* Articol apărut şi în ediţia tipărită a ziarului

SCRISOARE DESCHISĂ

14 Februarie 2010 20:03 | Opinii
Gavril Dejeu

 adresată Românilor, Parlamentului, Preşedintelui şi Partidelor politice.

 

Aflăm că la data de 10 februarie 2010 a fost adoptată tacit de către Senatul României, propunerea legislativă promovată de UDMR privind reorganizarea regională de dezvoltare a teritoriului ţării în 16 regiuni. De notat că acum avem o organizare de dezvoltare pe 8 regiuni. Potrivit proiectului de lege, cele 16 regiuni se contrag la rândul lor în 5 macroregiuni.
Mai aflăm din informaţii ceva mai timpurii, că avem în România : Un Ţinut Secuiesc, un Consiliu Naţional Secuiesc, Consilii locale secuieşti, Adunări ale aleşilor locali din ţinutul secuiesc, un drapel, un imn şi o stemă a secuilor, toate acestea nu ca expresie istorică a devenirii unei minorităţi ci, afirmativ, ca elemente definitorii de expresie organizatorică a unui popor : poporul secuiesc. Merită apoi să mai pomenim că avem, înafara UDMR, un Partid Civic Maghiar precum şi un Consiliu Naţional al Maghiarilor din România. Toate acestea demonstrează înaltul grad de organizare internă a minorităţii maghiare din ţara noastră. În fine, să mai notăm că atât în astfel de structuri organizatorice cât şi individual, lideri sau reprezentanţi ai maghiarilor în aceste organizaţii, îndeamnă sau dispun la exhibarea publică a simbolurilor şi însemnelor maghiarimii pe, sau în instituţii de autoritate ale statului român cum ar fi frontispiciile primăriilor, cu argumentaţia că nu văd nimic ilegal într-o atare acţiune. S-a lansat de asemenea ideea susţinerii constituţionale a limbii maghiare ca limbă oficială în stat alături de limba română precum şi obligativitatea românilor transilvăneni de a învăţa limba maghiară.
Cine este interesat de subiect, va găsi multe, foarte multe alte aspecte de manifestare publică a tentativei de desprindere a maghiarilor de poporul român, de enclavizare a lor sub umbrela aşa zisei autonomii teritoriale.
Revenind la acest ultim pas pe o direcţie precis definită şi ostinant urmărită, reţinem că motivaţia ei s-ar baza pe ideea dificultăţilor în administrarea specifică a unor regiuni mari, cuprinzătoare şi dimpotrivă, facilitatea în gestionarea unor regiuni mai mici, cu accent în privinţa accesării fondurilor europene. Deşi Comisia de administraţie a Senatului a dat un aviz negativ, textul legii a fost aprobat în plen în modalitatea mai sus precizată.
Doresc să trag un serios semnal de alarmă asupra acestui fenomen, asupra caracterului său insidios, urmărit pas cu pas în ultimele două decenii pe linia unei strategii laborios elaborate. El tinde să ne pună în final în faţa unui fapt implinit, pe care să-l ratificăm şi legislativ. În acest context primeşte înţeles iniţiativa legislativă privind re-regionalizarea. Ea este motivată în realitate de ideea regrupării unor zone ( judeţe) astfel învecinate şi grupate încât Covasna, Harghita şi Mureş, socotite leagănul secuimii ungureşti, să devină de fapt o entitate teritorială de sine stătătoare. Un pas important spre autonomia teritorială. Obişnuiam până mai deunăzi să catalogăm această strategie ca fiind emanaţia unui mănunchi de extremişti-iredentişti, apreciind că UDMR duce o politică mai moderată de susţinere a drepturilor lor ca una dintre minorităţile ( e drept cea mai numeroasă ) din ţara noastră. Se observă însă că cercurile extremiste plusează cu zi ce trece pe această strategie, desţelenind terenul pe care evoluează apoi şi UDMR. În acest context se integrează şi propunerea de oficializare a limbii maghiare.
Esenţial de observat şi de reţinut, argumentaţia pe fond este că de fapt ei nu constitue o minoritate ci un popor, în care sens se punctează pe identitatea pretins distinctă a secuilor, pentru ca astfel să se deschidă calea recurgerii la normele europene şi ONU privitoare la drepturile popoarelor. Că avem deci în România nu unul ci două popoare iar dacă argumentele ar fi însuşite şi de exemplu de saşi, de sârbi, de ucrainieni, tătari sau alţii, am avea tot atâtea popoare. Se face apoi recurs la noul stadiu de evoluţie europeană care ar încuraja reaşezarea relaţiilor mai degrabă pe criterii etnice decât statale, încurajaţi în acest sens de cazul Kosovo.
Nu este în intenţia intervenţiei de faţă de a polemiza pe aceste teme ci de a atrage serios atenţia factorilor de răspundere din România asupra fenomenului, asupra consecinţelor sale privind unitatea şi integritatea statului român, suveranitatea poporului român şi de ce nu asupra demnităţii noastre ca popor. După ce am realizat cadrul celei mai optime relaţii cu minorităţile, cu specială deosebire în privinţa minorităţii maghiare, atitudine apreciată ca atare în plan european şi internaţional, este cazul să reacţionăm corespunzător atunci când lucrurile sunt împinse spre extremism cu vădit iz de iredentism, afectând interesele şi valorile fundamentale ale statului şi poporului român. Cât or fi de europeni, francezii, nemţii sau britanicii n-ar permite nimănui şi cu atât mai puţin propriilor cetăţeni de orice naţionalitate ar fi, să pună în cauză valorile fundamentale ale lor ca state : teritoriul şi limba. Noi de ce am face-o ? Cu atât mai vârtos cu cât , esenţial, pe aceste valori am avut istoriceşte de înfruntat cerbicia unor nedreptăţi seculare.
Se observă însă în România un fenomen de o gravitate comparabilă care ţine permanent deschisă calea şantajului politic : deşi majoritari în proporţie de peste 90%, românii nu reuşesc, cel puţin de vre-o 14 ani încoace, să acrediteze un partid, de dreapta sau de stânga, care să conducă majoritar şi responsabil destineţe ţării fără a fi nevoit să recurgă la sprijinul minorităţii maghiare. Care sprijin se constitue într-un şantaj mai mult sau mai puţin voalat în urmărirea propriei strategii. Situaţia actualului guvern este, din acest punct de vedere, deplin edificatoare. Ceea ce explică de altfel şi recrudescenţa revendicativă. Factorii de răspundere pentru viitorul României, partide, parlament, preşedinte, se cuvine să înţeleagă şi în acelaşi timp să acţioneze în direcţia prezervării intereselor fundamentale ale ţării, dincolo de interesele de putere sau de guvernare. Este un domeniu care nu acceptă compromis. Recenta atitudine a Senatului pe tema re-regionalizării este negativ ilustrativă în acest sens. Şi, atenţie români: cine şi cum să răspundă dacă nu are puterea majoritară de decizie politică ?

vizualizari: 564

•  Fii primul care comentează!

• Opinia ta:

  Nume:
  Comentariu:
  Scrie codul: 5934