Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Tudor Gheorghe, in concert: Ce blestem pe noi, sa avem un presedinte care chinuie limba engleza si acum, unul care chinuie limba romana

Înainte de un concert pe care în are în orașul Roman, Tudor Gheorghe a afirmat într-o conferinţă de presă că românii au fost martorii unei mari manipulări, cu ocazia ultimelor alegeri. „În general, românii spun ce aud că li se spune. Eu umblu prin toată ţara, mă întâlnesc cu tot felul de oameni, la toate nivelele . Senzaţia mea este puţin altfel…Nu-i niciun fel de revoluţie. Probabil o să ne dăm seama de ce s-a întâmplat şi cât de senzaţională a fost manipularea asta.. Pentru că a fost o manipulare…Am toată stima pentru domnul Iohannis„, a spus Tudor Gheorghe, citat de activenews.ro.
În concert, însă, Tudor Gheorghe s-a dezlănţuit la adresa preşedintelui Băsescu, despre care a spus că vorbeşte „o englezã de vaporean, care acostează la Amsterdam şi ştie să întrebe unde e strada aia cu felinare roşii”. Despre rezultatul alegerilor, Tudor Gheorghe a spus că este un blestem. „Ce blestem pe noi, să avem un preşedinte care chinuie limba engleză şi acum dăm de unul care chinuie limba română?”, a spus el stârnind aplauze în sală.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Tag-uri: Tudor Gheorghe

Vizualizari: 907

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

49 comentarii

sibiu

Acum 9 ani

Oricum iohannis vorbește mai corect limba romana decid un pupator in c u r u l lui ponta care se numește t.gheorghe oltean.
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

Muica, tu esti neam de clota si-asa cum zic altii lasa politica pe \'sama\' lu\' ponta si mai cinta cit mai poti...Politruc Psd ist...Credeam ca la Tudor Gheorghe doar muzica e mai veche. Se pare ca si mentalitatea
Raspunde

uaaau

Acum 9 ani

ce prost esti! sasu\' vorbeste mai corect ca romanii!
Raspunde

@@@

Acum 9 ani

toate cotofenele bolborosesc cand l-i se ia tichia lucitoare ! :))) todor gheorghe draga, sau cum te cheama, nu stiu cin\' te mai asculta...da esti mai varza ca alexandra stan sau alea de la blondy :))
Raspunde

gabi

Acum 9 ani

Cele mai sigure oferte de lucru! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este ***! Castigurile sunt garantate! *** care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, *** \"Info\" la adresa de email: [email protected]
Raspunde

muica

Acum 9 ani

daca taceai, artist respectat ramaneai. in troaca te-ai bagat, porcii te-au mancat.
Raspunde

sb

Acum 9 ani

te asteptam si la Sibiu sa te apla-udam si noi putin.
Raspunde

ION

Acum 9 ani

Ghiuri Pascu a avut dreptate esti neam de traista, nu meriti sa mai cinti balade rominesti esti de doi bani
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

Tudor Gheorghe...un oltean nesimtit si plin de el!
Raspunde

Tony

Acum 9 ani

Io v-am mai zis ca se impune o dezOLTENIZARE a intregii tari. Prea multi impostori, fomisti, incompetenti OLTENI la butoane.
Raspunde

Magda

Acum 9 ani

Esti un idiot TG ! Ti-e ciuda , esti invidios pe Johannis, n-am crezut niciodata in vaitaturile tale psd-iste ! Du-te la masa lui Ilici, si a lui Tonta ca ei au acum nevoie de descintecele tale ! RUSINE sa-ti fie !
Raspunde

Lilu

Acum 9 ani

In Biblie scrie ca: mai mult conteaza sfarsitul lucrului decat inceputul lui. Ce urat sfarsec unii ca Beligan si T.Gheorghe, pacat... MANDRIA MERGE INAINTE CADERII...
Raspunde

Andrei

Acum 9 ani

Ca roman, in special ca sibian, imi doresc sa tot am parte de asemenea blesteme.
Raspunde

je

Acum 9 ani

sa-l primim cum se cuvine pe TG in Sibiu, zic...
Raspunde

Sibian

Acum 9 ani

Abia astept sa vi la sibiu.......am pregatit cofragul cu oua
Raspunde

Dan

Acum 9 ani

Mai mare rusinea ce zice, dar el vorbeste romana literara - Johannis vorbeste mai corect romana decat multi politicieni din Buc
Raspunde

Nick

Acum 9 ani

Intre romana ta presarata cu opinii gratuite si comentarii stupide in timpul concertelor, prefer romana eleganta, de bun simt a D-lui Iohannis, de la care matale ai MULT de invatat. Iar daca nu -ti vezi de treaba, te depaseste si la muzica...!
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

Cat a costat biletul la concertul prazarului? Ar trebui ca toti sibienii care l-au cumparat sa faca o \"donatie\", adica sa-l lase cu sala goala. Si da, ar trebui sa-l intampinam cu oua si rosii stricate IN FATA SALII SINDICATELOR. Inainte de `90, tanguia \"balade\" de preamarire, acum behaie cat de mandru-i ca-i oltean. Muicaaaa... Haideti, sibienilor, sa-i aratam cat de mandri-s sibienii! Oua si rosii.
Raspunde

Bulimie

Acum 9 ani

O mare parte din versurile alese de T.Gheorghe sa le cante, exprima frustare...bag de seama ca nu e intamplator. Sa spui ca Johannis vorbeste gresit romaneste e o mare minciuna de \"artist\". nu are nici macar o singura dovada.
Raspunde

Dan

Acum 9 ani

Mosule oltean, oamenii de la nivelele care stau de vorba cu tine au intre 55 si 75 de ani. Revolutia nu a fost cu generatia aia, ci cu copiii lor care i-au sunat si au zis ca nu le mai trimit bani de concerte daca voteaza cum zice un alcoolist ca matale. Noi suntem super bucurosi. Nu am mai vazut asa recolta de hoti ca in ultimele 10 zile. Deci e extraordinar ce se intimpla. Daca o tin asa 3 luni de zile, e mai mult decit destul si apoi sa ridice cite unul pe luna.
Raspunde

oliu

Acum 9 ani

Un mare lingau.
Raspunde

Numai asa...

Acum 9 ani

Tin minte ca in 2012 trebuia sa vina la casa de cultura sa sustina un spectacol. tot orasul era plin de postere cu el.Inainte despectacol cu 2 zile, toti cei care si-au cumparat bilet au fost invitati sa mearga la ghiseu sa-si ia banii inapoi deoarece concertul nu o sa mai aibe loc...in total cumparasera 28 de oameni bilete...deci n-ai prea fost un artist viu, viu iu, iu..u...u
Raspunde

periscop

Acum 9 ani

ăsta iar și-a dat cu stângu-n dreptu\' ...
Raspunde

eu

Acum 9 ani

Un papagal care canta mereu dupa cum bate vantul...
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

E bine de știut că marele concert în care rapsodul pop;ular gheorghe și-a lansat puseul filozofic a avut loc în \"muncipiul\" Roman, care are mulți cetățeni de onoare printre care, cine credeți, pe însuși marele sergiu sechelariu, penalul din dosarul mitrea. Nu m-ar mira ca după aceste declarații, cel mai bun rapsod dintre actori și cel mai bun cabotin dintre rapsozi să primească și el titlul mult râvnit. La mai mare!
Raspunde

VM

Acum 9 ani

are dreptate ,o mare rusine
Raspunde

Sibiu

Acum 9 ani

Rusine, Tudor Ghoerghe !!! Esti compromis.
Raspunde

Gunoi, nu alta!

Acum 9 ani

gunoi nenorocit! Manipulare zici, muica? Pai daca asa e, da din gusa ba! Exprima-te muica! gatu\' matii de gunoi! daca iesea bolsevicul ce era? era bine? Si mai ai tupeul sa vi la Sibiu!
Raspunde

@

Acum 9 ani

Maestrul Tudor Gheorge are curaj si spirit civic. A dovedit-o de nenumarate ori. Un om ca el isi permite sa spuna ce gindeste,intr-un fel personal. Exista libertate de gindire si de exprimare. Cei care se folosesc aici de atacuri la persoana sa sint probabil habarnisti.
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

Pentru @29. @ (IP 77.180.30.245):__Este ARTIST cu A mare, dar: 1.A avut indeosebi \"curaj si spirit civic\" la Cenaclurile FLACARA de sub Adrian Paunescu, putea fi alaturi de Corneliu Vadim Tudor, altul care avea si are \"curaj si spirit civic\" sa sprijine prin \"Cânt si Voie Buna\" (asociatie metaforica pentru: festivalurile CJ Sibiu Cindrea) implicit SUPAPA aparenta de libertate in \"Cântarea României\" cu sub DIRIJORUL SUPREM, Tov. Nicolae Ceausescu.__ 2. In ce priveste LIMBA CORECTA n-ar trebui sa se pronunte tocmai un LAUTAR OLTENESC cu: \"este multe\".. ___3. Klaus Johannis vorbeste ULTRACORECT, isi GÂNDESTE fiecare cuvânt si construieste fraze armonios inchegate, CLARE si pe INTELES, nu lasa posibilitatea unor interpretari rauvoitoare. ___4. Ce spune Klaus Johannis in româneste ARE SUBSTANTA, spre deosebire de alt oltean-de-imprumut (albanezo-italo-evreu), la care gura-bate-kuru ....___5. In general sasii vorbesc si scriu mai corect Limba Româna, decât Românii, uitati-va aici la comments si dati-va seama..E normal, o invata ca LIMBA STRAINA si se straduiesc sa o invete CORECT (Poate ati auzit de poetul WALTER JOHREND, spre exemplu, scrie mult in româneste)...Lucrul acesta este cunoscut de multa vreme, dar, in ultima vreme, uitat...
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

Corrigenda: la: \"cu sub DIRIJORUL SUPREM\", taie si nu citi \"cu\"
Raspunde

Andra

Acum 9 ani

Ai cintat ode tov Ceausescu, apoi Tov. Ponta, iar acum ai trecut la criticat fara pic de bun simt
Raspunde

aaa

Acum 9 ani

Tare as vrea sa te aud pe tine vorbind engleza la perfectie. Preferam un presendinte care pune pret pe fapte nu pe vorbe.
Raspunde

Gheo

Acum 9 ani

Zdranga *este muica multi oltenas in Sighi\"explicale unde este tara lor...
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

Imi amintesc si acum un spectacol din anii \'80 cand la bis-urile spectatorilor incantati ai dat o replica de am ramas cu totii cu gura cascata : \" cand mi s-or pune banii-n frunte, am sa cant si la comanda \" ! N-am mai fost de atunci la alt spectacol de-al dumitale ! Acum sunt uimita din nou.... (Gandul, Comment la: Tudor Gheorghe îl atacă pe Klaus Iohannis: „Ce blestem pe noi, să avem un preşedinte care chinuie limba engleză şi acum dăm de unul care chinuie limba română?“ – Gandul)___ ***www.gandul.info/stiri/tudor-gheorghe-il-ataca-pe-klaus-iohannis-ce-blestem-pe-noi-sa-avem-un-presedinte-care-chinuie-limba-engleza-si-acum-dam-de-unul-care-chinuie-limba-romana-13658575
Raspunde

Calu

Acum 9 ani

Daca stii sa canti nu inseamna ca si gandesti. Si Adi Minune si Guta canta... Se da prea multa atentie unor indivizi care fac un lucru bine, crezand ca pe toate le fac la fel...
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Băi băieți, Tudor Gheorghe nu cântă, declamă, rage, țipă, face orice numai muzică nu. Aș putea zice că e un soi de actorie pe fond muzical. Guță și Adi Minune sunt muzicieni pe lângă el.
Raspunde

poveste

Acum 9 ani

Pute tara asta de povesti, noua ne trebuie oameni care stiu sa faca, din astia n-are Romania, nu povesti
Raspunde

mentalitati

Acum 9 ani

Bai prima data Johannis gindeste dupa care aplica, de aia ii ies lucrurile spre deosebire de tine care prima data faci si dupa aia gindesti. Vorbim ca sa ne aflam in treaba fara sa stim despre ce.
Raspunde

Cititescu

Acum 9 ani

Ce blestem pe Tudor Gheorghe sa calareasca pe un cal mort! Ce blestem pe tatal lui Tudor Gheorghe sa aiba un fiu care se aliaza cu cei care l-au schingiuit in inchisorile comuniste. Ce blestem, sa ai glasul e frumos si caracterul urat!
Raspunde

Hagi

Acum 9 ani

Maradona a fost un extraordinar fotbalist si un foarte prost caracter...
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

TE DRACU DE COMUIST GHEORGHE
Raspunde

ovidiu pop

Acum 9 ani

Ce satisfactie o fi avut ,aruncand cu rahat in ventilator ?????
Raspunde

gheorghe de gheorghe

Acum 9 ani

olelei, ce de-a mândrie pe capul unora. așa-ți trebuie bade gheorghe, de te luași de idolul lor. acu\' doi ani mușcau din băsescu (votând după cum le cânta PSD-ul). acu\' să nu care cumva să le zici ceva de idolul lor că te sfâșie de viu... bă, dacă nu se rupea alianța USL, și mergeau ăștia doi Pontacu și cu Iohanisu\' ca echipă la alegerile astea, pe cine mai înjurați bă? e, găseați voi pe cineva...
Raspunde

hop

Acum 9 ani

imbecil de comunist ce esti!!!!!!
Raspunde

gheorghe de gheorghe

Acum 9 ani

@45: ca oricare alt neisprăvit lipsit de educație, atâta poți: să înjuri. și p-asta nu ești în stare să o faci ca lumea...
Raspunde

tttt

Acum 9 ani

sibianule esti bun la turma de oiiiii
Raspunde

tttt

Acum 9 ani

pacat de ROMANIA N-O SA AVEM TRADITIE PE ROMINESTE O SA FIE NEMTESTE VAI ROMINIE IN CE HAL AI AJUNS SI O SA MAI AJUNGI I-TI PLING DE MILA TARA MEA--PROPRIETATEA ALTORA - VICTOR PONTA I-TI DORESC SANATATE AI VRUT SA FACI CEVA PENTRU TARA TA 5200 SINT AI TAI NU UITAAAAAAAAAAAA
Raspunde

@tttt

Acum 9 ani

\'rai al dreak\' de oltean beat cu mickey mouse-ul tau, ti-e mila ca n-o apucat sa suga ciolanul pana la os ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus