Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Primăria Sibiu continuă identificarea terenurilor neîngrijite din municipiul Sibiu

Primăria Sibiu continuă identificarea terenurilor neîngrijite din municipiul Sibiu

Primăria Sibiu, prin intermediul Poliției Locale, continuă activitățile de verificare a terenurilor private din Sibiu pentru depistarea celor neîngrijite, care reprezintă un pericol pentru sănătatea cetățenilor.

În situația identificării unor asemenea terenuri, proprietarilor cărora nu vor lua măsuri pentru remedierea situației, li se va impune majorarea impozitului cu 500%, o măsură adoptată prin hotărâre a Consiliului Local, în anul 2017.

„Aspectul orașului nostru este important. Primăria Sibiu depune eforturi pentru modernizarea străzilor și cartierelor, salubrizarea domeniului public și îngrijirea spațiilor verzi, dar și cetățenii trebuie să contribuie la imaginea orașului, prin îngrijirea terenurilor pe care le au în proprietate. Chiar și în contextul dificil al stării de urgență și al prezentei stări de alertă, am dispus Poliției Locale să continue identificarea acestor terenuri și să îi informeze pe proprietari despre obligațiile pe care le au față de comunitate” ,Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu
De la începutul acestui an, în urma controalelor efectuate, Poliția Locală a identificat 13 terenuri neîngrijite. Proprietarii acestora au fost mai întâi somați, șase dintre terenuri fiind curățate între timp. Celor care nu s-au conformat în urma somațiilor, li s-au aplicat amenzi în cuantum de 4000 de lei. Până în prezent, agenții Poliției Locale au făcut verificări pe șoseaua Alba Iulia, străzile Vasile Alecsandri, Calea Poplăcii, Săcel, Smârdan, Calea Turnișorului, Pedagogilor, Calea Șurii Mici, Ștefan cel Mare, Ceaikovski, Podului, Salcâmilor, Rampa Ștefan cel Mare, Măgura și bulevardul Victoriei, acțiunea urmând să continue.

foto Primaria Sibiu foto Primaria Sibiu

În anul 2019, urmare a controalelor efectuate, au fost  identificate 12 terenuri  neîngrijite. Nouă proprietari au reacționat și le-au curățat de vegetația crescută excesiv și deșeurile aflate pe acestea, iar pentru trei dintre terenuri, care nu au fost igienizate până la sfârșitul anului 2019, s-a aplicat majorarea impozitului, conform hotărârii Consiliului Local.

Reamintim că în categoria de terenuri neîngrijite intră acele terenuri care se află într-un cartier construit și locuit, nu sunt ocupate de clădiri, sunt de regulă neîngrădite, nu sunt cultivate dar nici amenajate peisagistic și pe care sunt abandonate deșeuri din construcții, vegetale, gunoaie sau de orice alt tip. Excepție de la aplicarea acestor măsuri fac terenurile pe care se desfășoară lucrări de construcție în curs, în acest sens existând o autorizație de construcție valabilă.

foto Primaria Sibiu foto Primaria Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

10 comentarii

Cosmin

Acum 3 ani

Vizitati terenul situat pe strada Rozdesti, nr.12. O sa gasiti si vacute si o gramada de dejectii. Primaria trimite Politia Locala, care nu poate sa faca nimic.Primaria nu poate sa puna in aplicare in principiu o hotarare de Consiliu Local, aprobata din 2007 !
Raspunde

un sibian

Acum 3 ani

pai cel mai bun exemplu este BOLTA RECE...acolo iscusitele autoritati locale nu fac nimic...absolut nimic!!! iar ne aburiti si ne dati cu prafuri!!!
Raspunde

Anonim

Acum 3 ani

Frumoasa initiativa.Cei care isi fac curat in fata casei saptamanal,ce primesc?Voi raspunde tot eu:se amuza cei fara cultura,fara educatie,fara respect,nu fata de cine intretine,este lipsa de respect fata de frumoasa si.minunata natura. Nu poti cere ceva ce omul nu detine:respect pt.cei din jur,aceia trebuie sanctionati.
Raspunde

Valea Sapunului

Acum 3 ani

Primaria si Politia Locala sa isi vada de ograda lor inainte. Pe valea Sapunului intre Mihai viteazu si Vasile Milea e dezastru . Gunoaie ,fecale de la caini ,tineri care se aduna peste numarul aprobat de stare de alerta si arunca tot pe jos . Materialele de constructie de la blocurile noi toate aruncate ca in codru. Seminte ,pet-uri , ce sa mai zicem de porcariile de zone pentru gratar . Faceti o investitie :trotuare ,piste de biciclete ,iluminat nocturn ,amplasati gunoaie . Se poate fain moderniza zona daca se vrea.
Raspunde

Ombladon 420

Acum 3 ani

toopid, dupa valea sapunului e teritoriul Selimbarului.
Raspunde

Saraca Astrid, iar a uitat...

Acum 3 ani

Pai tu, Astrid! terenurile Primariei, nu le vedeti? Coborarea din giratoriu spre Rampa Stefan cel Mare care face legatura cu Selimbar, e terenul Primariei, de ce se tergiverseaza atat reabilitarea? Primaria Selimbar si-a terminat partea ei, voi nu ati facut absolut nimic.
Raspunde

Iooo

Acum 3 ani

Terenurile neingrijita cere sunt proprietatea primariei cand o sa fie curatate?
Raspunde

Don Balon

Acum 3 ani

Am si eu un teren neingrijit,trebuie sa fac cerere la primarie sa vina sa il ingrijeasca?
Raspunde

aaa

Acum 3 ani

Au terminat de rezolvat zonele care apartin primariei? Am o sesizare din Noiembrie anul trecut la care am primit ca raspuns o Nota interna catre cei de la spatii verzi si atat! BATAIE DE JOC !!!
Raspunde

Cititescu

Acum 3 ani

UN TEREN NE INGRIJIT: zona verde de pe str. Vasile Milea, de exemplu, proprietatea municipiului !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus