X

Cetățeni de rangul I

Alin Bratu

Unii preferă să mănânce ceapa mușcând direct din ea, ca dintr-un măr. Alții o plesnesc cu un pumn și o mănâncă apoi, așa, zdrobită. Majoritatea chef-ilor s-au obișnuit cu ea ”julien”, depinde acum și de rețetă.

Noi, dacă am fi o ceapă, am fi atât de mărunt tăiați, încât nu am mai rămâne decât o zeamă pișcăcioasă. Suntem atât de dezbinați, vrem să ne grupăm în echipe atât de mici, încât ne izolăm până la unul. Ne auto-carantinăm, că tot e la modă.

Cu ceva timp în urmă, dar nu foarte mult, primarul Sibiului spunea, referindu-se la sibienii din Cisnădie și Șelimbăr, să-și rezolve singuri problemele legate de transport. ”Poziția mea e că vreau să protejez Sibiul și cetățenii Sibiului și de la asta nu vreau să abdic”, spunea, prompt, Astrid Fodor. Ideea s-a repetat de-a lungul timpului, doar cuvintele s-au tot schimbat. Doamna Fodor a tăiat ceapa transportului local, mărunt. Cât de mărunt a putut. Sibiul e una, restul e alta.

Deunăzi, administrația locală s-a apucat din nou de tăiat ceapă. Și a făcut-o aproape chirurgical. ”Incidentul legat de hărţuirea asistentei ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu nu a avut loc în municipiul Sibiu, ci în comuna Loamneş”, a transmis, Primăria Sibiu, adâugând că municipiul Sibiu ”a excelat prin comunitatea sa tolerantă, deschisă şi solidară în momente de criză”. Sibienii nu se compară cu loamnășenii, explică clar o administrație tot mai segregaționistă, culmea, invocând solidaritatea. Sibiul e una, Loamneșul e alta, cu alte cuvinte. Asta, deși asistenta hărțuită de colocatari venea la muncă în Sibiu.

Virusul care a stricat tot ce era așezat frumos de sute de ani a reușit, în plus, să sublinieze micimea unor oameni.

Vorbim de solidaritate, de unire, de un singur continent, de o problemă globală, dar ne încurcăm în granițele unei unități administrativ-teritoriale. Cerem ajutor marii familii europene, însă, când vine vorba ca noi să ne ajutăm aici, între noi, explicăm clar că una-i una…

Tocăm ceapă. Mărunt. Ne tocăm între noi.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Transportul depindea și de primăria Sibiu, disciplinarea unor cetățeni din Loamnes, nu. Nu are logica alăturarea acestor doua. Primăria a spus în comunicat ca condamna gestul, deci despre ce lipsa de solidaritate vorbiți? Mai ales ca nu dezvoltați ce ar trebui sa însemne solidaritatea respectiva. Și asta e realitatea, de ce sa ne prefacem ca ei, din Loamnes, sunt noi, din Sibiu? Respectivii nici măcar Loamnes ul nu-l reprezinta. Pe lângă ca nu cred ca am fi extraordinar de încântați dacă primarii din alta parte s-ar pronunța cu privire la Sibiu.
    Fiti corecți. Nici eu nu o sa votez cu fodor, când o fi, dar pentru asta nu vin cu argumente ieftine, de presa românească.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Eu

      Transportul locuitorilor din Cartierul Arhitectilor, depinde in primul rand de primarul orasului Cisnadie.Cartierul apartine acestui oras, iar primarul era obligat sa faca toate demersurile necesare , sa discute cu autoritatile din Sibiu pentru a se gasi solutii in acest sens.S-a multumit sa amenajeze o statie de autobuz inainte de a fi rezolvata problema transportului
      De ce primarului din Cisnadie nu i se solicita o opinie vizavi de acest subiect?

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      fara coruptie

      Primarul din Cisnadie nu a avut si nu are nimic de spus referitor la dificultatile cu care se confrunta locuitorii din Cartierul Arhitectilor. A amenajat o statie de autobuz in anul 2018, cu mare tam-tam, cu publicitate in presa locala, fara a fi existat transport in comun.
      Nimeni din presa locala nu l-a mai intrebat ce autobuz a oprit vreodata in acea statie. Primarul nu a participat nici la dezbaterea publica referitoare la largirea DJ 106C – respectiv Calea Cisnadiei. Cat despre transport in comun, nu a mai purtat nicio discutie cu autoritatile din Sibiu.
      Oricum, primarul are imunitate. Nicio institutie a statului nu s-a sesizat in urma celor 9 articole din Saptamana Financiara in care sunt prezentate numeroase nereguli in gestionarea banului public.
      Despre cosmarul urbanistic din Cartierul Arhitectilor, nu-l mai intreaba nimeni, asa incat nici nu are ce sa spuna.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Claudiu B.

    Articolui nu face nimic altceva decat sa starneasca opinii pro – contra -> deci sa dezbine. Cat de ironic. “Presa” ar trebui sa se concentreze strict pe relatarea chestiunilor factuale, nu pe opinii personale cu iz politic.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      cetatean

      Rolul presei este să ne informeze corect și imparțial,fara interventii din partea autoritatilor locale, sa aduca in centrul dezbaterii publice cat mai multe opinii, astfel incat cetatenii sa-si poata forma propriile convingeri. In mod ideal, ar trebui să și critice atunci când e cazul, pe bază de informații și adevăruri factuale, de multe ori sesizate in comentarii.
      Autoritatile locale, nu-si exercita dreptul la replica , iar cetatenii isi formeaza convingerile ,asa cum intelege fiecare,si le exprima prin comentarii.
      Cine este de vina?

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ioo

    @ Alin Bratu – vezi clar din reactii ca si pe cetateni ii doare in dos de Selimbar si Cisnadie. Segregarea asta a superioritatii nu e numai in capul bunicutei geniale Fodor ci si in capul multor sibieni. Tendinta nu e noua, e de pe vremea sasilor cand era concurenta acerba intre cele 7 cetati, asa ca nimic nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact