* Articol apărut şi în ediţia tipărită a ziarului

Arta contemporană astăzi

07 Februarie 2010 23:52 | Opinii
Valentin Oltean, galeria ArtVo

Arta contemporană considerată că o mişcare artistică, odată cu începutul anilor ’60 şi raportată la modernism şi post modernism , ar avea ca punct final (spun unele voci ) sfârşitul anilor 90. Fundamental conceptuală , arta contemporană, artiştii contemporani, se revoltă, nu sunt de acord, critică formalismul în favoarea expresionismului dedicat iar pentru că au discurs şi expresie ea, sau ei,

reprezintă. Ce se întâmplă totuşi cu artă de după artă contemporană? Un răspuns poate fi întoarcerea la forme de artă contestate parţial, criticate uneori dar niciodată abandonate definitiv. Astfel întâlnim deja de ceva timp, pe simeze, pictură de şevalet, cu reprezentări figurative în tehnici clasice, doar desen de multe ori, în care doar discursul este unul evident contemporan, urban, social, martori fiind la instalarea unui fel de echilibru recent inventat în contrast cu protestele de început. În acest sens Wittgenstein cu o concepţie clasică despre artă consideră ca în această nu poate există nimic nou şi spune că „ tradiţia interoghează modernitatea „ Nimic nou nu mai poate fi inventat. Cel mai vechi pod din Paris se numeşte „Le pont neuf”. Artişti foarte tineri vin în galerii cu discursuri măture, organizând întâlniri a socialului cu gândirea, declarând că artă e în interior şi în exterior . Arta devine un mijloc de cunoaştere a societăţii, conţinutul putând fi considerat informaţie , orientează percepţiile, stabileşte relaţii şi face asta fără să fie opacă, fără să fie accesibilă doar celor ce deţin coduri. Vizitarea expozitilor şi de fapt percepţia mesajului e la îndemână mai multor segmente, dispărând, într-un sens bun, aerul de exclusivitate specific artei contemporane.

vizualizari: 168

•  Fii primul care comentează!

• Opinia ta:

  Nume:
  Comentariu: