X
1

Stomjaer, clinica stomatologică a familiei tale. „Vizita la medicul stomatolog ca o activitate placută, în familie”

O clinică dedicată familiilor sibiene și-a deschis porțile în urmă cu câteva luni având o inclinație deosebită spre servicii de calitate oferite într-un cadru familiar și confortabil. Lăsând însă la o parte dotările de ultimă generație, pe care Stomjaer le deține, cel mai important aspect al clinicii este că personalul medical este pregătit să ofere pacienților de toate vârstele o experiență plăcută și un tratament pe măsură. Copiii nu vor mai avea teama față de vizita la stomatolog, dimpotrivă, vor veni întotdeauna cu bucurie la medic.

Am stat de vorbă cu cei care se află în spatele conceptului Stomjaer – Family Dental Clinic, despre motivele pentru care o astfel de clinică este binevenită la Sibiu și facilitățile de care se vor bucura cei care aleg să se trateze aici.

2

Care a fost ideea din spatele unei astfel de clinici?

Am plecat de la ideea că în momentul în care oferim servicii bune pentru copii, în mod inevitabil, vom reuși să atragem și părinții. Tot timpul când am mers la dentist cu copiii mei, acel timp, pentru mine, era pierdut. Petreceam, de obicei în timpul serviciului, 40 de minute așteptând. Tocmai de aceea ne-am gândit că ar fi bine să îmbinăm îngrijirea stomatologică pentru copii cu cea pentru adulți astfel încât timpul acela să nu mai fie risipit, oferind părinților posibilitatea de a se trata în același timp cu micuții lor. Family dental clinic ar trebui să fie un concept foarte bine primit, pentru că sincer nu văd de ce nu ar fi. Timpul acum este o resursă foarte rară și dacă poți să-l folosești mult mai eficient cu siguranță va fi un avantaj foarte mare.

Ce v-a convins să alegeți un stil scandinav?

Softpower-ul Scandinaviei are multe valențe, printre care eficiența și orientarea față de individ, ori noi avem o înclinație și un respect deosebit față de acest model de gândire. Aceste aspecte combinate cu noțiunea de responsabilitate socială, de asemenea specifică lor, ne-a inspirat in momentul in care am ales spiritul clinicii noastre.

3

Specificul clinicii este și faptul că are o serie de dotări cu totul deosebite, pe care nu le găsim la orice cabinet stomatologic. Despre ce este vorba?

Ceea ce mi se pare în mod deosebit benefic pentru pacient este faptul că dispunem de camere intra-orale care permit pacientului să vizualizeze eventualele probleme de care suferă. A vedea exact despre ce vorbește medicul stomatolog mi se pare esențial în procesul de conștientizare a problemei. De obicei ți se explică faptul că ai o afecțiune, dar, pentru mine cel puțin, a fost de foarte mare ajutor să și văd exact despre ce este vorba. Cu siguranță dacă vezi problema, imaginea care rămâne în minte te va mobiliza mai bine. Totodată este un mod eficient de a explica pacientului motivul pentru care are nevoie de un anumit plan de tratament.

Albirea cu laser este un alt serviciu pe care îl oferim pacienților noștri. Diferențele între această modalitate de albire și altele disponibile, la momentul actual, nu sunt foarte mari însă laserul folosit de noi afectează mai puțin dintele, fiind de ultimă generație. Am vrut ca aparatura noastră să fie de ultimă generație și cred că am reușit și în acest caz.

Foarte important de menționat este și faptul că avem diferite tehnici de reducere sau poate chiar eliminare completă a durerii. În mare parte, tehnologiile actuale oricum reduc considerabil durerea, mai ales dacă medicul care folosește aparatura este răbdător. Mâna și răbdarea medicului sunt într-un final cele care fac diferența și aici, mai mult decât în orice privință, considerăm că din acest punct de vedere excelăm. Atenția cu care ne îngrijim de fiecare pacient vrem să fie principalul mod în care ne diferențiem de restul pieței.

4

Cum funcționează anestezia computerizată?

Cei mai mulți oameni spun, în cazul anesteziei clasice, că resimt durere din cauza străpungerii cu acul și a injectării prea rapide a soluției anestezice.

Cu anestezia computerizată nu se simte înțepătura, viteza de injectare se face computerizat, adică o picătură la 2 secunde, fiind doza maximă acceptată de organism pentru a nu se face presiune asupra țesuturilor, fapt ce determina apariția durerii. Beneficiile utilizării tehnologiei digitale sunt numeroase, dintre cele mai importante fiind administrarea ușoară și precisă, anestezierea unui singur dinte, fără a prinde buzele, limba, obrajii, ca în cazul metodelor clasice de anestezie.

Anestezia computerizata se instalează imediat, dispărând senzația de disconfort post-tratament, cât și disconfortul psihologic creat la vederea seringii clasice.

Deoarece efectul anesteziei durează doar 30-45 de minute, pacientul poate zâmbi și să reia într-un timp scurt activitățile zilnice!

5

Inhalosedarea este o opțiune care cu siguranță atrage mai mulți pacienți. Cum funcționează ea mai exact?

Este pasul intermediar între anestezia locală și cea totală. Noi nu am dorit să introducem anestezia totală în paleta de servicii a clinicii noastre, mai ales că cel mai recent incident de la noi din țară a funcționat pentru noi, și sper că și pentru alții, ca un semnal de alarmă, anume că trebuie să încercăm să fim cât mai puțin invazivi cu corpul pacientului. Inhalosedarea induce o stare de ușoară amețeală plăcută urmare a căreia dispare frica. Acest aspect este esențial pentru că, de multe ori, frica de durere ne stresează mai mult decât durerea în sine.

După cum spuneam, durerea, datorită aparaturii, tehnicii și mai ales datorită personalului nostru ajunge încet, încet să fie de domeniul trecutului. Desigur, acest mod de sedare are și efect analgezic, nu funcționează doar la nivel psihic. Nu am inventat noi acest lucru, este aprobat și utilizat la nivel internațional. Chiar și așa, noi nu recomandăm întotdeauna inhalosedarea și sunt bucuros să spun că până acum nu am folosit-o deloc, deși am avut câteva sute de copii care au venit la noi până acum. Asta se datorează echipei care lucrează cu micuții și doctorul nostru reușește să le alunge teama povestind cu ei, inducându-le o stare de spirit pozitivă. Au și o cameră de joacă, de asemenea un aspect care îi ajută să nu mai asocieze cabinetul cu ceva negativ, cu un factor de stres. Am avut copii care au venit de la alte clinici și pe ale căror fișe scria că sunt total necooperanți, care aici au găsit încurajarea și liniștea de care aveau nevoie pentru a se relaxa.

6

Ce ne puteți spune despre echipa clinicii?

La momentul actual, în clinica noastră lucrează două persoane, amândouă cu o pregătire intensă în domeniu și pasionate de ceea ce fac. Sunt într-o continuă dezvoltare și participă adesea la cursuri, dr. Ana Maria Gut fiind chiar înscrisă la un rezidențiat la momentul actual. Dr. Monica Giurea s-a specializat pe tratarea copiilor și chiar pot spune că are un dar din acest punct de vedere. La tratament, copilul se simte în largul lui, este calm și beneficiază de cea mai bună îngrijire.

7

Având în vedere faptul că este o clinică cu dotări de ultimă generație, cu siguranță oamenii se vor întreba dacă își permit un tratament aici. Unde se încadrează tarifele?

Un serviciu medial de calitate trebuie în mod necesar să fie și accesibil. Bineînțeles, accesibil este un termen relativ dar vrem, din punctul de vedere al prețurilor, să fim în media pieței, ca să spun așa. Am mers pe un tarif mediu, în așa fel încât toți cei care doresc să își aducă familia la stomatolog, să poată face acest lucru, fără un efort financiar deosebit de mare. Un aspect foarte important în acest context este și transparența prețurilor. Suntem deosebit de atenți ca atunci când oferim un plan de tratament costul lui să fie cât mai aproape de costul final. Suntem conștienți de cat de neplăcut este ca bugetul familiei să fie asaltat de cheltuieli neprevăzute și tocmai de aceea acordăm o atenție deosebită transparenței prețurilor finale.

8

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

10 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Raluca

    Ma bucur ia i-ati descoperit! D-na Monica Giurea are o capacitate deosebita de conectare cu copiii si a reusit din prima sedinta sa lucreze cu copilul meu care in alte parti a fost declarat necooperant, nici cu ajutorul psihologului de serviciu! Nici vorba de sedara totala si altele. Felicitari!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anca

    Am fost foarte incantata de ambianta, de serviciile oferite și de caldura medicului. Am avut rezultate frumoase in urma tratamentului de albire prin laser. M-am bucurat de faptul ca sunt la zi cu tehnologia de top, plus ca au avut o oferta atractiva la acest pachet de albire.
    Va recomand!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ema

    Am fost și eu de curând cu ambii copii, unul dintre ei total necooperant, care a reușit sa ma plimbe prin tot Sibiul la diferite Cabinete stomatologice. Am ajuns printr-o recomandare la Clinica aceasta și pot sa spun ca de la primele interacțiuni am rămas uimita ce putere de convingere a avut doamna dr cu el, apoi faptul ca a stat liniștit pe scaun și a putut sa ii lucreze in gurița va spun sincer ca atat eu cât și soțul ne-am închinat de câteva ori, nu ne venea sa credem ce vedem. Acolo chiar se pot face minuni. De atunci tot recomand mai departe!
    Succes in ceea ce faceți!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Gabi

    Recomand cu mare încredere Stomjaer. Toată familia am apelat la serviciile acestei clinici și suntem foarte mulțumiți!Dr.Monica Giurea face minuni cu cei mici,este calmă si răbdătoare!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibianca

    Imi place cum arata clinica Dva. pare a fi luata dupa model german. Asa am vazut in germania cam tot ce ati prezentat Dvs. Dar am o problema si va rog sa nu o luati in nume de rau de ce statul nostru scump si drag (parlamentari de toate culorile) nu face un program de tratamente stomatologice pentru copii prin casa de sanatete. Avem o mare nevoi de a ne trata copii la stomatolog, multa lume nu-si permite sa-i duca copii la doctor pentru cosultatie datorita preturilor practicate. Si o alta problema de ce nu se promoveaza un control gratuit la stomatolog al oamenilor o data pe an. Cred ca aceste probleme ar trebui sa fie si in atentia tuturor medicilor stomatologi cand se intalnesc la diverse simpozioane.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      K.Samuel

      Aici trebuie sa intrebati statul, de ce nu reuseste sa plateasca serviciile la adevarata valoare si de ce plafoneaza platile pe medic la sume derizorii. Aici e o problema mai larga a sistemului de asigurari de sanatate din Romania care deconteaza foarte prost, servicii care sunt furnizate fara probleme de asiguratorii privati la varlori considerabil mai mari.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    raspandache

    Dacă ar fi inteligenți, cei de la clinica respctivă ar posta comentarii laudative folosind nickuri mai diverse, cum pun numai prenume feminine și același .imbaj de lemn întâlnit și în articol orice prostovan își va da seama cse laudă singuri.
    Așa făcea Nuți Udrea cu echipa ei de postaci tolomaci.
    Puțină creativitate vă rog. Cred că vă ajută capul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact