Într-unul din cele mai mari transferuri (era să zic tunuri) imobiliare din România, omul de afaceri sibian Ilie Carabulea a făcut un schimb de terenuri cu Agenţia Domeniilor Statului: a dat 160 de hectare situate în satele Slimnic şi Topârcea şi a primit înapoi 100 de hectare situate în intravilanul municipiului Sibiu. Cei 1.000.000 de metri pătrați de teren primiți de Carabulea în schimb valorează minim opt milioane de euro. Și maxim 28 de milioane de euro. Terenurile date la schimb statului de Carabulea valorează cel mult 150.000 de euro. Cel puțin nu spunem cât, căci e prea mare diferența.
Să comparăm
Schimbul de terenuri a fost recent parafat – sfârșitul lui 2009, începutul lui 2010. Și rapid executat și în Cartea Funciară. Operațiunea a avut loc între persoana fizică Ilie Carabulea și ADS. Această din urmă instituție, înființată în 2001, gestionează ce a mai rămas din terenurile fostelor IAS-uri. Și, după cum se vede, încă mai are ce gestiona. În cazuri și cu scopuri ”nobile”, ADS poate face schimb de teren cu entități private, mai ales dacă este vorba de întregirea unor trupuri de teren deținute de ADS etc. Evident, toate aceste schimburi de teren trebuie să respecte principiul parității valorii terenurilor.
În situația de față studiată și pe tăcute efectuată, Ilie Carabulea a oferit celor de la ADS 160 de hectare de teren, comasate, e adevărat, în apropierea a două localități aflate la cel puțin 15 km distanță în linie dreaptă de municipiul Sibiu: este vorba de satul Slimnic din comuna cu același nume și satul Topârcea, care aparține de Ocna Sibiului.
Vieprimarul din Slimnic, Luca Isdrăilă, știe despre terenurile pe care Ilie Carabulea le deținea în zonă. ”Păi, cel mai scump, pe acolo, cred că e undeva la 5-6.000 de lei pentru un hectar. Atât e cel mai scump”. Și primarul din Ocna Sibiului, Ioan Balteș, știe de zona în care Carabulea deținea hectare de teren. ”Problema e că pe acolo nu prea există teren întabulat. Dar, mă rog, acolo, un hectar de teren se vinde cu cel mult zece – 15 milioane de lei vechi”.
Facem o medie a celor mai mari prețuri pentru terenurile vândute în zona celor ale lui Carabulea și ajungem la cel mult 3.750 de lei pentru un hectar. Adică 0,375 de lei pentru un metru pătrat, adică cel mult 0,09 euro pe mp.
Dincoace, la Sibiu, terenul primit de la ADS este mărginit de centura ocolitoare a Sibiului, de râul Cibin către cartierul Reșița și de zona Obor. ”Dacă ar fi avut deschidere direct în legătura la autostradă, prețul ar fi de 16 euro pentru un metru pătrat. Așa, pentru suprafețe atât de mari, costă cam opt euro pentru un metru pătrat”, spune Bogdan Gicu, președintele Uniunii Naționale a Agențiilor Imobiliare, filiala Sibiu.
Asta spune Gicu, din tranzacțiile văzute de el în ultima perioadă. Uniunea Notarilor a calculat pe hârtie, în Ghidul proprietăților imobiliare alte sume – terenul primit de Carabulea este în intravilan, integral, încă, este în zona C de impozitare, iar prețul unui metru pătrat este de 120 de lei, adică vreo 28 de euro.
Dar să nu le dăm crezare notarilor și să comparăm cea mai mare valoare posibilă pentru terenurile date de Carabuilea și cea mai mică valoare pentru terenurile oferite la schimb de ADS. Hectarele din Slimnic și Topârcea ar valora cel mult 150.000 de euro. Cele primite de Carabulea ar valora minim opt milioane de euro.
Dacă ne mai chinuim un pic cu matematica, terenurile date de Carabulea sunt de cel puțin 53 de ori mai ieftine decât cele primite. Căci de luăm în socoteală calculele notarilor, diferența sare de 186 de ori. Și n-are rost să vă enervați.
Explicații
Despre Ilie Carabulea am mai scris, destul de recent, articole în care descriam afaceri nu tocmai pe litera legii și moralității. Nu am primit niciodată răspuns, așa că de această dată am insistat mai mult la telefon pentru a obține o declarație a magnatului sibian. Referitoare la acest tun..., adică la acest schimb de terenuri. ”Măi, Deleanule, ție nu ți-e rușine să mă suni. Du-te, bă, și vezi-ți de treabă. Să nu mă mai suni vreodată că auzi ceea ce nu trebuie”, a replicat scurt Carabulea, după care a închis.
Apoi am vorbit cu Adrian Didă, adjunctul ADS. Pe el l-am întrebat direct ce crede despre acest tun. ”Nu îmi mai puneți o astfel de întrebare care mă lasă pe mine mască. Nu se pune o astfel de problemă, de tun. Știu că această tranzacție a fost aprobată în urma unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat de Ministerul Agriculturii. Noi nu avem răspunderea justeții acestui schimb de terenuri, ci cei care fac raportul. Dacă acolo se arată că există paritate între terenuri”, spune Adrian Didă.
L-am găsit la telefon și pe Corneliu Popa, fost director al ADS până în 2005. Când a auzit de suprafețe, s-a cam speriat. ”Pe vremea mea nu am făcut așa ceva. La suprafețe din-astea, niciodată. Au mai fost schimburi de terenuri de două-trei hectare, pentru întregirea unor suprafețe, dar la 100 de hectare, niciodată”, spune Popa. El mai explică și cum merg lucrurile în interiorul ADS. ”Normal, în situații de genul acesta trebuie să existe și o notă de fundamentare pentru ce se solicită acest schimb. Altfel spus, cu ce ajută ADS-ul dacă se face acest schimb. Dacă, să zic, suprafața respectivă, care s-a dat la schimb este lângă un trup al ADS și se face un trup mai mare, este îndreptățit. Altfel...”. Restul e tăcere.
Coada politicii
Povestea acestui schimb de terenuri a ajuns la urechile Turnul Sfatului încă din campania electorală. Când, tabăra adversă a PSD cu rădăcini la ADS București vorbea despre premiul pe care Ilie Carabulea îl va primi de la PDL, pentru susținerea în campania electorală. Premiu de acordat dacă iese președinte ”cine trebuie”. Ceea ce s-a și întâmplat.
L-am întrebat, prin urmare, pe președintele PDL Sibiu, senatorul Ion Ariton, dacă s-a făcut cel puțin un lobby politic în favoarea lui Carabulea pentru perfectarea acestei tranzacții. Că doar și Adrian Didă, cel de mai sus citat, este secretar executiv al PDL la Teleorman. Iar șeful cel mare al ADS este secretar executiv la PDL Dolj.
”Deci, nu mai întreba nimic”, a spus Ariton imediat după expunerea de motive – Carabulea, ADS, 160 contra 100, îndoielnic etc .- și înainte de a și adresa întrebarea. ”Nu comentez deloc. Sunați pe cei care au semnat și s-au băgat și organele abilitate... Acum mă apuc eu să verific lui nea Ilie Carabulea. Eu nu comentez ceea ce nu știu. Ce lobby politic? Un schimb de teren, părerea mea, din câte știu și urmăresc și am auzit, durează un an sau doi”. Cât privește cine a semnat actele de transfer și că aceștia fac parte din PDL, nu e un lucru de condamnat. ”Acum, instituția este condusă de cineva. Că are și o apartență politică, e normal”.
Cui nu îi vine să creadă, tot acest schimb de terenuri mai are şi alte lucruri nu tocmai clare. Despre care vom vorbi în viitor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ocna Sibiului , Bogdan Gicu , Ion Ariton , Ministerul Agriculturii , Ilie Carabulea , Uniunii Naționale , Turnul Sfatului , Agențiilor Imobiliare , Ioan Balteș , Agenția Domeniilor Statului , Corneliu Popa , Cartea Funciară , Despre Ilie Carabulea , Luca Isdrăilă , Adrian Didă , Uniunea Notarilor
Vizualizari: 1211
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
AndreiM
Acum 2 ore
Dragoș Ratiu
Acum 2 ore
O sibianca
Acum 2 ore
Cetatean
Acum 2 ore
Hermann Stadt