X
catuse

Trei bărbați au fost reținuți după ce au furat de patru ori dintr-un atelier de reparații auto

Trei tineri din Hoghilag, în vârstă de 23, 28 și 29 de ani, au fost reținuți ieri de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș. Bărbații sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În fapt, cei trei sunt bănuiți că, în perioada februarie – mai, ar fi pătruns în patru rânduri într-un atelier de reparații auto de pe raza municipiului Mediaș, de unde ar fi sustras mai multe scule electrice, creând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei, transmit autoritățile.

Polițiștii de investigații criminale medieșeni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, ai Postului de Poliție Hoghilag și al celor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au desfășurat ieri două percheziții domiciliare pe raza localității Hoghilag, ocazie cu care au identificat și recuperat toate bunurile provenite din cele patru furturi.

În aceeași zi, cei trei bărbați au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea aplicării unei măsuri preventive, mai transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Foto: arhiva TS

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact