X
proiect liceu de arta nou (3)

Candidat la Primăria Sibiu: noul Liceul de artă să fie reproiectat pentru viitoare epidemii

Candidatul USR-PLUS pentru Primăria Sibiu susține că ar trebui profitat de rezilierea contractului pentru construirea Liceului de Artă, astfel încât acesta să fie reproiectat pentru a se adapta și altor viitoare pandemii.

Prezentat în ianuarie 2017, proiectul unui nou liceu de artă al Sibiului s-a blocat în luna aprilie a acestui an, când în loc să recepționeze noua clădire, reprezentanții Primăriei Sibiu au reziliat contractul de execuție. ”Constructorul avea termen începutul lunii aprilie să finalizeze întreaga lucrare, dar a reușit să realizeze doar 10% din lucrări până în prezent. Constructorul a dovedit că este incapabil să ducă această lucrare la bun sfârșit, iar în acest context s-a impus rezilierea contractului. Au fost recepționate lucrările efectuate și pornim o nouă procedură de contractare pentru lucrările neexecutate”, declara luna trecută Astrid Fodor, primarul Sibiului, pentru Turnul Sfatului.

Stadiul lucrărilor, în februarie 2020

Stadiul lucrărilor, în februarie 2020

Acesta este contextul în care Raul Andrei Apostoiu, candidatul USR PLUS la Primăria Sibiu, susține că trebuie utilizat pentru a reproiecta viitorul liceu. ”Este un motiv oportun ca reluarea lucrărilor să fie făcută după o analiză a proiectului în concordanță cu situația Covid-19 la acest moment”, declară Apostoiu. Ideea a fost anunțată mai întâi pe pagina sa de Facebook. ” Ar fi de neiertat ca din graba de a raporta o reluare rapidă a lucrărilor, investitorul să nu folosească situația creată pentru o astfel de analiză și modificare a proiectului, care în forma inițială nu putea cuprinde regulile de distanțare și protecție a persoanelor aplicabile astăzi (menționăm că proiectul noilor clădiri ale liceului a fost realizat în primăvara anului 2019). De data aceasta însă, dată fiind și noutatea problemei, credem că primăria va trebui să impună arhitectului să apeleze la consultanță de specialitate în domeniul sănătății și bolilor infecțioase. Liceul de Artă din Sibiu ar putea deveni astfel prima unitate de învățământ realizată conform noilor reguli, un exemplu de bune practici pentru întreaga țară”, a scris Apostoiu.
Printre modificările pe care el le vede necesare ar fi amenajarea unor spații și mijloace pentru verificarea celor care intră în viitoarea clădire, facilități pentru dezinfectare și ”puncte obligatorii pentru aceasta”, dar și regândirea fluxurilor de circulație pentru evitarea aglomerărilor și a grupurilor sanitare. Cu toate că noul liceu este construit în curtea Liceului Economic, candidatul la primărie cred că ar trebui asigurate spații ”pentru realizarea activităților școlare și a celor din recreații în condiții de distanțare”.

Radu Andrei Apostoiu

Radu Andrei Apostoiu

Mai mult, candidatul USR-PLUS la Primăria Sibiu consideră că toate clădirile care de acum încep a fi proiectate ar trebui adaptate unor viitoare epidemii. ”Eu zic că trebuie preluată ideea pentru toate construcțiile care se proiectează în acest moment în noua perspectivă a erei Covid-19. Aceeași discuție am abordat-o și pentru noul spital județean, spațiile proiectate inițial trebuie acum reașezate pentru a se asigura fluxurile necesare pentru o viitoare pandemie. Nu știu dacă proiectanții au luat în considerare acest lucru, dar dintr-o discuție cu doamna Cîmpean (Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu – n.r.) am înțeles că a fost abordată această problemă”, a declarat Apostoiu, pentru Turnul Sfatului.

Pentru a face loc extinderii Colegiului Brukenthal

Proiectul unui nou Liceu de artă al Sibiului a fost anunțat în cursul anului 2016, ca urmare a discuțiilor generate de actualul spațiu în care acesta funcționează, pe strada Alexandru Odobescu. Respectivul spațiu a fost retrocedat Parohiei Evanghlice C.A., care deține și clădirea în care funcționează Colegiul ”Samuel von Brukenthal”. În urma unor negocieri între toate părțile implicate (Primărie, profesori, proprietarii clădirilor), s-a luat decizia construirii unui nou sediu pentru Liceul de artă, astfel încât activitatea Colegiului ”Samuel von Brukenthal” să se extindă în spațiile de pe str. Alexandru Odobescu, iar elevii Colegiului să nu mai fie obligați să urmeze cursuri și după-amiaza.

În ianuarie 2017, primarul Sibiului, Astrid Fodor, a prezentat propunerile generate din studiul de fezabilitate realizat pentru noua clădire în care să funcționeze Liceul de Artă. Pe baza acestui studiu de fezabilitate, licitația pentru proiectare și execuție a fost lansată în noiembrie 2017. O lună mai târziu, documentația de atribuire a fost contestată în instanță, iar reprezentanții Primăriei au decis să anuleze licitația. Însă și anularea procedurii a fost contestată în instanță, iar în februarie 2018, administrația locală a fost obligată prin hotărâre judecătorească să “anuleze anularea“ licitației. “ În data de 2 martie 2018 serviciul public menționat a reluat procedura de achiziție, cu asistența unor observatori din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. După 14 ședințe de evaluare a celor două oferte depuse, contractul s-a semnat în data de 20 septembrie 2018“, anunța Primăria Sibiu, după semnarea contractului.

Ce ar fi trebuit inaugurat în această primăvară?

Viitorul liceu a fost gândit să aibă 21 de clase, în care să învețe cei peste 450 de elevi: cinci clase de învăţământ primar, opt de învăţământ gimnazial și tot opt de învăţământ liceal. Noua clădire aflată în curs de construire va avea o formă de “L“: o latură urmează să aibă ca regim de înălțime parter, etaj și etaj retras, iar cealaltă parter și două etaje. Corpul va avea și o sală de festivități pe două niveluri, care va putea fi folosită și drept sală de audiții, dar și sală pentru spectacole. Pentru a uni clădirea existentă (fostul cămin) cu extinderea, proiectul prevede construcția unui corp de legătură, cu parter și etaj.

Cele două corpuri ale liceului vor fi conectate. Sursa foto: Primăria Sibiu

Cele două corpuri ale liceului vor fi conectate. Sursa foto: Primăria Sibiu

Viitorul liceu va număra 51 de spații acustice, majoritatea fiind săli individuale. Noua clădire va include și spații dedicate celor care urmează specializări din zona artelor plastice, spații pentru care se va insista pe lumina naturală.

Citește și Cel mai mare șantier public al Sibiului se închide. ”Avansul lucrărilor nu a ajuns nici la zece la sută”

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

12 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Andrei

    Asta este motivul pentru care nu voi vota niciodata cu USR-Plus, nu au nici o treaba cu modul in care functioneaza lucrurile in realitate.
    Acolo a fost proiectare cu executie si exista foarte probabil un proiect tehnic. Au fost facute fundatiile si exista o legatura cu cladirea veche.
    Sa faca astia ce? Sa il lase asa ca oricum de cand cu noul coronavirus facem scoala online?
    Stie domnul candidat cum arata proiectul actual si are o propunere clara de modificare? Normal ca nu! Dar propune sa se faca altfel:)
    Politicianism ieftin de la niste baieti care spun ca vor sa faca alt fel de politica.
    Am ras

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Canaris

    Domnule candidat la Primăria Sibiului…. În toamnă PSD nu contează, PNL nu are voie dar oricum nu rupeau gura târgului după ultima autoizolare…. Așa că speranța pentru mai bine de la voi venea… Cu bazaconii din astea, să facem un liceu pentru o noua pandemie?!? nu sunteți prea inspirat…. Tanti este în pole position detașat…. Oricum este prima oara când aud de voi în ultimele doua luni… La Sibiu, nu că la București ar sta mult mai bine lucrurile…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ioan

    Si cine spune ca proiectantul nu ar trebui sa tina cont de tot ce s-a realizat deja? S-a proiectat cand nu se stia de Covid, acum revizuieste proiectul si il apropie de regulile anti-Covid. Sau vrem sa il lase asa, iar dupa receptie si inaugurare sa inceapa alta investitie, pentru modificari, adaptari si dotari suplimentare? Asta-i exact ce nu ne place tuturor: sa faca ceva, dupa care sa inceapa corectiile ca nu s-a facut bine de la inceput.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...

    Curtea este comuna la ambele licee, de ce nu se spune si acest detaliu vor fi peste 1500 de elevi in curte in pauza, cine ii va supraveghea si unde vor sta? Acest lucru de ce nu este analizat? Alt spatiu nu era disponibil pentru a se face liceul? Cum se vor tine cursurile daca cei de la arta vor canta la diferite instrumente si la nici 10 m sunt geamurile de la economic unde se predau alte materi? Acest lucru nu intereseaza pe nimeni? La cat mai multe proiecte de genul acesta ….

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un cetatean

    Eu am copil la scoala, si da mi-ar fi placut sa mearga la cursuri intr-un mediu mai bine gandit, nu sa fac eu cu el un surogat de scoala. Acum e intr-o clasa de 20mp cu inca 22 de copii, si este exclusa orice varianta de a pastra distantarea…DA, trebuie sa regandim totul, fiindca, candva, dupa Corona, sigur va urma un alt virus, numit altfel dar probabil la fel de periculos. Aceasta este situatiain aceasta lume si trebuie sa fim pregatiti! Asa cum am invatat sa facem rampe pentru persoanele cu dizabilitati in mod obligatoriu, sa avem locuri de parcare aferente cladirilor, trebuie sa regandim totul!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dandanache

    Da, cu siguranță. In acest fel ne vom putea asigura că nici peste alți 10-20 de ani nu vom avea acest liceu. USR, un vis frumos plin de capete goale.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact