Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Mai mâncăm miel de Paști? Ghiță Ciobanul: Îi tăiem noi, așa cum am făcut-o dintotdeauna

Mai mâncăm miel de Paști? Ghiță Ciobanul: Îi tăiem noi, așa cum am făcut-o dintotdeauna

Restricțiile sociale impuse de pandemia de coronavirus obligă oierii ca anul acesta să taie mieii singuri, la stână, iar apoi fie să vândă carnea la poartă, fie să livreze în oraș.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară (ANSVSA) a anunțat de câteva zile că, la cererea liderilor oierilor, ciobanii vor putea sacrifica mieii de Paști în propria gospodărie, dacă respectă câteva reguli minime.

Contactat de reporterul Turnul Sfatului, Ghiță Ciobanul, pe numele adevărat Gheorghe Dănulețiu, a declarat că anul acesta estimează un preț pe kilogram de aproximativ 20 de lei și că sibienii fie vor trebui să meargă pe la ciobani după carne, fie vor primi acasă, dacă fac comenzi mai mari.

”Am primit aprobările necesare de la ANSVSA și putem să tăiem direct în fermă. Trebuie să avem niște condiții și îi vom tăia așa cum am făcut-o dintotdeauna. Faci carnea curată să poți s-o dai la om direct, fără probleme. Sibienii vor găsi carne și în piață, dar pot să și vină la noi, oamenii pot lua legătura direct cu crescătorii de animale. Eu cred că sunt mulți care vor duce carnea direct acasă, depinde și de comenzi. Prețul a scăzut față de anii trecuți, e tot mai greu să faci oierit. Cred că undeva între 20 și 25 de lei se va vinde kilogramul, dar depinde foarte mult de cerere”, a declarat Gheorghe Dănulețiu, care este și secretarul Asociației Profesionale a Ciobanilor.
Condiții impuse de ANSVSA oierilor:

-La nivelul fermei/exploatației trebuie să fie asigurate facilități, astfel încât să fie respectate regulile generale și speciale de igienă, bunăstarea animalelor și eliminarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, astfel încât procesul de sacrificare a mieilor să nu compromită siguranța cărnii și a organelor;

-Controlul stării de sănătate a animalelor, respectiv efectuarea examenului ante-mortem de către un medic veterinar oficial;

-Verificarea respectării regulilor de bunăstare a animalelor în timpul sacrificării;

-Efectuarea examenului post-mortem al cărnii și organelor de către un medic veterinar oficial;

-Verificarea eliminării subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman;

-Verificarea condițiilor de depozitare și comercializare a cărnii de miel;

-Respectarea distanței minime sociale stabilită de CNSSU.

- Carnea de miel rezultată din sacrificarea mieilor în fermă/exploatație în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale nu poate fi livrată către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, ci va fi comercializată direct către consumatorii finali.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus