X
arafat si vela

Arafat: în final, va fi greu să mai separăm spitalele COVID de cele non-COVID

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că va fi foarte greu să se mai separe spitalele COVID de cele non-COVID şi fiecare unitate medicală “trebuie să se adapteze”.

Întrebat de jurnalişti, vineri, cu prilejul unei conferinţe organizate de Primăria Sectorului 4 la şantierul de la noua Unitate de Primiri Urgenţe din curtea Spitalului Bagdasar-Arseni, dacă ia în calcul să se micşoreze numărul spitalelor suport COVID-19, el a răspuns: “Cu cât scade numărul cazurilor, cu atât aceste spitale se întorc la o activitate normală, în final va fi foarte greu să mai separăm spitale suport, spitale COVID, spitale non-COVID, în final fiecare spital trebuie să se adapteze, mai ales pentru valul doi avem timpul să ne adaptăm pentru viitor şi astea vor fi regulile care se vor discuta cu toate spitalele pe linia Ministerului Sănătăţii şi a epidemiologilor, pe partea unităţilor de primiri urgenţe şi servicii de urgenţă ne vom ocupa în colaborare tot cu colegii de la Ministerul Sănătăţii să rezolvăm aceste probleme”.

El a spus că multe unităţi de primiri urgenţe şi-au refăcut circuitele de când a început pandemia COVID-19.

“Deja au zonă de triaj în exterior, deja nu intră pacienţii care sunt cu febră, cu probleme respiratorii să se amestece cu restul pacienţilor, dar unele circuite trebuie permanentizate, alte circuite care acum sunt temporare poate că trebuie să fie rezolvate, astfel încât să devină permanente”, a afirmat Arafat, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, circuitele trebuie adaptate pentru un număr mai mare de pacienţi care vor veni la UPU pe parcursul lunilor care vin.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact