Vineri,
26.04.2024
Innorat
Acum
6°C

Remus Borza: Miercuri se semneaza acordul de vanzare a 25% din Polisano. Urmeaza hotelul din Piata Garii

Avocatul Remus Borza, președintele Grupului Polisano, a anunțat în presa națională că la jumătatea săptămânii viitoare va fi semnat acordul de vânzare a 25 la sută din Polisano către un fond de investiții străin.

Valorea neoficială a tranzacției este estimată la suma de 30 de milioane de euro.

„Scrisoarea de intenţie cu fondul de investiţii va fi semnată miercurea viitoare la Bucureşti. Investitorul va introduce o clauză de confidenţialitate până la momentul constituirii firmei, motiv pentru care nu îi pot divulga numele. Acum se lucrează la formarea noii companii care va include toate activităţile din domeniul medical ale grupului Polisano: distribuitorul, farmaciile, clinicile, spitalele şi fabrica. Restul sunt firme de sine stătătoare şi vor rămâne în afara grupului“, a declarat pentru Capital avocatul Remus Borza, preşedintele Polisano.

Pentru această tranzacție, sub umbrela Polisano SA vor intra firmele Polisano SRL, responsabilă de activitatea de distribuţie de medicamente a grupului; Clinica Polisano SRL şi Centrul Medical Polisano SRL, care administrează reţeaua de clinici şi spitale; Polisano Pharma SRL, care gestionează producţia de medicamente; şi Sibpharmamed SRL, administratorul reţelei de farmacii Reţeta şi Polisano Pharma.

Mai mult decât atât, Remus Borza a anunțat că a scos la vânzare este și hotelul din Piața Gării, nefinalizat încă. „Deocamdată, am renunţat doar la proiectul de golf din Cisnădie. Mai avem un hotel în faţa gării din Sibiu (aflat la stadiul de finisaje n. red.) pe care am vrea să îl vindem, dar nu am avut timp să intrăm în discuţii pentru vânzarea lui pentru că nu a fost o prioritate. Şi firma de construcţii (Impala n. red.) poate fi vândută, pentru că noi nu mai avem alte proiecte interne pe această zonă şi are un palmares impresionant de lucrări“, spune Remus Borza, pentru sursa citată.

Daniela şi Loredana Vonica, moştenitoarele imperiului farmaceutic Polisano din Sibiu, au o avere estimată de Top 300 Capital la 102-106 mil. euro.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

20 comentarii

Ha

Acum 8 ani

Si uite asa incet incet se vine si o firma cu capital integral autohton, din dorinta unor gunoaie, de a face cat mai multi bani. Exact asa se falimenteaza o tara, vanzand tot ce ai si scurgand bani inafara tarii. Bine remus, zeu capitalist ce esti.
Raspunde

Ciupitu

Acum 8 ani

Mare lucru sa nu fie vorba de niste evrei. dar ce sa-i faci ?
Raspunde

Ciupita

Acum 8 ani

...va vinde cu sac cu tot !! (:
Raspunde

Hopa..

Acum 8 ani

Sa fie oare momentul in care Polisano investeste intr-un cinema multiplex??
Raspunde

@2

Acum 8 ani

Eu stiam ca sibienii au ceva cu iasovenii ...apoi erau asupriti de catre mitici..acum vad ca devin antisemiti Nu crezi ca s-ar putea sa aveti voi o problema de atitudine. Dar ma rog probabil ca pentru sibieni frustrarea si esecul o sa fie intotdeauna din vina cuiva mai ramane putin si o sa aflam in TS ca evrei sunt de vina ca nu se face mall la Sibiu sau \"deconcentratele\"
Raspunde

Ciumpalacul

Acum 8 ani

Furtul averii adunate de Vonica a inceput odata cu asasinarea sa de catre \"prietenii\" sai.
Raspunde

vivi

Acum 8 ani

no hai ca nu-i chiar imperiu
Raspunde

titu ena

Acum 8 ani

in piata garii chiar trebuie facut ceva , dar tot felul de postaci cauta nod in papura . Afanata , cine are urechi de auzit sa auda
Raspunde

Cristi

Acum 8 ani

Fiecare dintre noi are sub picioare propriul său zăcământ diamantifer. Înainte de a explora pajiştile care par mai verzi numai pentru că se află la distanţă, asigură-te că ai explorat propria ta parcelă de iarbă. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”.***part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, *** la *** cristagheorghe59***
Raspunde

uaaau

Acum 8 ani

bravo gropare!
Raspunde

????

Acum 8 ani

Intrebare:oare in ce imprejurari a ajuns personajul asta ciudat de borza sa ruineze si sa vanda aproape tot ce inseamna Polisano??
Raspunde

Marcell

Acum 8 ani

Borza a mai falimentat si pe altii,e un gunoi,cine la bagat la Polisano?intrebati la Bucuresti,de acolo au plecat toate,se pare c-au pus de mult ochii pe pe POLISANO,ciudatul e executorul lui .....
Raspunde

sica

Acum 8 ani

Parca Borza declara la inceput ca va pastra Polisano asa cum e si il va duce pe culmile gloriei. Ca el a fost prieten cu Vonica si ca tot ce face face din suflet (cam asta era ideea). Ma rog, la fata lui de corporatist cu sange rece nu stiu ce intelege prin asta. Pe de alta parte poate ca astea sunt optiunile familiei care nu poate merge mai departe cu afacerea asa cum ar fi facut-o Vonica. La ora actuala fiica lui nu cred ca are resursele psihice necesare sa mearga mai departe iar ginerele cred ca e prea comod sau prea nepregatit ptr asta.
Raspunde

necrofil

Acum 8 ani

mancator de cadavre si de c-a-c-a-t acest borza
Raspunde

tata mare

Acum 8 ani

bai Turnul Sfatului, la voi toate articolele sunt publicitate? trebuie programat un control fiscal pe la voi.
Raspunde

hop

Acum 8 ani

bravoooo!!!!!nici nu ne asteptam la altceva,bravoo,astia eroi!!!!!!
Raspunde

spiky

Acum 8 ani

Distrugeti tot ce e functional in tara asta si in special din Sibiu, tara de masochisti. La mijloc e o mafie care lucreaza impotriva Sibiului, cind o vedem dupa gratii?
Raspunde

rrrrr

Acum 8 ani

bai uni angajati cind a avut loc tragedia [vonica ][va-ti bucurat de necazu omului cazut in depresie ,ala va dadea la vreo 2000 locuri de munca si acum a venit nea borza si ce s-a vezi va da afara ,asta lucra dupa modelu ,sima ,ala cu bursa de marfuri ,a venit va lauudat si tunu vi la dat ,urmatoru este carabulea ,va da la 6000 de papa si servici si pe el la puscarie nea ilie ,voi chiar nu vedeti ca mitici s-au pus pe ai nostri sibieni si de afaceri ,de unde s-a adune bani pirliti aia in fund de la vale ,s-a le creasca pibu ,de aici ca vreo 35 de judete numai produce nimic si bani trebuie s-a vina de undeva ,suntem un bobor de ne dam suturi in fund singuri
Raspunde

TEUTONICUS

Acum 8 ani

Daca se renunta la terenul de golf de la Cisnadie se inapoiaza si spaga din jipul primarului
Raspunde

@19

Acum 8 ani

Din jipul carui primar,cumva al camatarului semianalfabet de huja gheorghe?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus