X
fodor piata aurarilor (30)

VIDEO Ce a determinat extinderea zonei pietonale din centrul Sibiului? Criza adusă de SARS-CoV-2

Intențiile administrației locale de a extinde spațiul pietonal din zona centrului istoric al Sibiului au fost grăbite de faptul că, după ridicarea parțială a restricțiilor impuse de epidemia SARS-CoV-2, terasele vor trebui să ocupe spații mai largi.

”Și în planul de mobilitate urbană am avut prevăzut extinderea zonelor pietonale, dar acum ne grăbește puțin situația economică. Terasele fac parte din imaginea Sibiului, dau acel farmec aparte. Asta pe de o parte, iar pe de altă parte acestea fac parte din sectorul care a fost lovit puternic de această criză. Noi trebuie să luăm niște măsuri astfel încât în momentul în care își pornesc afacerile cei din domeniu, acestea să și funcționeze. Deci, soluția este extinderea spațiilor pietonale. Una din soluții, nu este singura”, spune primarul Sibiului, Astrid Fodor.
Alături de reprezentanții Administrării Domeniului Public, ai Urbanismului și ai Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Sibiu, Astrid Fodor a analizat în cursul zilei de marți soluțiile de mobilare urbană și de amenajare a accesului în situații de urgență și pentru salubrizare în zonele unde este propusă extinderea pietonală.

fodor, Ciprian Ratiu directia tehnica (29)

Deocamdată, prin proiectul de hotărâre care va fi supus votului consilierilor locali la finele acestei luni, Piața Mică va deveni spațiu pietonal doar pe jumătate (partea din stânga străzii Ocnei pe sensul de urcare către Turnul Sfatului). ”Începem să eliberăm Piața Mică, mai întâi partea aceasta și mai apoi, treptat, și restul. Deocamdată mai rămân parcări, dar următoarea etapă va fi eliberarea de mașini a întregii piețe”, a mai adăugat Astrid Fodor.

Piața Aurarilor: spațiu pentru o posibilă terasă

”Eu nu văd de ce nu am acorda”, răspunde Astrid Fodor la întrebarea dacă ar elibera un acord de funcționare pentru o viitoare terasă în Piața Aurarilor. Inclusiv în această zonă va fi, din nou, restricționat accesul mașinilor. ”Piața Aurarilor era spațiu pietonal, doar că nu a fost tratat astfel. Dar, întâi discutăm de mobilarea pieței, despre cum rezolvăm cu accesele pentru mașina de pompieri, de salubritate, pentru cei care curăță domeniul public”.

Planurile Primăriei Sibiu includ și amplasarea mai multor camere video în Piața Aurarilor, ”să dăm și o siguranță acestei zone, altfel totul se va distruge în foarte scurt timp”. ”Am mai avut experiențe: tot ceea ce s-a amplasat a fost distrus tocmai pentru a permite accesul. Noi ne dorim o zonă frumoasă”.

Referitor la mașinile celor care locuiesc în Piața Aurarilor, aceștia sunt invitați să folosească zonele aferente de pe str. 9 Mai. ”Avem parcări pe 9 Mai, pot să își cumpere un abonament de riveran care are un preț simbolic și își pot parca acolo mașinile”, adaugă Astrid Fodor.

Adrese către Ministerul Finanțelor: să poată fi redusă taxa de ocupare a domeniului public

Faptul că taxa de ocupare a domeniului public (de 2 lei/zi/mp) nu poate fi redusă în cursul acestui an ține de Codul Fiscal. Potrivit prevederilor acestuia, nivelul taxelor și impozitelor se stabilește în fiecare an pentru anul viitor. Primarul Sibiului spune că a solicitat Ministerului Finanțelor o derogare de la aceste reguli, pentru a putea reduce taxa de ocupare a domeniului public plătită de proprietarii de terase, dar răspunsul a fost negativ. ”Eu chiar sunt nemulțumită: mă așteptam ca solicitarea noastră, adresată Ministerului Finanțelor, să fie aprobată, să putem reduce taxa de ocupare a domeniului public pentru terase. Nu s-a ținut cont de solicitare și s-a acceptat doar reducerea taxei pe perioada stării de urgență. Iar pe perioada stării de urgență, terasele oricum nu funcționau. Avantajul îl creezi dacă după starea de urgență reduci taxa de ocupare a domeniului public. Deci, suntem în situația ca această propunere pe care noi dorim să o aplicăm nu o putem pune în practică. Noi vom mai face intervenții și sperăm că se va aproba. Sibiul își poate permite această măsură de a reduce taxele”, a mai declarat Astrid Fodor.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

12 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        mihai

        Ești cumva de prin primăria aia de trântori de te tot agiți la comentariile negative față de primărie? Omul doar a pus o întrebare și tu repede sari cu jigniri, ca în multe alte comentarii de-ale tale. Relaxează-te sau du-te și fă-ți un control! Nu e vorba de “trebuie” ci de protecție și exemplu dat altora. Ce ar fi dacă tu nu te-ai mai șterge la fund pentru ca nu “trebuie”?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    asteroid

    trebuia de mult sa se faca asta. nu era necesar sa apara situatia actuala dar poate ca pandemia asta ii insanatoseste pe unii mai sclerozati.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Darius

    Dar Doamna Primar nu ar trebui sa se gandeasca sa creeze locuri de parcare si abia apoi sa faca astfel de zone. Macar acum pe final de mandat ( Doamne ajuta sa fie singurul si ultimul) sa se “faca” ca munceste si isi merita salariul urias pe care il primeste.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ioo

    Cred ca vizualizati scena nu? Sibiul va avea ce-a mai mare terasa din Romania. Nici la Mamaia nu va fi nimic asemanator. Daca anii strecuti abia te strecurai vara pe centru, acum va fi si mai tare, toata Piata Mica acoperita de terase care vor cobora frumos catre Piata Aurarilor si azi maine si pe 9 mai.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    McD

    De 5 ani de zile mai multi comercianti de suveniruri cer eliminarea parcarilor dar acest lucru nu s-a intamplat , acum din varii interese restranse cum sunt proprietarii de terase si bineinteles din cauza viitoarelor alegeri pentru functia de primar se poate….. pai asa poate se va putea si elimina desfasurarea de evenimente sportive din centru istoric, iar daca acest lucru nu este posibil propun sa facem un stadion de fotbal in piata mare precum si un bar de negri in turnul sfatului !

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    BON

    Mai uşurel cu terasele de pe Bălcescu, că nu astea aduc creştere economică. Iar o terasă în P-ţa Aurarilor, pe cei cca. 250 mp, este după opinia mea, cea mai tâmpită idee ****. Acea piaţă trebuie mai întâi restaurată şi igienizată şi abia după, amenajată pentru repausul şi relaxarea pietonilor într-o mică piaţetă/parc, fără terasă cu berărie sau fast food.
    Iar pe Bălcescu micşorate spaţiile ocupate de terase în beneficiul pietonilor şi instaurarea obligativităţii pentru toţi acei proprietari de terase pentru montarea de instalaţii speciale şi performante de absorţie a mirosurilor din bucătăriile unde se găteşte. Să nu fii obligat când traversezi bulevardul să inhalezi tot felul de mirosuri de mâncare.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact