Gabriela Nistor și-a cumpărat motel. Și restaurant
Cunoscuta cântăreață de muzică populară Gabriela Nistor este noua proprietară a motelului și restaurantului de pe strada Alba Iulia, imobile scoase la vânzare de Petrom anul trecut.
Gabriela Nistor a intrat în această nouă afacere alături de Ioan Domnariu, proprietarul firmei Total N.S.A.
Deocamdată, cei doi au început să investească în renovarea hotelului. După finalizarea acestor lucrări, va intra în renovare și restaurantul. Detaliile sunt puține, deocamdată, pentru public. ”Acum nu avem, încă, ce să arătăm, se lucrează. Pe rând, că acestea sunt vremurile. Cam în două luni o să putem vorbi mai mult, cu mai multe detalii”, a spus Gabriela Nistor.
Puțini știu despre ambițiile Gabrielei Nistor. Cântăreața de muzică populară s-a înscris, la 31 de ani, la Facultatea de Științe din cadrul Universității ”Lucian Blaga”, la specializarea Etnologie și Sociologie. Între timp și-a terminat studiile, dar în afara doinelor și hațeganelor pe care le-a cântat alături de fratele ei, a investit și în afaceri. Gabriela Nistor este asociată și în cadrul unei firme de transport rutier de mărfuri, iar afacerile nu merg deloc rău, după cum se poate observa din luxoasele mașini pe care le conduce.
Hotelul Petrom din Sibiu a fost vândut anul trecut, în urma deciziei companiei Petrom de a renunţa la multe din activele care nu sunt direct legate de activitatea de bază a firmei.
Lansată în 1995
Gabriela Nistor s-a lansat în muzica populară la nivel național în urma unui festival de muzică ce a avut loc la Sibiu și la care partener a fost TVR. Au urmat câteva filmări la București, iar notorietatea a venit ca de la sine. Au urmat concerte în toată țara și chiar în străinătate. În liceu a studiat vioara și pianul, instrument studiat și de fiul ei.
Partener cu greutate
Partenerul Gabrielei Nistor este un discret om de afaceri – Ioan Domnariu, fratele consilierului judeţean Dumitru Domnariu, cunoscut mai degrabă drept coproprietar al lanţului de benzinării Euroil. Ioan Domnariu conduce firma de transporturi rutiere de mărfuri Total NSA, firmă care a înregistra o cifră de afaceri de peste 45,5 milioane de lei, în 2008, ultimul an pentru care Ministerul Finanţelor a publicat bilanţurile contabile.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
rebeca: DMD este un analfabet, un cretin si un comunist imputzit.Costica este un securist ordinar, agramat s...»»»
INFORMAT BINE TIPUL .... INTERESANT: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»
INFORMAT TIPU ...!: V (IP 188.24.221.193) CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREA...»»»
Pavel: Ca sa-ti infiintezi un ONG, cand vei fi mare, pretinzi tu, ca si UAR-ul, trebuie sa ai o Lege care s...»»»
Taietorul de lemne: Oare ce costa mai mult, sarea/nisipul sau tratarea fracturilor la spital?...»»»
ioio: Oricum era degeaba Ariton asta ... ca nu are nici o treaba cu economia... si-a pus oamenii unde treb...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
fanu: indifent cine v-a venii la putere romanii trebuie sa stea cu ochii pe ei si sa iasa in strada cand a...»»»
Odin: asta e sibianca? de cand? Ce vin alegerile si brusc se intoarce catre popor? Hai sictir!...»»»




COMENTARII (14)
binenteles ca este o fata ambitioasa si nu putem decat sa fim mandri de ea si sa i dorim succes pe toate planurile.Felicitari! (17:09:52)
Pentru talentul ei merita toata admiratia si de ce nu poate fi si un bun manager. (19:38:30)
Ma bucur sa citesc asta, eu am avut nunta acolo acum 5 ani. Era totul frumos, dar in ultima vreme arata deplorabil. M-as bucura sa trec pe acolo si sa vad ca acel coltisor al Sibiului prinde viata. (21:04:26)
Frumoase amintiri. In acel coltisor minunat i-am dat-o sus de nenumarate ori la o gagica care s-a maritat cu Bogdan. (23:46:48)
cu Bogdan ala de mai sus s-a maritat? (13:35:56)
as dorii sa-l cunosc pe baiatul ei,,am auzit ca e frumos,,,desi_alina (21:54:36)
ascult cu mare drag melodia pomana am dat sa fie sanatoasa.d-zeu sa o bine cuvanteze la tot pasul. (11:32:04)
imi place muzica pe care o cati foarte mult,daca se poate sa imi dai adresa de internet sa mai vorbim (14:56:59)
adresa mea este seres_vlad daca vrei sa mai povestim,mult noroc in afaceri (14:59:42)
ascult cu mare drag melodiile tale.....bineinteles e o fata ambitioasa si nu pot decat sa-i urez succes pe toate planurile...felicitari! (22:41:28)
sofer de tir muzica bn si ea bn (21:21:03)
succes pe toate planurile de activitate. te respect foarte mult pentru ceea ce esti si ce faci esti o femeie foarte buna si cu mult bun simt. dumnezeu sa te ajute (18:03:24)
Melodia din videoclipul As da tot ce am in viata este f.f.f.ffffffffff frumoasa cu un text adevarat. Bravo tie si celui de la compus (10:05:22)
Melodia din videoclipul As da tot ce am in viata este f.f.f.ffffffffff frumoasa cu un text adevarat. Bravo tie si celui de la compus (10:07:09)
Din acelaşi domeniu:
Sibienii ajung la Urgenţe din cauza căzăturilor pe gheaţă
Ovidiu Carpuşor lansează la Sibiu „Burgul transilvan”
Spectacolul „Încurcă-i drace!“ din data de 9 februarie a fost anulat și înlocuit cu „Puricele în ureche“
Meteorologii au numai vești proaste: încă o avertizare de ger persistent
Paris, je t`aime, joi la Humanitas
Artboutique aduce primăvara la Habitus
Pacient cu afecţiuni cardiace, preluat de elicopter şi dus la un spital din Târgu Mureş
Neamţu: îmi doresc să alocăm mai mulţi bani proiectelor social-culturale
Demisia lui Boc nu oprește protestele sibienilor