Marţi,
19.03.2024
Partial Noros
Acum
-1°C

Farmacia Spitalului Militar produce dezinfectant pentru circuit închis

Farmacia Spitalului Militar produce dezinfectant pentru circuit închis

Spitalul Militar Sibiu a anunțat că de la sfârșitul lunii martie farmacia de circuit închis din structura instituției a început prepararea de „Soluție alcoolică dezinfectantă pentru mâini”. Este vorba despre un produs care va fi distribuit exclusiv personalului Ministerului Apărării Naţionale și nu va fi o producție la scară mare.

În urmă cu câteva zile, reprezentanții Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” anunțau pe facebook faptul că farmacia de circuit închis, aflată în structura spitalului, începe de pe 30 martie, prepararea de „Soluție alcoolică dezinfectantă pentru mâini”, necesară pentru toate categoriile de personal ale spitalului și pentru personalul unităților militare arondate din județele Sibiu, Alba și Hunedoara. Astăzi, 1 aprilie, reprezentanții spitalului au revenit cu precizarea că produsul rezultat reprezintă un lot de control, care urmează să parcurgă o procedură de avizare, conform reglementărilor în vigoare. După obținerea certificărilor, soluția va fi asigurată exclusiv personalului Ministerului Apărării Naţionale, pentru îndeplinirea misiunilor specifice. „Totodată, menționăm că structura de specialitate din cadrul Spitalului Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Augustin” Sibiu nu dispune de posibilitatea producției pe scară largă”, se arată în comunicat.

Dezinfectant Spitalul Militar

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Cetățean

Acum 3 ani

Așa ne ajutam singuri. Felicitări! Nu mai așteptați cu mâna întinsă afară.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus