X
ANAF finante dioda (2)

Fiscul începe să sune contribuabilii: ”în nicio țară din lume, sistemul nu poate funcționa fără îndeplinirea obligațiilor fiscale”

Reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală anunță că au început să sune contribuabilii să afle care sunt problemele fiscale cu care se confruntă. Apelurile telefonice fac parte dintr-o campanie ce urmărește ”creșterea conformării voluntare”, în contextul stării de urgență.

Starea de urgență declarată în contextul pandemiei generată de SARS-CoV-2 și care a dus la afectarea majoră a economiei determină reprezentanții ANAF să promită ”maximă operativitate” în special în cazul rambursărilor de TVA. ”În acest sens, Agenția Națională de Administrare Fiscală a desfășurat campanii în rândul contribuabililor care au solicitat rambursarea de TVA, pentru a fi pregătite cu rapiditate compensările și restituirile de taxe, necesare în derularea procedurii de rambursare”, se arată într-un comunicat remis de ANAF redacției Turnul Sfatului. Potrivit contabililor, în ultima perioadă Fiscul a început să mai recupereze din întârzierile în rambursarea TVA, situație din zona ”moștenirilor istorice” care însemnau și termene depășite cu trei-patru luni.

Dincolo de operativitatea promisă în cererile referitoare la TVA, cei de la ANAF au anunțat faptul că au demarat o amplă campanie de consultare în rândul marilor companii, companii relevante din punctul de vedere al contribuțiilor la bugetul de stat. Campania are drept scop creșterea ”conformării voluntare” (adică a plății dărilor) și va continua la nivelul întregii țări, după cum arată autoritățile. ”Spre exemplu, prin campania ANAF derulată la nivelul Direcției Generale a Marilor Contribuabili au fost contactate companiile care contribuie cu 70% din veniturile încasate de către acest organ fiscal. Menționăm că ponderea veniturilor colectate la nivelul DGAMC reprezintă 45% din totalul veniturilor bugetului general consolidat. La nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice București, specialiștii ANAF au apelat telefonic contribuabilii relevanți din punct de vedere al taxelor achitate, în contextul în care aproximativ 20% din totalul veniturilor bugetare la nivel național sunt colectate de către această structură. Aceste campanii au fost și vor fi derulate în continuare la nivelul întregii țări”, se mai arată în comunicatul Fiscului.

Bani pentru funcționare

”În această perioadă de enormă provocare, atât pentru administrația fiscală, cât și pentru mediul de afaceri, ANAF caută și vine cu soluții care să fluidizeze interacțiunea cu contribuabilii și care să contribuie la bunul mers al afacerilor”, susțin reprezentanții Fiscului. Aceștia subliniază, într-un alt comunicat remis redacției Turnul Sfatului, faptul că este datoria lor să colecteze sumele necesare ”funcționării sistemului medical, armatei, poliției, serviciilor de asistență socială și multor altor activități esențiale ale Statului Român”.

Însă pentru asigurarea acestor sume, este nevoie ca mediul de afaceri să își respecte obligațiile fiscale, este apelul autorităților. ”În nicio țară din lume, sistemul nu poate funcționa fără îndeplinirea obligațiilor fiscale ale contribuabililor și fără solidaritatea și spiritul civic al acestora, mai ales în prezent, în condițiile declarării stării de urgență!”.

În contextul pandemiei de Covid-19, reprezentanții ANAF mai arată că personalul vamal din subordine ”tratează cu prioritate operațiunile desfășurate de organizațiile și operatorii economici, acordând o atenție specială operațiunilor de import de materiale și echipamente medicale”. ”Birourile vamale de frontieră au program non-stop, iar birourile vamale de interior au primit instrucțiuni de a asigura îndeplinirea formalităților vamale pentru operațiunile urgente și în afara programului normal de lucru, ori de câte ori vor fi solicitate”, mai spun reprezentanții ANAF.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ZDI

    Răspunsul scris al procurorilor militari în cazul revoltător al colonelului care bea vin cu cana la muncă depăşeşte orice limită. Ca să îşi justifice acum acţiunea controversată prin care un colonel a scăpat basma curată, Parchetul Militar Iaşi a inventat ceva ce cu greu se poate şi imagina: „autodenunţul calomnios”. Ofiţerul de jandarmerie care a recunoscut cu gura lui că a băut în sediul instituţiei s-ar fi “autotdenunţat calomnios”, reiese dintr-un răspuns oficial oferit de acest Parchet “Ziarului de Iaşi”. Procurorii militari ne-au precizat într-o adresă oficială că nu l-au putut trage la răspundere penală pe militar doar în baza propriei recunoaşteri, în lipsa altor probe. Acum două zile însă, oficial, reprezentanţii Jandarmeriei ne-au spus că ei ştiau că jandarmul Gabriel Vasiliu a băut după program, şi nu în timpul serviciului, cum a recunoscut chiar el. A verificat, astfel, procurorul de caz unde a avut loc chermeza bahică?Dacă da, cine minte?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact