Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

De marți încep testările Covid-19 și la Sibiu. Prioritate au medicii

De marți încep testările Covid-19 și la Sibiu. Prioritate au medicii

Marți, 31 martie, la Spitalul județean Sibiu este programată punerea în funcțiune a primei linii PCR pentru depistarea celor infectați cu noul coronavirus.

”Ultimele kituri de teste care lipseau pentru punerea în funcțiune a liniei de PCR de la Spitalul Județean Sibiu au sosit azi în Vama București. O mașină este deja pregătită pentru a le prelua după ce acestea ajung la Unifarm și a le transporta către Sibiu. Dacă totul decurge conform planului, mâine se va putea pune în funcțiune aparatul de testare, toate celelalte pregătiri fiind finalizate. Prioritate la testare va avea personalul medical aflat în prima linie”, transmit reprezentanții Consiliului județean Sibiu, într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului. Până acum, majoritatea probelor preluate de la sibieni suspectați a fi infectați cu noul coronavirus erau trimise la laboratorul de la Cluj-Napoca, supra-aglomerat însă din cauza cererilor similare venite din multe județe din centrul țării. Tocmai din această cauză, probele trimise la Cluj așteaptă și câte zece zile până a fi confirmate sau infirmate ca fiind infectate. Alternativ, astfel de probe au mai fost trimise și la București, de unde răspunsurile veneau mai repede.

De vinerea trecută, noua linie de biologie moleculară necesară determinării virusului SARS-CoV-2, achiziționată de Fundația Con-A pentru Spitalul județean Sibiu, a primit toate avizele necesare punerii în funcțiune, a anunțat pentru Turnul Sfatului conducerea Direcției de Sănătate Publică Sibiu. Punerea în funcțiune a acestei linii aștepta, însă, după livrarea consumabilelor necesare realizării efective a testelor pentru depistarea noului coronavirus. ”Mașina este la București, cred că azi am vorbit de zece ori cu cei de acolo, să vedem dacă au ceea ce ne trebuie. Dacă se potrivesc cu aparatul pe care îl avem. Nici furnizorul nu știe exact dacă ceea ce are e bun, pentru noi aparatul este nou, deci nici noi nu știm cu precizie”, declara Cornel Benchea, managerul Spitalului Județean, în cursul zilei de sâmbătă, pentru Turnul Sfatului.

Caracteristicile unor astfel de reactivi sunt extrem de complexe, după cum se poate vedea și în achiziția lansată de Spitalul județean Sibiu pe data de 16 martie, referitoare la kituri de testare a SARS-CoV-2, pentru 1.000 de reacții. ”Kitul include: TaqMan SARS-CoV-2 Assay Kit v2, 1000 Rxn, cod CCU002NR TaqMan SARS-CoV-2 Control Kit v2, cod TaqMan SARS-CoV-2 Control Kit v2 TaqMan MS2 Phage Control 250 rxn, cod CCU001M 10ML TP 1STEP MMX NO ROX EA 1600rxn, cod A28523 MagMAX™ Viral/Pathogen Ultra Nucleic Acid Isolation Kit cod A42356”, se arată în descrierea ofertei pentru Spitalul a promis plata a 101.800 de lei, fără TVA, firmei Antisel RO SRL, din București. Tot de la același furnizor, Spitalul a mai achiziționat un pachet de consumabile pentru detecția prezenței noului coronavirus, pachet pentru care a promis suma de 33.485 de lei. La fel, și acest pachet este constituit din tot felul de elemente tehnice, fără niciun înțeles pentru ne-specialiști.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Ion Ionescu

Acum 3 ani

Cum adica "alternativ erau trimise la Bucuresti, de unde veneau mai repede." Adica era mai multa seriozitate la mitici ca in orasul intergalactic Cluj Napoca? Hai ca ne lamurim si cu Clujul asta tot mai mult, la fel cum ne lamurim cu multe aspecte. Iar situatia asta de la spitaluk judetean si organizarea combaterii Covid-19 ne arata cum stam si cu alternativa la #ciumarosie, liberalii fiind la fel de prosti. Articolele de mai jos sunt edificatoare: https://recorder.ro/cum-a-ocolit-coronavirusul-judetele-sibiu-si-harghita/ https://inpolitics.ro/citeva-intrebari-inocente-la-vreme-de-pandemie_18445008.html
Raspunde

Magiun

Acum 3 ani

Daca ne prindea criza asta cu Veorica si PSD la guvernare era dezastru.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Doru

Acum 3 ani

Liberalii sunt la fel de prosti?! Nuu se poate. Exclus. Liberalii sunt la fel de hoti ca PSD-istii poate. Diferenta e ca sunt mult mai parsivi ca aialalti si mult mai obraznici. Prin orice discurs al lor ii iau de prosti pe votanti. Cei care intr-adevar sunt prosti sunt cei care ii cred si cei care ii voteaza. Dar, avand in vedere preferintele electorale ale majoritatii actuale... nu puteti sa va plangeti, nu? Nu aveti dreptul. Voi i-ati votat. La locale, cel putin aici, tot pe ei ii veti vota (ori PNL, ori FDGR, depinde ce va recomanda sefu'), iar la parlamentare, tot pe ei ii veti vota. Asa ca... nu va mai plangeti. Suportati. Obisnuiti-va cu ideea ca sunteti niste prosti care au fost prostiti de niste hoti sa-i voteze.
Raspunde

Acum 3 ani

...prioritate au... cei care sunt in carti, cu bani cu pile!!! Vezi cazurile din Moldpva unde sotia prefectului sau ce drac' o fi fost era trecuta ca si... brancardier!!! Rusine!!!
Raspunde

mihai

Acum 3 ani

Prioritate au medicii. E ok asa. Dar problema e ca dupa medici, vor aparea si penelistii si familiile lor si prietenii lor si dupa aia mai testati-va cu ce a ramas. E pacat ca sibienii au donat atatia bani pentru ca penelistii sa-si faca testele rapid (Bibu, Cazan, etc) si restul sa stea de prosti in izolare si sa nu stie daca sunt infectati sau nu.
Raspunde

Sibian SB

Acum 3 ani

De ce nu imi postati comentariul postat ieri?
Raspunde

Sibian SB

Acum 3 ani

De azi incep testarile si la Sibiu, pe linia donata de cona, incep sa apara cazurile musamalizate până acum. Atenție mare manageri spital judetean, dsp, consiliu, etc, veti da socoteala pentru toate gafele pe care le-ati făcut in ultimul timp. Faceti teste cat mai multe si izolati persoanele pozitive, pana nu ajungem si noi focar, ca Suceava sau alte orase. Cred ca se va lăsa cu multe demisii pe la spitale, dsp-uri, consilii, ministere, persoanele incompetente trebuie sa fie demise, tara asta nu se va ridica niciodată daca nu lucram cu profesioniști
Raspunde

Elena

Acum 3 ani

Sa lasi un raspuns... stiu foarte bine că rămân doar raspunsurile convenabile..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus