Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

400 de familii de romi din Iacobeni si Mosna au devenit proprietare pe casele construite in afara legii

Mai bine de 330.000 de lei au fost cheltuiți pentru întocmirea documentațiilor cadastrale pe baza cărora 200 de familii de romi din Moșna și tot atâtea din Iacobeni să primească actele de proprietate pentru imobilele în care locuiesc. Acestea au fost construite în afara legii ”pentru că romii nu aveau bani de proiect”, explică viceprimarul din Moșna, unde peste 70% din locuitori aparțin etniei defavorizate.
Întocmirea actelor de proprietate pentru cele 400 de case face obiectul a două proiecte finanțate din fonduri alocate de Agenția Națională pentru Romi. Proiectele ”rezolvă” chestiunea caselor, dar nu și pe cea a terenurilor, deoarece majoritatea caselor sunt ridicate pe terenuri aflate în proprietatea Statului Român.

”Vor plăti impozit”

”Proiectul aduce o stare de normalitate în rândul comunităților de romi: acel drept al proprietății pe care comunitatea l-a avut, de facto. Am dorit să vedem și interesul pe care autoritățile publice locale îl vor avea față de această acțiune a noastră. Ne bucurăm că județul Sibiu a răspuns pozitiv”, spune Maria Ciociu, din partea Biroului regional Centru al Agenției Naționale pentru Romi.
Călin Bondulescu este cel care a fost manager de proiect la Iacobeni. ”În principiu, construcțiile sunt ridicate fără forme legale, pe terenurile comunității, să zicem. Unele terenuri sunt în proprietatea Primăriei, altele în cea a Ministerului Finanțelor, altele în proprietatea statului. Este o varietate de proprietate. Romii nu vor dobândi proprietatea pe teren, nu se pune problema aceasta. Ei vor dobândi doar o formă de recunoaștere a proprietății pe imobil. Neavând forme legale, cei incluși în acest proiect au dat declarații pe proprie răspundere că ei au construit și ei sunt proprietari. Pe ei se va face această notare în cartea funciară. După ce își vor reglementa problema terenurilor, da, vor putea să și vândă casele. Deocamdată, nu. Deocamdată urmează să plătească și impozite”, a afirmat Bondulescu.

Mai sunt sute. Doar la Moșna

Dacă în urma implementării acestor proiecte, la Iacobeni au mai rămas ”câteva zeci de case fără acte”, la Moșna e vorba de câteva sute, estimează Marius Rus, membru al Partidei Romilor ales viceprimar al comunei Moșna. ”Romii și-au construit ilegal casele deoarece nu au avut bani de proiecte. Majoritatea au fost ridicate înainte de anul 2000, nu s-a cerut autorizație de construire. Sper ca proiectul să meargă înainte. Mai rămân cam 500 – 600 de case fără forme legale”, spune Marius Rus (foto).
Potrivit lui, cele 200 de case incluse în proiectul finalizat acum au fost alese în funcție de situația juridică a terenurilor. ”Cei ale căror terenuri aveau o situație juridică reglementată au fost aleși primii. Am ales cei care au terenuri cu cele mai puține probleme”.

Nu ar fi avut bani să intre în legalitate

Proiectele de la Iacobeni și Moșna au fost derulate în parteneriat cu Consiliul Județean și Asocația Fuiorul de lână.  ”Valorile sunt importante. Comunitățile de romi nu ar fi avut banii necesari să își intabuleze proprietățile. Întreaga documentație a fost realizată de o firmă de topometrie. Urmează ca Oficiul de Cadastru să elibereze documentele cadastrale ale imobilelor, documente care vor fi transmise administrațiilor celor două localități”, a declarat Oana Popa, directorul executiv al Direcției de Strategii și Proiecte din cadrul Consiliului Județean Sibiu.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

f bine

Acum 9 ani

\"prostii\" care isi vad de treaba platesc la topograf, la cadastru iar noi astia \"bronzati\" ne doare in***ca e gratis si ne inmultim ca ciorile
Raspunde

Magda

Acum 9 ani

Aveti dreptate , f bine!
Raspunde

yu

Acum 9 ani

Zburati in directie necunoscuta si nu va mai intoarceti.
Raspunde

adi

Acum 9 ani

Bravo, deci eu platesc si mine taxe si pt ciori.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus