Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
16°C

Cazul asistentei hărțuită de vecini. Cum se disculpă aceștia, ce spun autoritățile și specialiștii. ”Am colege care nu sunt primite în autobuz pentru că lucrează în secția de ATI”

Cazul asistentei hărțuită de vecini. Cum se disculpă aceștia, ce spun autoritățile și specialiștii. ”Am colege care nu sunt primite în autobuz pentru că lucrează în secția de ATI”

Noi informații cu privire la cazul asistentei de la ATI, care a înfruntat reticența vecinilor din blocul în care a decis să se izoleze pentru a-și proteja familia. Maria Greavu, primarul comunei Loamneș, unde locuiește asistenta, a povestit ce i-a supărat pe vecini: faptul că a mai fost adusă o colegă. Vecinii au reacționat din nou, arătând că o respectă pe asistentă, dar nu sunt de acord că și-a adus colega în apartament. Medicul de familie din localitate, dr. Oana Crețu are doar cuvinte de laudă la adresa asistentei, în timp ce colegii acesteia arată că hărțuielile sunt tot mai dese: ”am colege care nu sunt primite în autobuz pentru că lucrează în secția de ATI”.

RO_SB_Loamnes_2Bărbatul care apare în înregistrarea difuzată de Turnul Sfatului despre scandalul de la Loamneș (detalii aici) susține că, la fel ca și alți vecini, el nu are nimic cu asistenta. Dimpotrivă, că el o respectă, dar că a fost deranjat de faptul că a adus să locuiască cu ea o colegă din secția ATI. „Eu sunt persoana cu care s-a vorbit în filmuleț și nu este adevărat ce v-au informat. Ei au scris greșit, puteți să veniți să-i întrebați ceilalți 11 colocatari. Haideți să vă spun pe scurt ce a făcut. Ea și-a făcut o casă lângă bloc, la vreo 300 de metri. Acolo locuiește de un an de zile. Blocul era gol. Ea nu a început lucrul, de luni va merge (potrivit informațiilor Turnul Sfatului, asistenta a început, de fapt, din această duminică să lucreze - n.r.) . Deci nu a dat încă piept cu coronavirusul așa că nu avem de ce s-o blamăm pe chestia asta. Din contră, ea are o gură foarte mare. Nimeni nu stătea în gura ei. Nu doar că începe de luni, dar ieri a chemat o colegă care a venit direct de la serviciu de la ATI și a băgat-o în apartament, acolo cu ea, să se izoleze cu ea. S-a izolat de familie, adică i-a lăsat pe cei doi copii și pe soț să stea în casă, care e la 300 de metri de bloc și a venit cu asistenta de la ATI în bloc. Păi, asta nu e răspândire de virus? Întrebați și autoritățile, primăria, poliția, medicul de aici, nimeni nu e de acord cu treaba asta. Păi de ce nu a stat ea în casă și să-și trimită soțul și copii în bloc pentru că acolo au stat ani de zile. De ce vii tu și aduci asistente de la ATI să stați amândouă în carantină în bloc. Noi, cele 11 familii, ce facem, doamnă dragă? Am cerut un dialog cu soțul ei și i-am spus să vină să stea el și copiii cu noi în bloc și ea să tea în casă”, a spus vecinul asistentei, pentru Turnul Sfatului. El a cerut să nu îi fie făcut public numele.

Maria Greavu, primar comuna Loamneș Maria Greavu, primar comuna Loamneș

Primăria cunoaște situația și a întrunit astăzi Comitetul pentru Situații de Urgență

Maria Greavu, primarul comunei Loamneș, arată că administrația locală a fost informată din timp asupra situației asistentei, tocmai de aceea spațiile publice ale blocului sunt dezinfectate zilnic. „Asistenta este de aici, de la noi, și lucrează la secția ATI de la Spitalul Județean. Este un om deosebit, este un om responsabil și am tot respectul pentru ea. Din acest motiv ea a primit un apartament în chirie pe vremea când lucra ca asistent medical la dispensarul medical, apartament pe care îl deține și în prezent. Este un apartament închiriat, cu două sau trei camere, cred. De un an jumate, doi ani și-a construit o casă, dar foarte aproape de acel bloc, la câțiva zeci de metri. În ultima vreme s-a mutat, dar noi nu am reziliat, încă, acel contractul de închiriere pentru acel apartament de la bloc, pe care dânsa îl are. Eu am avut vinerea trecută o discuție cu ea în care mi-a spus că va începe, de luni, serviciul, iar pe toată perioada de urgență o să locuiască în apartamentul de la bloc, pe care îl are în chirie, pentru a-și proteja familia, care locuiește momentan, în casa proprietate personală. Problema este că ieri, ea a venit cu încă o colegă asistentă ca să locuiască cu ea și din acel motiv au plecat discuțiile între vecini. Ei nu au fost de acord ca cineva care nu are nicio legătură cu Loamneșul să vină și să locuiască aici”, spune primarul.

Maria Greavu este de părere că lucrurile ar fi trebuit să decurgă altfel și regretă că s-a ajuns la scandal. „Eu am vorbit acum cu toți cei din bloc și toți mi-au spus că au nu au nimic cu ea și că au un respect deosebit pentru ea, pentru că, nu cred că există cineva în comuna asta pe care ea să nu fi ajutat și mai ales pe cei din bloc care au fost vecini. Întotdeauna i-a ajutat și s-au ajutat reciproc. Eu sper ca acest conflict să nu degenereze. Să știți că blocul este chiar lângă primărie și am un om pe care îl pun zilnic să dezinfecteze, dar și ea (asistenta - n.r.) este responsabilă și are grijă. Chiar îmi pare rău pentru situație. Poate să locuiască acolo fără niciun fel de probleme. Eu îi înțeleg pe toți pentru că toată lumea este stresată, dar acest virus poate fi luat de oriunde. Ea (asistenta - n.r.) lucrează de 15 ani, dacă nu mai mult, în terapie intensivă. Adică se confruntă cu tot felul de situații și încă o dată o spun: cred că nu există om din Mândră sau din Loamneș pe care această femeie, cel puțin o dată, să nu-l fi ajutat din punct de vedere medical. Întotdeauna a fost disponibilă, deschisă și este și o fire plăcută. Parcă îți dă putere atunci când ai o problemă medicală”, mai spune primarul comunei.

Specialiștii: cea mai bună prevenție este respectarea măsurilor de igienă

Turnul Sfatului a luat legătura și cu specialiștii de la linia TELVERDE 0800.800.358 pentru a obține și o părere avizată în această situație. „Nu s-a greșit cu nimic în această situație, nici din punct de vedere legal, nici al prevenției, chiar dacă locuiesc mai multe persoane în apartament. Dacă acestea lucrează în același loc și se izolează de familie într-un apartament în care pot să o facă este totul în regulă. Nu este nevoie de forme legale pentru a face asta”, a fost răspunsul specialiștilor.

Medicul de familie din comună, dr. Oana Crețu, tocmai se mută în Loamneș, ea fiind din Sibiu. A luat această decizie, în acord cu Primăria, în același context. „Asistenta despre care vorbim este un om foarte responsabil și știe ce are de făcut. Eu știu că toți suntem stresați, toți suntem obosiți, dar este dreptul ei să locuiască acolo. Eu îi înțeleg și pe vecini, că sunt cu boli cronice și sunt speriați, dar dacă urmează măsurile de prevenție, să spele în fiecare zi scara cu clor, să pună în fața ușii un covoraș cu clor, să stropească balustrada, să nu iasă din casă decât atunci când este absolut necesar, să iasă cu mănuși și mască, totul va fi în regulă. Toți putem fi purtători, inclusiv ei. Dacă, ferească Dumnezeu, se întâmplă ceva, de unde știu că nu au luat din altă parte? Este un moment în care trebuie să fim înțelegători și solidari”, spune medicul.

”Am colege care nu sunt primite în autobuz pentru că lucrează în secția de ATI”

Un cadru medical care lucrează alături de asistenta hărțuită, a reacționat pe pagina ei de Facebook și povestește despre situațiile prin care trec cei care lucrează în secțiile de ATI. „Am trecut prin toate stările din lume: teamă, groază, urmate de încredere, tristețe și dezgust! Teamă, ca tot omul, de infecție, de boală. Teamă că nu o sa fiu în stare să-i îngrijesc pe oamenii infectați cu acest virus așa cum mi-aș dori. Teamă că nu toți oamenii îngrijiți de noi vor supraviețui. Teamă de neputința de a-i ajuta pe toți să se întoarcă la familiile lor. Încredere, puțin, pe undeva prin suflet, am găsit și încrederea. Încredere că am găsit și oamenii care îți sunt alături. Încredere că am colegi cu care pot lucra în echipă (unii), că am șefi deosebiți si implicați. Încredere că lucrurile s-au schimbat în bine, în secție si în spital. Încredere că sunt PROTEJATĂ. Tristețe și dezgust... asta este foarte simplu. Am colege care nu sunt primite în autobuz pentru că lucrează în secția de ATI, colege care sunt blamate de vecini din același motiv. Dezgust din cauza tuturor celora care știu doar să arunce cu piatra în noi, chiar în aceste zile. Până c/nd lucrurile vor deveni mai roz... MULȚUMESC : copilului meu minunat care îmi acceptă toanele și stările acestor zile; soțului meu care este întotdeauna alături, care sper ca nu va rămâne pe undeva, prin izolare; mamei mele, alături de care lucrez si datorită căreia SUNT; colegelor asistente ( Vali, Laura, Gina, Alina, Alina, Elena, Anca, Gabi, Andreea, Ana, Claudia, Mari, Geta, Sanda, Vera, Dana, Adriana; colegelor infirmiere; minunaților noștri rezidenți ( Ralu, Diana, Corina, Luminița, Catalina, Bogdan, Andrada, Alex, Corina si cei micuți de anul I); colegilor medici din ATI ( MIHAI, Alina, Sandra, Cristi, Tibi, Panti, Dan, Anca, Ionel, Aurelia, Dana, Adina); colegilor infectionisti; SCJU Sibiu. Și vă mai multumesc vouă, celora care respectați regulile si ne susțineți”, scrie cadrul medical, pe pagina sa de Facebook, Jo Codru.

Astfel de reacții nu sunt singulare în România. La Galați, de exemplu, o asistentă a fost hărțuită și umilită de vecini pentru că lucra într-un spital COVID-19. Vecinii i-au aruncat cu clor pe ușă și a fost dată afară din magazinul blocului.

”Toleranță zero pentru hărțuirea corpului medical”

În urma cazului de la Loamneș, pompierii sibieni au dus, duminica dimineața, flori asistentelor medicale din cadrul secției ATI a Spitalului județean, în semn de solidaritate.

Ulterior, președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a emis un comunicat de presă, în care îndeamnă la rațiune și arată că reacții precum cea de la Loamneș sunt revoltătoare și pot fi pedepsite de lege. ”E omenește să ne gândim la siguranța noastră, e chiar foarte bine să ne protejăm și să fim atenți la ce se întâmplă în jur, e omenește până la urmă să ne fie frică. Asta nu justifică însă comportamente precum agresarea vecinilor pentru ca sunt medici sau asistente și ar fi putut intra în contact cu virusul. Nu justifică, de asemenea, în nici un fel comportamentul celor care au agresat sau hărțuiesc personalul medical care face naveta sau care se deplasează pentru a îndeplini obligații profesionale. E de neînțeles și este chiar revoltător cum, în contextul atâtor oameni care-și pun la dispoziție proprietățile gratuit pentru cei care luptă pentru viața și sănătatea noastră, un vecin poate încerca să îngrădească accesul celui de alături (cu care trăiește de o viață) la proprietatea sa, pentru că este medic sau asistentă medicală. Iată de ce fac acum un apel la conștiință, la normalitate și rațiune, înainte de a face un apel la lege”, arată Daniela Cîmpean.

”Protejarea, încurajarea și chiar răsplătirea personalului sanitar nu este doar o obligație a autorităților, ci un semn de normalitate din partea fiecărui sibian, o obligație de conștiință a fiecăruia dintre noi”, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu

Ea spune că, în cele din urmă, există și pârghii legale împotriva celor care hărțuiesc cadrele medicale. ”Sper din tot sufletul că nu va fi nevoie de lege ca să îi apăram tocmai pe cei care ne apară pe noi! Însă, dacă va fi, vă asigur că nici unul dintre aceste comportamente sau altele asemenea nu vor rămâne fără urmările legale maximum posibile și că toleranța noastră va fi ZERO față de orice acțiune care amenință sau pune în pericol corpul medical și pe toți cei care luptă pentru viața și viitorul nostru”.

Citește și VIDEO/Asistentă la ATI Sibiu alungată de vecini pentru că lucrează cu bolnavi COVID-19

VIDEO Pompierii sibieni au dus flori asistentei „hulită” de vecini și colegelor ei: „sunt oameni care urlă, care jignesc”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

13 comentarii

jonyjon

Acum 3 ani

Cazul asistentei hărțuite de vecini. Hărțuite. Acordul adjectivului cu substantivul.
Raspunde

Diapri

Acum 3 ani

Fara legatura cu articolul: vad in poza o masca n95 care il protejeaza bine pe purtator dar care lasa aerul expirat sa treaca nefiltrat prin valva. Pastrati distanta in apropierea purtatorilor de astfel de masti. Cadrele medicale ar trebui sa poarte aceste masti cu valva doar la contactul cu pacienti confirmati cu covid19, in rest mastile ffp2 fara valva.
Raspunde

Diapri

Acum 3 ani

Mastile cu valva in public nu ofera protectia asteptata fata de purtatorii asimptomatici, mai ales ca valva este in dreptul gurii. O masca chirurgicala simpla opreste mai bine stropii din tuse si aerul expirat.Poate face-ti un articol pe tema asta
Raspunde

Diapri

Acum 3 ani

Uitandu-ma la televizor incep sa cred ca problema mastilor cu valva folosite de personalul medical asimptomatic peste tot poate fi grava mai ales in relatia cu pacientii non covid
Raspunde

Chirii de la stat

Acum 3 ani

A primit apartamentul pt ca era asistenta in comuna. De un an jumatate, doi, are casa, nu mai lucreaza in Loamnes, dar a pastrat si apartamentul inchiriat de la stat.
Raspunde

Sibian

Acum 3 ani

Esti probabil unul din aborigenii din zona. Atat ai inteles din articol mancator de slana cu un singur neuron.
Raspunde

gigione

Acum 3 ani

asta este sacrificiu ! trebuia sa ocupe locul, nu cumva un amarat cu copii sa-i ia locul...
Raspunde

Craw

Acum 3 ani

Adică pentru a locui in Loamnes, ai nevoie de acordul țăranilor de acolo?? Eu cred ca deja ati luat-o toți razna!! Fiecare are o proprietate bine delimitata și atât, asistenta nu are nevoie de acordul nimănui pentru a locui acolo, nici măcar de al eternei primărițe PSD iste de acolo!
Raspunde

Doru

Acum 3 ani

Niste tarani si la propriu si la figurat aia din Loamnes. Totusi, si asistenta aia... am inteles ca a primit apartamentul in chirie, probabil de la primarie, cu o chirie care sigur era foarte mica, simbolica. Intre timp si-a facut casa, intre timp nu mai lucreaza asistenta la Loamnes, s-a mutat la casa ei, dar apartamentul il pastreaza in continuare. Tipic romanesc, atat dpdv al cui ia, cat si dpdv al cui da...
Raspunde

Elly

Acum 3 ani

Doruleț, toate familile din bloc sunt in chirie unii poate de vreo 20-30 de ani au şi case proprietate personală mai documenteazăte
Raspunde

Elly

Acum 3 ani

Doamna primar a omis să spună că toate familile din bloc stau cu chirie Sunt şi alte famili in bloc care au şi casă proprietate personală. Să fim serioşi despre ce vorbim.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus