X
Abb. 3 Saltzmann

Povestea medicului care a salvat Sibiul de ciuma de acum 500 de ani: izolare, adunări publice interzise, dar și ”broaște uscate și pulverizate”

Un set amplu de măsuri de distanțare socială și sanitație impuse de Johannes Salzmann, medic al Sibiului în 1510, au făcut ca orașul de pe malul Cibinului să scape fără niciun caz infectat de ciuma care bântuia pe atunci toată Europa. Măsurile de izolare și distanțare aplicate și acum erau, însă, pe vremuri însoțite și de unele fără efect, după cum avea să demonstreze mai târziu știința.

În timp ce nu doar în Europa, dar și Transilvania, era decimată de un nou val de ciumă, Sibiul a reușit să treacă peste valul din 1510 cu ajutorul lui Johannes Salzmann, medic austriac. Măsurile luate de el în acea perioadă au fost strânse într-un volum de bune practici în vremuri de pandemie, iar medicul care a salvat Sibiul a ajuns rector al Universității din Viena și, mai apoi, medicul personal al arhiducelui Ferdinand al III-lea.

Sunt câteva date din articolul publicat de conf. univ. dr. habil. Robert Offner pe tema modului în care a fost salvat Sibiul acum mai bine de jumătate de veac. Articolul a fost publicat la începutul acestei luni în Hermannstaedter Zeitung și tradus, mai apoi, de către Ioana Constantin. Traducerea a fost transmisă redacției Turnul Sfatului. ”Mi-a venit ideea de a traduce și în limba română, să aibă acces la această narațiune și cititorii sibieni de limbă română”, arată dr. Robert Offner. În prezent, dr. Robert Offner este șeful Departamentului pentru transfuzii și donare de sânge al Clinicii Universității Regensburg (Germania). Compartimentul condus de medicul transilvănean este implicat și în lupta împotriva pandemiei Covid-19, având în vedere cercetările și tratamentele cu plasmă recoltată de la pacienții vindecați prin intermediul departamentului condus de dr. Robert Offner.

”Să nu se strângă mulți oameni la un loc cum se întâmplă la târguri, la nunți, în bisericile mici”

”Meritele lui Salzmann în slujba locuitorilor orașului Sibiu au rămas neuitate până în ziua de azi pentru că a reușit performanța de a-și feri orașul de ciumă, după cum a relatat chiar el însuși: «În anul 1510, deoarece a trăit după cum l-am sfătuit eu, orașul din Transilvania numit Sibiu a fost cruțat cu totul, astfel încât niciun om din această așezare nu s-a îmbolnăvit. Iar toate orașele și târgurile dimprejur care nu au respectat această rânduială au fost cumplit încercate de pestilență»”, arată dr. Robert Offner în studiul său.

Abb. 1 Saltzmann

Lucrarea în limba latină referitoare la ciumă redactată de Johannes Salzmann în 1510 (Viena)

Măsurile luate de Salzmann s-au bazat pe experiențele altor învățați ai vremii în combaterea epidemiilor. ”Stăpânirea să se îngrijească astfel încât toate ulițele, casele și odăile să fie curățate de toate murdăriile, de duhoare și putreziciune, ca gunoaiele să fie strânse, iar mlaștinile, bălțile, apele stătute și puturoase să fie scurse ori astupate cu var, nisip sau pământ curat (…). De asemenea să nu se strângă mulți oameni la un loc cum se întâmplă la târguri, la nunți, în băi, în bisericile mici, în școlile băieților; acolo unde se adună mulți oameni și mai cu seamă în încăperile strâmte cu aer închis, acolo se întinde boala și îi prinde pe cei mai mulți (…). Locuitorii orașelor care se duc la târguri ori cutreieră ținuturile în care bântuie boala ori se întâlnesc cu oameni ce vin din aerul otrăvit să nu mai fie lăsați o vreme să intre în oraș, căci ei își aduc lor înșiși și celorlalți multe rele. De asemenea, să se ferească de veșminte, mâncare și de tot ce este adus din locurile otrăvite de boală”, scria Salzmann în cartea publicată mai apoi și citată de dr. Robert Offner.

Tratamente de epocă: focuri publice și ”broaște uscate și pulverizate”

Pe lângă izolare și distanțare socială, în Sibiu au fost, însă, aplicate și tratamente ”de epocă”, metode ineficiente după cum avea să se dovedească mai târziu: focuri publice controlate, afumarea, mijloace ezoterice, teriacul (amestec din substanțe opiacee și venin de șarpe, broaște uscate și pulverizate și multe altele), abstinența, precum și incizia și cauterizarea nodulilor și, bineînțeles, venesecția sau sângerarea, enumeră dr. Robert Offner din tratamentele de acum 500 de ani.

Reproducem mai jos, integral, articolul realizat de dr. Robert Offner

Salvându-i pe sibieni de „cumplita pestilență” în anul 1510 prin riguroasele interdicții de ieșire și măsurile de izolare ale medicului Johannes Salzmann

Conf. univ. Dr. habil. Robert Offner. Sursa foto: br.de

Conf. univ. Dr. habil. Robert Offner. Sursa foto: br.de

Lockdown-ul determinat de epidemia de Coronavirus și distanțarea socială impusă contravin sistemului de valori și modului de viață urban de la începutul secolului al XXI-lea. În zona gri dintre acceptarea benevolă și rațională a anumitor limitări de bun simț, rebeliunea interioară împotriva atentării la libertatea individuală, această cucerire majoră a societăților moderne, și controlul asupra propriei vieți se ivește speranța cu privire la o îmbunătățire și chiar normalizare iminentă a vieții.

Probabil la fel au stat lucrurile și în timpul epidemiilor din epocile trecute cum a fost cea care, în urmă cu cinci secole, a pus Sibiul la grea încercare. Orașul medieval de pe malurile Cibinului, o așezare înfloritoare a meșteșugarilor și comercianților sași transilvăneni din sud-estul Regatului Ungar, s-a aflat în situația fericită și excepțională de a nu fi suferit pierderi în timpul „cumplitei pestilențe” prin care a trecut în 1510. Această victorie ieșită din comun asupra unei epidemii devastatoare se datorează Magistratului orășenesc care, dând dovadă de înțelepciune și prevedere, l-a angajat „sub jurământ” pe capabilul medic Johannes Salzmann în funcția de doctor al orașului (Stadtphysikus).

Chiar dacă epidemiile precum „Moartea Neagră”, cum mai era numită ciuma, erau considerate de cele mai multe ori o încercare sau chiar o pedeapsă divină, iar medicina vremii nu avea cunoștințele și mijloacele necesare pentru combaterea cauzală a molimei, populația se proteja cam la fel ca acum, prin respectarea strictă a unor măsuri de prevenție atent elaborate. Printre aceste măsuri se numărau închiderea orașelor fortificate, restricționările severe ale ieșirii și contactelor umane, interdicția adunărilor publice, a nunților și târgurilor, suspendarea comerțului și a activităților școlare, afumarea, multe rugăciuni și focuri controlate de mari dimensiuni pentru combaterea miasmelor, a acestor presupuse cauze ale „pestilenței”.

Meritele lui Salzmann în slujba locuitorilor orașului Sibiu au rămas neuitate până în ziua de azi pentru că a reușit performanța de a-și feri orașul de ciumă, după cum a relatat chiar el însuși: „În anul 1510, deoarece a trăit după cum l-am sfătuit eu, orașul din Transilvania numit Sibiu a fost cruțat cu totul, astfel încât niciun om din această așezare nu s-a îmbolnăvit. Iar toate orașele și târgurile dimprejur care nu au respectat această rânduială au fost cumplit încercate de pestilență”.

La 31 iulie 1510 doctorul Johannes Salzmann (numit și Salius), originar din regiunea Stiria din sud-estul Austriei sau din oraşul Styer, aproape de Linz, și medicul orașului Sibiu, și-a dedicat lucrarea intitulată ”De praeservatione a pestilentia et ipsius cura opusculum non minus utile quam necessarium utilitatem accuratissime elucubratum” judelul regal și comitelul Johannes Lulay (decedat în 1521), precum și senatorilor orașului și reprezentanților celor Șapte Scaune, în semn de prețuire pentru ajutorul acordat de conducerea orașului.

În prefața textului, intitulat în limba română „Mică lucrare despre prevenirea și tratarea pestilenței, utilă pe cât este de necesară și prezentată cu acuratețe pentru folosul omului de rând”, autorul preciza cât de important i se părea ca Transilvania să fie cruțată de ciumă pentru că această provincie reprezenta un scut de apărare vital al Europei împotriva turcilor, tătarilor, sciților și altor posibili invadatori. Salzmann a lăudat Sibiul care a rezistat turcilor spre binele întregii creștinătăți.

Instrucțiunile privind epidemia de ciumă formulate de medicul savant al orașului sunt cuprinse într-un manual structurat în unsprezece capitole care conține nu doar reguli de comportament și indicații pentru evitarea îmbolnăvirii și nenumărate interdicții, dar și sfaturi privind medicația, alimentația și comportamentul. Salzmann și-a expus propriile experiențe relevante, bazate pe învățăturile autorităților vremii în combaterea epidemiei, mai ales aplicarea strictă, constantă și tocmai de aceea încununată de succes a regulilor de izolare, dar și întreaga paletă a metodelor de tratament din epocă, de regulă destul de ineficiente: focuri publice controlate, afumarea, mijloace ezoterice, teriacul (amestec din substanțe opiacee și venin de șarpe, broaște uscate și pulverizate și multe altele), renunțarea la adunări publice (petreceri, târguri, bâlciuri, băi), abstinența, precum și incizia și cauterizarea nodulilor și, bineînțeles, venesecția sau sângerarea.

Johannes Salzmann: Ein nutzlich Ordnung … (1521)

Johannes Salzmann: Ein nutzlich Ordnung … (1521)

Autorul cerea – după cum se poate citi în ediția în limba germană din 1521 – o aplicare consecventă a măsurilor de igienă, dintre care unele au rămas valabile până azi: „Stăpânirea să se îngrijească astfel încât toate ulițele, casele și odăile să fie curățate de toate murdăriile, de duhoare și putreziciune, ca gunoaiele să fie strânse, iar mlaștinile, bălțile, apele stătute și puturoase să fie scurse ori astupate cu var, nisip sau pământ curat (…). De asemenea să nu se strângă mulți oameni la un loc cum se întâmplă la târguri, la nunți, în băi, în bisericile mici, în școlile băieților; acolo unde se adună mulți oameni și mai cu seamă în încăperile strâmte cu aer închis, acolo se întinde boala și îi prinde pe cei mai mulți (…). Locuitorii orașelor care se duc la târguri ori cutreieră ținuturile în care bântuie boala ori se întâlnesc cu oameni ce vin din aerul otrăvit să nu mai fie lăsați o vreme să intre în oraș, căci ei își aduc lor înșiși și celorlalți multe rele. De asemenea, să se ferească de veșminte, mâncare și de tot ce este adus din locurile otrăvite de boală”.

Datorită măsurilor sale riguroase de izolare, populația orașului Sibiu a fost cruțată în 1510 de epidemia de ciumă care a bântuit nestingherită în afara zidurilor, făcând nenumărate victime. Din păcate, autorul nu oferă mai multe detalii despre durata pestilenței, numărul victimelor sau consecințele nemijlocite ale epidemiei în localitățile din jurul Sibiului. Umanistul și episcopul Antonius Verantius (Antal Verancsics) relatează și el, ulterior, doar despre pierderile masive de populație din cea de a doua jumătate a anului 1510 din Ungaria și din Țara Bârsei (Transilvania). Lucrarea lui Salzmann, ”Regimen Sanitatis” sau ”Rânduiala privind ciuma”, îmbină cele două teorii ale vremii cu privire la cauzele epidemiilor de ciumă, teoria așa-numitelor miasme și cea a contagiunii, nu în ultimul rând pentru că originea reală a bolii se sustrăgea percepției directe.

Regulile stricte de igienă și măsurile riguroase de izolare stabilite de Salzmann, precum și cele aplicate încă din 1348 în orașele italiene Veneția, Florența și Pisa, greu încercate de ciumă (de ex. ”Ordinamenta Sanitatis” din Pistoia), și-au dovedit eficiența și succesul și în Sibiu. Salzmann a considerat că metodele sale verificate ar trebui să se bucure de o răspândire cât mai largă prin intermediul tiparului. În Europa existau în 1510 peste 250 de tipografii, dar niciuna în Transilvania, așa încât și-a tipărit cărticica la Viena. Dată fiind nevoia pronunțată de a pune asemenea scrieri de medicină și reglementare sanitară și epidemiologică la dispoziția atât a cercurilor învățate, consiliilor orășenești, cât și a practicienilor în arta vindecării și a cetățenilor obișnuiți alfabeti, lucrarea lui Salzmann a fost publicată 1521 la cererea arhiducelui Ferdinand al II-lea, și în limba germană, la Viena, cu titlul „Ein nutzliche ordnung und regiment wider die Pestilentz (…)“.

Despre autor, Johannes Salzmann, se știe că și-a început studiile în 1497 la Viena unde a studiat medicina în 1504 și că a devenit doctor în medicină la Ferrara. Perioada 1506-1507 și-a petrecut-o în Boemia și Moravia unde ca tânăr medic a avut prilejul să cunoască cazuri de ciumă. În anul 1507 a dedicat împăratului Maximilian I o poezie despre localitatea Annaberg pentru care a fost răsplătit cu coroana poeziei (Poeta laureatus). Durata exactă a șederii sale în Transilvania nu este lămurită. El însuși a relatat că în 1510 a activat în calitate de medic al orașului Sibiu. Fapt este că în 1513 el era deja membru al Facultății de Medicină din Viena, iar în 1522 a fost ales rector al Universității în capitala imperială. În 1521 fusese numit, datorită reputației sale excelente, în postul de medic personal al arhiducelui Ferdinand al III-lea în care a rămas până la moartea sa în 1530.

Scrierea lui Salzmann despre ciuma din 1510 a fost reeditată de mai multe ori și urmată de lucrările altor autori, de exemplu de reglementarea sanitară redactată în limba germană de medicul orășenesc din Sibiu, Sebastian Pauschner în 1530. Așa numitele „Rânduieli contra pestilenței” fuseseră deja tipărite în ultimul cvartal al secolului al XV-lea (Gentile da Foligno, Giovanni Dondi, Marsilio Ficino, Heinrich Steinhöwel), dar opera lui Salzmann este considerată prima de acest gen tipărită pe teritoriul habsburgic, dar valabilă și în Transilvania. Primele „Instrucțiuni medicale” în frunte cu așa numita „Poliție sanitară” (”Politia sanitaria”) instituită de Ferdinand al II-lea în 1552 erau considerate în spațiul central-european o inovație deosebit de importantă în epocă: reprezentând instrucțiuni oficiale privind prevenția și limitarea răspândirii ciumei, precum și tratamentul bolnavilor, constituiau primele forme ale unui sistem public de sănătate reglementat de stat. Cărticica era, așadar, o colecție nu doar „folositoare”, ci și extrem de necesară de reguli în lumea de la sfârșitul evului mediu, în mare măsură neputincioasă în fața epidemiilor și marcată de spaima în fața morții, de suferință și de multe ori de sărăcie.

Această lucrare poate fi considerată un precursor al reglementărilor sanitare din epoca modernității timpurii din Europa centrală și a reglementărilor ulterioare privind domeniul sănătății publice (de ex. ”Generale Normativum in Re Sanitatis”, Viena 1770), în ultima instanță germenele legilor, directivelor, reglementărilor , standardelor și normelor valabile în medicina și farmacia epocii noastre. Elaborarea așa numitelor „rânduieli și legi folositoare împotriva pestilenței” sunt menite să limiteze și să combată epidemii devastatoare, dintre care cea mai cumplită a fost ciuma sau Moartea Neagră, dar și boala franceză (sifilisul), holera și altele.

Cu toate că ciuma era cunoscută încă din antichitate și din evul mediu timpuriu (ciuma lui Iustinian din secolul al VI-lea), ea a invadat între 1347 și 1352 aproape întreaga Europă, pornind din orașul Kaffa (Feodosia) din Crimeea. Aceea epidemie de ciumă a lovit populația într-o perioadă de criză a feudalității marcată de o mică glaciațiune, de foamete și războaie și a fost receptată drept o pedeapsă divină sub forma unei boli „noi” ce a făcut ravagii neînchipuite și neegalate până astăzi. Este considerată cea mai mare catastrofă din cel de al doilea mileniu d. C. Pierderile de vieți omenești estimate se ridică la aproximativ 30% din totalul populației vechiului continent. Populația Europei a scăzut la jumătate până în 1400 ca urmare a altor șase epidemii de ciumă! Anumite regiuni au pierdut chiar până la 70% sau 80% dintre locuitori; doar la Florența au murit în acea perioadă peste 50 000 de persoane.

Cuplu bolnav ce ciumă bubonică, cleric rugându-se sau medic ținând în mână ierburi de leac (sec. XVI)

Cuplu bolnav ce ciumă bubonică, cleric rugându-se sau medic ținând în mână ierburi de leac (sec. XVI)

În celebra sa operă ”Decameronul”, umanistul florentin Giovanni Boccaccio (1313-1375) descrie într-un mod impresionant anvergura neegalată a dezastrului provocat de ciumă ale cărui consecințe socio-economice și moral-culturale au zdruncinat profund Europa medievală. Pierderea încrederii în valorile fundamentale ale creștinismului, apariția sectelor (flagelanții), cetele de penitenți rătăcitori, fanatismul și ura față de străini, pogromurile îndreptate împotriva evreilor și reorganizările sociale cu impact profund și durabil se numără printre urmările epidemiei. „Cumplita nenorocire crease o asemenea confuzie în inimile bărbaților și femeilor încât fratele își părăsea fratele, unchiul, nepotul, sora și de multe ori soția își părăsea soțul; ba ceea ce părea chiar mai ciudat în de necrezut era că părinții se fereau să-și vadă copiii și să se îngrijească de ei – de parcă n-ar fi fost ai lor (…). Însă din pricină că lipseau leacurile necesare pentru bolnavi și deoarece ciuma lovea atât de năprasnic, numărul celor care mureau zi și noapte era atât de mare încât trezea groaza în oamenii ce se temeau fie și numai să audă de ea, darămite s-o trăiască (…). Cinstirea legilor dumnezeiești și omenești a slăbit și a dispărut aproape cu totul”.

Nu trebuie să ne mire toate astea pentru că până în 1890, anul în care Alexandre Yersin a descoperit agentul patogen al ciumei, bacteria Yersinia Pestis, și a demonstrat transmiterea bolii de la șobolani prin intermediul purecilor la oameni, cauzele „pestilenței” erau considerate a fi – dincolo de mânia divină și poziția defavorabilă a astrelor – aerul, respectiv curenții de aer cu miros de putregai și așa numitele miasme, emanații de vapori dăunători. Așa se explică de ce sintagma „verpestete Luft” („aer ciumat”) referitoare la mirosul greu și la duhoare nu a dispărut nici la sfârșitul secolului al XX-lea din spațiul lingvistic al sașilor transilvăneni. În Transilvania au bântuit în secolul XVI șapte, în secolul XVII zece și în secolul XVIII șase epidemii de ciumă. Toate au provocat nenumărate victime. Este, așadar, de înțeles convingerea larg răspândită în acele timpuri că „aceste trei vorbe alungă ucigătoarea ciumă: fugi deîndată, du-te cât de departe poți și întoarce-te cât de târziu”.

Nu doar războaiele, incendiile, cutremurele, perioadele de secetă, perioadele de foamete, invaziile de lăcuste și alte catastrofe naturale, ci și bolile infecțioase au afectat într-o măsură considerabilă mersul istoriei, inclusiv în Transilvania, ducând la pierderi dramatice de populație la nivel regional, urmate de imigrări și emigrări (deseori din regiunile de la sud de Carpați), și la reorganizări sociale radicale reprezentând nu doar pierderi dureroase, ci și noi șanse pentru țară și populație. Lumea a fost mereu alta după marile epidemii, a câștigat experiență și a devenit de multe ori mai atentă și mai prudentă. Această speranță este și astăzi, în toiul crizei provocate de pandemia SARS-CoV 2, mai actuală decât oricând.

(Traducere din Germană de Ioana Constantin, Sibiu)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Petre Besliu

    Cateva observatii.
    Orasul trebuia inchis pentru vizitatorii suspecti de ciuma.Cei din oras erau sfatuiti sa fuga din el.
    Soldatii erau purtatori de ciuma.Razboaiele imperiale si incartiruirile in oras au contribuit la raspandirea epidemiilor.
    Distrugerea virusului se realiza in primul rand prin incendierea bunurilor ciumatilor si apoi prin distanta fata de oras.
    Interesant ca se protejaun loc infestat nu numai prin acoperirea cu var(costisitor?) si folosindu-se pamantul.Realizez de ce nu am descoperit mai multe cadavre acoperite cu var.
    Articolul e util si efortul autorului trebuie rasplatit cu atentia autoritatilor.Altfel istoria este inutila.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact