Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
-1°C

Sume uriașe de la bugetul local pentru Pediatrie. Teoretic, nu le va mai lipsi nimic

Sume uriașe de la bugetul local pentru Pediatrie. Teoretic, nu le va mai lipsi nimic

Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a obținut o sumă mare de bani la rectificarea bugetară și a programului de investiții publice, pe semestrul II, pentru a putea gestiona situația creată de infectările cu noul coronavirus. Instituția primește de la bugetul local peste 2,8 milioane de lei, sumă aprobată în ședință de Consiliu Local.

Potrivit raportului prezentat de spital banii sunt necesari pentru achiziționarea de aparate de ventilație, pompe de perfuzie și aparate de dezinfecție. Totodată, unitatea medicală dorește achiziționarea a 50.000 de halate, combinezoane, mănuși chirurgicale și nitril și botoșei (câte 10.000 de bucăți din fiecare), dar și kituri de testare. În cazul în care spitalul va primi acești bani și de la Ministerul Sănătății, suma dată de primărie va fi restituită, pentru a se evita dubla finanțare.

Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a solicitat rectificarea bugetului și a programului de investiții publice în contextul actual al instituirii stării de Urgență pe teritoriul României în vederea gestionării situației create de infectările cu noul coronavirus. Potrivit raportului prezentat, s-au identificat o serie de nevoi specifice privind achiziția de echipamente medicale și de laborator, dar și de materiale de protecție necesare prevenirii răspândirii epidemiei COVID 19 și a tratării pacienților confirmați.

Rectificarea a fost aprobată în ședința de consiliu local care a avut loc luni, 30 martie. Suma cerută de spital este de 2,86 milioane lei, iar potrivit raportului, este necesară pentru dotarea unității la secțiunile de dezvoltare și de funcționare. Cei de la spital cer bani, printre altele și pentru aparate de ventilație, pompe de perfuzie, aparate de dezinfecție și decontaminare, dar și dezinfectant, tensiometre, mănuși, combinezoane, viziere, kituri de testare sau halate.

„Având în vedere că în bugetul inițial spitalul nu a prevăzut aceste cheltuieli, iar veniturile spitalului vor fi limitate în perioada următoare, solicităm finanțarea acestor cheltuieli în suma de 2.866 mii lei, din bugetul local pe trimestrul II 2020, astfel: secțiunea de dezvoltare – 1.117 mii lei și secțiunea de funcționare – 1.749 mii lei”, se arată în raportul făcut de cei de la Spitalul de pediatrie.
Totodată, se specifică faptul că, în condițiile în care spitalul va beneficia de finanțare pentru necesarul propus, din bugetul Ministerului Sănătății se vor restitui sumele alocate din bugetul local, în baza unui decont de cheltuieli, în vederea evitării dublei finanțări. În Bugetul inițial, suma aferentă trimetrului doi era de 22. 131 mii lei.

Mai jos puteți vedea necesarul trecut în raport de Spitalul de Pediatrie din Sibiu.

Active fixe:1.117 mii lei

Aparate de ventilație mecanică pediatrice – 2 buc x 120 mii lei/buc = 240 mii lei Injectomate – 40 buc x 7 mii lei = 280 mii lei Pompe de perfuzie – 40 buc x 7 mii lei = 280 mii lei Aparat dezinfecție Nocospray – 10 buc x 18 mii lei = 180 mii lei Aparat hygieno decontaminare – 2 buc x 40 mii lei = 80 mii lei Aparat Vortex spin – 1 buc = 9 mii lei Hotă flux laminar – 1 buc = 48 mii lei

Materiale și obiecte de inventar: 1.749 mii lei

Aparat dezinfecție biozone – 10 buc x 2.300 leu = 23 mii lei Dezinfectant nocolise – 200l x 125 lei = 25 mii lei Tensiometre – 10 buc x 500 lei = 500 mii lei Combinezoane – 10.000 buc x 50 lei = 500 mii lei Viziere – 1.000 x 35 lei = 35 mii lei Botoșei – 10.000 buc x 20 lei = 200 mii lei Mănuși chirurgicale – 10.000 buc x 2 lei = 20 mii lei Mănuși nitril – 10.000 buc x 0,20 = 2 mii lei Kit testare – 1.000 buc x 96 lei = 96 mii lei Halate UF – 10.000 buc x 10 lei Pulsoximetre – 40 buc x 200 lei = 8 mii lei

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Marcu

Acum 3 ani

2.8 mil de lei deci pe la 500.000 de Euro... Serios? Tunsul ierbii si panselultele probabil costa mai mult! Ma lipsesc bucuros de floricele in giratorii si toaletarea copacilor daca ati da banii la SPITAL! Nu doar la pediatrie..., oricum copii au o mortalitate de 0.1%. Bolnavii multi o sa fie la Spital. Chiar daca e JUDETEAN, el deserveste in principal populatia MUNICIPIULUI !!!
Raspunde

Ioan

Acum 3 ani

Serios!? 2.8 mil lei este o suma uriasa cand ai excedent bugetar de peste 300 mil!? Credeti ca toata populatia municipiului se trateaza la pediatrie? Era o petitie pentru care multa lume a semnat si cerea Primariei Sibiu sa aloce sume de bani si pentru Spitalul Judetean. Va rog sa tineti cont de dorintele sibienilor. Alocati bani si pentru Spitalul Judetean.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus