pielea lui durerea, dar cel care vede un abuz și-l vede pe acel copil strigând sau plângând, își poate imagina o durere mult mai mare. Martorul simte mai multe temeri în același timp și de asta, de cele mai multe ori, nu intervine. Și mai este un aspect – victima, în funcție de sprijinul pe care îl primește, își poate reveni, dar martorul poate rămâne traumatizat.

Adrian Beu 2Bun, atunci ce facem noi ca părinți să prevenim toate acestea și să ne ajutăm copiii să se dezvolte sănătos? Cum alegem ce este bine pentru ei, cum stabilim programele la care să se uite sau timpul petrecut în fața tehnologiei?

Prin echilibru și să avem mintea deschisă. Realitatea este că părintele nu-și poate proteja întotdeauna copilul. Chiar dacă îi controlează telefonul, ei au acces la alte telefoane ale altor copii. Eu spun că aici ține de fiecare în parte, dar cel mai bine este să se discute cât mai mult cu copilul și să i se răspundă la toate nelămuririle. Întotdeauna vor fi alții care vor ști mai mult, care vor vedea mai mult, iar el ar putea avea un handicap dacă mereu va fi prea mic ca să i se explice. Trebuie ținut cont totuși că internetul poate fi o capcană, de aceea este important și controlul parental. Este important să știi la ce se uită copilul tău și să-i explici acolo unde nu înțelege. Iarăși trebuie urmărit să nu fie supus ore în șir pe internet unor filmulețe violente sau nepotrivite, pentru că în creierul lui se pot forma o serie de conexiuni care să ducă la comportamente violente. Adică și noi dacă ne uităm în fiecare zi, câteva ore la K1, s-ar putea să ne vină și nouă să lovim pe cineva. Este foarte important ca părinte să știi ce face copilul său, pentru a putea interveni.

Și în final care ar fi concluzia?

Concluzia este că părinții ar fi bine să se implice în viața copiilor, nu în a-i salva, ci în a vedea ce se întâmplă în sufletul lor, indiferent dacă vorbim de victimă, de agresor sau martor. Cu cât reușim să fim mai aproape de copiii noștri din punct de vedere emoțional, fără a le spune ce să simtă, și să le oferim mediul propice pentru a se exprima, cu atât lucrurile vor merge spre bine. Dacă în educația pe care le-o dau se vorbește și de a fi mai aproape de celălalt, pe sistemul ce ție nu-ți place altuia nu face, de creștere a sensibilității față de celălalt, dacă se creează empatie, lucrurile vor fi mai ușoare. În cazul cadrelor didactice, consider că este foarte important să se informeze despre ceea ce înseamnă bullying-ul și să-l ia în serios. Nu vă prefaceți că nu vedeți. Bullying-ul poate fi combătut doar dacă este observat. Ca societate, dacă noi reușim cumva să ne regăsim umanitatea și să ne dăm seama că sunt lucruri mai importante decât „a avea” și că poate ceea ce ne împlinește este o relație pe care s-o avem cu cei din jur, atunci mai avem o șansă.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cosmo 2000

    Aoleu….. copiii se bat de cand lumea, e natura umana. Ei nu fac altceva decat sa isi creeze ierarhii darviniene, iar mai nou, au aparut unii cu niste idei din societati mai “avansate” dar in acelasi timp mai decazute ca si fabrica a societatii, adica indivicual.
    Astea sunt idei luate de la comunitatile din SUA, unde sunt negrii, hispanici, asiaticii, laolalta cu albii nativi si se urasc de moarte, se chiar si omoara din cand in cand, ca natura nu e facuta ca toti indivizii aia diferiti sa stea unii langa altii. Au nivel de inteligenta diferit, simt si vad altfel, sunt rase diferite si ar trebui sa stea fiecare cu ai lui….dar, ca sa repare ce-au stricat politicienii si “societatea civilia” manipulata prin tot felul de mijloace dealungul secolului trecut, au inventat aceste concepte total artificiale, numite bulying sau rasism de care e acuzata toata lumea pe-acolo, ca astfel sa fie invinovatiti toti si sa accepte mizeria sociala in care traiesc majoritatea, iar cei care isi permit, scapa si se muta in zone unde nu sunt amestecaturi.
    Deci… sa vii cu asemenea idei la noi si sa iei bani din fonduri europene pentru asa ceva, pentru ca multe din asftel de “campanii” sunt facute cu bani trasi de la UE, pe programe sociale, mi se pare jenant. Sunt atat de multe probleme de rezolvat, s-ar putea construi scoli mai bune sau ajuta copii in unele situatii sau s-ar putea face programe de educatie igienica, daca tot vrem programe, decat sa stam sa vorbim aiurea despre cum isi mai dau copiii la scoala cate o palma peste cap unul altuia, iar unii se bat mai rau, sau rar, grav. Se bateau si inainte iar aceste “programe” nu vor rezolva nimic, cum nu rezolva nicaieri nimic, sunt total ineficiente si bani aruncati aiurea pentru ca unii la costumas si cu freza in vant sa traiasca respectabil cu asemenea baliverne. Faceti ceva efectiv, oameni… nu va mai pierdeti vremea cu asemenea nimicuri. Avem Corona virus, incalzire globala, milioane de imigranti la usa… iar noi facem programe despre bulying ca s-au batut copiii pe la scoala. Mai bine ati face programe de conducere auto, daca tot va plac programele. Ca sunt foarte multi morti si victime de tot felul ale traficului din Romania, ceea ce este infinit mai grav decat acest “bulying”… cata prostie !

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      S

      Dacă e de dând lumea nu înseamnă că nu trebuie eradicat sau redus.
      Nu mi-a făcut placere bullying ul idioților de colegi, sincer. Asupra mea, dar și ce vedeam asupra altora. Trebuie disciplinați copiii (și nu tot prin bullying, cum făceau mulți profesori!).
      Oricum, plin de cretini, adulți și copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact