Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

ACTUALIZARE: Cisterna cu motorina, rasturnata pe Drumul Hotilor

ACTUALIZARE: Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au încheiat operaţiunile de pe Drumul Hoţilor în jurul orei 23, în seara zilei de marţi, după mai bine de şapte ore de la răsturnarea unei cisterne cu motorină.

Combustibilul care a rămas în rezervorul autospecialei răsturnate a trebuit transferat în altă cisternă, pentru a evita vărsarea acestuia, în urma manevrelor de ridicare. Ultimele evaluări au arătat că cisterna era încărcată cu 23 de tone de motorină.

După transferarea combustibilului, cisterna a fost ridicată de o automacara şi repusă pe roţi. Echipajele ISU au curăţat zona de combustibil şi abia apoi au redeschis circulaţia pe Calea Şurii Mici.

 

Ştirea iniţială:

 

O cisternă cu motorină s-a răsturnat în această după-amiază, pe Drumul Hoților, aproape de ieșirea spre drumul care duce la Ocna Sibiului. Din primele cercetări, se pare că șoferul autospecialei a intrat cu viteză prea mare într-o curbă la stânga și s-a răsturnat în șanț. Carosabilul era perfect uscat, așa că prima ipoteză pe care polițiștii o iau în calcul este neîndemânarea șoferului.

Cisterna, cu o capacitate de 40 de tone, era încărcată cu 8 tone de combustibil. O parte din acesta s-a vărsat, cu precădere în șanț, fapt pentru care autoritățile au dispus închiderea traficului, pe Calea Șurii Mici, până la îndepărtarea autospecialei și curățarea carosabilului.

Reprezentanții firmei de care aparținea transportul de combustibil au sosit la locul accidentului, pentru a estima exact cantitatea de combustibil pierdută.

Ridicarea cisternei de pe carosabil reprezintă ea însăși o problemă, pentru că autospeciala de mare tonaj riscă să se rupă, în urma manevrelor. La ora transmiterii acestei știri (17.00), cisterna se află încă răsturnată, pe Calea Șurii Mici. Manevrele de ridicare a cisternei vor fi efectuate numai în prezența echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pregătită să intervină în cazul unui eventiual incendiu.

Șoferul cisternei nu a suferit răni grave în urma accidentului și nu a avut nevoie să fie transportat la spital, pentru investigații suplimentare.

Drumul Hoților rămâne închis până când cisterna va fi îndepărtată de pe carosabil, iar asfaltul, curățat.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

loredan

Acum 10 ani

Moarte benzinarilor!!!
Raspunde

ionel

Acum 10 ani

A mai fost acum cativa ani un tir rasturnat si cam o data pe luna vad cate o masina in sant pe acest drum. Nu exista limita de viteza si doar de 2 saptamani s-a deranjat cineva sa puna indicatoare care avertizeaza ca urmeaza curba.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Să pună cineva indicatoare că e interzis șoferilor proști!
Raspunde

Achtung !

Acum 10 ani

Drumul Hoților = Drumul sibienilor prin viața !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus