Păsările duc România pe buza infringementului
Pentru că nu a asigurat suficiente zone de protecţie avifaunistică, România riscă să ajungă la o procedură de infringement.
Potrivit acestei directive a Consiliului Europei, România, împreună cu toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, este obligată să creeze anumite zone de protecţie pentru câteva zeci de păsări. Statele membre sunt obligate să ia măsurile necesare pentru menţinerea sau adaptarea unui număr mare de specii vizate într-una dintre anexele directivei precum şi să creeze zone de protecţie, să întreţină şi să amenajeze habitatele, să creeze biotopuri sau să îi restabilească pe cei distruşi.
România nu este singurul stat din Europa care riscă să ajungă la Curtea Europeană de Justiţie însă este statul cu cele mai multe specii din Anexa 1 a Directivei prezente pe teritoriul ţării. Ţara noastră a propus deja o serie de zone de protecţie, însă multe dintre ele au fost respinse de specialişti, parţial sau total pentru că aveau un număr neconcludent de specii. Ultimul termen intermediar de stabilire a acestor zone înaintea sancţiunilor era luna septembrie a anului trecut. „Dacă nu desemnăm aceste zone într-un timp foarte rapid vom fi trimişi la Curtea Europeană de Justiţie. Deja suntem în etapa a III-a a procedurii de infringement”, spune Ciprian Fântână, reprezentant al Societăţii Române de Ornitologie. România are în acest moment 390 de specii de păsări înregistrate.
Agenţia Regională de Protecţia Mediului Sibiu, împreună cu Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus” şio Societatea Ornitologică Română au demarat la începutul acestui an un proiect finanţat de programul Life al Comisiei Europene care îşi propune să conserve acvila ţipătoare mică din România, una dintre speciile prevăzute în Anexa 1 a Directivei Păsări a CE. Practic, prin intermediul acestui proiect, statul român primeşte o mână de ajutor în procedura de stabilire a acestor zone de protecţie. Proiectul este evaluat la peste 1.8 milioane de euro şi se desfăşoară pe o durată de patru ani de zile. Comisia Europeană contribuie cu majoritatea fondurilor, 1.4 milioane de euro, restul fiind suportaţi de Ministerul Mediului. Acesta este cel mai mare proiect al ARPM Sibiu, şi din perspectiva fondurilor dar şi ca suprafaţă, arealul acvilei ţipătoare mici întinzându-se pe circa 850 de mii de hectare de teren, aproape 4% din suprafaţa totală a României. „Conservarea acvilei ţipătoare mici în România” este unul dintre cele 5 proiecte din programul Life aprobate pentru România. Practic, specialişti ornitologi vor carta întreaga suprafaţă de habitat a acestor păsări. Mai multe perechi de păsări vor fi marcate şi supravegheate prin satelit pentru a se identifica atât locurile de cuibărit cât şi cele de vânătoare. La finalul proiectului, datele adunate ar trebui să ofere o imagine de ansamblu suficient de pătrunzătoare încât să se poată lua măsurile necesare pentru conservarea acestei specii. „Vrem să prevenim toate modalităţile de dispariţie a acestor păsări, de la persecuţia directă, vânătoare ilegală, capturare pentru împăiere până la mortalitatea prin electrocutare, pierderea şi distrugerea habitatului pentru cuibărit sau a habitatului în care acvila vânează. Astfel, vom stabili şi plantele cultivate de oameni care dăunează speciei”, spune Szilard Daroczi, reprezentantul Asociaţiei Milvus. Acvila ţipătoare mică ajunge în România la începutul lunii aprilie iar la finalul lunii septembrie pleacă spre locurile de iernare din Africa de Sud. Pe teritoriul României ajung circa 22% din totalul populaţiei de acvilă la nivel mondial. Doar ţările baltice şi Polonia au mai multe exemplare. Întreg proiectul se va desfăşura în 12 situri „Natura 2000” dintre care cele mai importante sunt Dealurile Târnavelor, Podişul Hârtibaciului şi Piemontul Făgăraşului. Proiectul a fost prezentat de elevii clasei a 4-a de la Şcoala nr. 2 din Sibiu, care au compus şi recitat mai multe poezii pe tema acvilei.
Ce este infringementul?
Infringement înseamnă o încălcare de jurământ. Procedura se referă la o succesiune de etape care trebuie parcurse de Comisia Europeană în cazul în care statul UE încalcă legea. În primul rând, CE atenţionează statul în cauză. Dacă situaţia se reglementează, procedura se închide sau continuă dacă se persistă în greşeală. În următoarea fază, Comisia Europeană cheamă statul respectiv la Curtea Europeană de Justiţie. Procesul durează maxim 2 luni de zile. Dacă statul e găsit vinovat, Comisia Europeană îl penalizează cu o amendă enormă, după care procedura se închide.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
INFORMAT BINE TIPUL .... INTERESANT: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»
INFORMAT TIPU ...!: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»
Pavel: Ca sa-ti infiintezi un ONG, cand vei fi mare, pretinzi tu, ca si UAR-ul, trebuie sa ai o Lege care s...»»»
Taietorul de lemne: Oare ce costa mai mult, sarea/nisipul sau tratarea fracturilor la spital?...»»»
ioio: Oricum era degeaba Ariton asta ... ca nu are nici o treaba cu economia... si-a pus oamenii unde treb...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
Odin: asta e sibianca? de cand? Ce vin alegerile si brusc se intoarce catre popor? Hai sictir!...»»»
ciorba: rupete da rupete pina la60de ani ca daca mai traiesti dupa aceia nici vantul nu -ti mai ridica rochi...»»»




COMENTARII (4)
sunteti PROSTI (13:24:24)
IOANO, acvila tipatoare este deosebit de importanta pentru viata noastra. Fara ea nu stiu cum am mai putea intretine relatii sexuale cu partenerele noastre. Eu cand vad o acvila din asta imi vine o dorinta salbatica sa ma sui pe mandra mea. (22:39:50)
sucbury (22:43:13)
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa (22:44:22)
Din acelaşi domeniu:
Sibienii ajung la Urgenţe din cauza căzăturilor pe gheaţă
Ovidiu Carpuşor lansează la Sibiu „Burgul transilvan”
Spectacolul „Încurcă-i drace!“ din data de 9 februarie a fost anulat și înlocuit cu „Puricele în ureche“
Meteorologii au numai vești proaste: încă o avertizare de ger persistent
Paris, je t`aime, joi la Humanitas
Artboutique aduce primăvara la Habitus
Pacient cu afecţiuni cardiace, preluat de elicopter şi dus la un spital din Târgu Mureş
Neamţu: îmi doresc să alocăm mai mulţi bani proiectelor social-culturale
Demisia lui Boc nu oprește protestele sibienilor