X
vendomat piata cibin 1

Primul automat de vânzare a echipamentelor de protecție a fost amplasat în Piața Cibin

Compania sibiană Visto International a amplasat primul automat ”vending” prin intermediul căruia sunt puse în vânzare echipamentele de protecție necesare în contextul actualei epidemii.

Primul astfel de vendomat a fost amplasat în Piața Cibin, în zona standurilor cu flori. De la acest automat pot fi achiziționate măști, mănuși, geluri dezinfectante și ochelari. Plata poate fi făcută atât în numerar, cât și cu cardul (inclusiv cu carduri contactless). Pentru igiena achizițiilor, vendomatul este dotat și cu un dispersor de gel igienizant. ”Am decis să amplasăm acest prim automat pentru vânzarea echipamentelor de siguranță în cea mai mare piață agro-alimentară din Sibiu pentru că este una din zonele din oraș cu cel mai mare trafic pietonal. Considerăm că este un demers util atât pentru sibienii care merg la cumpărături, cât și pentru producătorii locali care își vând marfa prin intermediul Pieței Cibin”, arată reprezentanții Visto International. Aceștia anunță că vor continua demersurile de a amplasa astfel de automate în diferite zone cu trafic pietonal.

Prin intermediul acestor automate sunt comercializate inclusiv kituri cu astfel de echipamente de protecție, fiecare kit fiind format dintr-o mască chirurgicală, o pereche de mănuși și un recipient cu gel dezinfectant.

vendomat piata cibin 2

Materialele puse în vânzare sunt certificate conform standardelor comunității europene și, prin intermediul automatelor vending, pot fi puse la dispoziția clienților în zone cu trafic pietonal precum sunt instituțiile publice, marile companii, rețele comerciale, centre de cartiere și, evident, spitale. Vendomatele sunt funcționale 24 de ore din 24, fiind astfel construite încât să poată fi utilizate inclusiv în spații deschise.

Citește și Sigur, util și inovativ: măști, mănuși și geluri dezinfectate vândute în Sibiu cu ajutorul vendomatelor

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Toate aceste automate ar fi binevenite in marile intersectii cu trafic important, dar totusi sa fie si accesibile ca pret, degeaba vine omul sarac si doar admira vitrina.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact