X
cartierul arhitectilor

VIDEO 1.750 de noi locuințe în cartierul de după Arhitecților. Prima dezbatere publică: ”noi vom rezolva probleme”

Pe o suprafață de aproximativ 19 ha situate între actualul cartier al Arhitecților și valea Sevișului a fost realizat planul urbanistic al unui nou cartier. Unul proiectat să aibă aproximativ 1.750 de locuințe și să fie populat, în cele din urmă, de aproximativ 4.000 de suflete. Vineri după-amiaza a avut loc prima dezbatere publică pe subiectul acestui nou cartier.

Rubin este denumirea aleasă pentru cartierul pe care vor să îl ridice în continuarea cartierului Arhitecților dezvoltatorii imobiliari care, printre altele, au inițiat pe teritoriul municipiului Sibiu și ansamblul rezidențial Magnolia. Planul urbanistic zonal elaborat de aceștia a ajuns în faza de obținere a avizului de mediu, etapă care implică și o dezbatere publică pe subiectul potențialului impact asupra mediului. Dezbaterea a avut loc vineri după-amiază, la sediul primăriei Cisnădie. Discuțiile care s-au întins pe mai bine de două ore s-au întins în zone care, de cele mai multe ori, nu au avut legătură cu mediul, ci s-au născut din întrebarea ”cum să nu se mai repete ceea ce s-a întâmplat în cartierul Arhitecților”.

Administrație, școală, grădiniță și parc

”Noi, acolo, vom fi membri ai societăți care să rezolvăm probleme. Nu să creăm. Nu intenționăm să creăm probleme, mai ales de mediu. Noi acolo chiar vrem să rezolvăm probleme. Iar cei de la Primăria Cisnădie chiar au venit înspre noi pentru a rezolva probleme de mediu. Puteam să facem doar un PUZ pentru patru blocuri, apoi un alt PUZ pentru alte patru blocuri și nu mai aveam discuția aceasta. Dar noi am vrut de la bun început să facem un proiect viabil care să nu facă probleme vecinilor din zonă”, a afirmat Laurențiu Buduleci, managerul Rubin Development, compania care vrea să amenajeze noul cartier cu 1.750 de locuințe.

Viitorul cartier va fi dezvoltat pe o suprafață de aproximativ 19 ha

Viitorul cartier va fi dezvoltat pe o suprafață de aproximativ 19 ha

Locuințe care – potrivit PUZ-ului realizat la finele anului trecut – vor fi grupate în blocuri cu parter, două etaje și mansardă sau etaj retras ori clădiri colective cu parter, etaj și mansardă sau etaj retras. În respectivul cartier sunt prevăzute și două clădiri pentru comerț sau servicii, clădiri cu destinație mixtă (locuințe și servicii), dar și o clădire administrativă, o școală și o grădiniță, în partea dinspre drumul județean al terenurilor. Clădirea administrativă, școala și grădinița urmează a fi ridicate, însă, de administrația din Cisnădie, căreia dezvoltatorii imobiliari s-au angajat să îi cedeze pentru aceste obiective – înainte de obținerea autorizației de construire – aproximativ 10.000 de mp. Pe respectivele suprafețe ar urma să fie amenajat și un parc de peste 2.800 de mp. ”Terenul acela îl vom dona Primăriei și administrația locală este cea care va decide cum îl va utiliza. Primele lucruri pe care le vom face sunt cele de a dona terenurile pentru public”, a adăugat Buduleci.

Suprafețele verzi vor fi mult mai multe, mai promit dezvoltatorii imobiliari. ”Vor fi peste 14.000 de mp de spații verzi – 7,4% din suprafața totală. Aceste spații verzi vor fi publice, cu acces neîngrădit. În total, se ajunge la peste 5 ha de spații verzi, căci pe fiecare parcelă va fi minim 30% spațiu verde. Acestea sunt reglementate și prin PUZ că vor avea funcțiuni de spații verzi, nu de platforme sau spații pentru garaje”, a arătat arhitecta Alina Mureșan-Iuga, din partea firmei care a elaborat planul urbanistic în discuție.

”Noi, din 19 hectare, aproximativ un hectar – în care nu intră și drumurile – îl donăm tocmai pentru a compensa ceea ce s-a mai greșit în zonă. Noi am înțeles, știm problemele din zonă, putem îmbunătăți condițiile din zonă”, Laurențiu Buduleci, Rubin Development

Transport public cu autobuze private

Potrivit proiecțiilor firmei de urbanism, trotuarele din cartier vor avea lățimi cuprinse între 1,5 și 2 m. Între viitorul cartier ar urma să fie brăzdat de piste de biciclete cu o lățime de doi metri și o lungime cumulată de 2,5 km. Viitorul cartier ar urma să fie astfel ridicat astfel încât să permită și accesul mijloacelor de transport public în comun. ”S-au prevăzut în interiorul cartierului două sensuri giratorii, precum și racordurile gândite pentru a facilita prezența transportului public. Există și spații pentru amplasarea de stații pentru transportul în comun”, a mai spus Alina Mureșan-Iuga.

Cartierul va fi traversat dinspre Șelimbăr către drumul județean de o stradă principală cu o lățime de 17 metri, restul circulațiilor din cartier urmând a fi făcute pe străzi cu o lățime de nouă metri.

Dezvoltatorii imobiliari susțin că transportul în comun este o chestiune care poate fi rezolvată înainte ca autoritățile din Sibiu și Cisnădie să ajungă, în vreun fel, la o soluție pe care să o pună în practică. Și dau exemplul din cartierul Magnolia, amenajat în capătul Căii Șurii Mici. ”Nu este primul proiect pe care îl dezvoltăm. Și acesta se va dezvolta serios, nu suntem geambași de teren, să facem un PUZ și să îl vindem. Propunerea acelui shuttle (linie de autobuze care să facă legătura cu Sibiul – n.r.) vine din experiența proprie a unui cartier unde nu era transport comun când am demarat proiectul. Noi am pus la dispoziție un shuttle și cei care locuiau acolo îl foloseau până la prima stație Tursib sau până în Zona industrială vest. După un an și jumătate, transportul public a ajuns până în cartier. Deci, dacă e cazul și aici, se va face. Chiar credem că asta este una dintre soluțiile pe care o putem pune la dispoziția clienților noștri”, a spus Laurențiu Buduleci.

Apa vine din pământ. Canalizarea merge la Mohu

Deși chiar prin zona viitorului cartier trece magistrala prin care Apă Canal asigură furnizarea apei în Sibiu dintr-o sursă alternativă (cea de la Sadu), reprezentanții companiei regionale de apă nu și-au dat acordul ca viitorul cartier să folosească apa din această sursă. Și au avizat doar aprovizionarea cu apă a viitorului cartier din puțuri forate la adâncime. ”Soluția este avizată de Apă Canal. Nu e o soluție din cea mai îmbucurătoare pentru dezvoltator, dar asta a fost cea pe care a primit-o, din păcate tocmai din cauza problemelor din cartierul Arhitecților. Acolo sistemele nu funcționează corespunzător, nu sunt dimensionate corespunzător, când crește consumul, unii rămân fără apă”, a arătat Dumitru Ungureanu, evaluator de mediu în cazul acestui proiect.

Reprezentanții dezvoltatorului imobiliar susțin că rețeaua de apă din viitorul cartier nu va interfera cu cea din cartierul Arhitecților. ”Alimentarea din puțuri forate asigură un cost mai mic al apei decât tarifele Apă Canal. Puțurile de alimentare vor fi de mare adâncime. Va exista o stație de depozitare și una de tratare a apei. Lucrurile sunt foarte bine gândite. Din câte îmi aduc aminte, sunt prevăzute două rezervoare”, a spus Laurențiu Buduleci.

Amplasamentul aproximativ al viitorului cartier. Sursa foto: Google Earth

Amplasamentul aproximativ al viitorului cartier. Sursa foto: Google Earth

În contextul în care viitorul cartier se va învecina cu ferma de vaci Seviș (distanța minimă va fi de aproximativ 280 de metri), reprezentanții dezvoltatorilor au arătat că au obținut un aviz de la Direcția de Sănătate Publică Sibiu pe această soluție de alimentare cu apă, aviz emis în urma efectuării unui studiu în această fază incipientă. Între viitorul cartier și ferma Seviș ar urma amenajată și o ”perdea de vegetație”.

În ceea ce privește canalizarea, aceasta ar urma să fie astfel dimensionată încât să preia, în viitor, și apele contaminate din cartierul Arhitecților. ”S-a ajuns la soluția construirii unui canal colector până în stația de epurare de la Mohu, din Șelimbăr. Va fi unul dimensionat astfel încât să poată prelua tot cartierul Arhitecților, viitoarea dezvoltare urbană din zona Șelimbăr și viitoarele dezvoltări din zona Seviș. De aceea am zis că acest proiect poate rezolva o parte din problemele cartierului Arhitecților”, a declarat Dumitru Ungureanu.

Traficul

Traficul pe care îl va genera viitoarea dezvoltare imobiliară va aglomera drumul județean care leagă Cisnădia de Sibiu. Iar rezolvarea acestui trafic se va face doar dacă se vor implica autoritățile prin sporirea numărului de legături între Sibiu, Cisnădie și Șelimbăr, prin creșterea numărului de alternative la deplasarea cu mașina personală și, mai ales, prin construirea centurii de sud a Sibiului, au fost printre concluziile subiectului ”trafic”. Subiect care a atras cele mai multe critici din partea reprezentanților USR Cisnădie, cei mai vocali contestatari ai acestui proiect, din punctul de vedere al impactului asupra mediului.

La dezbaterea de la sediul Primăriei din Cisnădie cei mai vocali au fost reprezentanții USR

La dezbaterea de la sediul Primăriei din Cisnădie au participat mai puțin de 20 de persoane

”O investiție de acest tip nu apare peste noapte, nu se mută aici câteva mii de oameni de pe o săptămână pe alta. Deci lucrurile cred că pot fi corelate și coordonate astfel încât să se găsească variante cât mai eficiente de rezolvare. Aici mai e vorba de implementarea și ducerea la bun sfârșit a unor proiecte publice”, a mai adăugat Laurențiu Buduleci.

Descarcă de aici Plansa Plan urbanistic zonal cartier Rubin în format mare

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

17 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Domnariu Ghita

    Foarte bine faceti, stimati dezvoltatori sibieni! Ma bucur ca forta de munca, indiferent ca vine din Valcea, Hunedoara sau alte zone defavorizate are conditii pentru a ramane aici si a ne imbogati cultura locala cu obiceiurile lor specifice. Imi aduc aminte ce gri si posomorat era Sibiul inainte de exodul vostru si ma bucura ce El Dorado fabulos a devenit acum! Bine ati venit, frati romani!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dinu Florea

    Buduleci ăsta nu e ala care a devenit peste noapte si mare iubitor de baschet la CSU?
    Combină acolo, combina aici….

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    El Dorado

    In sfarsit un cartier ca in vest, la fel ca cel de linga el. E plin de drumuri expres , transport public, gradinite si scoli. Au facut multe studii proprietarii terenurilor la fel ca cei din cartierul Arhitectilor. O sa fie ceva nemaipomenit.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Micii Maushi

    Dar la invazia de toamna a soarecilor de camp o sa aveti rezolvare ? … NEVER … iar cei ce locuiesc in zona stiu la ce ma refer …

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ciresica

    Dar pe cei din Ciresica nu ii “consulta” nimeni la elaborarea unui PUZ ? Statistic vorbind, vor trece 3500 (1750 locuinte x 2) autovehicule pe zi pe sub geamul lor. Si lasati povestile cu solutiile alternative. Haideti sa sacrificam un cartier pentru bunastarea unui grup de dezvoltatori imobiliari.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Fara coruptie

      Suntem toti consultati pe site-ul primariei Cisnadie. Acolo se publica PUZ-urile ce urmeaza a fi aprobate. Totul este sa fim cu totii vigilenti si sa nu ratam niciun anunt, pentru a avea posibilitatea sa ne sesizam si sa facem oibservatii. In anunt este mentionat si termenul pana la care se pot face observatii.
      Site-ul primariei Cisnadie, trebuie zilnic consultat, pentru ca in orice moment te poti trezi cu un bloc langa casa sau cu un nou PUZ pentru mai multe apartamente. Zona este deja supraaglomerata si cu siguranta in curand va fi blocata.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Fara coruptie

      Asa a facut primaria Cisnadie si cand s-a intocmit PUZ pentru toata zona dupa Ciresica ( 68 ha) : zona rezidentiala pentru locuinte individuale ( 603 la numar) ,gradinita, scoala, cinematograf, terenuri de sport, club, agentie CEC, spatii verzi, locuri de joaca pentru copii, strazi cu profil de 9m ( 6m carosabil si 3m pentru 2 trotuare de 1,5m). Un adevarat paradis.In prezent, nu este nimic din ceea ce s-a aprobat de Consiliul Local Cisnadie. HCL -ul de aprobare PUZ este act normativ , obligatoriu de respectat .Are si avizul Consiliului Judetean Sibiu.Dar ce conteaza in fata altor interese obscure.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

    🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🙂🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🙂🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🙂🤣🤣🤣🤣🤣🙂🙂🙂🙂🙂🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🙂🙂🙂🙂🙂🙂🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Forest Gump

    Cum se face ca toate sau aproape toate proiectele mari din Sibiu sunt proiectate de familia Muresan-Iuga? Poate din cauza faptului ca partea masculina din aceasta familie este SEF SERViCIU URBANISM in Primaria Sibiu? Parca seamana tot mai tare cu situatia de la Selimbar, sotul arhitect sef, iar sotia, tot arhitect, primea contracte la greu…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Warren Buffet

    Bai Fratilor nu va mai tot plangeti atata , nu asta am vrut toti ani de zile :DEZVOLTARE. Nu ne plangeam noi acuma 20 de ani ce prafuit si provincial este Sibiul, avem acuma dezvoltare economica.
    Asta primim, avem locuri de munca , nu sunt oameni sa lucreze, trebuie sa fie adusi din alte parti , unde sa le contruiesti case in Dealul Daii.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Agentie imobiliara

    Toata lumea se pricepe la contestatii si reclamatii. Nu a venit nimeni cu solutii .
    Voi astia din USR cred ca nu sunteti normali, traiti in alta lume. Cum sa contesti ceva ce iti da gratis coneva ca e prea putin? Asta este o prostie totala si o neobrazare si mai mare.
    Cred ca cea mai buna solutie este sa se stabileasca clar si legal obligatiile catre constructor sa respecte promisiunile din acest PUZ.
    Daca tot contestam asa aiurea pe toata lumea, cine sa faca aceste investitii pana la urma? Primaria vedeti ca nu le face si daca face un dezvoltator, sau le promite, noi toti doar dam in el.
    Cineva ar trebui sa le faca si acum este cineva care le promite si care s-a tinut de promisiuni si in alt cartier din Sibiu, in Magnolia.
    Eu personal nu stiu de puz-uri pe Calea Cisnadiei unde sa promita teren de scoala/ gradinita, teren pt park, solutie pentru apa si canalizare in zona.
    CONCLUZIE: Haideti sa gasit solutii legale ca acest dezvoltator sa respecte ceea ce a promis, nu sa sticam si aceste posibile solutii.
    Alternativa este sa contestam tot, sa facem doar reclamatii, sa batjocorim pe toata lumea si sa luam la misto si sa ramana zona cu canizare la statiile de epurare care destul de des are probleme, asta o stiu clar cei din vecinatatea lor, ramanem fara presiune la apa, fara o varianta de scoala sau gradinita in zona.
    Cel mai penibil sa contesti ca primesti prea putin gratuit, incredibil. Asta da viziune de partid care are pretentii sa conduca un oras.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Urbanistul

    Nu scrie in articol nimic de suprafetele apartamentelor! O sa fie acelasi cartier cu aspect de camine de nefamilisti ca in cartierul Magnolia de e Calea Surii mici? Ca acolo tot Budureci a dezvoltat. Nu ca Arhitectilor ar fi vreo splendoare arhitecturala, dar chiar o sa fie ca in vestul salbatic acolo…

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Iooo

    Proiectul este interesant si daca se implementeaza ar trebui a fie un pas inainte. Daca se aproba, primul lucru care trebuie facut este donarea terenului pentru scoala/gradinita. Chiar daca se intampla acest lucru, cred ca o sa fie gata tot cartierul inainte ca primaria Cisnadie sa puna prima caramida.
    Referitor la centura de sud, aceasta poate sa ramana doar la stadiul de discutii si praf aruncat in ochii alegatorilor. Este evident ca atata timp cat in minunatul cartier nu vor fi scoli si gradinite, tot cartierul se va indrepta spre Sibiu pentru as lasa copii la scoli si gradinite. Prin urmare centura de sud va fi utilizara poate, in proportie de 15%. Daca sunt scoli si gradinite, centura sigur va fi utila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact