X
cimpean CJ (35)

Președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, răspuns pentru PSD Sibiu: ”nu vreau să fiu în situația de a vă învăța cum să analizați legislația”

”Vă las plăcerea de a ne uimi…”, este fraza de la finalul adresei prin care Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, răspunde consilierilor județeni ai PSD care cer anularea concursului pentru conducerea Spitalului județean.

Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, a răspuns solicitării transmisă acum două zile de grupul consilierilor județeni PSD, de a efectua un control de legalitate asupra modalității în care a fost constituită comisia de examinare a candidaților pentru funcția de manager al Spitalului județean Sibiu. Cei de la PSD susțin că acest concurs trebuie anulat, deoarece doi dintre membrii comisiei nu îndeplinesc condițiile din regulamentul de concurs, mai precis prevederea conform căreia este necesară fie experiență de mimim trei ani ca manager, fie calitatea de cadru didactic universitar în specialitatea ”Management de Sănătate Publică” sau ”Management”. În urma acestui concurs, singurul candidat – dr. Liliana Coldea, manager al Spitalului CF – a primit nota 9,82 fiind declarată admisă.

”Mă bucură interesul dumneavoastră pentru buna desfășurare a activității în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Existența, acolo, a unei echipe de management profesioniste este esențială, mai ales în aceste zile grele. Este nevoie, mai mult ca oricând, ca eforturile noastre ca oameni politici să fie îndreptate spre găsirea unor soluții la criza pe care o traversăm și spre susținerea sistemului medical. Însă găsesc că este cu totul nepotrivit, dacă nu chiar iresponsabil, ca o suspiciune de nelegalitate în ceea ce privește concursul de manager pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență să apară în spațiul public înaintea unei minime verificări, în condițiile în care nivelul de încredere în serviciile medicale este astăzi esențial pentru a face față situațiilor critice în care ne aflăm”, scrie Daniela Cîmpean în adresa transmisă organizației județene a PSD Sibiu.

Daniela Cîmpean arată că eroarea în care se află reprezentanții PSD Sibiu ar trebui să o descopere singuri. ”Totodată, nu este nici rolul meu și nici nu vreau să fiu în situația de a vă învăța cum să analizați legislația incidentă cu privire la cine are atribuții de verificare a legalității concursului și de anulare a acestuia”.

În final, Daniela Cîmpean critică lipsa de documentare juridică ”serioasă” a reprezentanților PSD de la care spune că așteaptă o opoziție constructivă. ”Este păcat că după atâția ani de prezență în Consiliul Județean continuați să faceți publice cereri fără o documentare juridică serioasă, părând, în continuare, a nu înțelege că rolul nostru de aleși ai sibienilor este acela de a construi ceva și nu de a distruge ceea ce avem. Îmi doresc foarte mult ca Sibiul să devină un exemplu și în ceea ce privește rolul constructiv al opoziției. Vă las plăcerea de a ne uimi…”.

Citește și PSD: Concursul pentru noul director al Spitalului județean, ilegal. Nota 9,82 ar fi fost dată de nespecialiști

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

10 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    raspandache

    LOL, ce greșeală să le arate, dacă nu este nici una? A vorbit cucoana fără să spună nimic, cu dedicație pentru prostovănimea care votează cu ochii închiși PNL.
    **** abia aștept răspunsul pesedelei… :))))))

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vivi Dragan

    Chiar daca cei de la psd de obicei abereaza expresia din final nu cred ca o onoreaza pe doamna Campean. Se pare ca o ia pe urma celor de la psd cu privire la tupeu. Sper ca pnl sa se gandeasca mai bine cand va propune presedintele consiliului judetean. Si apropo de competenta doamnei pe drumul unde a murit un politist respectiv spre Rosia de ani de zile nu sa facut un marcaj rutier. Noaptea este o aventura dar cucoana si aparatul propriu dorm pe ei.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    PSD = PNL = USR

    Am iesit in strada impotriva “ciumei rosii”, si bine am facut, acum cred ca PNL merita din plin acelasi tratament. Ce este grav, e faptul ca USR le calca abitir pe urme. Clasa politica in romaneasca nu a evoluat deloc.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Avec tu

    Doamna Câmpeanu ne tratează pe toți ca pe niște prosti! Ai fost prinsa cu pisica în sac, ai făcut-o în cunoștință de cauză mai ești și aroganta. Cere-ți scuze public și reorganizează concursul cu evaluatori competenți. La treabă doamnă, fără smecherii !

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un cetatean

    PSD in momentul actual este cel mai bun partid format din romani si care poate ajuta Romania sa mearga mai departe. Oamenii din PSD sunt de o calitate net superioara fata de celelalte partide.
    Sunt sigur ca se vor reorganiza si vor reveni in forta.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        antivirus

        După ce a asistat la Carnaval pe străzile Romei, în urmă cu mai bine de 200 de ani, Goethe spunea că într-un astfel de context oricine poate să facă pe nebunul după cum are chef.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact