Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Primăria Sibiu: răspuns la apelul public al USR Sibiu

Primăria Sibiu: răspuns la apelul public al USR Sibiu

Ca urmare a apelului public făcut de USR Sibiu pentru ca Primăria Municipiului Sibiu să constituie un buget special pentru măsuri în gestionarea situației de criză cauzată de pandemia COVID-19, Primăria Sibiu transmite sibienilor următoarele informații:

"Primăria Sibiu a fost operativă în implementarea măsurilor de protecție a populației în contextul pandemiei COVID 19, aplicând cu rapiditate măsurile dispuse de autoritățile centrale. Și în ceea ce privește atenuarea impactului economic negativ al acestei situații am început deja să luăm măsuri concrete pe care le-am făcut publice.

În ceea ce privește alocarea unor fonduri pentru cheltuieli care să atenueze efectele crizei generate de pandemie am luat deja inițiativa. Pentru ședința din luna martie a Consiliului Local am pregătit un proiect de rectificare a bugetului local care prevede, printre altele, și o sumă de 1 milion de lei pentru acoperirea acestor cheltuieli necesare pentru buna gestionare a situației de criză și de urgență în care ne aflăm, cu posibilitatea suplimentării sumei în funcție de evoluția situației.

Doresc să mulțumesc pe această cale cetățenilor, ONG-urilor, mediului de afaceri și reprezentanților partidelor politice pentru implicarea în mod constructiv, în beneficiul comunității, pentru o cât mai bună gestionare pe plan local a măsurilor speciale care trebuie luate." (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Cetatean

Acum 4 ani

Cui ii trebuie un spital si medici echipati si pregatiti? Noi ne tratam prin agenda culturala, la fits sau la noul stadion cand va fi gata. 1 mil lei alocati pentru ce? Mai concret. Astept sa vad cu ce sprijina primaria spitalul judetea. Terra Building... nimic!?
Raspunde

Iooo

Acum 4 ani

Pe langa primaria Sibiu, un aport mai mare ar trebui sa vina din partea consiliului judetean pentru ca spitatul este in administrarea lor. Din partea Danielei nu auzi nici "miau". Ea este izolata de 3 ani, acum este izolata la propriu. Oricum ei sunt axati doar pentru a carpi ce a stricat Huja. Daca i-a promis ceva bisnitarului, nu poate sa nu-i mai dea, doar fac parte din acelasi clan.
Raspunde

Anonymus

Acum 4 ani

altfel spus povesti nemuritoare si nimic concret... De ce nu a dat si primaria bani Spitalului Municipal pentru aparatura necesara la depistarea COVIT-19 si cumpararea de teste si ce mai este necesar de urgenta in Sibiu? au un purcoi de bani si stau cu el la saltea fara sa faca nimic...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus