Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Popescu: Probabil, până mâine vom publica un ordin comun cu MS privind deschiderea teraselor

Popescu: Probabil, până mâine vom publica un ordin comun cu MS privind deschiderea teraselor

Ordinul comun realizat cu Ministerul Sănătăţii privind regulile pe care ar trebui să le respecte proprietarii teraselor va fi publicat, probabil, până vineri, având în vedere că pe data de 1 iunie vom deschide terasele aşa cum am promis, a anunţat ministrul Economiei, Energei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

"Spun şi eu ce a spus şi ministrul Sănătăţii: ne gândim din ce în ce mai serios să dăm drumul la sezonul turistic pe data de 15 iunie pe litoralul românesc, pentru că observăm că cel puţin până acum vorbim de o pantă descrescătoare a cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus, iar începând cu data de 1 iunie vom deschide, aşa cum am promis, terasele. Probabil, până mâine, o să publicăm un ordin comun împreună cu Ministerul Sănătăţii cu privire la regulile pe care ar trebui să le respecte proprietarii teraselor, pentru ca să se poată în siguranţă să se ia masa, să se poată savura o cafea sau o bere. Să nu uitam că a venit căldura şi chiar avem nevoie de o răcorire pe o terasă", a declarat, joi, Virgil Popescu, la Digi 24, citat de Agerpres.

El a precizat că odată cu deschiderea teraselor va avea loc şi deschiderea efectivă a hotelurilor, iar, dacă va fi cazul, ia în calcul şi deschiderea restaurantelor hotelurilor, dar "cu anumite reguli".

"Evident că acest lucru (deschiderea teraselor n.r.) presupune şi deschiderea efectivă a hotelurilor, ele nu sunt închise, dar evident că din lipsa de clienţi hotelierii nu consideră necesar să le ţină deschise şi este normal să fie aşa. Vor fi reguli pentru hotelieri şi reguli pentru siguranţa turiştilor în interiorul hotelurilor, şi, dacă va fi nevoie, o să deschidem şi restaurantele hotelurilor, vom face şi aceasta, cu anumite reguli, în aşa fel încât să nu stârnim cumva o creştere a îmbolnăvirilor. Vom găsi cea mai bună soluţie astfel încât turiştii să se simtă în siguranţă pe litoralul românesc sau la munte", a adăugat ministrul Economiei, potrivit sursei citate.

Potrivit sursei citate, litoralul românesc se va deschide din 15 iunie, "în trend cu ţările din regiune", respectiv Grecia şi Bulgaria.

"Şi Grecia şi Bulgaria au anunţat deschiderea sezonului turistic cu 15 iunie, nu cu 1 iunie cum s-a spus, deci cred că suntem cam în trend cu ţările din regiune şi vom deschide şi noi în acelaşi timp sezonul turistic, dacă nu se întâmplă doamne fereşte ceva, dar nu are ce să se întâmple. Noi facem evaluări din două în două săptămâni. Următoarea evaluare este la 15 iunie, suntem la finalul primei evaluări, primele două săptămâni după finalizarea stării de urgenţă, şi observăm că toate cazurile de îmbolnăviri cu coronavirus au scăzut şi mă aştept - dacă toată lumea respectă regulile şi am văzut că respectă şi le mulţumesc românilor pentru acest lucru - că va urma o curba descrescătoare în continuare, pentru că sunt în scădere cazurile, în aşa fel încât să ne permită să relaxăm şi mai mult măsurile de siguranţă", a mai spus ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Oigo

Acum 3 ani

Daca toaleta terasei e inauntru (adica trebuie sa treci prin alte incaperi ca sa ajungi la ea) trebuie sa iti pui masca ca sa ai acces ? :))
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus