Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Accident de munca la Balea Cascada. Muncitor cazut de la 15 metri

Un muncitor care lucra la clădirea districtului de Drumuri Naționale de la Bâlea Cascadă a suferit un grav accident în această dimineață. Bărbatul a căzut de pe schelă, de la o înălțime de 15 metri, în timp ce muncea la repararea burlanelor construcției.

“Ce pot să vă confirm sigur este că nu e angajatul nostru. Este o altă firmă care lucrează acolo”, a declarat șeful secției de Drumuri Naționale Sibiu, Liviu Crețu.

O ambulanță SMURD, dar și un echipaj Salvamont s-au deplasat de urgență la locul accidentului. Medicii SMURD au stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 41 de ani, are fracturi deschise la ambele antebrațe și un traumatism cranio-cerebral minor. Muncitorul acuza dureri acute în zona spatelui, la coloana vertebrală. El va fi transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean din Sibiu.

“Am trimis o echipă acolo, care să deschidă o anchetă în acest caz”, a declarat și șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, Francisc Torok.

În luna februarie a acestui an, un muncitor în vârstă de 32 de ani a murit la spital, după ce a căzut de la o înălțime de 10 metri, de pe clădirea telecabinei de la Bâlea Cascadă.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

mosu

Acum 10 ani

cu gravitatia de la Bâlea nu te joci.
Raspunde

pe surse sigure

Acum 10 ani

Francisc Török îi un jeg de om de ce **** nu îl ia DNAul sau DIICOTul
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus