X
autobuz Tursib circulatie cartierul arhitectilor DJ 106C (20)

Transport în comun gratuit pentru toți elevii

Elevii vor putea folosi toate mijloacele de transport în comun, gratuit, pentru a se deplasa spre școală, a anunțat astăzi vicepremierul Raluca Turcan. Toate regulile de decontare vor fi anunțate în 15 zile, printr-o Hotărâre de Guvern, a anunțat vicepremierul. ”Elevii vor circula doar pe baza carnetului de elev! Pe toate tipurile de transport. În România sunt 125.000 de navetiști, elevi care circulă dintr-o localitate în alta și alte câteva sute de mii de elevi care merg la școală cu transportul public în comun. Mii de elevi abandonau școala anual tocmai din cauză că familiile lor nu puteau suporta costul unui abonament lunar. Toate Guvernele au promis că elevii vor circula gratuit însă, în realitate, transportul școlar nu a fost niciodată suportat 100% de stat.

Toți acești elevi nu vor mai fi nevoiți să achiziționeze un bilet sau un abonament pentru drumul de acasă la școală și înapoi. Astfel, am prelungit licențele transportatorilor și am introdus o nouă obligație pentru operatorii rutieri de a asigura transportul gratuit al elevilor, sub sancțiunea încetării contractelor sau suspendării licențelor. După intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe, elevii nu vor scoate din buzunar niciun leu. Indiferent dacă elevii vor merge cu trenul sau metroul, cu transportul public în comun, dacă vor folosi rute interjudețene sau județene – vor circula gratuit”, a anunțat Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

Consiliile Județene vor primi transfer de la bugetul de stat și vor trebui să se asigure că toți elevii au un mijloc de transport pentru a ajunge la școală, susține vicepremierul. ”Dreptul la educație este garantat de Constituție și Legea Educației Naționale, iar noi, astăzi, am dat o mână de ajutor elevilor aflați în situații vulnerabile. Niciun elev nu trebuie să fie supus unor riscuri în momentul în care face autostopul sau merge pe jos la școală”, a mai scris Raluca Turcan.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact