Turnul Sfatului - cea-mai-frumoasa-casa-din-sibiu

* Articol apărut şi în ediţia tipărită a ziarului

Cea mai frumoasă casă din Sibiu

07 Februarie 2010 23:33 | Sibiu
Traian Deleanu

Toate pozele

În mijlocul unei zone inundată de clasicele acoperişuri roşii şi, mai nou, albastre, care astupă patru pereţi ce formează un cub, a fost terminată, anul trecut, cea mai frumoasă casă din Sibiu.


Clădirea de pe strada Litovoi Vodă din Sibiu a primit această titulatură în urma concursului de proiecte organizat de Ordinul Arhitecţilor Sibiu - Vîlcea. Al cărui juriu a decis că la secţiunea Arhitectură, cel mai valoros proiect este al arhitectului Ciprian Paşca, ajutat de colegul său, Lucian Suvaina.
Cu "obloanele" atipice trase, casa poate părea, din stradă, un mic depozit. La o privire mai atentă, sibienii pot descoperi pe Litovoi Vodă un proiect îndrăzneţ pentru o locuinţă individuală.

Proiectantul clădirii este şi beneficiarul acesteia - Ciprian Paşca, la 31 de ani, arhitect. "Proiectul l-am gândit încă de acum cinci-şase ani. Acolo era un simplu teren, peste care treceau apele la ploi mai puternice", descrie Ciprian zona abruptă în care a fost ridicat imobilul - strada este cu 3,5 metri mai sus decât cota curţii. "S-a optat pentru inversarea conformaţiei obişnuite a unei locuinţe pe două nivele, şi anume amplasarea zonei de zi la cota străzii pentru a beneficia de perspectivă şi pentru a facilita accesul. Totodată, dinspre stradă, locuinţa percepută doar pe parter se integrează în silueta străzii, neobturând perspectiva caselor de vizavi", scrie în descrierea proiectului câştigător în concursul Ordinului Arhitecţilor.
În spatele acestor descrieri stă o locuinţă percepută de cele mai multe ori greşit de sibianul de rând, imun la subtilităţile arhitecturale, needucat în a gusta îndrăzneala. "Am auzit, în timpul construcţiei, de la vecini, cum că acolo s-ar face un depozit de legume-fructe. Un agent imobiliar care cunoştea foarte bine zona chiar credea asta. Alţii, în trecere, m-au întrebat când se deschide pizzeria", descrie Ciprian câteva din "confuziile" sibienilor.

Demisolul clădirii, care nu poate fi decât ghicit din stradă, este împărţit în două unităţi distincte, cu acces separat din stradă şi legate printr-o terasă acoperită. Acest lucru oferă posibilitatea reorganizării locuinţei, pe parcursul evoluţiei familiei. Cu alte cuvinte, living la etaj şi două - trei dormitoare la "demisol", de fapt la nivelul care "calcă" pe curte. Aria desfăşurată a imobilului este de aproximativ 250 de mp.
Pentru orice nespecialist, zona de zi este cu adevărat impresionantă. Perspectiva asupra zonei de vest a oraşului este larg deschisă de un între perete de sticlă, ce lasă orice licăr de lumină să inunde spaţiul, unde albul este culoarea de bază. Încălzirea din podele, mobilierul ales, unghiurile drepte dau aspectul modern al unei case aflate în pas cu vremea. Iar căldura, la propriu şi la figurat, este dată şi de un şemineu ridicat în mijlocul imensei camere de zi. "am folosit finisaje decente, la preţuri accesibile. Faţă de o locuinţă clasică, preţul a fost cu cinci, maxim zece procente mai ridicat".

Ciprian Paşca nu mai locuieşte, însă, în Sibiu. S-a mutat la Cluj Napoca, un oraş cu alte deschideri pentru profesia lui. Casa ridicată de el a fost închiriat. "Firma Artex Services International are în obiectul de activitate şi partea de amenajare muzeistică pe lângă transport specializat, depozitare securizată a bunurilor culturale, elaborare şi implementare de proiecte culturale. Avem specialişti din domenii diverse (de la arhitecţi la scenografi şi PR - n.r.) şi era normal ca în momentul în care am decis să deschidem un punct de lucru la Sibiu să ne orientam către deosebit, care să placă arhitecţilor noştri şi care să ne reprezinte ca firmă. Acesta a fost primul criteriu de selecţie", spune Sergiu Oltean, PR Coordinator al societăţii care a închiriat imobilul. "Am căutat un spaţiu care să ne inspire, să avem o atmosferă creativă, plăcută şi relaxantă. Ne bucurăm de alegerea făcută şi premiul pe care l-a luat biroul în care ne desfăşurăm activitatea ne onorează", adaugă el.

vizualizari: 3102

  •  COMENTARII (24)



  • 1. cip (IP 109.97.50.4)

    poate mergeti vis-a-vis de cimitir sa vedeti niste casute super (09:54:25)

  • 2. Cristi (IP 83.103.170.157)

    Container la suprapret. Cam asa arata baracile in care stau muncitorii pe santier. Oare trebuie sa fi chiar un geniu in ale arhitecturii sa-ti bati joc de banii saracului proprietar. (11:58:39)

  • 3. Anca (IP 83.103.170.157)

    daca asta poate fi numita "cea mai frumoasa casa" ... s-a intors lumea cu fundul in sus (12:02:59)

  • 4. Anca (IP 83.103.170.157)

    daca asta poate fi numita "cea mai frumoasa casa" ... s-a intors lumea cu fundul in sus (12:03:53)

  • 5. tudor (IP 82.77.219.212)

    cristi, daca ai fi citit articolul ai fi vazut ca proprietarul e chiar cel care a proiectat-o deci... (12:28:45)

  • 6. aiurea (IP 188.24.199.23)

    nu mi se parea cea mai frumoasa casa...e intr-adevar, deosebita, dar nici pe departe cea mai frumoasa...cel putin nu din exterior, bine spus "depozit de legume"..din interior arata bine intr-adevar dar totusi conteaza si exteriorul...si in plus, nu ti se pare cam mult sa numesti sibienii "needucati in a gusta indrazneala". pana una alta cine te crezi? (14:36:16)

  • 7. aiurea (IP 188.24.199.23)

    nu mi se parea cea mai frumoasa casa...e intr-adevar, deosebita, dar nici pe departe cea mai frumoasa...cel putin nu din exterior, bine spus "depozit de legume"..din interior arata bine intr-adevar dar totusi conteaza si exteriorul...si in plus, nu ti se pare cam mult sa numesti sibienii "needucati in a gusta indrazneala". pana una alta cine te crezi? (14:36:50)

  • 8. un cititor (IP 82.77.216.139)

    "cea mai frumoasa casa" ... cred ca este o gluma ! (09:07:12)

  • 9. alex (IP 80.97.64.28)

    Daca "casutele" de langa cimitir sunt considerate super, trebuie sa spun ca intr-adevar mai trebuie cultivat gustul in arhitectura al sibienilor. Mai rasfoiti reviste de arhitectura care nu au nume precum "Casa mea", "Domus" (cel romanesc) sau "CasaLux". Recomand cu caldura "Igloo" si "Arhitectura". Valorile arhitecurale nu constau in acoperisuri in doua ape cu tigla metalica, balustrade si garduri din fier forjat cu policarbonat in spatele lor, 3 niveluri de mansarda, scari monumentale, diagonale pe fatada si culori puternice ce zgarie retina. Deschideti ochii sa mai vedeti ce fac si altii in alte orase si alte tari. Termenul de compartie nu e vecinul! (13:08:38)

  • 10. pt toti (IP 82.77.219.8)

    ca de obicei, un nebun arunca piatra ... Zeroul angajat la ziar si nu ziarist care semneaza acest articol a venit cu un titlu care nu se foloseste niciodata in jurnalism. Asa ca, frau liber comentariilor. PS: vis a vis de cimitir sunt doar case mari, nu frumoase, iar pt alex, cu parere de rau, dar in nicio revista romaneasca nu am vazut vreo casa wow. Incearca serialul tradus la noi "imobiliare", de marti seara la universal channel. In rest, as spune sa angajati ceva jurnalisti, da' de unde dracu??? (13:15:37)

  • 11. alex (IP 80.97.64.28)

    Titlul este prost ales. Ca deobicei jurnalistii nu inteleg despre ce este vorba cand scriu ceva. Premiile Filialei OAR Sibiu-Valcea sunt bienale si se refera la proiectele realizate sau in curs de realizare din ultimii doi ani. E o metoda de a scana activitatea in domeniu in mod regulat si se refera la arhitectura noua! In fine. @ IP 82.77.219.8: De acord cu problema jurnalistilor. Insa e oarecum de inteles, cei care stiu sa scrie despre arhitectura nu stau la ziar. In alta ordine de idei: In Romania in momentul de fata se fac case reusite, putine fata de volumul total al constructiilor, dar se fac. Iti recomand sa ii cauti pe Gaivoronschi si Andreescu de la Timisoara, pe Vladimir Arsene, Constantin Ciurea, Radu Teaca, Mario Kuibus sau pe Dorin Stefan de la Bucuresti; Radu Cocheci, SKBD, McuB, RAUM sau DicoSiTiganas de la Cluj si lista poate continua. Cunosc serialul de la Universal Channel si avand in vedere meseria mea de arhitect nu spun decat "NU, multumesc!". (13:30:17)

  • 12. caligula (IP 91.10.209.19)

    nu se dezice proverbul vechi: la arhitectura si la fotbal se pricep toti. (19:43:01)

  • 13. kitsch si anacronic (IP 86.107.54.199)

    case dintr-astea se faceau acum 70 de ani de bauhaus si de le corbusier. kitschul asta arata ca o sufragetrie-patinoar la hotelul de gheata balea. se poate banui ce rahaturi fac arhitectii din sibiu daca premiaza o porcarie ca asta (20:04:34)

  • 14. caligulu (IP 188.25.117.85)

    @caligula : mai ne pricepem cu totii la prognoze pe termen foarte lung, precum si la muzica straveche interpretata la clavicimbal. Observatie: ne pricepem in masa la fotbal australian, si nu la soccer. (22:03:58)

  • 15. Gabi Rosca (IP 89.120.34.171)

    Posibil ca din casa sa se vada altfel lucrurile... Vorba unui client depre casa lui tocmai terminata: "desi nu inteleg nimic din arhitectura asta moderna, ma simt excelent in ea!"........ Ce e o casa frumoasa? Felicitari pentru articol - super ca apare si parerea utilizatorilor! (16:46:49)

  • 16. marius (IP 89.122.233.73)

    da d-le rosca dar stiti proverbul corb la corb nu scoate ochii ? lasati pe altii sa comenteze (10:02:36)

  • 17. student repetent (IP 188.24.223.222)

    Dupa cum puteti observa, majoritatea caselor din Sibiu (chiar si cele recent construite) sunt stil Poiana Sibiului, Jina, Rasinari etc, si asta datorita arhitectilor comunisti cu idei invechite si fara deschidere la modern. Daca au aparut si arhitecti cu idei noi, atunci "operele" lor sunt luate drept "depozite", "cutii" sau alte aberatii. Mai deschideti ochii si faceti pasul de la tarani la oraseni! (13:40:31)

  • 18. ciobanu (IP 188.24.243.243)

    E interesanta si pare practica ,dar sugereaza cam mult egoism , a oferit frumsetiile arhitecturale privirii din curte iar in strada a cam exagerat cu imaginile acelea paralelipipedice. (22:36:08)

  • 19. cineva (IP 91.209.149.194)

    Ca deobicei, ideile inovatoare sunt primite cu reticenta. Daca nu are turnulete si fantani arteziene atunci e depozit de legume. Felicitari arhitectilor pentru lucrare si pentru curajul de a iesi din stereotipie! (14:51:04)

  • 20. Ioana (IP 188.25.159.22)

    Casa e intr-adevar o shimbare fata de norma sibiana, si pentru asta merita aplaudata. Personal, cu exceptai fatadei dinspre strada, nu imi place. Pozele sunta facute foarte prost, si mai mult vad draperii cu maci si nu volumetria cladirii. Totusi, BRAVO pentru aerul proaspat adus. Cat prentru "studentul reptent", nu ii doresc dect sa locuiasca in plina iarna sibiana intr-o locuinta tip "GlassHouse" si sa plateasca caldura. Ia creste tu un copil intr-o casa din asta avantgardisa, numai muchii si colturi, cu scari fara balustrada. Meriti sa ramai repetent daca uit ca un obiect arhitectural ce nu este perfect integrat mediului sau devine un khitsch, indiferent de cat de avantgardist este. Finisajele a la Poiana/Jina sunt khicioase, princpiile tehnice si de constructie nu sunt. Ia da-i tu pe spate pe "arhitectii comunisti" cu reinterpretarea unei volumetrii traditionale de Marginime in limbaj postmodernist, si atunci sigur iei tu premiul cel mare la anu' (19:51:50)

  • 21. Ovidiu Copaci (IP 188.24.252.128)

    Felicitari Ciup! Traiane: sper sa-ti dau ocazia sa scrii si la anul, despre o noua casa, vis-a-vis la vreo 3 numere mai sus :) O adunatura de cuburi, cutii, "depozite de legume", etc. Adio tigla! Imi parchez masina pe bucatarie si imi alerg cainii peste dormitoare :) (20:35:31)

  • 22. cineva care a trecut pe acolo.... (IP 82.77.219.212)

    Mda... arhitectura pentru arhitecti. Din cei ce au postat, max. 20 % sunt arhitecti, de unde si apreciarea de 20%. Bun articolul pt. statistici cu referire la opinia locuitorului de rand asupra fondului construit. Voi restul sunteti aceea a caror case vor aparea in Igloo la sectiunea "balustrul maro". Faina Romania, pacat ca e locuita....P.S. casa a fost proiectata conform normelor nu mai cautati nod in papura.... (19:45:06)

  • 23. altcineva care a trecut pe acolo.... (IP 82.77.219.212)

    ioana draga esti pe spate...in primul rand da un goagahl cu "khitsch". Glasshouse? unde? vezi Philip Johnson. Facturi de gaz iarna?what the..? scari fara mana curenta? ai monitor de 3 inchi? "khitsch" nu este tot una cu a nu te incadra in context (despre incadrare in context alta data...si la alta casa). Unde reinterpretare traditionala?Postmodernism? nu stiu de ce-mi pierd vremea anyway, pe restul ii inteleg da pe astia fuduli ca tine nu stiu nu stiu.... (20:07:13)

  • 24. mihaela (IP 194.126.185.243)

    pentru proprietar poate... sibiul are case frumoase, vechi sau mai noi, dar nu intra si aceasta in categoria asta. putea, de ex, sa ascunda antena care sta inestetic pe casa. si pana la urma e o locuinta fara prea mare impact vizual, sunt convinsa ca nici in zona nu prea se incadreaza, chiar o sa ma duc sa vad, ca sa nu spun prostii. din pacate de multe ori astfel de constructii strica aspectul unui oras. (19:42:35)



  • Opinia ta:

     
    Nume:
    Comentariu:
     

Publicitate

Ultimele comentarii

  • nemilosu: Bun interviul. Bravo Bravo si Pr. Schlattner ca are curajul sa etaleze astfel de opinii pertinente....»»»

  • BSI_Hermmanstadt: Mda, asa se-ntampla cand faci \"preziceri\" realiste despre neregulile de la aeroport. Pacat!!!...»»»

  • hau: Vai de noi....»»»

  • Olymp: pentru @ulos: propun sa ne bucuram ca avem un ministru din partea judetului sibiu. Ariton are sansa ...»»»

  • Federalization: Si uite asa s-ar duce era de glorie a lui sasalaul... auf wieder-schnitzel Project-Johannis! :)...»»»

  • ULOS: Ce succes ... ca avem un ministru/senator care nu a avut nici macar o initiativa legislativa. Ce CV ...»»»

  • dunkel: mai IP 188.24.241.172, da superstitios mai esti! chiar crezi in cobit, descintece si vraji? :-)...»»»

  • Smith: Cine ar mai fi crezut ca dupa aproape doi ani de asteptari, sibienii vor avea in sfarsit pe cineva a...»»»

  • grinch: off doamne.....de ce nu stim sa profitam de ceea ce avem?.....aveti idee cati bani ar aduce mocanita...»»»

  • grinch: nu ar fi prima oara cand asemenea indivizi scapa....politistii se omoara sa ii prinda si dragii de j...»»»