X
spital (1)

Angajări fără concurs pentru a completa echipa de medici sibieni de la Boli Infecțioase

Cinci medici lucrează, în momentul de față, în cadrul secției de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Județean Sibiu, iar trei dintre aceștia au contract doar pentru gărzi. Reprezentanții Spitalului spun că, cel mai probabil, vor recurge la angajări fără concurs. Totodată, aceștia transmit sibienilor că în toate secțiile spitalului sunt luate măsuri stricte pentru prevenirea infectărilor cu noul coronavirus, maternitatea fiind una dintre cele mai bine protejate secții.

În toate secțiile Spitalului Clinic Județean Sibiu sunt luate măsuri stricte pentru protejarea tuturor celor din spital, anunță reprezentanții instituției. Accesul aparținătorilor este interzis în tot spitalul, iar maternitatea este una dintre cele mai bine protejate secții, mai spun aceștia. De asemenea, se limitează numărul internărilor și al intervențiilor chirurgicale care nu sunt urgente. „Se aplică peste tot măsurile de protecție, curățenie și dezinfecție”, spune Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al spitalului.

Pe de altă parte, la secția Boli Infecțioase a spitalului se caută soliții pentru ca numărul de medici care lucrează în această secție să fie suplinit. În momentul de față sunt, în total, cinci medici, dintre care doi cu contract de muncă permanent și trei cu contract de gărzi. Reprezentanții spitalului spun că acum, legea permite angajarea pentru șase luni fără concurs. „Avem cinci medici la secția Boli Infecțioase, dintre care trei fac doar gărzi, pentru că așa au contractele. Acum legea permite angajarea pentru șase luni a altro medici fără concurs și, cel mai probabil vom recurge la această soluție”, mai spune Decebal Todăriță.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact