Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Cindrea: Aseara mi-a fost rusine ca sunt sibian

Liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat, astăzi, că în urma dezbaterii de aseară dintre candidații la președinție, sibienii trebuie să-l voteze pe Victor Ponta. ”Cred că dezbaterea de aseară a fost suficient de elocventă pentru orice om de bună credință. Eu cred că vor mai fi (n.r. alte dezbateri electorale), sunt necesare. Eu cred că cu cât sunt mai multe dezbateri, cu atât vor vedea oamenii capacitatea fiecărui candidat de a conduce România. Nu conduci o localitate, nu conduci cinci oameni, e un alt aspect. Trebuie să ai un candidat pregătit cu care să fii mându că ești roman”, a declarat CIndrea.
Președintele PSD Sibiu spune că în opinia sa, Iohannis a venit nepregătit la dezbateri. ”Cu siguranță a fost nepregătit (n.r. Klaus Iohannis), cu siguranță mi-a fost rușine că sunt sibian, cu siguranță am fost mândru de domnul Ponta. Am fost mândru de el, pentru că a fost cu adevărat un om de stat”, a mai spus Cindrea. ”Aseară în confruntarea electorală pe care am văzut-o toți, cred, a fost evidentă diferența de clasă dintre domnul Ponta și domnul Iohannis. Diferența de pregătire, diferența de abordare a problemelor României și dacă nu judecăm subiectiv, ci raţional nu există o altă variantă decât Victor Ponta. Îi îndemn pe sibienii cu rațiune să voteze un candidat care poate să ne reprezinte, un român adevărat”, a încheiat liderul social-democrat. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1814

Comentarii

281 comentarii

Ema

Acum 9 ani

Jeg uman ! Noua ne este rusine ca tu faci parte din comunitatea noastra ! Muta-ti hoitul la Dolj si Gorj, acolo esti tu acasa, impreuna cu nesimtitul Ponta si gasca voastra de penali !!!
Raspunde

marius

Acum 9 ani

mai du-te dracu de hot.
Raspunde

io

Acum 9 ani

Cred ca este exagerat ceea ce spui,dle Cindrea! Rusine sa-ti fie numai ptr.ceea ce faci singur.
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

f bn.dute in gorj sau teleorman sa nu ti mai fie rusine de a fii sibian...esti oricum un venetic .exact k ponta vorba multa fara fapte...ups..la nepotisme si taiat panglica la proiectele bottesch esti bun..lasane nene k ocupi un post de valoare degeaba de atata timp
Raspunde

mihai

Acum 9 ani

Cine Dumnezeu scrie aceste articole penibile si cu o gramada de greseli gramaticale? halal cel care l-a scris. sigur a luat ceva marunti de la cindrea :))
Raspunde

Talida Runcu

Acum 9 ani

Cu un Victor Ponta Presedinte al României, ne îndreptam spre o Românie a furtului generalizat, o Românie a imposturii guralive si dezordonate, o Românie a incompetentei si a nerusinarii, în care oameni fara nicio calificare, oameni care si-au cumparat sau au furat diplome universitare – ajungând, astfel, în pozitiile-cheie ale magistraturii, ale mediului academic, economic sau politic –, acesti oameni corupti, lipsiti de scrupule, lipsiti de caracter, se vor afla la cârma tarii noastre. M-am saturat de Romania asta!
Raspunde

SIBIAN

Acum 9 ani

Cine vorbeşte, alcolistul de Cindrea, marş acasă!
Raspunde

sorin

Acum 9 ani

Si mie mi-e rusine ca sunt sibian,dar din alte motive.Mi-e rusine pentru ca va mandriti cu presesdintele unui partid a carui vicepresedinti defileaza in uniforma nazista ,instiga la razboi civil(in numele unitatii?),a carui fost purtator de cuvant neaga holocaustul.Sau poate va mandriti cu un om care fura(plagiatul este furt)?De la dumneavoastra ma pot astepta la orice!
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

dl cindrea iohannis nu conduce 5 oameni ci 165000 de sibieni iar sibiul este un oras.ce sa i faci executi si tu ordine de la dottore ..tipic psd-ist.sigur no sa mai castigi la alegeri nici macar in visele frumoase desii nu cred k ai asa ceva
Raspunde

cineva

Acum 9 ani

huuuuuooo, bai berbecule pesedist...ia muta-ti fiziciul din Sibiu ma nesimtitule...dupa ce ca ati trimis milioane de hartii la pensionari cu toate minciunile, dupa ce ca ne-ai bagat in posta cu japca la sibiueni, pe banii nostril, niste mizerii de hartii cum ca sa il votam pe penalul de ponta..acum vii si zici ca iti e rusine ca esti sibian??? sa iti fie rusine ca in Sibiu nu veti avea in turul 2 nici 20% din voturi si o sa te zboare psd-istii vostri din functie cu prima ocazie pt ca le faci d rusine partidul de rahat in sibiu
Raspunde

@@@

Acum 9 ani

eh...asa aflam parerea lui cindrea despre sibiu: o localitate cu 5 oameni ! zicea si dragnea: cu tot cu sugari suntem 50 000. au obsesie cu cifra 5 astia :)))) ptiu trazni-v-ar !
Raspunde

ion

Acum 9 ani

Daca ti-e rusine ca esti sibian , CE MAI CAUTI AICI ??? Emigreaza in sud !
Raspunde

SB

Acum 9 ani

Cindre-o, du-te, lasa-ne!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

popa streza

Acum 9 ani

jeg uman, nu vezi ca Dumnezeu iti da semne sa incetezi cu minciunile si furtisagurile? nu mai dureaza mult si iti va inchide si celalalt ochi.
Raspunde

Dorel Achim

Acum 9 ani

si noua ne e rusine cu tine domnule ciuma! esti o paria a societatii plina de venin, dar pe care noi cetatenii din sibiu abia asteptam sa o zdrobim sub calcai. astept cu nerabdare o noua revolutie...voi fi primul care va trage in tot ce insemana ciuma rosie PSD, comunisti si politicieni coruptii.
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Eh, lasă Nelule, că a compensat cu mândria de a fi român! Altădată, nu te mai da și tu sibian, dă-te...Prince!
Raspunde

Ada

Acum 9 ani

Comunist nerusinat ce esti! Iti bate si tie DNA-ul la usa curand! Fa un bine Sibiului si cara-te la tovarasu\' ca tot esti mandru de el! Cum iti permiti sa vorbesti asa? Ne crezi idioti, ne crezi sudisti fara creier? Pai nu sta asa treaba, cu sibienii nu te pui ca o incasezi!
Raspunde

Cindrel

Acum 9 ani

Bai Cindrea , noua ne e rusine cu tine mai comunistule!!! Nu vezi ca Sibiul, intreg judetul e cu Iohannis , voi ati fost calcati in picioare in Sibiu cu toate pomenile tale electorale , cu toate minciunile si mizeriille voastre !!!! Normal dupa rezultatul catastrofal pe care l-ati obtinut pe judet ar trebui sa demisionezi !!!!
Raspunde

Bombonel

Acum 9 ani

in 2 ani numai suntem in UE - daca votam Ponta si din NATO ne va fugari - deci votam IOHANNIS for PRESIDENT !
Raspunde

jon

Acum 9 ani

si mie imi e rusine ca TU esti sibian
Raspunde

ELECTORATUL

Acum 9 ani

CREIERELA S-AU MUTAT IN SUD ...LA SIBIU AU RAMAS NUMAI RETARDATII.......SINT DAMNI DE MILA SIBIENII CU 70 LA SUTA PTR IOHANNIS..!!!!!!!!!
Raspunde

da

Acum 9 ani

rusinati suntem noi cu dvs asa zis sibian
Raspunde

Mariana

Acum 9 ani

Oare sustinatorii lui Ponta cred cu adevarat aberatiile ce le ies pe gura?! Eu una nu pot sa inteleg cum un om cu un anumit \"statut\" poate afirma astfel de lucruri cu atata seninatae. E fascinant! Halul in care se injosesc unii ma lasa muta de uimire!
Raspunde

@@@

Acum 9 ani

Mariana, pt bani si functii fac absolut orice ! multi fac multe pt bani, daca nu ma crezi intreaba le pe fetele de la km12, brezoi sau iesirea spre medias. astia fac pe ei ca ii da afara, raman fara functie, chiar daca castiga sau nu psd. uitati va numai la recentele cazuri din satu mare: nu aduceti voturi nu va mai cunosc, nu sunteti de-ai mei etc etc
Raspunde

radu

Acum 9 ani

Cine te tine Cindrea in Sibiu ? Poti pleca undea vrei.
Raspunde

marginean

Acum 9 ani

D-nul Johannis a avut aseara bunul simt ( pe care eu nu l-as fi avut) sa nu-l intrebe pe Ponta ce pensie are socrul sau, dupa atacul frontal al lui Ponta la pensia soacrei lui J. A fost evident coplexul de inferioritate al lui Ponta in fata lui Johannis : \"nu suntem slugi, ati plecat cu coada intre picioare, romanii nu sunt sclavii d-vaostra\" ??? E CLAR CA ARE O PROBLEMA psihica!
Raspunde

Madalina

Acum 9 ani

cum sa zici asa ceva? ba frate tu esti cretin! muta-te dracu daca ti rusine ca esti sibian ***u dracu!! RUSINE!! Nici eu nu sunt foarte mandra de prestetia lui Iohannis de aseara, dar tot il sustin pentru ca el e omul faptelor nu al vorbelor!! Ar trebui sa vina si Ponta fara fituici sa il vedem atunci ce stie!! Tu esti un jeg pentru afirmatia facuta Cindrea, ca domn nu pot sa te mai fac.
Raspunde

ULOS

Acum 9 ani

Si pana acum, cu actiunile intreprinse de tine nu ti-a fost?
Raspunde

Cindrea va veni momentul tau

Acum 9 ani

dnule Cindrea, aveti incredere ca toata mizeria pe care ati facut-o la intuneric va fi scoala la lumina. Aveti incredere ca va veni momentul cand veti plati insutit pt tot ce ati facut. Aveti incredere, nu disperati. Va veni momentul.
Raspunde

cris

Acum 9 ani

Nu va e rusine d-l Cindrea de afirmatiile pe care le faceti, Sibiul e o bijuterie datorita d-lui Iohannis.
Raspunde

tete

Acum 9 ani

Si noua ne e rusine ca sunteti sibian, d-le Cindrea!
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

Domnule Cindrea,ma simt obligat sa va atrag atentia ca in 2016 tot sibienilor veti fi nevoit sa le cereti votul.Din acest punct de vedere afirmatia dumneavoastra este cel putin nefericita.Sper sa o tineti minte si sa ne-o repetati si atunci.Succes!
Raspunde

nicu

Acum 9 ani

va veni momentul cand acest sclav al PSD-ului va raspunde pentru toate hotiile pe care le-a facut de-a lungul timpului , astept de mult timp ca cineva sa se sesizeze in legatura cu viile de la Apoldu distruse de acest hot cu gasca lui din anii \'90.
Raspunde

iulia

Acum 9 ani

*** Va oferim pe loc contract legal! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi! Au fost acordate si primele plati! Avem dovada disponibila pentru toti! Oferim si cerem seriozitate maxima! *** *** care sa lucreze 3 ore pe zi, cu un castig de 300 dolari lunar. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul \"Info\" la adresa de email: ***
Raspunde

Marian

Acum 9 ani

Mai hoitule! Cum poti avea atat tupeu? Esti exact ca retardatu\' ala de la Satu Mare. Mai bine spune care crezi ca va fi rezutatul din 26 Noiembrie? ***www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=100000000291576
Raspunde

teleorman

Acum 9 ani

eu, ca cetatean ii indemn pe sibieni sa voteze johannis.nu stiu daca este bun sau rau,daca este cinstit sau nu.Ceea ce stiu este ca la noi psd-ul conduce de 25 de ani si e jale.Nu aveminvestitii, nu avem locuri de munca(doar cele la stat aranjate politic), nu avem manifestari culturale-nimic. Voi sunteti nemultumiti de Johannis, noi de Dragnea. Vreti sa facem schimb? Dragnea promite si vorbeste bine(ca si Ponta) dar nu face nimic.Johannis nu vorbeste foarte mult da se vede ca afacut ceva. Am vizitat Sibiul. Mi-a placut. Tare mi-as dori sa vad si la noi macar jumatate din ce aveti voi.
Raspunde

Alin

Acum 9 ani

Domnule Cindrea, cine va tine aici? Va bateti joc majoritatea sibienilor care sunt mandri ca-l au pe Domnul Iohannis ca primar si-l vor vota fara doar si poate, prin argumentele dumneavoastra ieftine
Raspunde

netgamero

Acum 9 ani

Cu putin noroc, iti faci buletin de Rahova! Si noua ne e rusine ca esti sibian. Scursuri ca tine le aruncam la canal.
Raspunde

Alex

Acum 9 ani

no coment
Raspunde

d

Acum 9 ani

Nimeni in drum asta cindrea.
Raspunde

Unu de la CJ

Acum 9 ani

Mai nenorocitule, tu te uiti la tine in ograda? Te-ai inconjurat de toate scursurile societatii, pupincuristi gen Bota si Ciobica, spagari nenorociti (vezi ultimul numit pe la prefectura), niste javre ordinare, pe care cu greu va mai suporta pamantul. Toti subordonatii rad de tine cand faci crize de nervi si nu te suporta, dar numaram zilele pana scapam de tine in fruntea instituitei. Johannis este un OM, un model de politician cu bun simt, exact cum ar trebui sa fi si tu. Din pacate va pierde, dar vine ziua cand si tu o sa cazi, ca nu poti sa fi etern si atunci o sa inghiti multe flecme. Abia astept sa iti fac si eu cadou una!
Raspunde

codrin

Acum 9 ani

daca iti este rusine de ce nu pleci in alt judet sau tie frica ca acolo nu iti mai poti angaja fetele la electrica.
Raspunde

mgr

Acum 9 ani

*** cu ochi ce esti.esti o rusine pt orasul asta si habar nu ai sa conduci o institutie.jegule, te-am vazut pe strada la povesti cu interlopi si mai si un tupeu de borfas.mai mult de o flegma nu meriti
Raspunde

GET -BEGET

Acum 9 ani

noi stiam de mult ca esti sifonaru judetului ,dar acum teai desconspirat singur ,nu a trebiut s-a vina ,basescu s-a te dezbrace ca pe copy -paste 007 ,7 case ,johannis de ce nu ai pus intrbarea ba plagiatorule soacra sui socru tau cit are pensie ,tu plumgb rusine ,tu nu mai dezinforma ca eu sunt unu care pot sa-ti aduc fluturasu de pensie si s-a vezi ca ce a spus johannis este puru adevar ,,cindrea asrta este citecu tau de lebada ,daca nu votau aia din nordu judetului ,erai un nimeni barat ,s-a vi s-a ne ceri votu in 2016 ,raspunsu va fi ne este rusine cu asemenea sibian ,si perfecta drepdate are teormaneanu daca este de acolo ,ba nu conteaza ce suntem ,ardeleni olteni ,moldoveni ,noi astia multi trebuie s-a gindim pentru viitoru nostru ni la acesti ,ba ala de vrti sa-l votati [ponta ]este ptodusu incrucisat a fostei nomenclaturi comunisto -securiste [nastase ,vadim ,sirbu [socru ] hrebenciuc ,oporisan ,mazare etc ] toti cu dosare penale ,VOTATI MASIV ,JOHANNIS s-a destructuram cumetrile politice [ponta -tariceanu -melescanu -pandele - cocos ,katy ,sova etc ] uitativa cum s-a reformat patrulateru rosu [voiculescu -vadim -nastase - sirbu -ertc
Raspunde

AS

Acum 9 ani

Ar trebui sa va fie si astazi. Si maine. Si poimaine. Din pacate, oricat ne-am dori, nu putem schimba noi faptul ca sunteti sibian. Si noua ne e rusine cu dumneavoastra. Zilnic.
Raspunde

S

Acum 9 ani

Puteti oricand sa va mutati din Sibiu, sunt convins ca nimeni nu se va supara sau va va simti lipsa ;)
Raspunde

BB

Acum 9 ani

Cu siguranţă că mi-i scârbă de tine, jeg uman ce eşti! Cu siguranţă mi-i ruşine că sunt concetăţean cu tine spurcăciune! Cu siguranţă că voi vota Klaus Johannis, că nu-l vreau pe Puie Monta!
Raspunde

Unu\' din State

Acum 9 ani

Penalule, si mie mi-a fost rusine ca esti sibian!
Raspunde

PSD-ist imputit

Acum 9 ani

Daca iti este rusine...pleaca! daca nu, atunci taci si voteaza-l pe Klaus Iohannis macar din patriotism local, daca ai asa ceva, bah Nelule!
Raspunde

ovidiu

Acum 9 ani

Muta-te in Gorj la Ponta sii lasa-ne. Ai preluat CJ pe valul USL contra PD. In rest esti ca Ponta, cu rezultate incepute de altii si proprii zero.
Raspunde

A.N.I.

Acum 9 ani

In curand iti vine de la ANI decizia finala nenorocit comunist ce esti. Si cariera ta (tot nenorocita si comunista si ea) in politica, se va incheia definitiv. Sa speram ca vin dupa tine si alte autoritati, ca sa ai ocazia sa iti dovedesti nevinovatia si acolo, pentru mizeriile pe care le-ai facut in toti anii pe care i-ai petrecut in functii publice. Nu uitati de miting !! participarea obligatorie, vineri ora 18. Votam Klaus Iohannis presedinte!
Raspunde

hent

Acum 9 ani

No, cu asta ai dat lovitura.Invers!
Raspunde

Ion de Romania

Acum 9 ani

pentru cetateanul Cindrea: Cei care il fac pe Iohannis prost si incet sunt niste dobitoci si redusi la minte. E unul un premier mai bun numai pentru ca \"latra\" mai bine si mai repede? E felul de a vorbi mai presus decat caracterul si realizariile?? Dar as-i romanul, nu gandeste, se ia dupa aparente. Analistii au verificat aseara afirmatiile candidatiilor si au constatat: Afirmatiile Ponta au fost 95% mincinoasa Afirmatiile Iohannis auf fost 100% adevarate !!! Daca vreti sa traiti cu minciuna mai departe votati pe Puie Monta si ve-ti manca minciuni ani buni. Cei care voteaza cu ciuma rosie ii rugam sa emigreze din Transilvania .... e mult mai frumos in sud pentru voi, Teleorman etc.. creste turismul, ve-ti fi intre voi. dar aici nu mai stati. (16:29:56)
Raspunde

Spirit de turma

Acum 9 ani

Bee, bee, beeeeeeeee......... Comenteaza toți pedelisti!
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

Amice Cindrea, problema este ca tu esti un venetic si nu un sibian!
Raspunde

Un cetatean

Acum 9 ani

Dl Cindrea....noua, sibienilor, ne este rusine pentru ca faceti parte din comunitatea orasului Sibiu, ati ajuns, unde ati ajuns, prin furt si minciuna!
Raspunde

SIBIAN

Acum 9 ani

RUSINE CINDREA Daca pana acum nu am stiut cu cine sa votez, dupa ce am citit titlul articolului m-am luminat KLAUS IOHANIS PRESEDINTE!
Raspunde

Andrei

Acum 9 ani

D-le Cindrea, apelez la aceasta formula de politete tocmai pentru a ma diferentia de LIMBAJUL de mahala CARE VA ESTE ATAT DE FAMILIAR dV SI ALESULUI dv. Va exprimati in spatiul public îndemnand electoratul din Sibiu sa voteze in functia de Presedinde un individ care ne vorbeste de bunastare, lapte si miere, care faptic se regasesc doar in statistici si nicidecum in buyunarul romanilor. Am stiut din totdeauna ca sunteti un diletant care ati incurajat prostitutia institutionala pe care încercati dar nu reusiti sa o coordonati. Mai mult promovati si sustineti în functiile de conducere, persoane care nu au nicio legatura cu competenta ci doar cu cat de scurat este fustita, ptr. a o putea da jos si mai repede. Acum, povestitine cate zile mai aveti de stat in fruntea rusinii, cu referire la Cj tinand cont de dosaru l pe care il aveti pe rol al ICCJ, privind conflictul de interse. Aveti dreptate ati vrea sa iasa miticu presedinde, ca de, poate mai prinde-ti un oscior de ros si Dv. Cand ve-ti mai aparea cu un alt articol la fel de impertinent ca si dv. voi fi nevoit sa dau si numele pipitelor la care am facut referire si care pot fi lesne de verificat daca mint sau nu. Si nu numai atat. O seara placuta, Ioane
Raspunde

hopa ciubarul

Acum 9 ani

Hopa ciubarul de cindrea a mai behait odata.Dinou ai fost neinspirat.Nu te tine dl sa stai in Sibiu daca tie rusine.Asa afirmatie trebuie sa fie TABU pt orice locuitor al acestui frumos oras.Oricum ti ai dat foc la valiza...Dupa alegeri cand va sta minim un 8 in fata la johannis pe sibiu te decapiteaza automat pinochio chiar daca incerci alaturi de popime sa influentzezi lumea de pe sate sa va voteze.Nici banditul din Ocna -Sibiului nu va mai scoate procente.
Raspunde

sibiu

Acum 9 ani

Mars la fundul lui ponta balbaitule, nici sa vorbesti clar nu poti, ma mir cum ai ajuns presedinte de consiliu, cat despre rusine ar trebui sati fie rusine de tine
Raspunde

JOS PSD

Acum 9 ani

JOS toti PSD-istii !!! TRAIASCA JOHANNIS !!! Haideti la vot cu totii, sa-i dam jos pe hoti !
Raspunde

sibian45

Acum 9 ani

Domnule Cindrea, noua ne este rusine de dvs in fiecare zi...
Raspunde

Lucian mandru sibian

Acum 9 ani

Iesi acasa oltene ca faci ardealul de ras. Esti un jeg al societatii democrate. Un descendent comunist pierdut in democratie. Imi este sila de tine si cei ca tine de la iliescu incoace.
Raspunde

alx

Acum 9 ani

Alcolistuleee dute ca tu ne faci de ras ....duteeee
Raspunde

Adi

Acum 9 ani

Mai tupeistule , nesimtitule, comunist ordinar, nu ti-e rusine mai groparul judetului ? Zi maaaa...nu tie Cindreo , din ce vad aici azi maine esti declarat persona non grata in Sibiu. Ai grija sa nu patesti ce a patit Motoc !!!!
Raspunde

Stelian

Acum 9 ani

\"Am fost mândru de domnul Ponta\" - sigur ai vrut sa zici \"conducatorul iubit\", \"liderul neinfricat\" - asta e din seria \"Partidul, Ponta, Romania\"
Raspunde

Alexandra

Acum 9 ani

Pfff... Cindrea, un epic fail. De 14 ani de zile saliveaza dupa postul domnului Johannis de primar... Si daca ii e \"rusine\" sa fie sibian, sa plece naibii de aici ca n-o sa ne fie dor de el. Eu una sunt mandra ca\'s sibianca.
Raspunde

IOI

Acum 9 ani

Cindrea nu a inteles ca trebuie sa se ascunda impreuna cu ai lui ca altfel face rau lui Ponta - da si noua sibienilor-. Poate ca il va obliga ANI ca altfel nu are obraz!!
Raspunde

Ovi

Acum 9 ani

Cindrea -> EJEKT. Sibienii voteaza Iohannis!
Raspunde

alin

Acum 9 ani

S-au trezit ACL-isti platiti sa comentez.Adevarul este ca ne-a cam facut de ras orasul Iohannis !!!Sincer sa fiu si mie mi-a fost rusine cand l-am auzit aseara la dezbatere.Rusine Iohannis
Raspunde

Lilu

Acum 9 ani

Un vechi proverb spune: DACA TACEAI FILOZOF RAMANEAI... Cindreo! mediteaza bine la aceste cuvinte...
Raspunde

T.H.

Acum 9 ani

Johannis nu esti pregatit pentru functia care vrei sa o ocupi! VICTOR PONTA PRESEDINTE!!!
Raspunde

Alex

Acum 9 ani

Rușine Iohannis! ! Ai fost praf!!
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

Aseară sasul mi-a confirmat ca nici pentru Sibiu nu cred ca este capabil! Nu poți sa nu cunoști Constituția României!
Raspunde

cip

Acum 9 ani

Panarama ordinara poponar nenorocit iti umbla alcolul prin vene in loc de singe nici n-ai sa visezi vreodata ce a facut Iohanes pentru sibieni si romani ingeneral.Esti un sarac neputincios ca ponta dute sa te linguseasca si pe tine cum face cu toti restu rominilor...
Raspunde

Alis

Acum 9 ani

Cel mai nepregătit candidat la Presedentia Romaniei din istorie!!! Rusine, rusine, rusine, Dle Primar.
Raspunde

Dracul

Acum 9 ani

bravo baiatul meu, te ia satana cand ajung la poarta si bati..
Raspunde

stampila

Acum 9 ani

Cel mai potrivit presedinte pentru Romania, este Ponta. Domnul Johannis este bun probabil pentru Sibiu si asta se datoreaza etniei din care face parte, cea saseasca. Nu ii este locul in fruntea Romanieii, oricat va veti screme. Asa ca: Presedinte, Victor Ponta!
Raspunde

costica

Acum 9 ani

Alin tie nu ti rusine nici cind ai gitul plin p--a sibienilor.
Raspunde

ha, ha,ha

Acum 9 ani

Brrrrrrrr oiţele tatii, nu daţi năvală, în Sibiu sunteţi10-15%, procent dovedit de ani buni.Ruşine Cindrea, demnitatea putea fi salvată cu o demisie de onoare.Însă.....
Raspunde

Broasca dilie sa trezit

Acum 9 ani

neata . eu spun in felul urmator . ca primar al unui oras care a fost in 2007 Capitala Cultural Si Europeană se pare ca a facut ceva dar nu vad sa faca nimic daca ajunge presedinte nu o sa faca mare brinza ca tre sa faca ce i.se spune de sus . si legat de dezbsaterea de aseara sa facut de rusine si ne.a facut si pe noi . Ponta tot ce a promis a facut si cred ca . o sa faca in continuare. Votati Victor Ponta . Este cea mai bona solutie. Voi ce spuneti ?
Raspunde

uaaaaa

Acum 9 ani

tare iohannis.ai inceput super azi...se desumfla xerox imediat.iohannis dupa ce i-a aratat lista cu ,, penalii\" din echipa lui ponta 38 la numar , mai ca l-a numit pe ponta -Ali-baba si cei patruzeci de hoti ..il mai punem pe cindrea si mazare si este exact 40.
Raspunde

un cititor

Acum 9 ani

doar sa confirm ca Cindrea este un om fara caracter, inconjurat doar de oameni slab pregatiti. la fel si varul sau de la Romgaz. din pacate din cauza lor PSD nu va aduce rezultate pozitive in judetul Sibiu.
Raspunde

scarbiti

Acum 9 ani

Multi dintre cei cu care sunteti inconjurat sunt niste oameni cu diferite necazuri personale de care d-voastra profitati si pe care ii manipulati. De unii va si bateti joc in mod direct si repetat sub masca unor binefaceri. D-zeu va va pune sa platiti in aceasta viata aceste lucruri. Mi-e mila de ce batraneti va asteapta. Dregeti ce mai puteti si nu va mai faceti alte pacate. D-zeu sa va dea minte si sa va indrume!
Raspunde

T.H.

Acum 9 ani

Prea slab Johannis in dezbateri .....prea ne\'pregatit!
Raspunde

uaaaa

Acum 9 ani

bv herr....V. Ponta: Aveţi trei cazuri. Trei oameni condamnaţi definitiv. Preşedintele CJ Botoşani, dl Ţurcanu, dl Tudor Chiuariu şi dl Akos Mora. Nu vreţi să şi faceţi ce spuneţi? Iohannis: Eu am cerut acestor colegi să demisioneze. Sunteţi de acord să votăm legea amnistiei? V. Ponta: Nu are legătură cu nicio lege, sunt condamnţi. Iohannis: Sunt 38 la dvs., trei la mine. Bv iohhi...ardel unde doare --------------------------------------------------------------------------------
Raspunde

maria

Acum 9 ani

Si mie imi e rusine ca faci parte din comunitatea sibiana. Am copilarit cu jegul asta De asa zisul Nelu Cindrea. Este foarte mojicsi fara scrupule. Isi bata nevasta de cate ori are ocazia avand in vedere ca are vre-o trei amante ca una nu-i ajunge. Una pe la protectia copilului alta ..........mai bine tac. Angajatii Consiliului spun ca este un terorist si se poarta ca un dictator cu ei. RUSINE>
Raspunde

uaaaaa

Acum 9 ani

daaaaa..dai in familia corupta......Iohannis: Mi se pare interesantă abordarea domnului Ponta. Mi se pare revoltător că acum câşiva ani politicienii corupţi se ocupau cu retrocedări. Domnul Hrebenciuc este cercetat, un apropiat al domnului Ponta, un domn Sârbu. Perfect...Yessss..ia foc pinochio...ce- si musca buza
Raspunde

hopa

Acum 9 ani

i si bate nevasta doamna?pai dc nul da ,,amarata,, in judecata?e buna cu amantele...cine l vrea pe asta de amant?ha ha
Raspunde

Pop Dan

Acum 9 ani

\"Mereti\" in sud. \"Traba\" sa va simtiti mai bine acolo. Nicio problema, nu va faceti griji... nu va simtim lipsa!
Raspunde

VR

Acum 9 ani

Preotul din Selimbar, la inmormantari face campanie PSD si indeamna oamenii sa voteze cu Ponta!
Raspunde

Dezamagitul

Acum 9 ani

Dle Cindrea rapid scuze sibienilor daca le accepta ca-i groasa rau .....
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

Rusine d-le cindrea,in locul dumneavoastra mai bine meditam inainte sa deschid gura.He auzim in 2016...
Raspunde

mircovici

Acum 9 ani

Domnul Cindrea a uitat ca in 2000 sasu l-a invins in mod clar la sefia primariei....cindrea mai bine ar spune ce legaturi are cu familia Bota....cum au pus mana pe terenuri, spatii, partia oncesti. Sa fim seriosi cu acest tip de politica promovata de psd. Chiar asa de naivi ne cred, ce dracu ne considera prostii lor? Sa spuna domnul Cindrea daca a demarat vreun proiect in calitate de sef al judetului...sa ramana ceva dupa el. Iar Ponta este catastrofa in tot ceea ce face si zice, consider ca Geoana era muuult mai pregatit pentru a candida la presedintie. Iar originea nu o are in gorj cum afirma el...doar a candidat intr-un colegiu acolo....e bucurestean cu tupeu. este omul care a lasat sotia pentru fica unui sef din psd....nu se face asa stimabile. Daca ajunge presedinte ne ducem pe ....sa fim siguri ca acapareaza toate institutiile statului. Iar lingaul sef al lui cindrea sa mai lase propaganda ca a ajuns de nerecunoscut. iar daca ii e rusine domnului cindrea ca este sibian sa se faca primar la valcea...e mai usor de acolo sa junga la studii la aiud.
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

A facut de ras Sibiul tantalaul asta de Iohannis prin prezentele lui jalnice la TV
Raspunde

15%

Acum 9 ani

Este scorul TAU in meciul cu Iohannis la SIBIU. DE ASTA SA-TI FIE RUSINE !!!!!!!!
Raspunde

@cindrea si ponticul

Acum 9 ani

Asai.Cindrea nu uita ce la pus jos Iohannis in 2000 si Ponta nu poate uita cine le-a pus..capac in 2009 mafiotilor PSD si lui Geoana..! Stie ca daca azi baronii PSD fac sant prin holurile tribunalelor si coada la puscarie, asta se datoreaza si voturilor romanilor din afara, care l-au facut pe Basescu presedinte, pe ultima 100 de metri, atunci cand nu se mai astepta nimeni(vezi faza cu \"Mihaela ,dragostea mea\")....! Si mai stie ca poate sa stea si-n..limba , ca pe romanii din diaspora n-are nicio sansa sa-i prosteasca cu minciunile si cu propaganda de la Antena 3..!
Raspunde

Magda

Acum 9 ani

Sa-ti fie rusine ca umbli cu ciordeala, Cindreo , nu ca esti sibian, de fapt ..... nu esti.......!!!!!
Raspunde

rusine basistilor

Acum 9 ani

rusine sa va fie, ca vorbiti asa!!! noi ne mandrim cu dl Cindera!! daca era Botesch eram vai si amar, uitati de lume, ca a facut numai pentru ai lui, dar dl Cindrea face pentru toti!!! si n 2009 s a \"pus capac\" PSD ului prin FRADUDA PDL ului!!! asa sa stiti! alegerile au fost castigate de Geoana, dar a fraudat Base in diaspora( un vot la 13 secunde)!!! a iesit in strada, ca el este presedinte inainte sa se numere toate voturile! de unde era el atat de sigur!?? oare!? m am saturat de frauda!! avem oameni bunsi si rai, si n stanga si n dreapta, dar cu a fost sub \"domnia\" PDL...dezastru. daca mai continuam ramanem fara tara! Base - Boc n a facut decat sa taie in stanga si n dreapta( spitale, pensii, salarii, etc..) si da, sunt care fac coada prin tribunale, dar ia uitati va si la lista pdl istilor si pn listilor!!! sa va fie rusine!! uitati va in curtea voastra si dupa in curtea vecinului!!! iar A3 n are nevoie sa prosteasca pe nimeni!! e ceva gen: muti vad, putini inteleg!! o mare parte din diaspora niic n ar trebui sa mai aiba voie sa voteze!! vreti sa locuiti aoclo??? atunci nu ne mai alegeti noua presedinte!!! Dle Cindrea mergeti inainte, suntem multi care ne mandrim cu dvoastra si peste 2 ani tot pe dvoastra va votam!
Raspunde

->99

Acum 9 ani

Diaspora sa nu voteze ? Atunci nici cei cu IQ sub 95 sa nu voteze. Adica tu si toata familia ta.
Raspunde

@99

Acum 9 ani

potzi sal votezi k numai are sanse.a fraudat voturile in nordul judetzului.a taiat panglica la proiectele bottesh,nimik altceva.acum sau cam terminat proiectele bottesch...ramane sa faca o pista de bicilete via teleorman care are tot anul 1000 vizitatori si in ziua votului hopa 20000...vraja marii pe uscat
Raspunde

adi

Acum 9 ani

Cindrea, iti e rusine? Treci la colt, nota 4. Data viitoare abtine-te, nu mai fa pe tine ca pute!
Raspunde

Felicitari Iohannis

Acum 9 ani

Ponta a devenit psihopat...sus Băsescu, Jos Băsescu.....băăăăăă Ponta, Băsescu și-a terminat mandatul, are 10 ani la Cotroceni, 9 treacă, meargă, dar ultimul excelent prin DNA și Justiție Română încurajată și protejată de la Cotroceni.....cred că și-n pat îi șoptești Dacianei=Băsescu, Băsescu.....ești tată stresat cu Băsescu......Ponta, noi mai guvernăm ceva prin România? Nu de alta, dar la pomenile din ultimul timp, vin romii din UE înapoi acasă. Ponta, să fie treaba completă fă rost și de niște moaște...Iliescu ar fi bun? Poate Ceaușescu? Multi se intreaba cum un individ ca Victor Viorel....(un om fara nicio calitate sau performanta) poate sa candideze la presedintia Romaniei. Explicatia: Sa ne uitam la acest partid PSD in care sunt totzi HOTZI Romaniei. Luati-i pe fiecare de la Ponta plagiator=hotz (inca nu le stim pe toate, poate fura cu mana altuia) pana la ultimul primar si veti gasi pe cei care: 1. Audistrus Romania; 2. Trebuie exclusi din politica si bagati la puscarie. Multi deja s-au \"conformat\". 3.Sa li se confiste averile; NU VOTATI reprezentaul hotzilor
Raspunde

@103

Acum 9 ani

https://www.youtube.com/watch?v=UE_isscYKVo
Raspunde

Ioan

Acum 9 ani

Rusine at trebui sa iti fie pentru camsustii sistamul comunist intr-un oras martir , Sibiu si ca in jurul tau stau numai lichele si puturosi care vor spaga si nu le pasa de comunitate sau de responsabilitati . De ce tot ce gestionati voi e pembutuci si semplateste in spagimin loc sa mearga baniimlabugetul local cue normal ? De asta sa va foe rusine hoto comunisti ce sunteti ! Dar latul se strange si zilelemva sunt numarate ! O ajungeti in celule langa hrebenciuc si voiculexu si altii , acolo unde va e locul !
Raspunde

BEN

Acum 9 ani

CONCLUZIA:CIOCU MIC!DACA TACEAI FILOZOF RAMANEAI!ASA PATESTE SI PONTA;CREDE CA DACA VORBESTE MULT VORBESTE SI BINE.DAR A FOST CA UN AVOCAT PROST CARE VORBESTE MULT SI SPUNE PUTINE INTR-O SALADE JUDECATA.ORICUM TOATA LUMEA STIE CA STATISTICILE SE FAC DIN CREION SI PIX SI NU SUNT REALE.CRED CA LA URMATOARELE ALEGERI CINDRE NICI SA TUNDA CAINI COMUNITARI N-O SA MAIPOATA
Raspunde

Sibian\'ul

Acum 9 ani

Se pun presiuni de la Bucuresti pe scaunul de presedinte, dl. Cindrea? Dupa rezultatul de la Sibiu. V-ati hotarat intr-un tarziu sa iesiti in presa, mai bine nu o faceati! Ati ranit multi sibieni care au avut incredere in d-voastra.
Raspunde

Motivul rușinii.....

Acum 9 ani

Klauss
Raspunde

negru de fum!

Acum 9 ani

votam ponta! basistilor! jegosilor!
Raspunde

Super motivul rusinii

Acum 9 ani

Ponta
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

La cei 99 la suta ne e rusine cu tine Cindrea .
Raspunde

sfat

Acum 9 ani

bai cindreo iti dau un sfat, voteaza-l pe Johannis, tu, familia si prietenii si dupa aia laudate ca l-ai votat pe ponta. Asa iti mai speli din pacate
Raspunde

...

Acum 9 ani

\'te-n***de betiv si de curvar. nici noi nu suntem mandri de tine. ai fost pe nicaieri si cand ai fost la somaj, esti pe nicaieri si acum
Raspunde

Nea Ion

Acum 9 ani

Domnule Cindrea, ne puteti spune cum ati ajuns la concluzia ca victor ponta este roman adevart din moment ce se trage dintr-o familie italiana si una albaneza ???
Raspunde

dan

Acum 9 ani

esti nebun ba estui nebun ....ai realizat ceai scos pe gurita ....
Raspunde

XXX

Acum 9 ani

DUTE DL CINDREA IN GIRGIU SI LA CALARAS SI TELEORMAN ACOLO TIE LOCUL CALD , MARS LA OLTENI
Raspunde

sorina

Acum 9 ani

Sunt din Pitesti, judetul Arges, un judet rosu , condus de baroni PSD anchetati de justitie. Ciuma/coruptia rosie ne-a ajuns pana in oase, ne imbolnaveste de la locul de munca pana la timpul liber cand doresti sa te relaxezi la TV si dai tot de ei. Peste tot sunt ei. Am intrat pe siteuri sibiene si ma doare cand vad sibieni care dau in Iohannis. Schimbarea vine de la voi, cei din Transilvania, care trebuie sa iesiti la vot in masa. Ma uit cu jind peste Carpati unde parca este o alta tara, a bunului simt si a decentei. Mi-as dori sa imi cresc copilul acolo. Schimbarea trebuie sa vina de la voi, dragi sibieni
Raspunde

Dan

Acum 9 ani

”Aseară în confruntarea electorală pe care am văzut-o toți, cred, a fost evidentă diferența de clasă dintre domnul Ponta și domnul Iohannis. Diferența de pregătire, diferența de abordare a problemelor României și dacă nu judecăm subiectiv, ci raţional nu există o altă variantă decât Victor Ponta. Îi îndemn pe sibienii cu rațiune să voteze un candidat care poate să ne reprezinte, un român adevărat” Din citatul d-nului Cindrea rezultă faptul că sibienii care votează Klaus Iohannis nu au raţiune. La primul tur de scrutin d-nul Iohannis a avut cam 70% din voturi în judeţul Sibiu. Dacă situaţia se repetă înseamnă că d-nul Cindrea a jignit majoritatea locuitorilor judeţului Sibiu. Concluzia e simplă: să vă fie ruşine şi să vă daţi demisia d-nule Cindrea!
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Sorina, înseamnă că tu nu ești regățeancă decât după poziția geografică și nu după structura ta internă. Lucru pentru care trebuie să fii fericită. Schimbarea trebuie să vina de la toți cei care gândim altfel decât ei, adică și de la tine, fii tare și încearcă să te impui, încet și cu răbdare, acolo unde ești. Și nu te îndoi niciodată de tine, tu ești cea în regulă, ceilalți sunt defecți.
Raspunde

pensionara

Acum 9 ani

Si noua sibienilor ne este rusine ca in Sibiu si ca in asa o functie exista un astfel de om ca Cindrea. Sa va fie rusine D-le Cindrea, pacat ca ati ajuns la virsta pecare o aveti si nu ati inteles nimic pana acum. Romani de pretutindeni votati Iohanis, daca doriti o Romanie libera si prosperitate pentru toti.
Raspunde

Cindrea grosul si-artagosuCindrea slutul si uratul

Acum 9 ani

Iti este rusine ca esti sibian? pai atunci, urmeaza-l pe ilustrul Numarator de Oua. Arata-ne ca esti barbat si arata-i lui Bombonel cat de mare este rusinea ta! Arata-i lui Iohanis si noua tuturor cum se fac lucrurile bine la Sibiu. Sa vedem, ca cel putin un bolsevic este capabil sa nu rateze! Poti, de exemplu sa o faci ca o provocare gen Ice Bucket. Si inainte de a polua solul cu hoitul tau, provoaca-l pe Ponta.
Raspunde

Cristian

Acum 9 ani

Oare v-a fost rusine si acum 2-3 saptamani cand v-ati angajat fiica la o sucursală a unei firme de stat din Sibiu? Oare ea a primit acelasi salariu de mizerie \'anuntat\' la AJOFM Sibiu, sau a avut parte de un tratament mai aparte datorita meritelor deosebite pe care le are? Si de ce va e rusine ? Ca de luni va trebui sa va cautati un loc de munca decent unde sa munciti pe un salariu de mizerie si sa si traiti bine ? Puteti \'emigra \' oricand din judetul Sibiu pentru ca oricum nimeni nu va vrea aici.
Raspunde

Jiji

Acum 9 ani

Domnule Cindrea, slabe sanse ca oamenii cu ratiune sa voteze cu Ponta; oricat de mult v-ati dori asta. De ce imi este mie rusine?: judetul sibiu se pare ca are multi oameni pe baricada opusa ratiunii si bunului simt, drept urmare va avem pe dumneavastra sef la consiluil judetean.
Raspunde

Unqiu

Acum 9 ani

Crede-ne Dle Cindrea, ca si Sibiului ii este rusine ca faci parte din comunitatea \"lui\"
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

cum 112?are fica mutantul asta?sper k nu seamana cu el ..o femei cu asa moaca cred k ar fii de groaza.... unde si a angajat fica?oameni buni scrieti ce stiti despre el.ieri sa scris k si bate nevasta,azi k si a angajat fica....da ti detalii oameni buni nu va fie frica.trebuie dat prin tribunale... nu l mai lasati inca 2 ani....jos FSN-psd
Raspunde

Dan

Acum 9 ani

Aseara mi-a fost rusine ca tu esti sibian. Iohannis a aratat cine este, iar ghunoiul pe care il ploconesti tu a aratat ca e un mardoi de Balta Alba cu vise de Salajan si Pantelimon. La fel cum a luat la #puie Mircea Badea (Ciobanul), asa o sa o ia si Monta la puie pe 16 !
Raspunde

@sorina

Acum 9 ani

Ma bucur ca si in zonele rosii sunt oameni ca tine cu ratiune care gindesc bine, Sorina si altora asemenea tie, incercati sa le explicati si stringeti in jurul vostru cit mai multi oameni pentru ca impreuna sa scapam de ciuma asta rosie care ne subjuga si ne tine in saracie de zeci de ani. Si voturile voastre conteaza foarte mult. NU VA FIE FRICA, COMUNISMU PICA. ... VOTATI JOHANNIS PTR. O ROMANIE EUROPEANA, PTR. VIITORUL COPIILOR NOSTRI.
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

Daca tot dati Banii Judetului (impreuna cu varutul Sitterli) Mitropoliei si faceti drumuri asfaltate pentru un schit cu un calugar, de ce nu veniti concret cu propunerea ca V.V. PONTA sa fie SANCTIFICAT, alaturi de Calugarul Sofronie de la Cioara, cel spanzurat in Oltenia ca talhar, sau Stefan, Voievodul Moldovei care \"iute la mânie si REPEDE VARSA SÂNGE NEVINOVAT\"?___Deci, SFÂNTUL Vasilij Viorelu Ponta, cu MOASTE de pupat la toate colturile si cu slujba mare in fiecare Biserica si in fiecare Duminica...Asa sa va ajute Dumnezeu...Aferim....
Raspunde

faust

Acum 9 ani

Cand IQ-ul e la nivelul primatelor ar trebui interzis prin lege sa votezi. S-a ajuns pana acolo, incat toate maimutele sudiste (cu sprijinul tiganilor) ce stau cu laba intinsa la kilul de zahar sa decida viitorul nostru si al copiilor nostri. Halal natiune !
Raspunde

Georg:___\"SIBIAN\" NU SUNTETI, ci MARGINEAN

Acum 9 ani

Am pus-o sus sa se vada clar...Locuitor pripasit in Sibiu, dar NU SIBIAN, ci MARGINEAN....Si inca unul din cei pe care si Marginenii ADEVARATI, ii ocolesc doua dealuri si-un munte.___ Ati dat sate intregi (case) TIGANILOR, deci nu Marginenilor le duceti dorul, ci stati sub doi Reji si-un Imparat...____ Nu am inventat-o eu, ci este deja FOLCLOR, vorba Ardeleanului: \"-De djeparte ni s-o parut ca-i om, d-apai nu-i decât un tzâgan\"...
Raspunde

ovidiu

Acum 9 ani

Tu te ai găsit sa vorbești***
Raspunde

sibianca

Acum 9 ani

RETARDATILOR, UNITI-VA! CORECT ERA, NE-A FACUT DE RUSINE, PLAVANUL ASTA AROGANT SI INCET LA MINTE. IN 2007, GUVERNUL A ALOCAT 50 MIL. EURO CA SA ,,SPOIASCA\'\' ASTA CENTRU. SI ANUAL 8 MIL. EURO PENTRU FESTIVALUL DE ,,BÄLCI\'\'INTERNATIONAL, DE ASTA NU SUNT BANI PENTRU SUD...
Raspunde

Georg:___Cindrea, PONTA & PUSCARIASII

Acum 9 ani

Cindrea asigura voturile tiganilor, iar PONTA este ales de PUSCARIASI:_____Victor Ponta a castigat cele mai multe voturi in 92 dintre cele 99 de sectii de votare la care si-au exprimat optiunea detinutii din PENITENCIARE si cei din centre educative ale Administratiei Nationale ale Penitenciarelor.____ ***www.hotnews.ro/stiri-politic-18516060-cine-castigat-primul-tur-alegerilor-prezidentiale-cele-99-sectii-unde-fost-arondate-penitenciarele-cine-votat-puscariasii.htm
Raspunde

poveste personala de familie

Acum 9 ani

Tatal meu il cunoaste pe cindrea(simple cunostinte), inca inainte de 89. Acum circa 3 ani s-au intalnit la restaurant Ileana, cindrea nici macar nu l-a salutat(raspuns la salut). Tatal meu a fost in cadrul armatei si fanfara militara...asta in vremea cand cindrea era ce?! Halal om...pana si la nivelul asta e dezastru. Normal ca nu mai saluta, cindrea e un mare kk in ploaie iar tatal meu un pensionar oarecare....
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

@122 spune exact unde si a angajat fica...haideti cu totii sa l indepartam pe acest specimen cat mai devreme...nu l mai lasati 2 ani
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

nevasta e la protectia consumatorului,amanta la protectia copiilor parca si ficasa?copii?verii?fratzi?neamurile?ajutatzi sa l desconpiram cat mai devreme pe FSN-ist
Raspunde

mita-pita-biciclista

Acum 9 ani

D-le Cindrea cind te duci in judet si vezi ca nu ai facut nimica, nu-ti e rusine?Cind ai iesit presedinde de Cj unde ai facut cheful cel mare, pe ce bani? Pe nevasta ta ai aranjat-o la OPC desi nu are habar de activitatea opc-ului.Ai angajat-o nesimtitule pe nesimtita ,desi grila era completa.Au trebuit saracii inspectori sa se bata intre ei pentru că unul a ramas pe dinafara. In acest joc a intrat si marele deputat Axente, iara unul care nu a facut nimica pentru sibiu si nici pentru judet,Domnule Cindrea ai luat toate terenurile comunelor de unde au plecat sasii , iei suventia de la stat si chirii de la ciobani.Oare cind te chema DNA-ul, inclusiv pe cei de la APIA Sibiu.rusineeeeeeeeee
Raspunde

eu

Acum 9 ani

sa va fie rusine domnule cindrea. daca mai aveti un pic de demnitate v-ati cere scuze pentru ceea ce ati declarant, dar din cate va cunosc demnitatea v-ati pierdut-o cu mult timp in urma.sunteti un om fara caracter. sunteti un nimeni. pacat doar ca va aflati intr-o pozitie pe care nu o meritati.
Raspunde

Ioan

Acum 9 ani

Domnule Cindrea, ne-ati furat si paduriile din imprejurimi, ati pus prietenii si familia in functiile de conducere, dupa umila dumneavoastra parere, nu sunteti cam NESIMTIT ?
Raspunde

Mihai

Acum 9 ani

Un nesimtit si jumatate Cindrea. Cum sa zici ca iti e rusine ca sibian dar mandru ca e de-a lui Ponta. Penibil. Si el a impartit tot judetul cu hotii lui din PSD. Peste tot in functiile de conducere in administratie sunt rude sau prieteni pusi de el. De-asta nu te-am votat in 2012, stiam cat de penal esti. Abia astept sa te salte DNA, nu mai e mult, plangeri sigur au fost, dar inca nu ai ajuns la coada.
Raspunde

Mihai

Acum 9 ani

De luni sibianii ar trebui sa faca proteste pentru o alta cauza: DEMISIA CINDREA SI HOTII DIN PSD. Din cauza voastra nu e tot judetul la nivelul care merita, la Sibiu v-a incurcat Iohannis sa furati tot si asta va deranjeaza.
Raspunde

adso

Acum 9 ani

Rusine sa iti fie ca existi domnule Cindrea. Pentru jeg s-a inventat detergentul... dar pe tine doar votul te mai spala... de tot.
Raspunde

@141

Acum 9 ani

Idem mihai...
Raspunde

hop

Acum 9 ani

neispravitu-le mie nu mie rusine ca sint sibian K Johannis face cinste Sibiului jegi ca voi ne fac de rusine,hotiilor !!!!!
Raspunde

Titi

Acum 9 ani

Trebuie ca te-au sunat de la Bucuresti bai jeg penal de te-au mustruluit de ai deschis gura mai comunist jegos.De rezultatul PSDului care la obtinut la SIBIU sa-ti fie rusine bai pupincuristule
Raspunde

*** PSD

Acum 9 ani

nu e nuci o problema ca acestui jeg PSD-ist i jena ca este din Sibiu ca oricum sibienilor le este demult jena ca el este din Sibiu.
Raspunde

puie monta

Acum 9 ani

Măcar de te-ar demite pesedistii, ciuma rosie și impotentule intelectual ce ești! Tare cu cei slabi și cățeluș în fata șefilor, ești unul dintre cei mai autentici comuniști. Printr-o breșă a istoriei ai ajuns în fruntea CJ, dar nu ești decât o eroare și nu vei fi nici măcar o erata.
Raspunde

Simona

Acum 9 ani

Eu zic sa nu mai iesi pe strada ca te scuipa lumea de te vede, nimenini nu te vrea la Sibiu, sibienilor le este rusine cu tine! Mars de aici! Esti un\"familist\"de rahat, hot si mincinos,de teapa lui Ponta, tot Sibiul te stie ca pe un cal breaz!
Raspunde

xxl

Acum 9 ani

Sunt de partea celor de mai sus care te trimit cat mai departe de Sibiu si daca se poate sa ii iei cu tine si pe cei pe care datorita tie au functii caci sunteti toti la fel niste perle neslefuite cu care nu prea ne putem mandri
Raspunde

*******

Acum 9 ani

**********
Raspunde

prenume

Acum 9 ani

Eu zic sa taci ... te.ai facut singur de ***. Cum e aia ... *daca taceai ...* ! Si ca sa ma descarc ... va doresc toate cele #€#£÷÷£ , si va mai doresc tuturor din psd si antena3 multa #€÷÷€÷e .
Raspunde

senatorul

Acum 9 ani

Cindrea, esti un individ fara principii. Ar fi cazul sa te retragi la stana! ...dute dracu la oi, magarule, taran barat!
Raspunde

ticalosule

Acum 9 ani

Esti un ticalos fara scrupule sa jignesti sibiul.sa dea domnul si dracul sa tzi vezi fetele in groapa si sa stai jelind cu popimea corupta in timp ce sefa opc de langa tine sa sio puna cu amantul.a ti intrecut cu mizeria de campanie electorala orice masura de bun simt.
Raspunde

Georg:___Niciun Comment pozitiv PENTRU CINDREA?

Acum 9 ani

Chiar, nimeni nu-i tine AICI partea Bulibasei-de-Judet? Nici macar tiganii carora le-a dat sute de case sasesti pentru ca sa voteze cu Pontin? Unul, mai, din 153...Dati-mi numarul de posting, ca eu nu l-am gasit...Asa de URÂT este de TOTI SIBIENII?
Raspunde

Lore

Acum 9 ani

Votati-l pe Ponta, caci altfel isi pierde domnul Cindrea scsunul :-) jos cu toate lichelele! Bine ca a fost Ponta pregatit cu tit felul de minciuni.
Raspunde

MAGY

Acum 9 ani

Nu cred ca cineva care conduce JUD.SIBIU - poate sa spune ca-i este rusine ca este SIBIAN ! RUSINE !Ce legatura are o confruntare cu rusinea ca esti SIBIAN ! Mie imi este RUSINE CA AM UN PRIM MINISTRU CORUPT ,PLAGIATOR SI MINCINOS la fel ca ACOLITII LUI !
Raspunde

xxl

Acum 9 ani

Ma mira mult comentariul doamnei ***** stim cu totii ca sunteti o doamna aratoasa dar nici chiar asa pacat ca detineti o functie care ar trebui sa dea exemle bune nu ca cele de mai sus pacat
Raspunde

@xxl

Acum 9 ani

?!?!?!?!?!
Raspunde

fredy

Acum 9 ani

am face bine sa ne unim si sa iesim in strada impotriva psd
Raspunde

calaul

Acum 9 ani

jegosule,, stim cine esat,,i nu uita
Raspunde

sibianul.

Acum 9 ani

Jegosule,tine-ti botul ala de iepure inchis caci din banii nostrii esti platit. PACALICIULE. !!!!!
Raspunde

brrrrrrrrr

Acum 9 ani

ce ai patzit magarule la ochiul drept?vezi daca inghiti prea multa viagra sa te dai barbat la amante?esti un jeg fara pereche....sa dea dzeu sa se aleaga praf si de fetele tale de la electrica...va vine randul porcilor
Raspunde

Egal

Acum 9 ani

Cu cine vei sarbatorii cele 89 procente luate de Iohannis la SIbiu? MUIEREA sau cu amanta? Piei chioratura penala
Raspunde

dan

Acum 9 ani

Dacă tăceai filozof erai de iasă iohannis te poți muta din Sibiu ca și așa umbrește pământ fraere
Raspunde

george

Acum 9 ani

de fam boța - Victoria serele dumbraveni avicola sb suruburi medias stie cindrea
Raspunde

ion

Acum 9 ani

Date dracu de pupa***ti-o spune unul din Poiana unde ati luat bataie in primul tur si veti lua si in al doilea.
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

Sa iti fie rusine ca existi!!!
Raspunde

SIBIU

Acum 9 ani

dispari vierme!!!!
Raspunde

Sicko

Acum 9 ani

Dacă vă e rușine puteți pleca oricând. Noi oricum ni-l dorim pe domnul Bottesch. Win-Win!
Raspunde

ioan

Acum 9 ani

Pleaca mizerie. Sa plece cu tine si toata familia ta, de la Medias!!! Sunteti jeguri umane!!!
Raspunde

happykiller!

Acum 9 ani

Pi...m-as pe dezbaterile tale! Ne mai enervezi mult cu demagogia asta de mare Sibian?! Marsh in Teleorman! Fii acolo mândru, hai pa!
Raspunde

Baba

Acum 9 ani

Sa fie rusine domnule cindrea ..ca inca mai vb niste aberatii ...ce ai facut u pentru sibiul asta nimica ai furat cat ai putut ..si de cand esti la putere ai numit niste incompetenti in functie...sa iti fie rusine ...
Raspunde

Puie Monta

Acum 9 ani

Te chis in freza bai oligofrenule.. sa te vad cu bani pe ochi si sa iti plang la cap.. asta iti doresc eu tine. Semnat: Un Sibian, nu ca tine.
Raspunde

Doru Schiau

Acum 9 ani

Urmatoarea locatie Aiud,sau Gherla ?? Ca acum,asa va faceti pedeapsa mai aproape de casa !! O sa te intilnesti cu multi dintre colegii de partid pe acolo !!
Raspunde

Diaspora

Acum 9 ani

Sibieni atacati din prima zii ciuma rosie...Si au batut joc de romania 25 de ani.Jos Cindrea cu toata familia din posturi bine platite,Besoiu...La teleorman cu ei..Azi proneste Revolutia adevarata...Succes fratilor.
Raspunde

ioc

Acum 9 ani

Eu zic sa te muti din sibiu, ai face tare bine!!!!!!!
Raspunde

zeze

Acum 9 ani

Dacă îți e rușine , poți pleca liniștit. Îți dă Zeze bani de drum. . Cât ai nevoie
Raspunde

Ady

Acum 9 ani

cine il tine pe asta sa nu plece...?chiar nu inteleg?cel mai penibil comentariu pe care il putea face cineva din administratia Sibiului
Raspunde

cora

Acum 9 ani

Ce mizerabil....divortat,recasatorit....cu amante...de ce mai este la CJ..?...schimbati-l....si sa fereasca sfantu sa ajunga primar....ca am puso rau de tot...un parvenit fara scrupule...de unde atata avere.....pe numele lui maicasa...care a fost muncitoare la Drapelu rosu....ce face DNA....? Trebuie putin vetificat si Cindrea....si inlaturat...
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

cindreo, era cat pe aci sa te impulece lumea pe strada!!! ascunde-te in vagauna din care vii, ca sibiul nu te vrea!!
Raspunde

trb

Acum 9 ani

Ar trebui sa va fie rusine domnule Cindrea, ar trebui sa le urmatii sfatul sibienilor care au iesit ieri in strada si sa va dati demisia
Raspunde

Centrala PSD

Acum 9 ani

Cindrea da ti demisia k ai facut comunistii de minune...Pe sibieni oricum k esti prost din nastere.La DNA cu el....Sibieni pe el...Unitiva contra PSD...Daca acuma nu dati cu ei pe jos o sa va para rau...
Raspunde

@182

Acum 9 ani

Nu te potolesti,vierme betiv bavarez....halt die klappe!
Raspunde

florin

Acum 9 ani

Cu jeguri ca tine, ca Ariton, ca Domnariu, Nicoara, si noua, sibienilor ne e rusine ca suntem sibieni. Dar avem incredere in DNA si in domnul Iohannis ca o sa faca curatenie si o sa mature cu voi, javrelor, pe jos.
Raspunde

selimbarean

Acum 9 ani

Noua ne este rusine ca suntem subjugati de o gasca de mafioti ! Muta-ti hoitul in Olt sau Teleorman impreuna cu Ponta, Dragnea si gasca voastra de penali. SI foarte important nu uita sa-l iei si pe vestitul mafiot care cotizeaza la partid Daniel Maricuta cu toata gasca lui (Elena Scumpu, Marius Grecu, ... )
Raspunde

vai de el

Acum 9 ani

Asta tot n-ainteles ca trebuie sa-ifie rusine cu aia pe care i-a pus in functii si nu stiu sa faca nimic, nici macar sa munceasca sau sa se trezeasca dimineata! Ca vin ultimii la birouri si pleaca primii, asta dupa ce au dat acte o raita pe la partid la pranz! si lasa-i tu pe romanii care generatii intregi au muncit pe branzi, ca nu sunt la prima generatie de sarantoci imbogatiti ca tine! Sunt clasa de mijloc a tarii , e normal sa-ti fie superiori! Ceea ce tu si neamurile tale puse in functii pe pile nu veti fi NICIODATA, pentru ca principala calitate a clasei de mijloc este ca poate sa faca primul \"milion\" cinstit, din ban pe ban si munca pe munca! La oi sau la birou, nu conteaza! Copiii lor devin clasa de mijloc!
Raspunde

victorie

Acum 9 ani

eu sunt mandru ca sunt sibian :)
Raspunde

mediafax

Acum 9 ani

Ponta si dragnea demisioneaza dupa ce anunta bugetul pt 2015.Cindrea demisioneaza pe loc.I si ia nevasta d ela opc si ficele de la electrica si se fac fermieri model in teleorman k au inceput micii sa le placa turistii din zilele de vot.Cand nu are miel de pasti o sai trimitem din marginime unul cu o nare sa papa si el si doamana unpic de carne
Raspunde

Alin

Acum 9 ani

noua nu ne e rusine ca suntem sibieni !!!!
Raspunde

sibiu

Acum 9 ani

Noua ne este rusine ca tu faci parte din comunitatea noastra !
Raspunde

monica

Acum 9 ani

pai ar trebui sa-ti fie rusine sa vb de iohannis pt ca tu nu ai fost instare sa faci nimic pt sibiu pecind sasul in itva ani de primar a facut sibiul capitala cultural europeana. Rusine cindrea sa-ti fie ca traiesti in SIBIU. Dispari cu Ponta si cu gloata de incompetenti din aceasta tara intr-o insula pustie ca poate acolo faceti ceva
Raspunde

@Cindrea

Acum 9 ani

Mana pe bata si sa mergem la sediul PSD sa le aratam noi mandri ca suntem Sibieni!!!!
Raspunde

@192

Acum 9 ani

ideea perfecta.felicitari.e timpul de fapte....
Raspunde

cindrea

Acum 9 ani

Aveti dreptate sibieni, subsemnatul Cindrea Ioan, declar ca am supt mult sa ajung unde sunt si nu ma dau batut.
Raspunde

Liliana

Acum 9 ani

Oare acum ce mai zice d-ul Cindrea. Este mandru ca este sibian?
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

fiiiiiiiiiiiii macar odata in viata serios cindrea ca domn nu te pot sa te numesc si da ti demisia.se pare ca pe voi neocomunistii numai ebola va starpeste de pe pamnt.ar trebuii urgent sa ti iei coada intre picioare .
Raspunde

alin

Acum 9 ani

Domnule cindrea,eu va propun sa va mutati din sibiu pentru ca noi tineretu o sa dam foc PSD\'ULUI de la radacina,nu as da 2 bani pentru dumneavoastra. Cu stima va salut.
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

ti am spus marlanule cand te a miruit popa streza la catedrala ca ti da miruirea finala ca lui nea ilie....punete bine cu el sa ti tina un loc bun la parnaie...sanatate popa streza si sa mai impartzi cateva cruci saguna...cum le dai cum ii inhata dna-ul in cateva luni....nu cumva esti tu seful dna smecherasule dei ghicesti pe toti coruptii?
Raspunde

Sibian Mandru

Acum 9 ani

Eu ma tot intreb... Domnule Cindrea, seara cand te pui in pat si inchizi ochii... ce-ti spune constiinta?
Raspunde

bb

Acum 9 ani

jegule du-te dracu cu nevastata aia alcolista care se crede mare sefa la opc jegurilor si zdrente ce santeti sa plecati dracu din sibiu cu toti hoti care santeti va stiti care santeti
Raspunde

Cel mai frumos Oraș Sibiu

Acum 9 ani

cindea , asai ca te-ai ofticat ? O sa se construiască pușcării pt voi , va ajunge din urma si o sa plătiți , gata ați fost porci 11 luni (25 ani) acum e luna 12a luna de tăiat .:)
Raspunde

Mari Popa

Acum 9 ani

Sunt mandra ca sunt sibianca ,iubesc sibiul si pe sibieni dar urasc caracterul jegos all persoanelor de genul lui Cindrea
Raspunde

ilie il invita pe nelu

Acum 9 ani

Nelule te invita nea ilie....mai are loc in celula si pt tine...Eu îti pun la dispozitie un bidè sa-ti speli clanta miserabilà hahalerà a armatei rosii psd-ista. Romànii \"albastri\" v-au dat o lectie, aroganta, mistocàreala, bàtaia de joc fatà de votul nostru a celor din diasporà ....v-am ràspuns \"PuieMonta\"! Acum a venit randul pt capuse ca tine
Raspunde

Zorro

Acum 9 ani

Mai Cindrea..esti un gunoi ordinar.Du-te la ai tai in sud,si lasa-ne;ne facem pacate daca scoatem din vocabular ce cuvinte meriti.Imi e scirba de tine!!
Raspunde

trist

Acum 9 ani

esi acasa
Raspunde

Diaspora

Acum 9 ani

Sa va fie rusine ca sinteti sibian, domnule Cindrea, cu mentalitatea d-voastra nici nu meritati acest titlu de Sibian !!!
Raspunde

Sibian

Acum 9 ani

Si noua ne este rusine ca dl.Cindrea este sibian.
Raspunde

Adi

Acum 9 ani

\'ugaciule!!
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

huhu..nelu ce faci?i ti pregatesti vazila cu izmanute sa nui fie frig la nelu in celula?mai mai ce baiat cuminte ai devanit de azi...pic sa nu te deochi...gata cu declaratiile..?..te ai faultat singur...vezi daca nu ai creier si vorbesti fara sa o interbi pe mamica?neluuuuu...te asteapta ilieeeeeeeeeeee
Raspunde

Cugir City

Acum 9 ani

dar astazi 17.11...cum te simti?!!...cand Fonta a luat sub 20 %in Sibiu?
Raspunde

Gabila

Acum 9 ani

hahaha, ce ma distrez citind astazi comentariile pontacilor :)))) ati pierdut bai prapaditilor si sa va luati naibii sediul ala de kk psd din Sibiu ca ne PATATI orasul! ;)
Raspunde

ilie il invita pe nelu

Acum 9 ani

cf nelule?pregatesti prajituri si cozonac pt colindatorii de la DNA?te astept nelu.nu voi uita k suntem sibieni...te las in fata fara ,,alifie,,...sa te simti sef
Raspunde

vionik

Acum 9 ani

ai dreptate si tu si el sunmteti oameni de stat ,de furat,nu de lucrat,papagalilor
Raspunde

ioan82

Acum 9 ani

daca 213 persoane te trimit la culcare este cazul sa te duci sau mai bine emigreaza in China ca acolo este pentru trandafiri .
Raspunde

claudiu

Acum 9 ani

dupa parerea mea PSD-ul trebuie ,,smuls din radacini,,ca o buruiana si scos de pe scena politica,pentru a se putea ,,cultiva,,mai apoi pe aceasta ,,parcela,, numita SCENA POLITICA doar oameni cu bun simt si bune intentii pentru aceasta tara minunata .BATALIA CONTINUA,sa fim CU OCHII PE EI.
Raspunde

cris

Acum 9 ani

cu atata stiti sa va ocupati spaga,coruptie minciuni,puneti oameni in functii care nu sunt apti si habar nu au sa lucre atata timp cat nu pune osul pe lucru nici nu poate sa conduca sau sa fie apreciat de angajati,toate viniituriile vor scaun de director, rusineeee
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

Pentru batjocura şi umilinţa la care i-a supus pe propriii cetăţeni, cărora le-a încălcat dreptul fundamental de vot, acest premier iresponsabil trebuie să plece.Odata cu el pentru jignirele fara pereche SIBIULUI SI PENTRU lucrul slab ce este obtinand sub 20% Cindrea trebuie urgent sa si dea demisia
Raspunde

wtf

Acum 9 ani

a inviat boul de Cindrea pe Facebook si apreciaza declaratia Olgutei de la Craiova ! Tupeu Maxim ai IOANE dar acum urmeaza alegeri ptr primar in Sibiu si cred ca mai pierdeti o data !
Raspunde

@All the losers from this site

Acum 9 ani

Bai vitejilor,daca mai aveti ceva barbatie si demnitate in voi mai terminati cu injuraturile si bataia de joc la adresa unei persoane(n. cinstea)...nu ca n-ar merita-o!totusi ala nu e barbat care da din toate puterile intr-un om cazut deja la pamant...in rest ,o seara placuta tuturor!
Raspunde

Io

Acum 9 ani

Si uite asa ti-ai mai luat putina Puie, ca si Monta al tau, hahaha
Raspunde

@219

Acum 9 ani

asa este.sa si dea demisia si atunci nu mai da numai DNA in el.pana nu demisioneaza nu este ,,batut,,si la pamant.mai are si tupeu sa dea like la nesimtita din craiova...a ti vazut declaratiile ei de azi?
Raspunde

Sabin

Acum 9 ani

Jeg de fosila putrezita ce ești tu cu Olguta cu tot!
Raspunde

liviu

Acum 9 ani

Ar trebui sa te muti in Craiova acasa la ***de Olguta jegule Sibiul nu te vrea
Raspunde

M!_! IE CINDREA

Acum 9 ani

CINDREA NU UITA VA VENI SI VREMEA TA , LA PUSCARIE VEI STA
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

inca nu ti ai dat demisia dinozaurule?sibieni cat timp mai suportati acest specimen comunist?cat timp ii mai permiteti sa si bata joc de un intreg judet?chiar nu aveti deloc sange sa l rasturnati?nevastasa e sefa la opc...ficele la electrica...tot familonul pus pe salarii grase de bugetari...va meritati soarta daca si acum il mai suportati.vina deacum incolo este a voastra a tuturor sibienilor
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

pana nu se indeparteaza de la putere,guvern,parlament,conducerea institutiilor statului toti politicienii(indiferent de culoarea politica) si acolitii lor care ne fura si batjocoresc de 25 de ani incoace nu se va face nimic,din nu poti face bici si nici nu-l poti face sa pocneasca fara sa te stropeasca.Si pe langa indepartarea tuturor politicienilor ar trebui ca multi romani sa-si schimbe mentalitatea infecta care o au,ca pana la urma conducatorii sunt la caracter aidoma celor care i-au votat. Vrem sa vedem arestarile in dosarul KAI MUNAZ GAZ Vrem sa aflam ce pedepse primesc cei care au masluit licitatiile OLTCHIM, CFR MARFA, BECHTEL. Vrem sa-i vedem in tribunal pe : Ilie Sarbu, Hrebenciuc, Ilieascu, Nastase, Ponta, Sova, Mazare, Tarficeanu, Melescanu, Corlatean, Cazanciuc, Nita, Ciorbea, Voiculescu si toate lichelele comuniste, care jefuiesc tara de 25 de ani. JOS COMUNISTII, afara PSD din Romania
Raspunde

goguta

Acum 9 ani

Ma intreb cu ce am gresit noi sibienii sa avem \"oroarea\"de a va auzi vreodata numele dvs.si al partidulului pe care il reprezentati cu atita sirg si nesimtire!Dimineata cind va barbieriti si va vedeti chipul in oglinda poate veti avea decenta sa va fie rusine de tot ceea ce ati facut in viata dvs ca \"om politic\'
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

nelule cf?n ai citit cometuriel de ieri ca te cheama nea ilie?da fuga repede pana ai locul cald ca o sa fie inghesuiala de craciun...sau vrei langa voiculescu?...ia spune adevarul
Raspunde

cindrea

Acum 9 ani

ar trebui sa spui despre tine ca esti un ticalos, iar noi sibienii ca ne este rusine ca te dai sibian.
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

no ce faci ma nelule?te ai predat?inca o zii si nu ai demninatea sa ti dai demisia?cat sa mai astepte lumea?poate li se termina rabdarea si vin si te salta deacasa?vrei circ ca ponta?chiar nici un gram de bun simt numai ai.stai pitit pe burta si faci pe melcul...e frumos?te dadeai barbat pana duminica seara...
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

Alegatorilor nu le-a fost rusine sa-l aleaga. Le este rusine de cum s-a dus buhu-n lume cu Alegerile din Diaspora, deci EUROPA, America, Canada, organizate de Grupul Infractional Terorist....Rusinea LUMII, in toate mass media si la toate guvernele pusa lata-n strada ca o ***beata...si CRIMA de a priva pe cineva de DREPTUL la VOT...Asta IMAGINE propagata..._____Daca trei iti spun ca esti beat, meri si te culca...
Raspunde

isav

Acum 9 ani

Mizerabil, pupator de cu.....uri pesediste, noua sibienilor ne e jena cu tine jeg ordinar.
Raspunde

na na

Acum 9 ani

Na acum sa va vedem sibienilor daca il dati jos pe cindrea. motive sunt o gramada dar nu are cine sa o faca.cazan cu turcana numai latra dar la fapte sunt zero.macar un protest de o noapte in fata casei si ar fii bine.asta rade cu olguta de voi.
Raspunde

goguta

Acum 9 ani

Bre Olguta fata, da fa gata si tu la Craiova ***ele alea de giratorii ca nici dracu nu mai intelege cine si cum circula pe acolo si dupa aceea cere-ti voie sa vorbesti de Sibiu si de Klausy.Si mai deschide-ti si voi altceva decit magazine sh si baruri de noapte.Iti dam derogare sa vii intr-o vizita de instruire la Sibiu dar numai cu insotitor pt a fi siguri ca nu ramai dracu si tu acilea ca alte sute de sarantoci de olteni pt ca aici pt voi este occident ,fa Olguta fata.
Raspunde

goguta

Acum 9 ani

Ca bine le zici bai na na, sa speram ca le va veni vremea si la combinatorul ala si la parasuta de Botosani care cica s-a gasit ea sa ne reprezinte.La gunoi cu toti nemernicii PSD-isti si Basisti.
Raspunde

ilie caranpixu il invita pe nelu

Acum 9 ani

nelu hai odata ca o incurci in sibiu...hai ca am locul bun..te tin intre mine si nastase nopatea sa nu ti fie frig....alifie numai avem dar tzie stim ca nu ti trebuie...la tine merge si fara
Raspunde

goguta

Acum 9 ani

Bai Nea Nelu,care face si desface in tot judetul,cind te-a plesnit IPS Laurentiu Rupatorul de Mitropolii cu Crucea Andreeana .nu ti-a fost rusine ca esti sibian? Nu v-a fost rusine la amindoi sa rostiti numele lui Andrei Saguna Fauritorul?Sau poate ati pus amindoi de o incataleala, ca tare va mai plac incatalelile la amindoi jegosilor in haine scumpe ce sunteti!
Raspunde

goguta

Acum 9 ani

La ce *** ai mincat bai Nelutule v-ati garantat aproximativ 3 procente la viitoarele alegeri locale.Cred ca nici beizadelele voastre retardate si puse in functii despre care habar nu au nu vor mai vota minunatul vostru partid.Daca mai aveti cumva inspiratia de a-l baga la inaintare pe acel Orlatan cu trofeeul lui incestuos s-ar putea sa deveniti campioni intergalactici ai votului universal si sa reusiti uimitoarea cifra de -3 procente.
Raspunde

unu

Acum 9 ani

Nenorocit ordinar contrafacut (made in china) acum vei vrea sa fi si primar in Sibiu....ten mata
Raspunde

Ionut

Acum 9 ani

Ba Candrea stai linistit ca iti vine randul si tie si la toti pesedistii sa fiti trasi la raspundere,sa vezi cum se face dreptate si adevar printre oameni...vezi ajunge cu totii dupa gratii ca nu o sa va mai mearga cu furatul...si dupa in nord acolo la popi ca ati invatat voi pesedistii sa faceti crucea de la stanga la dreapta :))) jegule...pleaca din sibiu ca daca te vedem te incaltam
Raspunde

Ion

Acum 9 ani

va plangeti de Cindrea?? nu l-ati votat voi sibienii? Bottesch nu va era destul de bun dupa atatea realizari. Si mai ales ca e om absolut corect si cinstit. Da na... nu era ortodox...
Raspunde

virgil

Acum 9 ani

Dute la tine in oltenia si bucurate de Olguta ,sa-ti treaca
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

Ar trebui sa va fie rusine ,ce rau va facut Cindrea bai fraierilor? Aveti un limbaj de mahala si va mai mandriti ca sunteti Sibieni? dati dovada , dar ma rog se vede dupa limbajul care il folositi ce caracter aveti.
Raspunde

jos penalul

Acum 9 ani

Jos penalul de cindrea. Dovezile sunt voturi manipulate denigrarea sibiului jigniri la adresa primarului nepotisme prin angajarea nevestei sefa la opc si a ficelor la electrica a altor neamuri la romgaz lipsa de proiecte pt judet minciuni electorale a la ponta. ...e cam destul..si mai ales lipsa bunului simt de a demisiona cand sibienii nu l doresc....
Raspunde

demisia

Acum 9 ani

neluleeee....neatzaaaaa....cf?nici ieri nu ti ai dat demisia?n ai vazut k si ponta si a luat concediu? asteptam demisia..nu uita...jos hotii
Raspunde

Roco

Acum 9 ani

Esti cel mai mare jeg pe vare l-aavut sibiul sa te vedem in puscarie PSDistule rusine sa-ti fie ca esti intr-un partid de hoti si corupti.
Raspunde

demisia

Acum 9 ani

Oare de ce in Romania nu există un Consiliu Naţional de Combatere a Lichelismului?Si un Consiliu de Combatere al Nepotismelor SAL AGATE ODATA PE PENALUL DE CINDREA?cat timp mai stai pasivi sibienilor?DEMISIA cindrea ,nevasta si fetele,besoiu,corlatean ochi de peste mort....si toata ceata de hoti....
Raspunde

demisia

Acum 9 ani

cf nesimporcule de cindrea?inca nu ai inmanat demisia?cindrea, du–te acasa parvenitule!. vremea ta a trecut. e timpul sa iesi la pensie dinozaure...abia ai mai mult timp de amante........
Raspunde

dominiq

Acum 9 ani

Ne este rusine noua sibienilor ca suntem concitadini cu acest domn caruia acum 2 ani i-am acordat / oferit sansa de a deveni presedintele Consiului Judetean. Speram ca va face macar 10% din toate promisiunile facute. Dar a facut exact atat cat ar fi facut si Ponta daca ar fi reusit sa ne pacaleasca....asa fac toti PSD-istii, asta este doctrina lor de partid.
Raspunde

250.

Acum 9 ani

Tare simpatic, tovarasul asta. Sa aduni 250 de comentarii... Altii nu aduna atatea like-uri.
Raspunde

Ponta :))))

Acum 9 ani

Domnule Cindrea, pardon, ba*** Tu unde draq te crezi? Atata mojicie nu am vazut de mult la cineva. Adica noi Sibienii suntem prosti si tu foarte destept? Sunteti o natie de retardati toti psd isti
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

neatza penalule de cindrea....ce faci cu demisia?vezi k au trecut 5 zile si deja intinzi coarda...pana la urma o i ei si in bot cand te scoate lumea afara din sibiu.ia la pensie cu tine si scuteste sibiul de hoitul tau penal.....nu uita pe vaca de la opc si fata de la electrica angajata ultimele saptamani....
Raspunde

babanu

Acum 9 ani

ESTI PENIBIL DOMNULE cindrea. SA NU MAI SPUI NIMANUI CA ESTI SIBIAN. NU FACI CINSTE ACESTUI JUDET. GATA VA TRECUT VREMEA, SUNTETI DE DOMENIUL TRECUTULUI.....
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

Ce faci penalule? Ai inmanat demisia?nu te uiti prin jur sa vezi cum da dna pe jos cu lichelele ? Nu uita si demisia la tanti de la opc
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

60.000 SEMNATURI aici= DEMISIA?__NU cred, pâna acum numai 251 sunt CONTRA lui...Poate sa doarma ZIUA linistit...In oglinda nu are imagine...
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

nelule cand rezolvi cu demisia?nu vezi ca 20000 de oameni au citit deja aici?nu ti ajung peste 250 de comneturi de sanatate?chiar vrei sa dea astia cu tine prin sibiu?daca nu doresti circ i ati argatii de besoiu si colatean ,neavsta de la opc si fata de la elctrica si da tiva urgent demisia.....de ce va e frica nu scapati oricum...hai sibieni pe el cat mai suportati aceasta ignoranta?strada masinistilor
Raspunde

brrrrrrrrrr

Acum 9 ani

brrrrrrrrrrrrrr nelule......sa facut noapte....brrrrrrr cred k vin si te salta....brrrrrrrrrrr
Raspunde

cindrea catre sibieni

Acum 9 ani

nu aveti curaj sa veniti la mine pe masinistilor si nici nu va bag in seama...eu sunt bine,fac smecherii,nu fac nimic pentru sibiu si neavsta o tin la opc sefa ,fata le electrica...ia sa vad cine are curajul sa ma opreasca?sigur cazanel nu....ha ha sighiu miemi mere bine si daca mie rusine de voi
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

neluuuuuuuuuuleeeeeeeeee....ai rezolvat cu demisia?
Raspunde

cindrea catre sibieni.

Acum 9 ani

Ce aveti cu mn? Ia plecati voi din sb.eu sunt sefu si chiar saca nu va respect fac ce vreau in sibiu.si nevasta o sa ramana la opc si fica la electrica si cei de la romgaz la fel. eu cu besoiu si corlatzean imi fac smecheriile in continuare si rad de voi k asa meritati.ce i daca dau like la olgutta pe facebook cand batjocoreste romanii? Si eu va batjocoresc.ia sictir k s cel mai tare
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

c f nelule?nici azi n ai semnat demisia?,,,,se pare ca lichele ca tine nu inteleg in se societate traiesc si vor tetru si circ...sigur o sa l ai curand incompatulbilule.... se povesteste prin oras k nici amanta L nu te mai vrea...drum bun spre rahova
Raspunde

dragnea si ponta

Acum 9 ani

nelule nu te lasa...dai in masa de sibieni.....si asa nu au curaj sa te dea jos....dai bataie si umple buzunarele cat mai poti...
Raspunde

jos psd.jos cindrea

Acum 9 ani

Cindrea si psd ul stie să fure, să mintă, să prostească lumea, să facă trafic de influență și abuz de putere, să facă numiri politice în funcții publice, să-și angajeze familiile în poziții comode(opc.electrica,romgaz), indiferent de competențe. Ăsta este psd-ul condus de Cindrea în Sibiu.Mai suportati SIBEINI?
Raspunde

cindrea catre sibieni.

Acum 9 ani

Gura ma halaleleror de sibieni ca va scot din judet pe toti. eu sunt sefu aici si daca na ti votat cu ponta cum v am spus eu , vadim, tziganii si bor ul sa va fie rusine.
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

DEMISIA Lichea penala urgen k faci sibiul de rusine
Raspunde

DEMISIA CINDREA

Acum 9 ani

Tovarase cf?DEMISIA LICHEA PSD ISTA...
Raspunde

geo

Acum 9 ani

nu stiu cum poti sa spui asta acum,ori vrei cumva sa iti speli toate hotiile care leai fcut pina acum mai caghebist si comunist inputit care esti ,acuma este timpul sa dati socoteala de tot ce nu ATI FACUT PENTRU ROMANIA CI NUMAI IN INTERESUL VOSTRU SI AL GASTI DE GOLANI DIN GUVERNELE ROMANIEI AR TREBUI SA FITI ARSI PE RUG CA PE IOANA,DARC SI SA VI SE CONFISTE TOT CE ATI FURAT DIN BUZUNARELE ROMANILOR
Raspunde

demisia

Acum 9 ani

Demisia oligofrenule...Si toata averea ilicita confiscata...nu uita nevasta de la opc care a prins postul fara nici un concurs ,fica de la electrica si restul......
Raspunde

DEMISIA CINDREA

Acum 9 ani

demisia lichea comunista..campionul la nepotisme
Raspunde

demisia

Acum 9 ani

Hai nene cu demisia si fii barbat macar odata k nimeni ju te a vrut si nu te vrea in sibiu. valea pramatie la teleorman sau la olguta
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

hai zdreanta curaj si ia ti viteza din orasul si judetul unde ti e rusine...nu uita de tanti de la opc,amanta,pleazna de ficata de la electrica si romgaz..valeaaaaaaaaaaaaa
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

neluleeeeeeeeeeee.....cf?vad k ti dau numai commenturi prietenoase oamenii...cat tupeu de comunist parsiv ai sa nu ti dai demisia...oricum ajungi la parnaie...
Raspunde

ilie il invita pe nelu

Acum 9 ani

hu hu nelule....hai odata k se inghesuie psd istii peaci prin parnaie ...ar fii fain k noi sibienii sa avem acceasi celula.....o sa am grija de funduletul tau gras
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

nu te mai chinui nene in sibiu daca tie rusine...hai valea.... îmbătrîneşti urît tovarase cindrea(vad ca ti a cazut ochiul rau)! Nu mai mînca cacao si viagra sa te dai tare la amata L, vezi de smecherii si nepotisme ca te salta dna -ul cat de curand...
Raspunde

sibianu

Acum 9 ani

aseara iam dat patru numere la gagica mea si sunt mandru. in fiecare seara sunt mandru ca sunt sibian.
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

cindreooooooooooo....pute a demisie.....taio din sibiu daca tie rusine....si sibienilor le este rusine cu tine...hai dna si aiudul
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

demisia nelule si laso balta la sibiu ca nu faci numai rau.....
Raspunde

brrrrrrrrrr

Acum 9 ani

BRRRRR ordinarule...numele CINDREA e CORUPTIE, INCOMPETENTA,NEPOTISME SI MINCIUNA.DEMISIA
Raspunde

hopaaaaaaaa

Acum 9 ani

jegosule chior stim cine esti.....demisia si taiooooooo din sibiu...nu uita vaca de la opc si oaia de la electrica...dc vrei poti sa ti iei si amanta cu tine . saltele k ,,L,, sunt destule in sighiu
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

cf nelule?nici azi demisia politrucule chior?vrei sa mai tzii de ciolan pana te salta dna k si pinocio si olguta ?luavar drek de ticalosi ca sunte ti mai rau decat ciuma
Raspunde

greuceanu

Acum 8 ani

Bai jeg penal !!! Bai hoit împuțit !!! Bai Ploșnița societății !! Plecați bai din România!!! În Africa , în îndia !!! Deșii cred ca , nici oamenii aia nu merita să îi pedepsim cu voi
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus