X
Statie-uscare-gaze-cu-TEG

Romgaz: date altora, lucrările de întreținere costă de trei ori mai mult decât făcute cu proprii muncitori

În plin scandal legat de achiziții de terenuri pe șpăgi, Romgazul este subiectul unor noi achiziții puse sub semnul întrebării: cele de întreținere a stațiilor de uscare.

Peste 25 de milioane de lei, fără TVA, este bugetul alocat de către Romgaz pentru atribuirea unui contract de întreținere a 27 de stații de uscare, pentru o perioadă de patru ani. Contractul tocmai face obiectul unei proceduri de atribuire împărțită pe trei loturi și este amplu contestat de specialiștii din cadrul Romgaz: atât pentru sumele alocate, cât și pentru faptul că astfel de lucrări ar putea fi realizate chiar de către angajații societății cu sediul central în Mediaș.

Contractul a fost scos la licitație în februarie 2020 de către sucursala mureșeană a Romgaz, în condițiile în care la Târgu Mureș funcționează și Sucursala de Transport Tehnologic și Mentenanță (STTM), care printre activitățile desfășurate enumeră ”întreținere, revizii și reparații stații de uscare”.
Directorul sucursalei mureșene a Romgaz, Marius Baciu, susține că de fapt cei de la STTM au refuzat să facă aceste lucrări și acesta este motivul care a stat la baza deciziei de a externaliza aceste servicii de întreținere. ”Noi am practicat acest sistem în ultimii 10 – 12 ani. Structura pe care o avem noi nu poate să facă față acestor lucrări. Avem de la ei refuz, că nu pot să facă aceste mentenanțe. Ceea ce au mai făcut până acum au fost doar lucrări mici de revizie la componentele electrice”, declară Marius Baciu pentru Turnul Sfatului.
Contactat pentru a explica de ce refuză să facă astfel de lucrări, directorul STTM Târgu Mureș, Cristian Cătană, a refuzat să discute cu Turnul Sfatului. Motivul invocat de Cătană este legat de dezvăluirile făcute pe subiectul achiziției unui teren care a intrat și în vizorul DNA (detalii despre acest subiect aici).

Șefii din Romgaz: o dată da, o dată ba

Situația este cel puțin discutabilă, în contextul în care, încă din anul 2018, conducerea centrală a Romgaz a dispus ca astfel de lucrări de întreținere să nu mai fie înstrăinate, ci realizate în regie proprie. ”Facem cunoscut faptul că nu suntem de acord ca mentenanța stațiilor de uscare a gazelor să se realizeze cu terții. Prin urmare, vă solicităm ca începând cu anul 2019, această mentenanță să fie realizată în regie proprie, așa cum s-a menționat în corespondența avută de Direcția Mecanică de la sediu și Sucursala Târgu Mureș”, se arată în adresa aprobată încă din octombrie 2018 de Adrian Volintiru, directorul general al SNGN Romgaz, și consultată de Turnul Sfatului.
Adresa respectivă era rezultatul unor demersuri mai vechi, prin care inginerii din cadrul Romgaz Mureș cereau ca activitățile de întreținere să nu mai fie încredințate altor companii, din moment ce pot fi realizate în regie proprie.
Cu toate acestea, în aprilie 2019, conducerii centrale a Romgaz îi este solicitată permisiunea ca pe parcursul anului respectiv întreținerea celor 26 de stații de uscare aflate atunci în exploatare să fie în continuare externalizată, deoarece STTM Târgu Mureș are multe lucrări programate pentru 2019 și nu ar avea capacitatea de a duce la bun sfârșit alte operațiuni de întreținere.

”Mi-e ciudă că avem la Mureș colegi foarte buni, bine pregătiți, care pot sta oricând la masă cu cei din privat și al căror profesionalism este cu siguranță peste cel al companiilor private”, inginer Romgaz

Specialiștii Romgaz: ”la Mediaș se poate și e mult mai ieftin”

Turnul Sfatului a discutat și cu ingineri din cadrul Romgaz care se ocupă efectiv de gestionarea unor astfel de lucrări. Iar exemplul dat de acești specialiști este cel al sucursalei medieșene a Romgaz care, de aproape zece ani, realizează astfel de lucrări de mentenanță în regie proprie. Cu costuri mult mai mici decât cele șase milioane de lei alocate pentru fiecare din următorii patru ani de către Romgaz Mureș pentru lucrări similare. Spre exemplu, în 2018, lucrările de mentenanță de la Mediaș au avut o valoare totală de aproximativ un milion de lei, iar anul trecut, aceste lucrări nu au depășit 1,5 milioane de lei. ”Și să ne înțelegem bine: sucursala din Mediaș realizează activități de uscare a unor cantități de gaze cu mult mai mari decât sucursala Mureș”, explică inginerii din Romgaz contactați de Turnul Sfatului. Tot spre comparație, lucrările de mentenanță executate la stațiile de uscare din administrarea Romgaz Mureș au costat, anul trecut, 2,8 milioane de lei.

Stație de uscare cu TEG, produsă de Armax. Sursa foto: Armax

Stație de uscare cu TEG, produsă de Armax. Sursa foto: Armax

Specialiștii cu care a stat de vorbă Turnul Sfatului arată că în acțiunea demarată de cei de la Mureș mai ascunde o latură discutabilă din punct de vedere tehnic. ”Cei de la Mureș cer și o spălare chimică a unor vase din instalațiile de uscare. La Mediaș nu a fost făcută niciodată, pentru că sunt specialiști care nu recomandă o astfel de acțiune pe motiv că ar putea dăuna instalațiilor de uscare. Dar, dacă chiar voiau să facă neapărat aceste spălări chimice, atunci ar fi trebuit scoase numai acestea la licitație, nu întreaga întreținere, care poate fi realizată cu proprii muncitori”.

”Nu este corect!”

Demersurile de specializare a personalului din Romgaz Mureș pentru lucrări de întreținere a stațiilor de uscare au început de aproximativ patru ani. Iar aceste demersuri au fost dublate și de specializări ale angajaților la firmele producătoare de astfel de echipamente.
”De ce să nu o recunoaștem? Ceea ce se întâmplă la Mediaș este un succes, în sensul că mentenanța este asigurată cu personalul propriu, la costuri mult mai mici decât la Mureș. Tocmai de aceea, ceea ce se întâmplă acum nu este corect având în vedere că Romgaz are specialiști foarte buni, mult mai bine pregătiți decât în orice altă firmă privată. Iar tocmai pe acești specialiști nu îi punem la lucru. Nu cred că sunt mai mult de 20% din lucrări ce pot apărea care să nu poată fi realizată cu proprii angajați. Și mai trebuie avut în vedere un aspect: costurile de mentenanță de la Mediaș sunt mai mici decât cele externalizate chiar și în contextul în care salariile muncitorilor din Romgaz sunt mai mari decât cele din privat”, au explicat pentru Turnul Sfatului inginerii din cadrul societății medieșene.

”Romgazul își face mentenanța proprie și la stațiile de comprimare, al căror nivel de complexitate este mult peste cel al stațiilor de uscare a gazelor. Romgaz asigură mentenanța, Romgaz schimbă piețele, fără să apeleze la terți și niciodată nu a fost pusă în pericol comprimarea gazelor. Adică putem asigura mentenanța la comprimare, dar nu și la uscare?”, inginer Romgaz

Contracte fără concurență

Procedura lansată prin intermediul Sistemului electronic al achizițiilor publice de către Romgaz Mureș este împărțită pe trei loturi, în funcție de firma care a produs stațiile de uscare (Hanover-Perry, Armax și, respectiv, Bis EMS). Conform datelor publicate prin intermediul SICAP, pentru fiecare din cele trei loturi a fost depusă câte o singură ofertă. Astfel, pentru loturile 1 și 3 a depus ofertă o asociere formată în jurul CIS Gaz Servicii, iar pentru lotul 2 – societatea Las Prom. Ambele societăți sunt din Târgu Mureș, adică din orașul în care structura specializată în mentenanța stațiilor de uscare ar fi emis refuzul întreținerii acestor stații pentru următorii patru ani.

Atribuirea acestor contracte este încă în evaluare. Turnul Sfatului a solicitat conducerii centrale a Romgaz mai multe detalii tehnice pe subiectul licitației evaluată la 25 de milioane de lei, contestată de specialiștii societății cu sediul în Mediaș. Până la ora publicării acestui material, reprezentanții Romgaz nu au răspuns solicitării Turnul Sfatului.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Marius Ovidiu

    Companiile de stat sunt predispuse la astfel de investitii, in special cele din energie care stau permanent pe un flux de bani. Pe cand un reportaj si la Transelectrica sau CFR.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    CAZAN ADRIANA

    Pe cand se verifica montarea unei conducte de transport gaz din 2012 fara a respecta proprietatile din jur? din SIBIU STR,DUMBRAVITEI (acum) FARA NUMAR.Aceasta lucrarea s-a facut cu acordul lor si alor cei din mafia constructiilor.Aviz amatorilor care stiu despre ce vorbesc.Cande se va finaliza acesta ilegalitatea pentru a raspunde penal?

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Anchete
  • Contact