Guvernul a decis introducerea Universităţii Spiru Haret în lista instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, precizând clar specializările şi programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul acestei instituţii de învăţământ, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean. în acest sens, Executivul a modificat Hotărârea Guvernului nr. 749/2009 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor, a structurilor instituţiilor de învăţământ superior şi a specializărilor şi programelor de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, organizate de acestea. „Măsura luată de Guvern vine după ce, în şedinţa de săptămâna trecută, a fost aprobată Ordonanţa Guvernului privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate. Actul normativ prezentat de doamna ministru Ecaterina Andronescu a fixat cadrul juridic pentru măsurile propuse de Ministerul Educaţiei în scopul intrării în legalitate a Universităţii Spiru Haret”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Ioana Muntean a arătat că una dintre cele mai importante măsuri la care făcea referire Ordonanţa era desfiinţarea şcolarizării pentru toate specializările, programele de studii autorizate provizoriu sau acreditate la forma de învăţământ la distanţă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ecaterina Andronescu , ministerul Educatiei , Ordonanţa Guvernului , Hotărârea Guvernului , Ioana Muntean , Universităţii Spiru Haret
Vizualizari: 3735
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
MB
Acum 10 ore
Claudiu
Acum 10 ore
Liberal autentic
Acum 10 ore
Neli Oproiu
Acum 10 ore
Bobo