Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

VIDEO Polițiștii au verificat sibienii care au circulat azi-noapte prin oraș. „Cam drastice restricțiile”

VIDEO Polițiștii au verificat sibienii care au circulat azi-noapte prin oraș. „Cam drastice restricțiile”

Sibienii care au fost prinși prin oraș aseară după ora 22 au fost legitimați de polițiștii rutieri. Unii dintre ei au avut declarația pe propria răspundere completată și semnată, alții nu. Autoritățile au avut de-a face chiar și cu un localnic băut, care nu doar că nu avea declarația completată, dar nu mai știa nici încotro trebuia să o apuce spre casă.  

61 de persoane au fost legitimate și 43 de mașini au fost controlate în trafic, aseară, după ora 22, de polițiștii sibieni. Acțiunea a fost prilejuită de intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr.2 din 21 martie, prin care se specifică faptul că cei care vor să iasă din casă între orele 22 și 6 trebuie să aibă asupra lor o declarație pe propria răspundere sau adeverință de la angajator, în cazul în care trebuie să meargă sau se întorc de la locul de muncă, între aceste ore.

Printre cei opriți s-au numărat și sibieni care nu au respectat prevederea. „M-am dus după soție la muncă” și „am stat mai mult la niște prieteni acasă” sunt doar câteva dintre scuzele pe care aceștia le-au oferit autorităților.

„Știam că nu e voie, dar am zis să fac o excepție. Nu am declarația completată, dar o să primesc acum una să o am la mine. Sunt restricții bune, dar puțin cam drastice”, a spus o sibiancă.

coronavirus stare de urgenta politie interdictie circulatie (4)

Polițiștii sibieni s-au întâlnit, pe Bulevardul Mihai Viteazu, cu un pieton de vârstă înaintată, care se afla sub influența alcoolului. Bărbatul a stat câteva minute bune de povești cu polițistul care l-a legitimat.

Pentru cei 15 care nu au respectat prevederile, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind suma de 1.500 de lei, transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Totuși, majoritatea sibienilor legitimați au avut actele cerute și au mărturisit că măsurile luate de stat sunt bune. Unii au spus că ar putea fi chiar mai drastice.

„Nu este ceva deosebit, mai ales că ne protejează pe noi chestia asta în primul rând. Dacă astea sunt regulile, trebuie să le respectăm. Trebuie să mergem la muncă, pentru că avem nevoie de bani”, a spus un sibian care tocmai se întorcea de la muncă.

„Sunt niște măsuri foarte bune și ar trebui să fie chiar mai aspre dacă se poate”, a spus un altul, aflat în aceeași situație.

„Am la mine tot ce este necesar, am prezentat declarația la domnul polițist. Faptul că umblu cu o hârtie după mine nu mă înspăimântă. Ceea ce mă înspăimântă este situația în sine. Cred că sunt bune aceste măsuri preventive”, a mărturisit un alt șofer, legitimat de polițiști.

„Ar fi bune și niște măsuri pe timp de zi. Ne conformăm și sperăm să trecem cu bine peste toate”, a spus o sibiancă.

Nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, polițiștii le recomandă tuturor să se informeze doar din surse oficiale, transmite sursa citată.

coronavirus stare de urgenta politie interdictie circulatie (8) coronavirus stare de urgenta politie interdictie circulatie (7) coronavirus stare de urgenta politie interdictie circulatie (3) coronavirus stare de urgenta politie interdictie circulatie (5) coronavirus stare de urgenta mascati politie interdictie circulatie (10)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Gheorghe

Acum 4 ani

daca pentru cei 15 valoarea amenzilor este de 1500, rezulta o amenda = 100 lei. platita in 24 de ore = 50lei :( jenant!! amenzile trebuiau sa fie de la 2000 de lei in sus! 50 de lei nu e amenda
Raspunde

Marcu

Acum 4 ani

Ai perfecta dreptate. Amenzile date sunt jenante. Amenzi mai MARI !!
Raspunde

UnDacLiber

Acum 4 ani

Din seria: "e frumos, da' nu prea", isi da cu parerea si tzatza Leana din capul satului: <> Probabil "doamna" era membra ("bogatana" din asta cu 3 chioscuri de SH-uri) a vreunei bisericute de mamici nefu*** de pe la vreo clasa de germana, si se intortcea de la o "sedinta" in care se punea clasa la cale :)))) Amenzile ar trebui sa fie mai mari. Dar, la noi, legea nu prea e aplicata; si cand e aplicata se face prost.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus