Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Crizele Covid-19: tuturor angajaților Ramada li s-au suspendat contractele de muncă. ”Cele mai rele lucruri care ni se pot întâmpla este să ne batem cap în cap”

Crizele Covid-19: tuturor angajaților Ramada li s-au suspendat contractele de muncă. ”Cele mai rele lucruri care ni se pot întâmpla este să ne batem cap în cap”

Din prima zi a acestei săptămâni, toți angajații unuia dintre cele mai mari hoteluri din Sibiu – Ramada – au contractul individual de muncă suspendat pe perioadă nedeterminată. Justificarea acestei decizii este situația de ”forță majoră” generată de efectele noului coronavirus asupra economiei, în special asupra unor industrii precum cea hotelieră. Sindicaliștii se arată revoltați, autoritățile nu prea pot interveni, în timp ce reprezentanții mediului de afaceri îndeamnă la dialog. Reprezentanții hotelului arată că aceasta este singura soluție identificată pentru a putea asigura și în viitor un loc de muncă pentru angajații Ramada.

ACTUALIZARE 18:30 Ulterior publicării acestui articol, reprezentanții Ramada au emis un punct vedere, pe care îl puteți regăsi mai jos.

Toți cei peste 100 de angajați ai General Hotel Group SRL (societatea comercială prin intermediul căreia funcționează hotelul Ramada) au fost notificați asupra faptului că li se suspendă contractul individual de muncă. ”Se suspendă pe durată nedeterminată, începând cu data de 16 martie 2020, în temeiul art. 50, lit. f) din Codul muncii (suspendare de drept ca urmare a intervenirii unui eveniment de forță majoră)”, se arată în notificările pe care le-au primit angajații societății. Hotelul Ramada nu a fost, însă, închis. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții sindicali, funcționarea hotelului este asigurată de aceeași angajați, pe bază de voluntariat.

Versiunea sindicaliștilor

Decizia de suspendare a contractelor de muncă este una abuzivă, consideră liderii de sindicat care reprezintă o parte din angajații Ramada. Liderii de sindicat consideră că nu poate fi considerat eveniment de forță majoră contextul economic generat de infecțiile cu coronavirus, situație care a generat o prăbușire a încasărilor în special în domeniul HoReCa. ”Faptul că în urma situației apărute, angajatorul are o scădere a numărului de servicii prestate și trebuie să-și restrângă temporar activitatea nu reprezintă în sine o situație de forță majoră și poate determina doar măsuri pe care legea le reglementează în atare situații. Apreciem că o astfel de interpretare reprezintă un evident abuz al angajatorului, abuz care poate da naștere la o practică de abuzuri similare în alte societăți. O astfel de practică este extrem de periculoasă în condițiile stării de urgență în care se afla astăzi România, vulnerabilizând atât cetățenii salariați, cât și bugetul public prin impactul asupra eventualelor măsuri sociale ce se impun a fi luate în sprijinirea salariaților rămași fără venit într-o situație de urgență precum cea de azi”, arată Lucian Claudiu Gal, președinte al Federației Sindicatelor libere și independente ”Energetica”, federație cu sindicate afiliate care reprezintă și angajați ai hotelului Ramada.

Hotelul Ramada este ținut în funcțiune de către angajații voluntari Hotelul Ramada este ținut în funcțiune de către angajații voluntari

Sindicaliștii au cerut conducerii General Hotel Group să revină asupra deciziei de suspendare a contractelor pe perioadă nedeterminată și să plătească o parte din salariu oamenilor. ”Apreciem că măsura adoptată la nivelul societății dumneavoastră nu este corectă din punct de vedere juridic, nefiind întrunite și dovedite condițiile forței majore, drept pentru care vă solicităm revocarea imediată a acesteia și considerarea adoptării măsurii alternative corecte a întreruperii temporare a activității angajatorului, cu acordarea către salariați a unei indemnizații de 75% din salariul de bază, conform art. 52(3) și art. 53 Codul Muncii”, se arată în adresa transmisă reprezentanților Ramada de către MH Lawyers, societate de avocatură angajată de sindicaliști. Reprezentanții angajaților amenință și cu deschiderea de procese.

Autoritățile nu pot face controale

Sindicaliștii au transmis sesizări pe acest subiect atât ministrului Muncii, Victoria Violeta Alexandru, cât și Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu. Inspectorul șef de la Sibiu, Remus Furtună, este în concediu de luni, 16 martie 2020, din ziua în care în România a fost decretată stare de urgență.

Fostul prefect al județului, Lucian Radu, este inspectorul adjunct care conduce în aceste condiții ITM Sibiu. ”Am văzut sesizarea (referitoare la situația de la Ramada – n.r.) azi-dimineață, am înregistrat-o, deocamdată nu am început niciun control. Iar dacă avem în vedere noile condiții impuse prin decretul de instituire a stării de urgență, începând de ieri, noi trebuie să ne ghidăm și după acele reguli. Noi vom da curs sesizărilor, dar în acele condiții. Controale se mai fac doar la dispoziția ministerului”, arată Lucian Radu.

Lucian Radu, adjunctul ITM Sibiu, arată că situația de urgență implică aspecte complexe și în ceea ce privește instituția pe care o conduce Lucian Radu, adjunctul ITM Sibiu, arată că situația de urgență implică aspecte complexe și în ceea ce privește instituția pe care o conduce

”Noile condiții” la care face referire sunt prevăzute în articolul 34 al decretului semnat de președintele României, Klaus Iohannis, privind instituirea stării de urgență. ”Pe durata stării de urgență, are loc suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă, cu excepția controalelor dispuse de către Ministrul Muncii și Protecției Sociale, a celor dispuse de Inspecția Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social și pentru cercetarea accidentelor de muncă”. Pornind de la acest articol, reprezentanții ITM Sibiu așteaptă acum clarificări din partea Ministerului Muncii, pentru a înțelege dacă situația de la Ramada se încadrează sau nu în cea de ”pericol social”. În plus, tot prin decretul semnat luni de președintele Klaus Iohannis, termenele de rezolvare a problemelor semnalate autorităților se dublează, adică în loc de 30 de zile, solicitările sunt rezolvate în termen de 60 de zile (articolul 56 din decretul semnat de Iohannis).

Managerul hotelului: ”Nu există soluții miraculoase”

Alex Sweis, managerul hotelului Ramada, arată că deciziile luate vin ca urmare a faptului că aproape toate sursele de venit ale instituției s-au epuizat, ca urmare a crizei generată de Covid-19. Iar suspendarea contractelor de muncă este o măsură temporară, care așteaptă după deciziile autorităților centrale. ”Am luat această măsură prevăzută în Codul Muncii, pentru că am fost nevoiți. Domeniul de activitate, la nivel național și chiar global, s-a prăbușit în 5 zile, pe fondul evoluției nefaste a pandemiei de COVID-19. În doar 5 zile s-au anulat cazări, evenimente, iar societatea noastră a pierdut astfel aproape toate sursele de venit. Ne-am văzut nevoiți, în urma instituirii stării de urgență, să suspendăm întreaga activitate, pană când Guvernul României va publica măsurile de ajutor pentru companiile din domeniile afectate. Toți operatorii din domeniul hotelier sunt în incertitudine, pentru că, încă, nu există o serie de măsuri clare”, se arată într-un răspuns semnat de Alex Sweis și transmis redacției Turnul Sfatului.
”Din păcate, considerăm că natura situației este mai mult decât bine definită de către termenul «forță majoră». Societăți și persoane fizice deopotrivă, ne confruntăm cu o situație fără precedent și fără soluții miraculoase. Cu toate acestea, facem eforturi de a ne susține personalul, cât și turismul și industria hotelieră din Sibiu. Și avem încrederea că, lucrând îndeaproape cu instituțiile statului și cu ceilalți operatori economici din domeniu, vom reuși să găsim cele mai bune soluții de a redeveni operaționali, cât mai curând”, Alex Sweis, manager hotel Ramada
Suspendarea temporară a contractelor de muncă are rolul de a garanta un viitor loc de muncă pentru angajații hotelului, mai arată managerul hotelului. Iar drept răspuns, unii dintre angajați s-au oferit să lucreze voluntar, în această perioadă de incertitudine. ”Suspendarea s-a produs ca urmare a necesității noastre de a ne proteja angajații. Iar angajații noștri au înțeles foarte bine situația, și decizia s-a luat în urma dialogului deschis cu aceștia. Au înțeles că am ales suspendarea tocmai pentru că NU ne dorim desfacerea contractelor de muncă, și le garantăm întoarcerea la locul de muncă. Le oferim siguranța revenirii în colectiv, mai ales în condițiile în care am investit considerabil în formarea fiecăruia dintre ei, astfel încât să le oferim clienților noștri servicii la cele mai înalte standarde. Unii dintre aceștia, din atașament pentru colectivul format, pentru companie și locul de muncă, chiar s-au oferit să lucreze voluntar. Evident, nu este cazul, deoarece legea nu o permite. În momentul de față, serviciul de pază al clădirii este activ, iar clădirea este deschisă în condițiile în care companiile aflate în chirie în spațiul nostru sunt încă operaționale”, mai arată managerul hotelului din centrul Sibiului.

General Hotel Group SRL a avut, în ultimul an financiar ale cărui date sunt publicate (2018) o cifră de afaceri de 21,6 milioane de lei, care a generat un profit de aproximativ 2,3 milioane de lei (datele sunt aproape egale cu cele din anul 2017). Numărul mediu de angajați în 2018 a fost de 108. Potrivit datelor de la Oficiul Registrului Comerțului, acționarii societății înființată în 2009 sunt frații Oprea Nicolae și Ilie Tudor Carabulea, fii omului de afaceri sibian Ilie Carabulea. Contactat de Turnul Sfatului, Ilie Carabulea nu a dorit să facă declarații.

Hotelul Ramada este deținut de fii omului de afaceri Ilie Carabulea Hotelul Ramada este deținut de fii omului de afaceri Ilie Carabulea

După cum arăta Turnul Sfatului în urmă cu o săptămână, în urma extinderii infecțiilor cu coronavirus, primele industrii care au fost puternic afectate la nivelul Sibiului (ca și la nivelul întregii țări) au fost cea a transporturilor și cea a turismului (detalii aici: Scădere de 60% în câteva zile. Coronavirusul a lovit transporturile și turismul în Sibiu: ”criza din 2009 a fost joc de glezne”).

”Să vedem «cum putem trece dealul» nu «cine pe cine jumulește»”

Odată cu declararea stării de urgență de către președintele României, pe adresa Camerei de comerț, industrie și agricultură Sibiu au început să vină tot mai multe solicitări de emitere a unui ”certificat de forță majoră” din partea unor companii sibiene. Astfel de certificate pot fi folosite de către societățile comerciale în justificarea imposibilității de îndeplinire a clauzelor din unele contracte. Și General Hotel Group SRL se numără printre societățile care au solicitat și obținut un astfel de certificat, numărul societăților din industria HoReCa ce au solicitat astfel de documente fiind mai mare. ”Starea de urgență a fost declarată pe tot teritoriul țării. Noi eliberăm certificatele de forță majoră pentru a arăta că firma care le cere se află în imposibilitatea de a-și efectua anumite obligații contractuale. Evident că firma prin care funcționează hotelul Ramada, precum și toate celelalte firme din această industrie, se află într-un caz de forță majoră. Toate evenimentele au fost interzise, deci toate contractele au fost reziliate, nu mai sunt cazări, nu mai sunt nunți, botezuri, nu mai e nimic”, arată Eugen Iordănescu, directorul executiv al Camerei de comerț, industrie și agricultură Sibiu. El arată că certificatele de forță majoră emise în astfel de situații nu pot fi folosite în relația cu angajații, care este reglementată de alte legi.

Eugen Iordănescu, directorul executiv al CCIA, îndeamnă la dialog înțelept Eugen Iordănescu, directorul executiv al CCIA, îndeamnă la dialog înțelept

”Multe companii ni s-au adresat pentru emiterea certificatelor de forță majoră. Pentru unele societăți sunt îndeplinite condițiile, pentru altele nu. Pentru fiecare caz în parte noi facem o evaluare. În lege scrie că trebuie să fie vorba un eveniment care să nu fi putut fi prevăzut la momentul în care s-au semnat contractele”, Eugen Iordănescu, directorul executiv al Camerei de comerț, industrie și agricultură
Din punctul vedere ale lui Eugen Iordănescu, dialogul onest este cea mai bună cale de a trece astfel de etape. ”Unul dintre cele mai rele lucruri care ni se poate întâmpla este să ne batem cap în cap unii cu alții, de genul angajator cu angajați sau business cu business. Noi recomandăm tuturor să găsim o cale de mijloc, pentru a trece cu toții prin criză. Toată lumea așteaptă o măsură guvernamentală prin care statul să preia pe fondurile de șomaj măcar o parte din sarcina salarială. Pentru că, pe de altă parte, gândiți-vă că ați avea un mare hotel unde va trebui să vă plătiți timp de 30 de zile personalul, deși hotelul este gol. Este vorba de o situație absolut generală. Atât antreprenorii, cât și liderii de sindicat ar trebui să se pună la aceeași masă pentru a vedea «cum putem trece dealul» nu «cine pe cine jumulește». Lucrurile trebuie abordate cu maxim de responsabilitate. Trebuie găsită o cale pentru că oamenii nu pot sta acasă și să nu aibă bani să își cumpere lapte și pâine pentru copiii și, în același timp, calea trebuie să fie rezonabilă, că nu poate fi presiunea exclusiv pe antreprenori pentru a plăti salarii, chiar dacă ei nu mai încasează nimic. Nimeni nu are nicio vină, în contextul noului coronavirus, trebuie să discutăm cu înțelepciune”, îndeamnă Eugen Iordănescu, directorul executiv al Camerei de comerț, industrie și agricultură Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

25 comentarii

Dd

Acum 4 ani

Ar trebui si otp, MQ, etc sa nu mai plateasca chiriile catre hotel tot pe baza de forta majora. Acesta e management tip Carabulea.....sper sa dati faliment intr-o zi!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

cititor 13

Acum 4 ani

"Pentru că, pe de altă parte, gândiți-vă că ați avea un mare hotel unde va trebui să vă plătiți timp de 30 de zile personalul, deși hotelul este gol. Este vorba de o situație absolut generală." perfect adevarat.....asa este situatia.......nu poti sa stai acasa si sa fi platit.......iar patronul de unde sa ia bani daca nu sunt clienti ? asta nu vede nimeni ?
Raspunde

///i

Acum 4 ani

Nu-i compatimi pe hotelieri. Au bani destui. Stii cat costa o camera single la hotel de 3 stele?
Raspunde

Soferul din viitor

Acum 4 ani

O firma adevarata si care se respecta are suficient capital cat sa suporte plata salariilor si fara turisti. Altfel reiese ca hotelul ramada (si tot lantul lor hotelier) traieste "de pe o zi pe alta" cu banii incasati de la cativa turisti. Vrajeli ieftine si patroni oportunisti
Raspunde

alex

Acum 4 ani

cat a mers afacerea... de ex cand a fost capitala europeana, festivaluri, etc a fot bine? Hoteraria nu e o afacere garantata pe viata, are suisuri si coborasuri ca orice afacere... Cand nu mai merge nu lasi oamenii fara bani, fara asigurari, fara nimic ... macar respecta legea... nu te debarasa de obligatii ca sa te asiguri ca nu ai piederi (de asta trebuia sa te asiguri inainte)...
Raspunde

cititor 13

Acum 4 ani

Guvernul nu vine cu masurile promise....nu stiu ce asteapta........
Raspunde

cititor 13

Acum 4 ani

un exemplu....... https://www.bizbrasov.ro/2020/03/16/trei-hoteluri-din-brasov-au-fost-puse-la-dispozitia-autoritatilor-pentru-a-fi-transformate-in-spatii-de-carantina-cel-mai-important-dintre-acestea-e-cubix/?fbclid=IwAR2cEpZfM_GZXtQboOYvYXyo7tm_EwQ1qO7-ZTauWojHYOcCAb3Msw0zDrQ
Raspunde

wtf

Acum 4 ani

In decret scrie ca Ministerul economiei eliberează astfel de certificate ptr starea de urgență....
Raspunde

Teo

Acum 4 ani

Acesta este doar inceputul,mult mai multe firme vor disponibiliza angajatii.Singura posibilitate este ca pentru o perioada ,statul sa plateasca o parte din salarii.Pentru aceasta se impune printre altele reducerea oricaror alte cheltuieli printre care:eliminarea tuturor pensiilor speciale,eliminrea cumulului pensiei cu salariul la stat,reducerea veniturilor tuturor bugetarilor cu exceptia personalui medical,reducerea drastica a aparatului bugetar.Efectele nefaste ale crizei nu trebuie sa cada numai pe sectorul privat ci trebuie ca povara acestei perioade sa fie suportata si de sectorul bugetar supradimensionat.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

teleormaneanul

Acum 4 ani

Hmmm...Acum sa vad guvernul mult laudat cum gestioneaza situatia... de-ar f fost Viorica premier, acum urla toata lumea ca e incapabila...
Raspunde

kokos

Acum 4 ani

Si anularea cresterii aberante a pensiilor cu 40% din septembrie!
Raspunde

Robert

Acum 4 ani

Probabil se vrea o criza economica mondiala. Cel mai bine ar trebui anulate peste tot stări de urgență...etc etc și oamenii să reînceapă sa ...trăiască...să muncească...sa se distreze...sa călătorească...etc etc! De gripa normala mor zeci de mii în fiecare an și...lumea continua fara probleme.acum...s.a vrut...de la butoane o ..pauza mondială de care bineînțeles cei care au dorit.o...instalato...etc vor profita!!! A...sa nu uit...oricum toti suntem muritori așa că decit sa murim că șobolanii...ascunși în gauri măcar să fim demni!!!
Raspunde

CitizenX

Acum 4 ani

Firma de rahat!! Adica nu ii mai platesti, dar te astepti sa faca “voluntariat” !! Pai fraier sa fii sa mai lucrezi acolo. Dar na..ca orice business care face parte din holdingul vietii...bataia de joc este la ordinea zilei.
Raspunde

Alzara 1918

Acum 4 ani

Cică ar fi oferit hotelul pentru carantina / izolare dar a fost refuzat ...
Raspunde

Santa klaus

Acum 4 ani

Sibiul se prăbușește , in zona de turism
Raspunde

unu

Acum 4 ani

Oricum e supraevaluat, nu atat cat brasovul, dar a devenit supraevaluat orasul nostru! Daca incepi cu asemenea masuri, dar criza e deabia la inceput... atunci nu stiu ce sa zic. Mi-ar fi rusine sa lucrez pt asemenea corporatie! M-as apuca de agricultura sau propria afacere decat sa slujesc asemenea caractere!
Raspunde

Situatie non-particulara

Acum 4 ani

Sunt multe domenii de activitate afectate, somajul real o sa sara de 10% intr-o luna...
Raspunde

Situatie non-particulara

Acum 4 ani

E doar inceputul, conform estimarilor Ziarului Financiar 300-400 000 de oameni ajung in somaj (mai mult sau mai putin mascat) saptamana asta... https://www.zf.ro/opinii/guvernul-bnr-bancile-actioneaza-financiar-acum-vor-trezi-strada-1-milion-someri-zeci-mii-businessuri-inchise-avem-nevoie-lichiditati-linii-credite-garantii-amanarea-taxelor-creditelor-oricum-aveam-18996224
Raspunde

Robert

Acum 4 ani

Ok.multumesc pt publicarea mesajului.probabil și d voastră faceți parte sau sunteți plătiți de cineva pt a contribui la criza economica. Numai bine.nu voi mai acesta niciodată site ul d voastră
Raspunde

pix

Acum 4 ani

poate sa inchida si itm-ul ca sunt patrunjel in supa . nu numai aici
Raspunde

Anonymus

Acum 4 ani

acei angajati ar trebui sa se opreasca instant din munca, sa le spune sa isi faca singuri curatenie in hotel si sa se apuce iar de lucru cand vor reveni asupra deciziei. sa vedem atunci cum vor proceda respectivii patroni. vor incepe sa faca ei curat si sa intretina cladirea? mai mult ca sigur nu si vor reveni asupra deciziei. cat despre cheltuielile de care spunea cineva mai sus, pai daca nu ai clienti nu incalzesti toata cladirea decat la minim de avarie si incalzesti doar un etaj la temperatura decenta si cand iti vine clientul incalzesti camera respectiva la fel si curentul si altele. Dar pentru asta iti trebuie insa niste minte pe care unii se pare ca nu o au. Totul tine de angajati daca ii vor lua de oua pe ptroni sau nu. Eu unul as sta acasa nu sa fac voluntariat sau as obliga sa ma trimita in somaj dar garantat nu as face voluntariat pentru ei...
Raspunde

alex

Acum 4 ani

acei voluntari nu sunt chiar voluntari... ci doar au fost intimidati pentru ca li s-a spus ca daca nu vin sa munceasca gratis vor fi dati afara pe bune cu prima ocazie si pentru ca erau dintre cei care au muncit cu adevarat ani de zile in firma, chiar aveau de pierdut... daca hotelul isi va reveni... dar hotelul nu-si va reveni asa repede si acesti voluntari vor fi dati in somaj tehnic ca sa fie platiti de stat dar sa munceasca tot gratis pt carabulea (desi somajul tehnic presupune ca stai acasa, nu muncesti voluntar pe acelasi post)... si mai apoi dupa ce statul nu va mai caza carantinatii in hotel si nu va mai plati somajul tehnic, vor fi nevoiti sa lucreze pe cate 2...3 posturi pentru ca nu se va vrea aducerea din somaj a mai multor oameni ... si eventual ii vor contrange sa accepe salarii mai mici (ca doar va fi criza de joburi)
Raspunde

blabla

Acum 4 ani

Deci daca Marquardt si Continental au dat cate 20k EUR, au fost discutii ca multinationalele astea rele care ne mananca sufletul isi bat joc de noi ca ne dau faramite din cat profit scot din Sibiu. Acum se vede ce fac afaceristii "neaosi" ai Sibiului.....
Raspunde

Victor

Acum 4 ani

Nici nu ma asteptam la nimic mai mult de la infractorul si hraparetul Carabulea.
Raspunde

UnDacLiber

Acum 4 ani

"Patroni" de carton! Cum da "roua diminetii" peste ei, se inmoaie si se dezintegreaza!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus