X
Adrian Tibu

Interviu cu Adrian Tibu, directorul Teatrului Gong: Cred că ne vom revedea din iulie

Începând de joi, 4 aprilie, Teatrul Gong își reia spectacolele și le transmite online gratuit. Am stat de vorbă cu directorul teatrului, Adrian Tibu, pentru a vedea cât de afectați sunt actorii de criza provocată de coronavirus, cum își va reveni cultura după această perioadă și care este estimarea optimistă pentru reluarea spectacolelor.

Țin minte că acum aproape o lună spuneai, într-un comunicat al teatrului, ca activitatea merge înainte până vă închide coronavirusul. Cred că ai fost primul care a spus asta, deși mulți o gândeau…

E o situație excepțională, pe care nimeni nu o putea anticipa cu exactitate. Am avut doar o bănuială. Nu cred nici că suntem noi mai ghinioniști decât alții. Suntem cu toții împreună în situația asta, de la New York, Londra, Paris și până în Sydney. Și vom trece și peste această perioadă, chiar daca ne va fi greu, vom învăța să zâmbim din nou. Poate mai sincer decât până ieri. Pentru că eu asta îmi doresc, să învățăm în ceasul ăsta să fim în sfârșit mai sinceri. Vremea lupului singuratic a trecut oricum de mult, dinainte să apară epidemia asta în satul nostru global, iar acum poate că ne reconfirmăm că binele colectiv e mai presus de cel individual. Nu de alta, dar avem tendința de a ni se urî cu binele.

Nu o să te întreb exact ce pierderi aveți, ca toată lumea are de pierdut. Dar e chiar atât de grav?

Sigur nu e bine! Dar, încă e prea devreme să ne pronunțăm.

Zilele acestea pregătiți re-lansarea Teatrului Gong, cu spectacole online, incusiv pe pagina de facebook a TS. Când și cum vor putea vedea copiii?

Facem asta în paralel cu lucrul pentru stagiunea curentă. Tocmai am terminat de ridicat la scenă spectacolul „Hermann visează” în regia Elizei Păuna, un spectacol de animație și muzică live, cu o echipă senzațională, care a repetat chiar și în aceste condiții. De asemenea, avem în lucru alte două spectacole. În același timp, difuzăm în fiecare marți și sâmbătă câte un spectacol online. Mai mult decât atât, actorii noștri pregătesc un podcast cu povești șoptite pentru copii, pentru a-i ajuta să adoarmă mai bine. Nu am uitat nici de cei mai în vârstă, pentru care am anunțat un program cu povești la telefon. Suntem o comunitate împreună. Pe pagina de Facebook a teatrului am lansat și tutoriale pentru ateliere de creație, astfel încât cei mici să aibă și îndeletniciri fizice, care să le stimuleze creativitatea și să evităm statul în fața televizorului pe perioade mai lungi. O parte din ateliere vor fi prezentate live, astfel încât părinții și cei mici să poată interacționa cu coordonatorul nostru. Ne e deja atât de dor de râsetele lor, de mirarea lor, de comentariile lor.

Voi, inclusiv actorii, vă luați salariile, nu aveți niciun risc. În rest, zeci de mii de sibieni din mediul privat se gândesc că poate n-o să mai aibă job peste o lună. Ați luat măsuri de reducere a salariilor?

Ioi ce stil ai… Nu cred că nu există niciun risc. Mi-aș dori să fie așa cum spui tu, pentru că îmi iubesc actorii, dar sunt aproape convins că nu va fi așa și, în același timp, cred că un astfel de discurs public, când oricum toată lumea are păreri fără o viziune de ansamblu, nu ar mai trebui promovat. O mai spun odată: suntem împreună în asta, cu toți vom fi puși în situația de a ne testa inteligența colectivă și spiritul de sacrificiu. O parte din contractele de la Gong au fost deja suspendate, dar nu vreau să facem o dezbatere din asta. Mă bucur că între timp a apărut, pe lângă ajutorul de stat acordat mediului privat, o ordonanță nouă care asigură șomaj tehnic creatorilor și interpreților, celor care obțin venituri exclusiv din drepturi de autor și nu au venituri salariale. Iar cei care au activitate, trebuie susținuți. Nu e vina nimănui că suntem în situația asta, iar în acest moment atitudini abuzive, fără dialog, nu reprezintă decât o fugă de responsabilitate. Soluții există. Până la un punct, desigur. Decretul privind instaurarea stării de urgență pe teritoriul României a fost semnat pe 16 martie. Au trecut doar două săptămâni de la declanșarea acestei situații speciale, iar protecția socială, indiferent de mediul în care se lucrează, ar trebui să rămână totuși o prioritate. Va exista un mâine, nu ne putem transforma în ceva grotesc, nu ne putem opri cu totul. Iar în loc să analizăm continuu ce au făcut sau nu au făcut unii – alții, cred că mai întâi ar trebui să ne gândim la ce am făcut sau nu am făcut noi înșine, astfel încât să nu ajungem în situația asta, să ai curajul să te uiți în oglindă și să îți asumi responsabilitatea pentru a prelua controlul. Cred că ăsta ar fi primul pas pentru a rămâne fericiți.

Personal, cum decurg zilele pentru tine în perioada aceasta? Ești izolat?

Dezvoltarea culturală lucrează în paralel și împotriva războiului. E o perioadă ciudată pe care învăț să o înțeleg. Încă trebuie să merg la birou, noi avem o criză de personal ce se întinde de un an aproape, iar acum cu criza asta sunt provocat să acopăr mai multe goluri. Dar eu pot! În același timp îți mărturisesc că mă bucură faptul că nu trebuie să mai merg și în weekend la teatru. Pe perioada stagiunii, din septembrie până în iunie, aproape toate weekendurile sunt la teatru. Rămâne de văzut cum se va reconfigura stagiunea, probabil că nu vom mai avea vacanță la vară. Lucrăm la tot felul de scenarii și m-am bucurat că administrația locală s-a activat bine pentru acest context, nu mă simt singur.

Cum crezi că va arăta teatrul Gong după criză? Se vor mai înghesui copiii, și la propriu și la figurat? Dacă ai fost vizionar la început, încearcă te rog un exercițiu de optimism și zi-ne cam pe când crezi ca lucrurile încep să reintre în normal.

Eu cred că ne vom revedea din iulie. Va fi o sărbătoare din nou, acest mers aproape ritualic la teatru! Cultura e una din industriile care se va recupera mai greu și va avea de suferit pe termen mai lung, dar teatrul cu adevărat important s-a născut în situații de criză. Păstrăm deocamdată distanța, dar rămânem mai uniți ca niciodată! Hai Sibiu!

Spectacole online de la Teatrul Gong. Programul lunii aprilie

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un om normal

    Bravo Tibu! Curaj si optimism! inca odata bravo! Dar despre “cel mai mare festival din lume”-FITS ce se mai aude? Ca era Chiriac toata ziua in presa cu cifre fantasmagorice. Acuma nu mai zice nici pas!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact