17 morţi în urma unei explozii, în Turcia
Şaptesprezece mineri au murit, marţi, în urma unei explozii de gaz metan într-o mină de cărbune din nord-vestul Turciei, a anunţat guvernatorul provinciei Balikesir, unde a avut loc tragedia, anunţă Mediafax.
Echipele de salvare au scos 12 cadavre din mina Odakoy , în apropiere de oraşul Dursunbey, iar cinci mineri au murit din cauza rănilor suferite, după ce au fost transportaţi la spital, a declarat pentru postul de televiziune de ştiri NTV guvernatorul din Balikesir, Yilmaz Arslan. "Nu se mai poate lucra în mină, căutările au fost sistate", a precizat Arslan. Patruzeci şi şase de persoane se aflau în mină la momentul producerii exploziei , survenite după ce o cavitate plină cu gaz metan a luat foc, în jurul orei 15.30 GMT (17.30 ora României), la o adâncime de 250 de metri, a declarat pentru agenţia de presă Anatolia proprietarul exploataţiei miniere, Erhan Ortakoylu. "Camarazii noştri care se aflau în apropiere de ieşire în zona incendiului au reuşit să iasă nevătămaţi din mină", în timp ce alţi mineri care lucrau la adâncimi mai mari au rămas blocaţi, a explicat el. Zece dintre ei au fost salvaţi de echipele de intervenţie. Un accident produs anterior în aceeaşi mină s-a soldat cu 17 morţi în 2006, a reamintit Anatolia.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
INFORMAT BINE TIPUL .... INTERESANT: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»
INFORMAT TIPU ...!: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»
Pavel: Ca sa-ti infiintezi un ONG, cand vei fi mare, pretinzi tu, ca si UAR-ul, trebuie sa ai o Lege care s...»»»
Taietorul de lemne: Oare ce costa mai mult, sarea/nisipul sau tratarea fracturilor la spital?...»»»
ioio: Oricum era degeaba Ariton asta ... ca nu are nici o treaba cu economia... si-a pus oamenii unde treb...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
Odin: asta e sibianca? de cand? Ce vin alegerile si brusc se intoarce catre popor? Hai sictir!...»»»
ciorba: rupete da rupete pina la60de ani ca daca mai traiesti dupa aceia nici vantul nu -ti mai ridica rochi...»»»




Fii primul care comentează!
Din acelaşi domeniu:
Manifestaţii în Rusia: Circa 90.000 de susţinători ai lui Putin şi 23.000 ai opoziţiei s-au adunat la Moscova
Parlamentari eleni: Germania datorează Greciei 54 mld. euro pentru un împrumut din timpul războiului
Iranul ar putea fi atacat în primăvară? Israelul are în vedere o intervenţie militară
Hillary Clinton, în Germania şi Bulgaria săptămâna viitoare
Miting de 100.000 de persoane împotriva atacurilor cu avioane fără pilot
Franţa retrage trupele combatante din Afganistan până la sfârşitul anului 2013
Rata şomajului din Spania se apropie de 23%, numărul şomerilor a depăşit 5 milioane
Soția unui ministru francez s-a sinucis
Fostul şef FMI nu ştia că femeile cu care se întâlnea erau prostituate. Dacă erau goale...