Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

Dragoste în Vurpăr: Un bărbat violent poate fi ținut departe de „iubită” doar de Poliție

Dragoste în Vurpăr: Un bărbat violent poate fi ținut departe de „iubită” doar de Poliție

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost reținut de polițiștii sibieni, după ce și-ar fi bătut concubina până a băgat-o în spital, apoi a încălcat ordinul de restricție emis împotriva lui, pentru protecția femeii.

Tânărul, domiciliat în localitatea Vurpăr, a fost reținut ieri, de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, respectiv nerespectarea unei măsuri de protecție dispusă în executarea unui ordin european de protecție.

În fapt, la data de 7 martie, în jurul orei 07:30, bărbatul și-ar fi agresat concubina, în vârstă de 30 de ani, la domiciliul acesteia, în aceeași localitate, lovind-o cu pumnii. În urma agresiunii, femeia a necesitat 3 zile de îngrijiri medicale. Polițiștii care au intervenit în sprijinul femeii agresate, au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de violență domestică și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. În cursul aceleiași zile, în jurul orei 20, bărbatul s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 m față de locuința femeii, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție provizoriu, relatează polițiștii sibieni.

În aceste condiții, bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță și urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, respectiv nerespectarea unei măsuri de protecție dispusă în executarea unui ordin european de protecție.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Razvan

Acum 4 ani

Asta e nimica toata ,are multe antecedente si politia nu afacut nimic ,a lovit un baiat cu toporu in fata ,pe altu la injunghiat si agresat concubina de multe ori si pe tatal sau ...e un om cu multe antecedente
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus