X
spital (1)

Singurul candidat pentru conducerea Spitalului județean: „Sunt cel mai potrivit om, mai ales în contextul actual”

Conf. Univ. Dr. Liliana Coldea, managerul Spitalului General CF din Sibiu este medicul care și-a depus dosarul pentru postul de manager al Spitalului Clinic Județean Sibiu. Este singurul dosar depus pentru această funcție. Dosarul ei a fost admis. Dr. Liliana Coldea se arată sigură pe ea, spune că după o experiență de opt ani ca manager de spital știe cum funcționează lucrurile într-o astfel de instituție și crede că este cel mai potrivit om pentru a candida, fie și în contextul pandemiei de coronavirus.

Astăzi, 3 aprilie, reprezentanții Spitalului Clinic Județean Sibiu au admis dosarul depus de medicul Liliana Coldea. Luni, 6 aprilie, se vor putea depune contestațiile, după care urmează o serie de probe legate de proiectul de management. Dacă toate aceste probe vor fi trecute, Liliana Coldea ar urma să-și ocupe funcția de manager al Spitalului Clinic Județean Sibiu în data de 28 aprilie, atunci când se va elibera dispoziția de numire în funcție.

Dr.-Liliana-Coldea„Deocamdată este prima etapă de depunere a dosarului, acum urmează concursul propriu zis. Mi-am depus dosarul pentru că dețin aceeași funcție la Spitalul Căi Ferate Sibiu, deci știu foarte multe legate de managementul unui spital. Am dovedit asta, pentru că de cel puțin opt ani sunt managerul unui spital, deci cunosc foarte bine cum merg lucrurile într-un spital. Indiferent că suntem într-o situație dificilă, legată de această pandemie, cred că sunt cel mai potrivit om pentru această funcție, mai ales în contextul actual”, a spus pentru Turnul Sfatului, dr. Liliana Coldea.

Conf. Univ. Dr. Liliana Coldea este medic primar medicină internă și medic specialist cardiologie. Are ca și competențe ecografia generală şi managementul serviciilor de sănătate. Medicul are 47 de ani și din luna octombrie 2015 este managerul Spitalului CFR din Sibiu. Totodată, este conferențiar în cadrul Facultății de Medicină „Victor Papilian” din Sibiu. De Spitalul Clinic Județean Sibiu o leagă stagiatura, dar și rezidențiatul, fiind medic rezident aici  din 1997 și până în 2004.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

18 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    No Mercy

    Doamne ferește!! Sper că se va înscrie și cineva competent. Ce rezultate a avut la Cfr? Înafara de scandaluri cu angajații, eu nu am auzit nimic bun de la Cfr. PNL, ăștia sunt oamenii tăi de valoare? Poți mai mult!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Inspectorul Javert

    Este posibil ca acest om să aibă dreptate atunci când spune despre el că este un bun manager de spital .O cunoștință de-a mea (anti PSD convins ) ,internat fiind la spitalul CFR anul trecut cu o boală gravă ,mi-a povestit că a fost uimit de faptul că a fost tratat cu foarte multă atenție şi profenalism de către personalul din spital ,asta în condițile în care el este un om obișnuit şi fără nicio legătură cu personajele cu influiență din sistem .

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vai de PNL-iștii ăștia

    E clar cu femeia asta… a spus tot ce poate spune un om fără valoare; să te lauzi singur într-un asemenea hal…

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian SB

    Eu zic asa, mai ales ca într-un comentariu la un alt articol îi acuzam pe medici ca de 25 ani incoace au inchis ochii la multe si nu s-au orea agitat, ca sa nu agite apele si postu călduț, si atunci recomand ca cei din domeniu, dacă au ceva de comentat impotriva dnei de la cfr (ca e f bună sau ca e praf), sa o faca acum, tare, cu gura mare, si in echipa (sunt medici, sunt oameni isteți, sunt convins ca se pot organiza si isi pot uni forțele). Dar sa o faca acum, înainte, ca sa nu se mai dea apoi ocazia apariției bisericuțelor. Totodata, dacă nu e bună, sa propuna ei. Daca insa e buna, atunci sa isi schimbe si ei năravurile, sa o ajute si sa isi dea concursul la schimbarea spitalului si a actului medical. Il așteptăm toti, dam f mult vina pe politicieni, pe Ceaușescu, pe bau bau, dar actul medical si activitatea din spital o fac ei, in baza unor proceduri care trebui respectate si evident îmbunătățite. Asa ca succes va doresc, ca sa pot zice si in sensul bun ca avem tara pe care o meritam!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pnlista pusa de campean

    Fereasca Dumnezeu! Asta e o procesomana de profesie, e in stare sa se judece si cu ma sa! N-are ce cauta pe aceasta functie o incompetenta!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Doru

    Daca sa fii si medic si sa predai la facultate sunt 2 lucruri firesti, ce are managementul in comun cu medicina??
    Ar trebui ca medicii sa-si vada de treaba lor si eventual sa si predea la facultate, dar sa lase managementul pe seama altora.
    Ce stii tu, invatand biologie si chimie, despre economie?? Nimic.
    Fiind medic + profesor, nestiind nimic despre management (teoretic, n-o cunosc) vei face 3 lucruri deodata, si nu vei face pe niciunul cum trebuie.
    Sa zicem ca e un medic stralucit. De ce sa priveze pacientii de munca ei, la care se pricepe, ca sa faca administratie?
    Si asta e o problema generala, care ajunge pana la functia de ministru. De ce trebuie sa fie ministru un medic?? Ca asa da mai bine la imagine??
    Dar probabil… e membru de partid…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Alzara 1918

      Pentru că încă România nu a înțeles semnificatia substantivului “ manager “ pentru a afla că este o profesie , nu o funcție .
      Mai râdeți de Dancilă Analfabeta Funcțional ?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      dr. freud

      Multi medii au absolvit si un master de management sanitar sau medical… Cred ca si la Sibiu exista asa un master… Dar, o simpla diploma nu iti da intotdeauna calitati de manager. de la teorie la practica e cale lunga…

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihai

    Vai ce “surpriza”!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!

    Liliana Coldea este prietena Danielei Cimpean si evident este „cel mai potrivit om, mai ales în contextul actual” …….

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Gabriela

    Domnisoara dr. e cea mai potrivita pt. acesta functie.E un medic de exceptie,cunoaste meserie si de atatia ani conduce cu cinste spitalul CFR.
    Sa va fie rusine tuturor celor care o blamati ,mai ales ca am citit comentariile multor femei.Nu -i ajungeti nici la degetul mic dr.Liliana Coldea.Asa ca gura mica si Doamne ajuta-i pt. ca merita!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact